Mie şi nevesti-mii ne place la nebunie să mâncăm usturoi. Cel mai des usturoi. Dar mult frate, cu castronul de mujdei o dată. Eventual, mai mâncăm şi ceapă, când mai avem vreo slăninuţă afumată de calitate sau un borş de fasole demenţial, cum fu ăla făcut de nevastă-mea aznoapte. Dar usturoiul…yummy. Sub formă de mujdei, maioneză tartinabilă, cu peşte, cu porc, cu pui, cu ciorbă rece, cu orice, USTUROI.

No, de ce ar trebui să îmi cer eu scuze oamenilor că am mâncat usturoi? Adică văd feţe de alea oripilate “vaaaai, ce pute a usturoi, ce nesimţit”. Sau aud discuţii referitoare la alţii, în care păcatul suprem e că ăla sau aia a mâncat usturoi şi a ieşit aşa în oraş.

Da, eu mănânc usturoi. Pentru că am şi pentru că pot. Şi miros a usturoi, în general seara. Spre deosebire de alţii, care put a transpiraţie, eu miros a usturoi. Şi îmi place.
Dealtfel, cui nu-i place usturoiul??

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.