Mai țineți minte, după revoluție, ce în vogă era mizeria aia de Teleeurobingo? Zi-le domnu` Geo, s-a cântat bingooo!, rateurile alea doua de Țociu și Palade plus tipul care a scăpat de acuzația de omucidere spunând că la volan era prietena lui, moartă în respectivul accident, Mihai Mitoșeru.
Cred că toată rromânia a băgat bilețele în urnele lor, săptămână de săptămână. Oameni săraci, fără speranță și fără viitor, veneau și umpleau urnele acelea uriașe din fața sediului lor. Se stătea la coadă big time ca să poți băga bilete în urnă, nu glumă.
După care, ușor ușor, teleeurobingo a dispărut din viața rromânilor. Pur și simplu nu a mai fost interesant. Oamenii începuseră să trăiască puțin mai bine și aveau o oarecare speranță că, prin muncă și gândire proprie, vor putea ajunge undeva, nu își puneau speranțe în îmbogățire rapidă de pe urma bilețelelor de bingo.
Când a venit criza, teleeurobingo s-a întors, sub denumirea de Bingo Metropolis. Oameni dintr-o dată sărăciți, salarii mici, pensii distruse, teren propice pentru noi miliarde scurse în conturile fără fund ale afacerii pentru săraci. Acum pe sticlă, alături de măscăricii de la început, era o pereche elegantă, statuară, cu discurs, carismă, priză la public și respect. Curgeau milioanele, au apărut iarăși chioșcuri de bilete de bingo la toate colțurile și în toate hypermarșeurile.
Azi, 19 februarie, cu două ore înaintea difuzării emisiunii Super Bingo Metropolis, Antena TV Group a fost inștiințată de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la faptul că MFP – Comisia de autorizare a jocurilor de noroc a dispus măsura revocării licenței societății Phoenix Games SRL, organizatoarea jocului Super Bingo Metropolis, pentru înregistrarea de către această societate de obligații restante față de bugetul de stat mai vechi de 30 de zile.
În vederea asigurării respectării cerințelor legale, Antena TV Group ca entitate neutră, neimplicată în organizarea jocului bingo, este nevoită să suspende difuzarea emisiunii Super Bingo Metropolis până la soluționarea tuturor diferendelor dintre autoritatea fiscală și organizatorul jocului bingo.
Urmează ca raporturile dintre organizatorul jocului bingo și persoanele participante la acest joc să fie gestionate exclusiv de către societatea organizatoare Phoenix Games SRL.
E cam gata criza. Când concursurile care promit melearde peste melearde nu mai au succes, înseamnă că s-a schimbat ceva în mentalitatea colectivă, iar constituenții colectivității sunt angrenați în alte activități, cu precădere lucrative.
NOU
nu stiu tu, dar noi (eo, mama si cu tata :D) am castigat 3 linii la robingoul ala de acum multi ani. adica vreo 75 de lei in banii de acum.
cand au aparut cu metropolis le-am zis din nou sa luam bilete. ce-au zis amandoi ? n-ai vrea sa stii 😆
NOU
Da-o naibii de treaba.La cati bani incaseaza nu vad cum pot fi atat de tampi incat sa nu isi plateasca datoriile.Sunt curios cat castiga vanzatorii si daca isi iau salariile la timp
NOU
castiga pana-n 1000 de lei. uita-te putin la ei: in 80% din cazuru sunt oameni trecuti de 50 de ani. nu te gandi ca au salarii de director. oricum, este ok, mai ales ca nu cred ca iti trebuie cine stie ce studii. cazierul curat este punctul esential.
NOU
Nu cred ca le dau aia 1000 de lei 🙂 Imi pare rau de ei cand ii vad cum stau pe vant/ploaie/zapada
NOU
Mie chestia asta, draga Arhiblogule, mi se pare ca are iz politic. Si ca e o consecinta a mizeriei prezentate in emisiunea lui Capatos. E un feeling/guess/hunch (in aceasta ordine) si am toate motivele sa cred ca defaimarea publica a fostului premier nu va scapa doar cu 10 minute de blackout.
NOU
Draga Arhiblogule, eu sunt convins ca aceasta masura are iz de razbunare (pe cale) politica. Defaimarea presedintelui de partid la putere, Emil Boc, din emisiunea lui Capatos nu va scapa pedepsita doar cu 10 minute de blackout. Nu stiu care sunt cotele de rating, dar sunt convins ca la mizeria asta se uita mult mai multa lume decat numarul de belete cumparate.
NOU
Din cate imi aduc eu aminte, primul bingo a inceput sa se termine in momentul in care nu au mai dat premiile castigate! Tin minte ca se duceau oamenii sa-si ridice masinile castigate si erau trimisi la plimbare pentru ca nu le aveau.
Si eu am fost surprins sa vad in iarna ca a revenit “isteria” bingo.
NOU
deci s-a terminat criza.bingo!
un 6 din 49 privat nu scot astia? stiu ca-i monopol de stat dar macar un 2 din 49 nu se poate acolo domle?
aaaa, BIN? Go!
NOU
Primul “impozit pe speranta” cred ca ramane totusi Caritas. Nu pot sa uit cum oamenii isi vindeau masina, maturau banii de sub saltea etc., pentru a “cotiza” la aceasta schema. “Dormiti linistiti, FNI lucreaza pentru d-voastra” acelasi borcan dar cu ambalaj diferit. Insa, de fiecare data, numitorul comun la toate aceste actiuni e unul singur: cozile imense ca pe timpul lu’ ceasca. Si inainte, si dupa. O tara trista, plina de umor.
NOU
tin minte cum erai considerat prost de catre cunostinte, vecini daca nu participai la Caritas. cum erai indemnat sa pui si tu bani ca e sigur samd.
NOU
mmm. jocurile de bingo au fost interzise foarte elegant. majoritatea se desfăşurau la ore târzii, pentru că legislaţia nu permitea difuzarea lor în prime time. şi când ţii oamenii muncii treji până la 2 nopatea, a doua zi vor fi chiauni la muncă. de aia televiziunile nemţeşti (pro7 sau sat1) nu difuzează filme erotice duminică noaptea. cna le-a spus atunci să termine la 11. cum nu puteau incepe la 10 şi termina la 11, au ales să moară.
NOU
Faza nu e că emisiunea nu mai avea suces ci nu au plătit aia dările către stat şi le-au închis şandramaua. Că există mulţi care iau sâmbătă dimineaţă când merg la piaţă biletele la bingo şi la loto.
NOU
@vali trebuiau să bage seriale între acele ore la fel cum bagă ProCinema între 21:00 şi 22:00. 😉
NOU
@0lister: Faptul că nu mai bagă lumea bani în bingo metropolis este cauza neplății dărilor. Nu mai au încasări nu pot plăti dările. Lumea nu le mai cumpără bilete.
NOU
Cea mai penibila emisiune a fost a astora, ‘Super Mingo Metriopolis’.
NOU
Eu nu as sta ca acei vanzatori in frig, ploaie, ninsoare pentru 1000 de lei.
NOU
Iau mai putin acei vanzatori…cam pe la 750 de lei..asta daca iau..
NOU
Sunt curios daca exista niste statistici cu numarul de persoane care joaca lunar si mai ales din ce mediu provin.
NOU
Despre ce pensii distruse vorbesti?
plus eu as declara jocurile de noroc ilegale in tari precum Romania unde nivelul prostiei populatiei de la oras este egal sau mai mare cu nivelul prostiei din mediul rural.
NOU
Vanzatorii iau 3% din vanzari. In oras la noi se vindeau foarte putine bilete, am vorbit cu unul dintre vanzatori. Erau de cele mai multe ori nu castigau nici 500 lei/luna. Garantii materiale depuse…
NOU
langa locul meu de munca e o doamna care lucreaza la ei, are 500 ron salariu, sta de la 9 la 17 , de luni pana sambata.pana acum nu a avut nici macar o zi libera, cand a fost frig au venit i-au adus niste ceaiuri.nu primeste nimic din vanzari..
NOU
Ai pus poza jigodiei aleia. Chipandelu’ pumii. Nu pot sa il inghit pa ala nici cu o carutza de lamai.
NOU
Dupa cum zici, Arhi, se pare ca romanasii nostri au inceput sa mai si lucreze:)) totusi categoria care de uita la OTV, fii sigur ca inca mai inghite travestiti si porcarii de astea, cat despre treaba cu neplata datoriilor, eu nu cred decat ca baietii se dau la fund incet, ca prosti care au dat milioane pentru castiguri pe timp de criza, au fost destui.
NOU
Pacat doar de locurile de munca pe care le ofereau, chiar daca era un chilipir salarul.
NOU
Conform dex “‘CHILIPÍR, chilipiruri, s. n. Afacere avantajoasă sau câștig neașteptat. (Concr.) Lucru foarte ieftin; marfă cumpărată la un preț foarte avantajos. – Din tc. kelepir.
Sursa: DEX ’98 | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink”
Sau ai vrut sa spui ca era un salariu derizoriu?
NOU
Nu se referea la salariu, ci la salar. Deci poate sa spuna ce vrea 😀
NOU
Si acum mi se face scarba cand imi aduc aminte glumele lu’ Tociu sau cum il cheama pe ala cu par doar in varfu capului. Tin minte ca mai toti care castigau erau din Vaslui, Botosani sau Satu Mare (unde se agata harta in cui-radea lumea la greu la asta). Da’ imi pare rau ca s-a terminat asta, cine stie ce mizerie baga in locul ei.
NOU
Lol, cel din poza e Pitici Gratis ?
NOU
Bine ca nu am luat bilete. 😀
NOU
Sper ca Loto să nu se închidă. Acolo încă mai am speranţe că voi câştiga 😀
NOU
Eu zic sa postezi un filmulet pe YT in care sa ceri simplu “dati-mi si mie 2-3 milioane de eurooooo!”
Sansele ca sa gasesti un binevoitor sunt net mai mari decat sansele la 6/49 LR. 🙂
NOU
Poate că într-o zi o să pun ideea ta în practică 😀
NOU
Dar hei hei let’s go delphin let’s go s-a terminat? Ca asta inflorea inainte de criza.
NOU
antinevralgic » nu s-a mai jucat traistariu
NOU
Constituentii s-au muiat (s-a diluat increderea) nu cred ca au gasit toti evaziune lucrativa…
NOU
Vai, saracii vanzatori de bilete…iau 10 milioane…sau 5…Dar un medic rezident cat ia? Sau un profesor?
NOU
mizerie, da’ am avut un coleg care a câştigat 100 de milioane în ’99 sau 2000? am avut.
NOU
singura resursa naturala inepuizabila in lume (iar in Romania as indrazni sa spun ca e chiar vizibil in crestere!) este prostia umana. ergo: orice idee de facut bani bazata pe exploatarea acestei resurse infloreste. americanii sunt destepti, dar ultimul joc piramidal s-a spart foarte recent in state. credeti ca un caritas nou-nout si frumos impachetat nu ar avea succes maine in Romania? verificati si o sa vedeti ca la caritas / feratti / gerald / safi / fni-fna si toate celelalte bombe cotizantii au fost cam aceiasi.
d-aia prospera si cei care vand solutii miraculoase de slabit sau de facut puma pana la genunchi. scam-urile de tip nigeria / libia (nici nu s-a racit bine dictatorul si se face trafic cu “conturile” lui…) o duc de zeci de ani. pana si antichitati ca “maradona” mai produc bani pe undeva.
@nexam: un medic rezident sau un profesor au cel putin sperante. perspective. potential. viitor. spagi. meditatii. amaratii care se angajeaza ca vanzatori de bilete, ziare, cartofi in piata nu au nimic altceva.
NOU
MLM-ul revine si el in forta, solutii magice, imbogatiri peste noapte, miracole.
Iei am revazut (dupa multi ani) alba-neagra; pe strada.
NOU
@trosnel: sa nu cumva sa crezi ca noi romanii avem monopolul prostiei. ultimul loc in care am admirat alba-neagra a fost westminster bridge, la londra, nu mai departe decat vara trecuta.