Probabil nu știați, dar primul meu contact cu sportul a fost când am mers la o preselecție de judo, prin clasele primare din școala generală, undeva la o sală de sport de pe Fizicienilor.

Eram cel mai pirpiriu din clasă și nu înțelegeam de ce toți cei care mă depășeau în înălțime, voiau să facă pereche cu mine la testare. Am înțeles de-abia după ce nu m-am calificat, că eram victima sigură și toți voiau să scape ușor. Nu debordam de inteligență nici atunci, după cum se vede.

M-am dus și anul următor, reușind de data asta. Nu m-a prins, era prea mult de muncă, iar eu prea copil răzgâiat, am stat maxim 1 an și mi-am pierdut vremea pe acolo, dar măcar mai țin minte chestii numite O soto Gari sau De ashi barai, inclusiv chiar să le și execut.

Am avut în schimb un coleg foarte muncitor, cred că se numea Constantin Matei, ce a ajuns undeva gen campion național, cât am știut eu de el. Dar munca pe care a depus-o el și sacrificiile făcute…trebuie să fii foarte dur și foarte hotărât să poți fi așa.

Poate odată o să vă povestesc cum am fost eu coleg, când aveam 17 ani, cu Cătălin Zmărăndescu și Ciprian Sora la clubul RATB, antrenați de simpaticul Florin Ioana și câteodată de domnul Vulturașu’ :mrgreen:

De la Coca Cola, încă două clipuri cu sportivi. Respect maxim pentru Alina Dumitru. Munca pe tatami se numește iad și trebuie să dai totul, fără a avea vreodată garanția că primești ceva înapoi. Dimpotrivă, în majoritatea cazurilor primești lacrimi, accidentări și durere.

Sportul este pentru toată lumea. Important e să alegi ce sport ți se potrivește.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.