Citisem zilele trecute o discuție pe internet, despre faptul că, în România, nu se fac case/apartamente cu ferestre mari. Și aici e chestie de mentalități. Oamenii nu consideră ferestrele ca pe un atu al casei, ci ca pe o cheltuială. Nu vreau să cheltuiesc prea mult pe ferestre, nu? Ce mare brânză fereastra? În plus, mai și trebuie să le întrețin, cine spală atâta termopan?

Bine, de fapt discuția aici vine direct de la cuvântul termopan. Thermopane este marcă înregistrată pentru sticla aceea cu tampon de vacuum în interior, STICLA, da, nu tot ansamblul care este fereastra. Iar lumea a adoptat denumirea generală pentru tipul ăsta de geamuri drept termopan, adică ferestre cu tâmplărie albă, ieftine.

Și câte chestii s-au ascuns în spatele denumirii. Câte ateliere în cap de bucurești care tăiau plastic pe care montau sticlă și era gata, termopan. Ce calități intense. La casa copilăriei mele, pe care tocmai a vândut-o genitoarea mea, dacă bătea vântul, îi simțeai adierea prin fereastra închisă. Dar na, erau termopane.

VEKA nu este termopan, mai pe scurt. VEKA produce exclusiv sisteme de profiluri PVC de clasa A, pentru uși și ferestre. Adică un material mai gros, cu o construcție mai robustă, pentru o rezistență sporită în condiții de izolare termică și fonică, precum și un plus antiefracție. Și, prin asta, are o durabilitate estimată de 50 de ani. Pentru că ferestrele de calitate sunt o investiție în timp, pentru confort, termic și luminos.

Opiniile despre clip sunt binevenite, bănuiesc că autorii sunt interesați de feedback.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

42 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Din clip am inteles ca barbosul, desi are termopane noi (pardon, veka), mai are totusi ceva probleme la mansarda, asta ca sa ramanem in domeniul constructiilor… poate nu are chiar toate tiglele pe casa, ii fileaza un bec, ceva oricum nu e in regula.
    PS: ok, veka nu sunt termopane, dar de ce? sa invatam diferenta? dar de ce nu ma inveti tu in clipul tau? care plm e diferenta, barbosule, daca tot esti asa de agitat?

    • Care bărbos? Sau, altfel pusă întrebarea, bărbosul cu barba în care stadiu de creștere? a bărbii, zic.
      În ziua de azi a caracteriza un personaj dintr-un clip publicitar cu corporatiști, de genul lumberjack de birou, diferențiindu-l de celelalte personaje numai prin barba sa, poate crea confuzie.
      Avem bărbos cu părul vâlvoi, bărbos cu părul pleoștit, bărbos plus codiță, bărbos cu barba ușor conturată gen musulman adolescent și bărbos stil italiano vero plus ochelarii aferenți.
      Scenariul clipului nu permite mai mult că mai întâlneam și bărbosul rege assirian, bărbosul Decebal ras în cap, bărbosul Iisus, bărbosul Ludovic Spiess, bărbosul cu cercei amazonieni, bărbosul cuib de vrăbii etc etc
      P.S. Dacă are probleme la mansardă, în loc de Veka ar putea să folosească Velux.

    • #3

      Să-mi bag pl, câți bărboși. Dacă nu evidenția dan, nu băgam de seamă. Se pare că azi e edgy să te bărbierești.

      @corcodușule, ce nu înțelegi? Diferența e ca dintre Florin Salam și Romeo Fantastik.

  2. PREA TARE =))))))

  3. #5

    la mine a fost discutia cu ferestrele si mi-a fost demonstrat inca o data ca romanul inca nu a iesit din pestera, il sperie geamurile mari, ca trebuie spalate, ca e risipa de energie, ca tot tacamul. cat despre clip, super misto executia ( cam la fel de buna in ultimii ani) si sper ca nu au ramas carnatii aia nefacuti si nemancati acolo

    • Geamurile mari sunt nasoale atunci când sunt de calitate proastă, pentru că fac punți termice și mori de frig lângă ele.
      Noi avem ferestre franțuzești, din alea până în podea. Calitatea era meh. În anii trecuți, iarna trebuia să lipim panouri reflectoare în partea de jos a ferestrei, pentru că înghețai dacă stăteai pe jos.
      Ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am schimbat ferestrele, dar pentru că tocmai am trecut prin asta, pot să îți zic că ferestrele bune costă de te rup.

      2
    • #7

      Am o camera pe colt, la etaj, pe care o folosesc drept birou. Peretii exteriori sunt doar din geam, iar cum orientarea este sud-vest, trebuie montat un AC acolo, altfel vara e imposibil de stat dupa ora 16:00. In toata casa e racoare vara, doar in camera aia e sera.

    • #8

      Eu nu am o problemă să spăl ferestre mari, eu am o problemă să spăl ferestrele montate prea sus.
      Toți construiesc/montează ferestrele de parcă le-ar spăla doar bărbații și toți bărbații ar avea de la 1,80 în sus.

  4. Unde mai pui ca sunt niste norme care stabilesc suprafetele vitrate minime pentru fiecare camera in functie de destinatie dar romanii stiu ei mai bine cum se face treaba.

    • #10

      adica daca eu vreau sa-mi fac o camera cu 3 pereti din geam si cu beton doar unde vin stalpii de sustinere, nu ma lasa normele?

    • #11

      @Cismaru, minime!

    • #12

      Suprafete vitrate MINIME. Minime fiind cuvantul esential aici. Daca suprafata vitrata e mai mare decat norma (cum probabil e la un perete complet din sticla) nu ai nicio problema cu legea.

    • #13

      ma scuzati, nu pot fi perfect mereu, azi a fost ziua din luna cu analfabetismul functional la purtator

      1
  5. #14

    Asta e un caz clasic de trade mark™ transformat in love mark. La capitolul asta mai putem aminti “pampersi”(Pampers) care defapt sunt scutece, “adidasi” (Adidas) care defapt sunt pantofi/incaltaminte sport. Nu mai insist ca e plina piata de tot felul de alte exemple.

    Pe de alta parte, nu suntem un popor de milionari, din pacate, iar clima noastra pe timp de iarna e putin geroasa (-30 grade uneori). Cam greu de tinut casa calduroasa pe timp de iarna cu geamuri din podea pana in tavan si late de 3-4 metri.

    Oricat de mult mi-ar fi placut sa am geamuri mari la casa, tot la dimensiunile “clasice” m-am rezumat. Nu problema spalatului m-a impiedicat sa-mi montez ferestre mari.

    1
    • #15

      Subsemnatul, in Strainezia, se duce la papetarie si cere niste “Scotch tape”. Ne pare rau n-avem. Cucoana, ma uit peste umarul matale si il vad in raft. A, ala nu e Scotch tape, e … alt nume de marca de banda adeziva.
      Plus ca nu obosesc sa repet: “drujba” inseamna “prietenie” in rusa, bulgara si alte limbi de natii agresive care la betie cu prietenii nu mai folosesc toporul ci mijloace mecanizate.

    • #16

      Bine ca n-ai cerut scoci ca te trimitea la pub.
      Sellotape?

  6. #17

    Casa nouă cu ferestre dn podea până în tavan cu profil Schuco și geam tripan. Geamul exterior cu ceva folie care mai protejează pe timp de vară. Cam 40% din fațadă este sticlă.

    Realitatea după un an:
    Vara destul de ok. 26 de grade când afară sunt 35 (maxim o oră seara este pornit AC ca să fie somnul confortabil).
    Iarna foarte ok (încălzire în pardoseală) cu un consum de gaz rezonabil.

    Au fost o căruță de bani dar fără nici o discuție a meritat fiecare leu plătit.

    1
  7. #18

    Cam retardat clipul.

    Cat tine o fereastra cu rama de lemn ? 50+ de ani. Macar daca ar zice ca ofera garantie 50 de ani.

    Si sa compari un maieu cu gaurele vs un cojoc, adica sa se inteleaga ca un “termopan” normal e un maieu, pe cand veka e un cojoc…

    Asa de incheiere, am tripane cu profile trocal la casa (usi mari si duble catre terasa si la balcoane, ferestre “normale”), diferenta intre profilele de top o face montajul, nu profilul.

    • #19

      Nu se compara durabilitatea lemnului cu a PVC-ului, ci a PVC-ului Veka cu cel ordinar. PVC-ul se degradează destul de repede (cam 30 de ani durată de viață), în urma expunerii la ultrviolete. Dacă ei garantează 50 de ani, e foarte bine pentru materialul ăsta.

      O ramă de lemn, dacă e îngrijită, te ține și 100 de ani.

    • #20

      Corect, dar lemnul daca nu este bine pregatit si montat va lucra in draci si ferestrele respective nu mai sunt chiar etanse atunci cand ai nevoie (iarna). In conditii de Romania eu am preferat sa nu ma incurc cu lemn.

  8. Sustin reclamele atipice, chiar daca unele sunt “inspirate” de afara. Pepsi la litru? Nu ma-nnebuni nea Nicu.
    Si ala rade ca mine.

  9. #23

    E cum ai spune ca Barna iese presedinte!!!

  10. #24

    Am si eu o intrebare pentru specialisti – Care-s cele mai bune termopane (doar la sticla ma refer) ? Sunt bune cele cu vid sau cu gaze speciale gen argon ?

  11. #29

    No, apoi eu mi-am pus in vara asta VEKA, peste tot, profile de 82 cu 7 camere, tripan cu cea mai scumpa sticla disponibila la ei (Saint-Gobain), cele mai bune baghete, cea mai buna feronerie (Winkhaus, antiefractie, inchidere tip ciuperca in vreo 7 puncte, niveluri diferite de deschidere, bla, bla), cele mai bune jaluzele (aluminiu cu spuma), cele mai bune plase anti-insecte (rulouri duble), etc…

    Astept iarna… Apoi daca nu-s bune ii si f*te mnezo’ pe astia de la VEKA! Dau jos termopanul si ma duc si li-l fac guler!

    2
  12. #30

    Zice ca nu se poate in capsorul lui sa reziste sticla la asemenea forta, desi becurile si tuburile si ecranele CRT s-ar putea sa aibe alta parere.

  13. #32

    Mi-a plăcut reclama. Trecem peste faptul că scenariul s-ar fi putut potrivi la orice obiect de prin curtea aia, dar orice reclamă cu demenți și căderi psihice este binevenită. Mă calcă pe nervi reclamele cu oameni normali, cu viață normală și reacții normale. Cine, dracu’, mai e normal în ziua de azi?

  14. Chiar există un director de marketing care a aprobat mizeria asta? A plătit cineva clipul ăsta? Există oameni care consideră asta amuzant?

  15. #34

    Il inteleg pe baiat. Innebunesti cand ai de a face cu tot felul de furnizori si mesteri neseriosi.

  16. #35

    Și Veka se spală singure de praful și mizeria care se pune pe ele în orașele din Romania…?
    (Că asta e una din problemele pe care le au oamenii)
    Chiar așa de unde atâta praf?

    • #36

      De la politicieni. E asa mult, ca nu ne intra tot in ochi, se mai depune si pe ferestre.

  17. #37

    Din punctul meu de vedere Scenariu/Text/actori slabi, spotul nu e amuzant deloc si in plus nu prezinta nici o informatie despre produs ci doar sublineaza ca nu trebuie comparat cu termopanele.

  18. #38

    Gratar tipic românesc, pe gaz, toată lumea bea limonada si oranjada, doar un ciudat bea bere. Si toti se înfruptă cu pofta din salata. Fără pâine, fără mici.

  19. N-am vazut clipul dar avem ferestre Veka, schimbate acum 2 ani (cred). Sunt foarte bune, izoleaza termic si fonic fara probleme.
    Iar geamurile se spala greu daca le speli ca romanu’ normal, de Paste si de Craciun. Daca le speli des dureaza muuult mai putin (sub o ora in toata casa, parter si etaj).
    De cand am schimbat ferestele, consumul de gaz a scazut cu aproximativ 15-20% pentru incalzire. Atat erau de proaste cele anterioare!

    1
    • #40

      Exact, nu Veka sunt extraordinar de bune ci celelalte erau extraordinar de proaste si foarte naspa montate!

  20. Veka, Salamander, Rehau, etc. = producători de profile PVC ( din care se executa tamplaria PVC ) + feronerie ( Roto, Winkhaus, Siegenia,etc. ) + sticla ( Saint Gibson, Guardian, etc. din care se executa ” geamul termopan ” ) tot acest ansamblu = fereastra/ușă.