Am fost, în weekend, la Târgul de carte SF&Fantasy Final Frontier. Mi-am luat cărțile din imagine și am lăsat un obol de 250 de lei pentru ele.

Câteva motive de nemulțumire.
Nu prea există manga în limba română. Vreau să îi iau fiului, să îl învăț cu ecosistemul, ia din părți, toate sunt în engleză. Cred că un sistem de publicare și traducere pentru chestii Marvel ar fi foarte drăgălaș și, de ce nu, profitabil.

Nu am reușit să găsesc toate cărțile dune din ediția din poză, ediție care îmmi place și ca traducere dar, mai ales, ca grafică. Mai sap. Le aveam, înainte, dar le-am uitat în germania. Trebuie să îmi găsesc și sven hasselurile, harry potterul, LOTR-urile, Asimovurile și încă 1000 de alte cărți, la propriu, pierdute toate.

Și cea mai importantă.
Editurile nu înțeleg ideea unui târg de carte. Un târg este locul unde te duci să vinzi mai ieftin și unde îți promovezi ofertele, câștigând la volum de vânzări, nu la prețuri.
Ori, la acest târg, majoritatea prețurilor de la tarabe erau fix la nivelul de pe siteurile editurilor, eventual mai mari decât la elefant.ro și, de ce nu, mai mari decât aceleași cărți, urmărite de mine, în Cărturești, librăria fizică.

Așa că nu am vrut să cumpăr nimic din ce erau ediții mai noi la vânzare. E forma mea de protest la adresa organizării de acest tip. Și înainte de a vă burzului rapid că vai, cultură, eu chiar am cumpărat chestii care, cu tot cu niște abțibilduri, s-au dus spre 300 de lei și, în general, la târgurile de carte, cumpăr cu sacoșa. Dar doar dacă este târg și nu hipstereală la preț de librărie de mall. Pentru că, altfel, mă duc la Cărturești, am atmosferă plăcută, aranjare elegantă și prețuri mai mici.

În rest, în continuare o să merg la târgurile de profil, încercând să educ oameni.
Între timp, ce SF-uri mișto au mai apărut?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

60 comentarii Adaugă comentariu

  1. Păi editura plătește pentru standul ăla, plătește pentru omul de la stand că lucrează în weekend și speră să recupereze măcar banii ăștia. Dacă mai dă și reducere, care e motivația să mai meargă la așa ceva? Era atâta puhoi de lume pe-acolo? Că mie nu mi s-a părut.

    • #2

      nu era deloc puhoi. editura ar fi motivata sa vanda si sa faca rulaj, ca de aia e TARG si nu libraria Humanitas.

    • #3

      În general un stand la orice târg din București e de la câteva mii de euro în sus, iar majoritatea expozițiilor sunt pierdere financiară pentru firme (sursa: participare directă și discuții cu participanții). Oare câte cărți ar fi trebuit să vândă la reducere ăia ca să își acopere gaura?

    • #4

      si nevanzand nimic, isi acopera gaura? vajaia foehnul pe acolo

    • #5

      Editurile mari din Ro (top 4) sunt, in general, organizatori ai targurilor de carte, deci nu platesc standul. Chiria este acoperita din taxele platite de editurile mici. Iar editurile mici nu fac profit in urma unui targ de carte. Isi umple gaura din buget cu speranta ca poate a mai auzit lumea de ele 🙂
      O metoda de amortizare a cheltuielilor ar fi biletul de intrare pentru vizitatori/cumparatori. Metoda se aplica prin alte parti straine, la noi probabil ar duce la boicotarea targurilor “Dupa ce ca-i onorez cu prezenta, mai vor si bani?!” S-a incercat intr-un an la Bookfest Bucuresti cu o taxa modica de 5 lei, prima si ultima incercare.

    • #6

      @Dani Corban, mă faci să-mi verific agendele de cheltuieli. eu îmi amintesc mai mulți ani de bookfest cu bilet de intrare, nu doar unul. și cred că și Gaudeamus-uri.
      nu știu pe ce loc e ed. Arthur/grupul Art, dar are mereu două standuri imense. și are mereu reduceri de cel puțin 20%.
      iar în 2010 am luat de la Gaudeamus de la un stand cât masa mea de bucătărie o carte care fusese editate pe cont propriu de autor (tot el era la stand să vândă), omul era complet necunoscut. pe carte nu este menționată nicio editură sau tipografie. a fost 10 lei. nici măcar atunci 10 lei nu însemnau mare lucru.

    • #7

      @Ady-P, în 2010 încă o sunam pe mami să-i povestesc ce luminat e Bucureștiul noaptea; vorbesc de ultimii 4-5 ani, nu mă plimba prin Cryogenian 🙂
      10 lei înseamnă pentru majoritate “mare lucru”. Este diferența dintre “hai să arunc un ochi și pe la cărți” și “la Târgul miresei și expoziția de găini e moca”. Toate se țin simultan la Romexpo, inclusiv parada măieștrilor în mici – 3 la 10 lei.
      Da, există și acum scriitori care nu pot sau nu vor să-și dea manuscrisul unei edituri. Respectivii își pot publica singuri cartea în 100-200 de exemplare: moft, pasiune, amibiție, depinde cum privești. O editură poate să vândă la rându-i cu 10 lei o carte a cărei print a costat 20, dar nu poate să facă din asta “o politică” pentru bookfesturi. Pentru că vor trebui scoase alte tiraje care să acopere generozitatea somptuozității bookfetishiste. Spre deosebire de un mofturos/pasionat/ambițios, o editură nu poate să-și încurajeze pierderile la nesfârșit.

    • #8

      oh, shit, acum mă simt matusalemică! 🙁
      ziceam că 10 lei a costat cartea aia. chiar crezi că un nene care-și scoate singur cartea poate da mii de euro pe stand și apoi s-o vândă la 10 lei?! fără publicitate, fără nume sonor pe copertă, fără spate asigurat de o editură, fără nimic?! asta zic, că nenea ăla și-a plătit toate cheltuieli (tipografie, obținere, isbn, chirie stand, draci, laci) și vindea la noroc cu 10 lei. să mor dacă știu cum am nimerit la standul lui și de ce mi-au picat ochii pe carte! 🙂
      când a fost cu bilet n-a fost niciodată mai mult de 5 lei. să păstreze obiceiul cu bilet. oricum ăia care vin doar că ”hai să mergem la cărți dacă e gratis” nu cumpără nimic doar creează aglomerație

    • #9

      chiar esti matusalemica, babuto:))

    • #10

      “chiar crezi că un nene care-și scoate singur cartea poate da mii de euro pe stand și apoi s-o vândă la 10 lei?!”
      Depinde de spatiul inchiriat. Daca si-a tras o masuță și un scaun, 4 metri pătrați, sigur nu a plătit mii de euro. Chiar și așa, ținând cont de toate cheltuielile, bag mâna în foc că domnul nu a făcut profit. Ar fi trebuit să vândă multe mii de exemplare pentru asta. Există scriitori care vor să-și facă vocea auzită, chit că ies în pierdere în urma unui festival al cărții. Majoritatea celor care scriu beletristică o fac dintr-o nevoie intimă, nu urmăresc profit material.

    • #11

      @Arhi, dacă eu sunt băbuță matusalemică, tu ce mai ești?! 🙂

    • #12

      @Dani Corban, înțeleg aspectul, un amic de-ai tatălui meu scrie chestii. și apoi le dă cadou. 🙂
      la ultima m-a rugat să dau câteva cărți la oameni pe care îi cunosc. sunt cam fraieră, așa c-am zis ”de ce nu?!” am făcut o socoteală și i-am cerut vreo 5-6 bucăți, mi-a trimis vreo 20. am dat cui a vrut și cui n-a vrut, mai aveam puțin și le împărțeam ca pe pliante la metrou, tot mai am 5-6 într-un sertar. 🙂 mă îndoiesc că tipul ar da.. sute de euro pe un stand de 4 mp la un târg de carte.

  2. #13

    Salut,

    Eu tocmai am terminat ieri Cele 3 stigmate ale lui Palmer Eldritch de Philip K. Dick. Nu e chiar noua (1965), dar daca nu ai citit-o, merita.
    Eu am gasit-o cu 5 lei la o librarie pe la Universitate.

    • #14

      Voiam sa laud si eu libmag (libraria de la universitate). Gasesti un puhoi de carti la 5 lei si 10 lei. Editii mai vechi, desigur. Dar totusi .. 5 lei.
      Mi-am luat de la ei Peregrinarile lui Tuf, nu o gasesti pe nicaieri. 10 lei bine cheltuiti.
      Au avut stand si la targul din week-end, eu zic sa treceti pe la ei prin librarie, merita.

      0
  3. #15

    Ce daca sunt in engleza? Nu e mai bine sa inceapa sa citeasca asa? E mult mai usor de gasit carti filme documentare etc in engleza decat in romana. Plus calitatea traducerii, de asta nu discut.

  4. Ma scuzeti, e-book reader aveti? Ca e mult mai simplu sa le ai pe toate la purtator si mai greu de uitat pe undeva, ca electronicele se pierd mai greu.

  5. #19

    Ce inseamna exact ca ai pierdut 1000 de carti? Intreb serios, pentru ca unu, mi se face rau fizic cand aud asa ceva si doi, mai am cateva mii de carti in Ro pe care vreau sa le aduc la un moment dat in UK si tot aman pentru ca mi-e frica sa nu mi le piarda curierii.

    • #20

      nu am avut cu ce sa le aduc, in termen scurt, a trebuit sa vin rapid in romania, revenise cancerul la cineva din familia apropiata. asa ca le-am facut cadou

  6. #21

    În curând vor apărea tichetele de cultura. Sunt curios ce sete de cultura vor avea cei care le vor primi și dacă le vor cheltui pe cărți sau le vor pune pe loc ptr bani de băutură.
    Revenind în topic, Cred că ideea de târg e să găsești toate editurile la un loc, toate titlurile, fără să mai bati drumul la 10 librarii

    • #22

      salut!
      vrei sa te ajut cu informatii despre librarii care au carti de la cel putin 10 edituri?!

    • #23

      sau depoziul de carte din zona Gării de Nord, pe A.I. Cuza unde au cărți și de la edituri de care n-ai auzit vreodată?! Roll Cris cred că-l cheamă.

  7. Scoasa Mark Lawrence a 3a carte din noua trilogie. Tot fantasy, dar alt univers fata de broken empire

  8. #25

    salut!
    vrei sa te ajut cu informatii despre librarii care au carti de la cel putin 10 edituri?!

  9. #26

    Seria lui Ender (Jocul lui Ender etc) urmata de seria paralela cu Umbrele (umbra uriasului etc)

    mai noi : razboiul batranilor.

    Foarte bune toate.

  10. #27

    Terminat Războiul Bătrânilor, saga, 3 volume. John Scalzi
    Bunbun

    • #28

      vezi ca a aparut si vol 4: “Povestea lui Zoe”

    • #29

      Ufff, tocmai mi le-am auds din ro, cumpărate prin decembrie, cu restul cărților ramase acasă. 100 eur transportul pana în Tenerife.
      Frustrant sa aflu ca a mai apărut o carte pe care nu am cum pune mana.

    • #30

      @GD, dacă nu dispari în ceață precum @Cosmin, lasă un mail la șefu’, o am în format epub (pot s-o fac PDF).

  11. #31

    Vad ca ai luat si albumul de benzi desenate “Urmatorul Cadru” – cum ti se pare?
    Abtibildurile cu ce erau, ti-au placut?

  12. #33

    ce frumos te imbraci :)))

  13. #39

    Joe Abercrombie- tocmai a scos Nemira ultima lui carte (“Eroii”)- actiunea se petrece in lumea din trilogia “First Law”.
    Daca esti fan de genul fantasy, eu il recomand. Personal il prefer lui George RR Martin, scrie mai inchegat.

  14. #40

    Recomand seria Născuți din ceață de Brandon Sanderson

  15. #42

    In romana…alea sunt pentru prosti! Ia-I manga d-alea originale, in japoneza. Ii faci incalzirea pentru hentai.

  16. #43

    eu frecventez două târguri mari și late, Gaudeamus și Bookfest. din observațiile mele empirice am constatat că unele edituri, d-alea mari, nu au reduceri deloc, sau unele foarte mici: Humanitas, Polirom, Litera, Nemira. dacă se nimerește un black -friday pe elefant în timpul gaudeamusului, se pișă cu boltă pe reducerile editurilor ăstora de la târg. chiar și reducerile normale ale elefant tot micționează pe reducerile ”de târg”, dar un pic mai cu probleme de prostată.
    dar alte edituri: Arthur/Art, Trei/Pandora/Pan-Da (secțiunea pt copii), Cartea copiilor, Gama chiar au reduceri vizibile.

    • Ady, ziceai tu mai sus ceva de roll cris? poti, te rog, sa dai mai multe detalii, gen adresa? (multumesc anticipat)

      @Cetin – recomand seria Marea Sfaramata

    • #45

      @Cineva, vezi la postarea următoare.

  17. #46

    Cartea Soarelui Nou, Gene Wolfe

    • #47

      multumesc:)

    • Cartea soarelui nou nu e tehnic chiar sf, e mai mult science-fantasy. Eu unu personal, nu am reusit sa o diger, la a doua carte din serie m-am oprit. Dar poate maestrului o sa ii placa

  18. Ady-P – mai multe detalli referitor la roll cris, te rog? nu gasesc nimic pe gugal

    • #50

      eu sunt complet atehnică și complet varză la explicații, prefer să fac desene 🙂 . asta e tot ce-am reușit să scot (am încercat cu screen-shot pe imgur, o laie):
      goo.gl/maps/vC1onMgGMjT2

      în principiu, adresa e bd. A. I. Cuza, nr. 50.
      Cuza ăsta face legătura dintre Nicolae Titulescu și str. Ing. Gheorghe Duca, paralel cu Calea Grivitei. depozitul este lângă un parculeț, în ceea ce pare intersecția dintre A.I.Cuza și o străduță, dar care pe hărți se cheamă tot BD. A.I.Cuza (străduță care dincolo de intersecția cu Iacob Negruzzi se cheamă str. Alexandru Cernat, e super infect de explicat, sorry) (mai aproape de intersecția cu Gheorghe Duca, decât cu Titulescu).
      ultima oară când am fost aveau program luni- vineri 9/10-17.30 și sâmbătă până la 13.00. se putea plăti cu cardul și prețurile erau cu cca 20% mai mici decât orice librărie. este depozit, nu librărie, raftul mari și soioase, pline până la refuz, cărți pe jos, pe sus, doar că nu plutesc și-n aer, dar era un nene amabil care știa unde are orice carte în tot balamucul ăla.

  19. #51

    Sincer am ajuns la aceeasi concluzie de fiecare data, mai bine stai acasa si comanzi de pe net… ai rezolvat problema.

  20. #52

    Fără a avea veleități de critic literar, eu pot spune doar ca mi-au plăcut foarte mult cele doua trilogii din universul “dune” scrise de Brian herbert și Kevin j. Anderson. Am văzut ca lumea le huleste ca nu se ridica la înălțimea seriei originale, dar dpmdv se ridică, iar pe alocuri, chiar o depășește.
    Adică, sa fim sinceri, în afara de volumul inițial, hai și al doilea, celelalte sunt mai slabe, unele chiar crunt de plictisitoare (le-am citit pe toate șase) ,pe când prequel-urile sunt toate extrem de alerte, pline de acțiune, si ușor de citit, legând foarte închegat acțiunea cu seria originală.
    Nu înțeleg de ce nu primesc meritele cuvenite.
    PS-nici nu vreau sa ma gândesc ce serie TV ar ieși dacă ai îndrăzni cineva s-o ecranizeze (ma refer la prequel-uri)…

    • #53


      daca zici de astea, complet de acord. singura care e retarda e cartea brundurilor. in rest, pentru cele 3 am rasturnat munti sa le gasesc, prima data, nu le mai editau

    • #54

      Da, de alea zic, trilogia “caselor”, si cea cu “jihadul butlerian”. Și eu tot de la un final frontier mi le-am luat, acum mai multi ani, era la taraba chiar Horia Nicola Ursu, care e și editorul edițiilor astora. L-am și întrebat de prețuri, erau undeva la 40 de lei volumul, mi-a explicat același lucru care s-a zis și mai sus, ca dacă le lasă mai jos nu-i mai iese nimic (editura nu e nici din București, transport, chirie, etc)
      Pe asta cu “brundurile” n-am citit-o, si probabil nici n-o s-o mai citesc acum dacă zici ca e praf.

    • #55

      misto tip horia

  21. #57

    incearca si Hamilton Peter F – steaua pandorei, alchimistul etc
    si poate te ajuta si
    romania-inedit.3xforum.ro/post/479079/1/B_Peter_F_Hamilton/

  22. #59

    Spin Saga – Robert Charles Wilson
    Zones of Thought – Vernor Vinge
    Void – Peter F. Hamilton
    Silozul – Hugh Howey
    toate sunt serii.

  23. #60

    Poti incerca si Red Rising Saga de Pierce Brown:

    www.goodreads.com/series/117100-red-rising-saga

    Nu cred ca a fost tradusa in romana