Din țara tuturor succeselor în viață

Salut. Ai mare dreptate!!! (trebuie sa iti si placa sa muncesti…nu sa vegetezi si sa astepti sa vina norocul). De obicei nu comentez 🙂 …sint multe orgolii aici 🙂 si nu vreau sa fiu luat in balon. De fapt cred ca e primul comentariu (cam de 5 ani incoace). 🙂 Numai bine.

Pot sa adaug un mic amendament la chestia cu munca?
sa muncesti pentru tine, nu pentru altii.
Degeaba incarci de la 5 ani finul in caruta, daca ala e finul altuia…

Cam asta-i. Ti se propaga ideea de inavutire daca vei munci pentru altii, fiind scobit in buzunare si de stat, iar intre timp tre sa jonglezi cu sanatatea, cainii salbatici, tiganii, haterismul, homofobia. Ma doare-n pula de homosexuali, dar ura asta imprastiata pe ici-colo devine molima.

ramai in america tati, n-are rost

“N-am plecat, bă. N-am plecat! Sufletul meu e tot acolo. Muncesc de mă crăcănez pe-aici și-am să mă întorc când o fi de întors.” – adica esti un oportunist (ca majoritatea românilor, de altfel) … nu ca ar fi neaparat ceva rau in asta 😉
Ti-am mai citit din articole, comentarii … ma bucur sa vad ca ai o gramada de fani rasisti, xenofobi etc. (ca majoritatea românilor, de altfel).
In concluzie, esti mai român decat iti place sa crezi …

Ti-am mai zis odata ca tu vorbesti prostii si chestii care erau valabile prin 1900.
Am vrut sa scriu ceva mai lung, dar m-am incurcat in propozitii si am sters. O sa incerc sa scriu mai scurt si mai prost.
Din grupu meu, aia care baga placa asta ca muncesc de rup au salariu cel mai mic.
Eu consider ca iti trebuie putin noroc ca sa sari si sa faci chestii, acum m-au propus sa ma duc la pregatire pentru management, sper sa am norocul de partea mea si acolo si sa iau.
Mi-a aratat facebook o poza de acum 3 ani, aveam mainile murdare de pamant. I-am sapat unei babe o groapa pt 50 de lei, asa ca daca continuam sa muncesc fara ca sa am norocul de a vedea anuntul pt jobu asta probabil caram pamant in continuare.
Ce spui mata acolo se aplica intr-o lume de care eu nu am habar, dar nu e asta de azi. Cand recruteaza, astia resping cv-uri din cele mai tampite motive asa ca munca de una singura nu iti poate aduce mare lucru.
Nu zic ca daca nu muncesti cad chestii din cer, dar glorificarea muncii e o prostie. Poate in China te apreciau aia pentru asta.
Cat despre articolul la care ai raspuns, nici nu l-am citit. Ce spunea tipu ala acolo era peste intelegerea mea, dar mata o dai mai asa ca pentru popor…

Ia uite, exemplu clar de “in Romania poti reusi in viata, trebuie doar sa muncesti, nu sa te vaiti”:
—
ANAF acuza sase dintre cele mai mari firme romanesti din comertul cu materiale de constructii de constituire a unui grup infractional organizat specializat in evaziune fiscala

[…]
Cele sase firme sunt conduse de cunoscuti oameni de afaceri romani. Printre ei se numara Ioan Ciolan, actionarul Ambient SA din Sibiu, un apropiat al presedintelui Klaus Iohannis. Intr-un interviu din ziarul Turnul Sfatului din aprilie 2013, Ciolan vorbea despre relatia sa de “prietenie” cu Klaus Iohannis, dublata de acelasi tip de relatie intre sotiile lor.

[..]
Potrivit sursei citate, operatiunile de achizitie/livrare declarate si/sau inregistrate in contabilitate, in perioada 2011-2015, de catre societatile din circuit nu au avut la baza tranzactii reale, fiind create circuite scriptice de tranzactionare succesiva in lant, incercandu-se astfel disimularea realitatii fiscale prin crearea unei aparente privind existenta unor operatiuni care in fapt nu au existat, cu scopul de a crea in mod artificial TVA deductibil si de a diminua nelegal impozitul pe profit datorat.

ANAF arata ca firmele fantoma au fost infiintate pe numele unor interpusi, persoane cu cetatenie romana si ungara, domiciliati atat in judetele Cluj si Bihor, cat si in Ungaria. Aceste presupuse firme – fantoma nu au avut angajati, nu au depus la termene toate declaratiile fiscale, parte dintre acestea fiind declarate inactive sau aflate in procedura de insolventa.

ANAF sustine ca cele sase firme si-au diminuat nelegal TVA de plata si impozitul pe profit, prejudiciul total cauzat bugetului de stat fiind de 50.029.306 lei.
—

Sursa: goo.gl/dn0jcA

Deci sa repetam toti: prin munca, hotarare si optimism vom avea succes. Asta e tot ce conteaza, restul sunt niste rautati si niste neadevaruri spuse de lenesi. Nu nene, munca e de baza. Nu conteaza ca salariile sunt de cateva ori mai mici decat cele din vest, iar alimentele costa la fel ca acolo. Sau benzina. Sau intretinerea/cheltuielile. Nu stim noi sa muncim si sa fim optimisti, clar. Si culmea, ni se spune cat de bine e aici de catre cineva care nu e aici si sigur, dar sigur-sigur a plecat din cauza ca ii era foarte bine aici, dar a zis sa dea o sansa si Americii, sa le arate lor!
Eu vreau sa vad unul care sa spuna ca a reusit, doar prin munca, optimism si rabdare, sa ajunga macar la nivelul clasei de mijloc (desi naiba stie cum ar putea fi definita asta in tara noastra…). Dar cand, de la mii de km departare, citesti in ziare cum tinerii antreprenori x si y au infiintat un start-up care le-a adus faima si succes, normal ca spui ca aici e bine. Numai ca de cele mai multe ori tinerii antreprenori sunt odraslele hotilor de la putere, fie ea vazuta sau nevazuta. Marii patroni de azi au ajuns asa pentru ca au muncit. Sa dam si exemple: Ioan Niculae, Tiriac, Tesari, Dascalu, Comanescu, Popoviciu, Tudor. Toti au pornit de jos, au muncit sarguincios, au fost mereu optimisti si au stiut ca doar prin munca pot ajunge la succes. Sa luam toti exemplu de la ei. Sau ne putem uita la politicieni si la guvernanti; vom vedea aceiasi oameni care au muncit si doar astfel au reusit in viata; urmele muncii se vad pe fetele lor.
Nu stim noi sa apreciem, asta e clar. Romania este tara tuturor posibilitatilor, una dintre ele fiind intr-adevar aceea de a munci si de a avea succes. In sensul ca tu muncesti, iar altul are succes.

Nu cred ca autorul articolului e chiar cea mai indreptatita persoana care sa ne spuna ca in Romania ai succes daca muncesti. Daca scria articolul din Romania, din biroul firmei ridicate de la zero prin munca proprie, atunci da, ar fi avut credibilitate in ochii mei. Dar nu e cazul. Articolul pare scris de cineva care se uita cu luneta invers catre Romania. De departe e frumos, bine si miroase a succes. Cand te apropii insa, incepi sa simti si alte mirosuri.

Nea Ilie,

Stătui şi cetii tot ce se scrisă pe marginea articolului matale. Şi, deşi nu am vrut să mă mai înscriu la cuvânt pe aici în astă şagă, totuşi aş vrea să punctez câteva păreri, probabil mai subiective, dar nah, asta e. Interpretăm şi traducem ceea ce vedem, auzim, trăim prin prisma propriei noasrtre putirinţe. Şi probabil inteligenţe.

Dacă nu mă înşel suntem cam apropiaţi de-a leat şi din acest motiv cred că ceea ce scrisăşi acolo este cam povestea tuturor ăstora mai purii de p-aici din astă congregaţie.

Zici de muncă.
Am muncit şi eu. Ca robotul. Am “băgat” la greu, de la adunat de şpan în fabrică până la brevete de inovaţie. Am dat cu strungul, DPFul, Oerlikonul, freza, am cărat găleţi de curent (mai şi întrebam uneori obraznic, ostentativ alteori spăşit, obosit de prostie, de care să aduc: mono- sau trifazic?). Am împins şi eu vagonete cu minetreu în turnătorie. Vara la ţară, în vacanţele minunatei adolescenţe, la reparat pompe de irigaţii, la săpat, cules, la moară sau la SMT-u la CAP-u.

În fabricile unde am învăţat smerenia şi disciplina muncii de la oraş, am scris programe de procesare pe maşini CNC pe vremea în care introducerea datelor se făcea prin interfeţe care azi majorităţii celor obişnuiţi cu megi de RAM, tera de harduri şi megaherţi de procesare li se par din epoca de piatră. Am luat manualul am citit am învăţat şi am făcut. Aproposito, mai târziu când au venit delegaţii producătorului să facă reviziile tehnice şi să să facă update pe softul maşinilor am fost delegat să-i sprijin. I-am sprijinit 5 zile (şi nopţi) la rând c-aşa era contractul, iar la final mi-au dat un certificat de inginer specialist autorizat pe echipamentele păstorite, zicând că ei nu mai au ce face şi că dacă sunt probleme să mă cheme pe mine la înaintare. Apioi m-au cerut să le fac o vizită. Eu nu am mai ajuns eu acolo. Alţii da.

Am trecut prin proprie forţă de muncă mai mult fizică şi probabil mai puţin ‘telectuală prin cam toate etapele ingineriei. Mai târziu, după “schimbare” şi ale economiei. Şi marketingului. Şi comunicării. Am adunat la “buchetul” portofoliului câteva “succesuri”. Toate probate, nu vorbe să dea bine la CVeu.

Însă NICIODATĂ atunci, înainte, nu “am crescut” NUMAI pentru că am muncit. Ci pentru că ATUNCI, înainte de capitalism, câte “unul sau altul” au intuit ce “comoară” e ascunsă în “secţia” lor, pe care “felia” pe care o propovăduiau ca nişte vătafi şi, prin asta (fini psihologi puişicherii!), vedeau că este de supt, de ciupit, de “ieşit în faţă”. Deci, “hai să-i dăm un ajutor lu’ ăsta că tot mie îmi e de bine”. Nici după nu s-a schimbat nimic. Totul este la fel. Poate şi mai pregnant şi mai omniprezent. Şi uneori chiar pe faţă.

Riboluţia, m-a prins după terminarea facultăţii. Am mai tras “un fel de master” de juma de semestru să ies om şi să mă pot apuca de treabă. Să muncesc. Aveam vise, aveam încredere, Aveam putere. Aveam un ţel. Şi am luat-o iarăşi de la “niika”. Din nou. Aferim facultăţii. Ca-n bancul ăla, cam adevărat, dovedit de timp: “Ce eşti ca şi formare profesională? Inginer. Aha, în ce domeniu? De fapt nu contează. Om bun la toate!”

Fabricile, unităţile economice de stat, alea-alea le-au închis sau au falimentat invariabil, pentru că trebuia, cu viteza luminii. Apoi “s-au vândut”. Asta a fo’ istoria noast’. Toţi cei ca tine sau ca mine am traversat pe lumina roşie a semaforului şi ne-am cătat calea, am luptat şi muncit să ne ferim de “şoferii idioţi” ce conduceau după ureche, după bunul plac şi după propriile interese, uneori subpuse altor interese, camionul României pe drumuri “ioropene”.

Am fost şi “entrepreneur”. Am lucrat şi în companii ca lefegiu. Am fost afară. La muncă, nu la cioridt. Am ales după câţiva ani de zdroabă – şi cred că ştii ce înseamnă munca afară faţă de imaginea muncii de la noi în anii aceia – să mă întorc să fac ceva aici în ţara mea. Am muncit cu numai un sclav la propriul stăpân poate trage. Doar doar voi vedea “luminiţa de la capu’-la-tunel”. La un moment dat, ajunsesem să plece angajaţii de la “orificiu” şi dimineaţa când reveneau să mă găseau tot acolo, tot lucrând. Muncind.

Geaba! M-au îngenuncheat taxele, legislaţia, modificările modificate cu aplicare imediată sau chiar retroactivă, controalele, datul-cu-subsemnatu’… Încă mai trag şi acum. Deunăzi de exemplu fusăi “sumănat” să plătesc dări din 2005, reaplicate în 2007 actualizate în anno domini 2016, pentru ceva ce este plătit şi paraplătit. Dar nu, trebuie să mă duc eu acolo, să dovedesc că e cum ştiu eu, nu cum “zice ei”. Cu acte, cu chitanţe, OPuri, “docomenturi”. “Dovada!”… Pe timpul meu, pe munca mea, pe cinstea mea. Că deh…

Nu mai comentez că alta era ideea… M-am abătut de la subiect.

În anii de antreprenioriat – ca au cam fost ceva ani, vreo 15, am avut cum e şi normal o multitudine de contacte de afaceri şi normal că m-a uitat şi “peste gardul meu” să văd cum face celălalt de îi merge (mai) bine. De ce lui i se adunau sacii în căruţă mai repede, mai graşi, mai mulţi, mai deodată, iar mie la sfârşitul anului de abia apucam să trag linia pe plus. Ştiu, mi s-a mai zis. Management… Know-how… Estimarea resurselor… Controlul costurilor… Eficienţă… Puii mei.

“Esplicaţia” este alta. ERA si ESTE. O ştim toţi. Am văzut-o pe viu. Am “pipăit-o”. Am primit-o peste faţă de nenumărate ori, ca o “palmă dată cu piciorul”. Vorba lui Tomiţă Caragiu: “N-ai pe cineva…? Sau măcar pe cineva pe lângă altcineva…” Eu n-aveam…

Am renunţat. Am obosit. Clienţii mei, chiar foarte bine înfipţi în “sinergia economiei capitaliste” autohtone şi-au restrâns activitatea. Au redus bugete. Au închis investiţii. Cu părere de rău. La un moment dat a trebuit să trag şi eu oblonul. Nu aveam cum să plătesc estimat pe baza cifrelor de afaceri ale anului trecut impozitul forfait. Plus salarii şi taxe şi altele similare.

Am redevenit lefegiu. Îmi fac treaba. Muncesc la fel de mult ca şi pentru mine. Cu zel şi încă cu încredere. Cred. Nu mai am mult. Pensia nu cred că o mai prind. Însă am înţeles de la început că indiferent unde tragi la jug, munca de fapt face parte din mecanismul de subzistenţă şi al meu şi al fermei unde păstoresc. Dar iar mă-ntorc la glume: “Cine-i harnic şi munceşte, are tot ce vrea. Cine nu, aşişderea!” În Ro un salariu decent nu este de ajuns. Peste 95% sunt cheltuieli, coşniţă şi impozite. Aşa că… “Lasciate ogni speranza voi che entrate!” Sau te descurci… altfel.

Să-ţi zic cum am reuşit să-mi găsesc un loc de muncă deşi “patalamalele” şi calificările obţinute tot prin muncă asiduă, studiu alături de certificări recunoscute internaţional şi recomandările primite “pe bune” credeam că sunt măcar suficiente să justifice profesional calităţile mele? Intuieşti probabil. Dar asta e. M-am resemnat.

“Munca este brăţară de aur! Izvor de sănătate”
Brăţara este furată înainte să apuci să visezi la ea. Cât despre sănătate, cred că toţi suntem un pic bolnavi. De lipsă de viitor. Sau de speranţă în mai bine. Sau de o motivare, altele decât cele propăvăduite de diverse firme de consultanţă.

“Cea mai bună parte a faptului că ai fost “îngenuncheat” este să te ridici repede, să înveţi şi să o iei de la cap!”
Depinde cine te ajută să mai stai în picioare, să te proptească, după ce te-ai ridicat. Sau ce rezerve ai apucat să “pui de-o parte înainte” Altfel tot aia. Texte pentru prostimea credulă.
Şi ar mai fi de zis, dar deja e roman foileton.

Dar mi-am vărsat şi eu oful. Pentru prima şi ultima oară.

Aferim, Nea Ilie.