În state există o mișcare numită Marea Demisionare, o chestie care sperie o grămadă de omuleți, din cauză că oamenii nu mai suportă ideea de a merge la un job care nu le plătește nici măcar necesarul minim de trai, nu mai zic de chirie sau chestii de astea de figuri. Așa că demisionează în corpore și fac alte chestii, gen crypto, onlyfans, lucrative și profitabile.

Ideea e că e interesant de urmărit cum meleardarii americani au angajat vedete care să le explice oamenilor că trebuie să se întoarcă la muncă, să muncești 3 joburi e bine, acesta e modul american de a avea libertate totală și alte mizerii de astea, în condițiile în care majoritatea americanilor din clasa de jos sunt plătit cu ceva gen 7 dolari pe oră, salariul minim, salariu care nu a mai crescut de vreo 30 de ani.

Desigur, de aici rezultă foame, frustrări, imposibilitatea de a cumpăra bunuri de folosință îndelungată inclusiv case sau mașini (e haios să urmărești subiectul pe reddit, gen am strâns bani 3 ani și mi-am luat un PS4 second hand) iar rezultanta, iată, a afost Marea Demisionare. Evident, cei care deplâng aceste acte brutale nu au nicio intenție de a mări veniturile celor care muncesc pentru ei, ci vor doar să se reîntoarcă la momentele când se băteau oamenii la ușa lor pentru un loc de muncă. Momente care, datorită internetului, nu vor mai exista niciodată.

Unde suntem noi aici?
Deloc departe. Încă suntem o țară majoritar sălbatică, populată de analfabeți, dar deja tech savvy ppl sunt foarte mulți și încet, încet, va începe să se producă un shifting către joburile self employed, unde nu mai decide tanti Amalia de la HR că îți sunt suficienți 1540 de lei lunar ca să trăiești, să plătești facturile mărite de 10 ori la gaze și curent, chirie, mâncare, poate și niște ieșiri la film, niște beri la un bar, de astea.

Aștept cu interes.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

46 comentarii Adaugă comentariu

  1. Mai greu la noi. Daca in oraselul meu prapadit ar aparea peste noapte vreo 3000 de aplicatoare unghiute cu gel in locul celor care acum lucreaza in confectii/carfur/litl/kcauf … ?

    • #2

      Nu trebuie sa apara aplicatoare de unghiute, acum se pot face mici biznisuri online, se poate vinde orice, oricui, se expediaza prin curier…

    • #3

      Tu nu demisiona, boss, ca nu mai gasesti altceva…

    • #4

      Pentru respectivele persoane exista si varianta videochat, mult mai profitabila

    • Mark 560, mici biznisuri online, când curieratul costă 15-20 de lei?! Nu prea se poate vinde orice, de exemplu nimic din care cheltuielile de transport înseamnă între 20 și 100% din costul produsului.
      E ușor pe hârtie, e greu pe bune. Nu poate fi toată lumea programator, vânzător online… Mai trebuie și casier, purtător de mop ori lopată.

    • #6

      @Mark 560, uite aici este o mare greseala. Cand vorbim de o activitate de tip self employed, majoritatea se gandesc sa vanda ceva pe internet. Asta pentru ca nu stiu sa faca nimic si asta este singurul lucru la care cred ca se vor descurca.
      Dar ar trebui sa ne gandim cum sa producem ceva, fiindca daca toti vindem, nu o sa mai existe cumparatori suficienti pentru toate produsele.

  2. #7

    Există. Videochat. Nu cred că va dați seama cât de mare e domeniul ăsta și câți lucrează în el sub o formă sau alta, doar pentru că e cumva underground și nu aveți treabă cu el.

  3. #11

    Eu cred că este doar o chestie de moda, oamenii tind sa urmărească modă și să încerce toți același lucru însă în realitate doar câțiva ajung buni într-un domeniu.
    Acum peste 10 ani toată lumea își făcea blog in Romania, azi nu știu dacă mai sunt 10 bloguri serioase, restul au dispărut. Acum 2-3 ani toți erau cu vlog, habar nu am cum e azi, câți au rămas. Azi toți sunt cu podcast, travel, food și ce dracu mai e însă doar câțiva o să ajungă serioși. Restul vor face YouTube și câștiga câteva sute de euro sau sau o mie și ceva, tot cat ar face într-o corporație însă așa e moda.
    E acel miraj la care tot vezi reclamă “nu ai nevoie de bani, studii, experiență, trebuie doar sa vrei și noi te învațăm cum sa câștigi x dolari pe lună, oricine poate”. In realitate că sa ajungi sa faci niste bani serioși trebuie să știi să faci ceva bine și ceva timp.

  4. #12

    Fantasticul Joe Rogan e si antivaxer, l-a adus la interviu pe dr Robert Malone

  5. #13

    Din pacate fenomenul din state se aplica preponderent la cei care au ceva skills si lucreaza oricum pe mai mult decat minimul. Nu prea si-a dat nimeni demisia de foame, aia se intampla doar in cateva locuri si sunt de obicei in bloc (vezi problema la Kelloggs). Daca cauti un pic pe net o sa vezi ca majoritatea sunt oameni care lucreaza in domenii tehnice (preponderent IT) care s-au cam saturat sa lucreze 60h/saptamana fara concedii sau alte benificii si aveau si destui bani pusi deoparte cat sa ia o pauza. Si da, exista foarte multi oameni care lucreaza job-uri low-end si care nu se pot sustine din 2 locuri de munca. E destul de crunta situatia la ei pentru cei de jos.

  6. #14

    La noi exista de mult marea demisionare.
    Se compune dintr-o combinatie de ajutor de somaj, bani de la parinti/rude plecate pe afara/ajutoare sociale/pomeni electorale si nu in ultimul rand alocatii pentru copii.
    Sunt sate intregi care asa traiesc.
    Pentru cei din orase/centre mai mari, faptul ca are o carte de vizita pe care scrie “consultant manager international” si o masina/laptop de firma tine de foame in multe cazuri.

    • #15

      Se numește “acumularea averii” – și începe să apară și la noi, în occident e o realitate deja veche, care a permis migrația forței de muncă de aici acolo în masă.

      Pe scurt, vesticii, în medie, sunt bogați. Părinții și bunicii lor au rupt cu munca după WWII (să nu mergem mai departe – multe țări sunt foste imperii coloniale care au supt masiv de acolo) – și generațiile actuale sunt bogate – moșteniri etc. Nu mai au presiunea muncii pe doi lei sau la un nivel de stres considerat inacceptabil.

      Eh, asta se întâmplă ușor-ușor și la noi. S-au acumulat averi după 30 de ani de dat la sapă fie pe aici, fie prin occident sau aiurea – și sunt destul de mulți români care s-au detașat de muncă.

    • Părinții și bunicii lor au rupt cu munca după WWII

      @Dănuț

      Doar cu asta nu sunt de-acord. Pentru că dacă ne uităm pe cifre, să cumperi o casă atunci erau 3-4 salarii anuale. Acum sunt vreo 20. Normal că acumulezi avere așa, dacă mai ai și 2 venituri în casă, îți plătești ratele în 5 ani și îți mai iei alta.

      Nu exista conceptul de aglomerație, mai ales după WW2, s-a demolat și bombardat tot, deci îți puteai lua relativ ieftin în centrul Parisului să zicem care azi valorează poate milioane. Milioane care înseamnă câte salarii anuale în europa de azi?

      De aici percepția greșită că ‘s-au rupt cu munca și au adunat avere’. Nu s-au rupt neaparat, au adunat avere pentru că era cam de 15-20 de ori mai ușor s-o acumulezi. Salariile erau mari că erau puțini oameni, bani erau căcălău pentru reconstrucție, nu aveai de ales, se plăteau bine muncitorii.

      Era un context socio-economic total diferit.

  7. #17

    Din pacate unele bussiness-uri cam se duc pe copca daca maresti salariul minim pe economie. Dar la fel au zis si proprietarii de plantatii de bumbac cand s-au eliberat sclavii ca nu aveau forta de munca. Unele i bussiness-uri trebuie sa moara. Pe de alta parte vad tot mai multe joburi de part time si e ok pana la un punct. De la carat mancare, taximetrie,onlyfans, curvasaraie, pus unghii, masaj, etc. E ok sa fie si astea dar pb e ca multi dintr-astia nu isi platesc nici asigurari si nici pensii si nici nu-si pun bani deoparte. Peste 20-30 de ani o sa verse lacrimi de crocodil ca societatea i-a abandonat si ca traiesc mizer si ca de ce unii au pensii si ei nu.

    • #18

      La glovo și Uber se plătește CAS și CASS

    • #19

      si la Bringo. toți sunt angajați cu minim 4 ore.

    • #20

      Lol, eliminarea taxelor pe salariul minim e “solutia” pe care o propun anumite partide.

      Orice ca sa nu fie obligati angajatorii sa creasca salariile minime, care oricum sunt de mizerie, gen 300 de euro net pe luna, la preturi legate la europa de vest.

      Daca ii intrebi cum vor putea beneficia de pensii sau de asistenta medicala, daca ei nu vor mai contribui cu nimic, incep sa dea din colt in colt.

      Cand in realitate, daca le maresti salariile, cresc automat si contributiile, deci si calitatea vietii.

      “Da boss, dar nu avem de unde mari salariile” – deci tu ca patron ai incasari bazate pe niste preturi ca dincolo, dar iti platesti angajatii cu salarii de mizerie.

      Pai daca firma ta nu e capabila sa ofere salarii decente fara sa intre in faliment, inseamna ca tu ca patron nu te prea descurci, si ca firma ta functioneaza cumva artificial.

      “Pai da, si vrei sa ajunga in somaj oamenii astia ?” – in mod cert nu vor ajunge in somaj, isi vor gasi rapid o alta firma care sa ii angajeze cu un salariu decent, atunci cand toti angajatorii vor fi obligati sa dea niste salarii minime ok.

      Intrebarea e de fapt “pai da, vrei sa dea faliment firmele astea ?” – nu vreau, dar daca in balanta sta existenta unei firme si de cealalta parte niste angajati sclavagiti, aleg oricand disparitia firmelor respective.

    • #21

      @DragosC – asta cu firma care trebuie sa existe doar daca ofera salarii decente este o utopie. Totul pleaca in sens invers, de la pret si consumator si se ajunge la salariu.
      Hai sa luam un caz simplu, pui doua brutarii una langa alta, la prima pui un geam “Franzela proaspata 1,20 lei” si dincolo pui “Franzela proaspata 1,50 lei – toti muncitorii nostri castiga de doua ori mai bine decat media in industrie”.
      Cati oameni crezi ca vor fi de acord sa plateasca mai mult pentru aceeasi paine ca muncitorii sa o duca mai bine? Ca indiferent cat vrea un patron sa le fie bine angajatilor daca oamenii nu cumpara produsul lui firma nu o sa mearga.

    • #22

      @Bigbear, cu siguranta daca dai salariu dublu, painea aia de 1,5 lei va fi mai calitativa decat cea de 1,2 lei. Asta pentru ca vei reusi sa atragi brutarii aia mai buni de la magazinul rival. Si vei atrage si un numar mai mare de clienti.

      Tu spui ca este o utopie ca firmele sa ofere salarii decente. Dar in tari precum Danemarca, Norvegia, Suedia cum de reusesc sa faca asta?

    • #23

      Bigbear, cum sa fie o utopie daca exista conceptul reglementat de “salariu minim” ? Care e obligatoriu.

      Situatia pe care o prezinti nu prea are legatura cu subiectul, faci sa para ca o firma care ofera salarii decente ar trebui sa fie laudata.

      Salariile decente nu sunt un moft, sunt o obligativitate, sau asa ar trebui sa fie.

      Dar daca tot pomenesti preturile, ele sunt deja aliniate catre Vest, de ani de zile, si totusi salariile nu sunt.

      Aici e problema, ca patronul ala isi permite sa pretinda un pret aliniat, dar nu isi permite (in teorie doar, ca in practica face ce vrea, cat timp nu e obligat prin lege) sa plateasca salarii la fel de aliniate.

      Tu platesti preturi ca in zona euro, dar daca nu esti printre fericitii soartei din IT, esti platit la nivel de Rusia.

    • #24

      @Andrei G – plecasem de la afirmatia asta “Pai daca firma ta nu e capabila sa ofere salarii decente fara sa intre in faliment, inseamna ca tu ca patron nu te prea descurci, si ca firma ta functioneaza cumva artificial.”
      Eu nu spun de salarii in general ci de ideea ca unele salarii sunt minime si mici si ca exista o explicatie pentru asta si anume ca un element major este pretul pe care populatia este dispus sa il plateasca pe un produs similar.
      Ce spui tu cu painea e un non sens, e un fel de what about, sa inventam o speta ca sa fie bine. Hai sa luam un produs standard, pachetul de tigari, cost universal 22 de lei, da? Pui 2 chioscuri unul langa altul si pe ala din stanga scrii mare “toti angajajatii din aceasta firma castiga de doua ori mai bine decat aia din magazinul din dreapta” insa pretul la tigari e 25 de lei, ca de undeva trebuie acoperita diferenta aia in salariu.
      Cati oameni crezi ca vor cumpara tigarile cu 25 de lei sustinand astfel o viata mai buna pentru angajati si cati o sa mearga la cel din dreapta sa cumpere cu 22 de lei in timp ce angajatii au salariul minim pe economie?
      Pentru ca la final de zi matematica e simpla – tigarile intra cu acelasi pret, chiria e aceeasi, utilitatile la fel – de unde vrei sa dea o firma salariu mai mare? Stiu, din miticul profit insa intrebarea este de ce ar face-o cand cei din dreapta fac aceeasi munca pe un salariu mai mic? La final de zi antreprenorul pune la bataie capitalul, cunostintele si isi asuma un risc iar pe baza la asta obtine un profit, angajatul nu risca nimic, de ce ar trebui sa aiba cota parte din profit, ca sa zic asa?
      Oricand este liber sa gaseasca banii, sa se asocieze cu altii si sa isi deschida acelasi tip de afacere, daca este atat de simplu si sa aiba el/ei tot profitul, direct.
      A nu se intelege ca sunt pentru salarii mici insa cu varsta incep sa am o problema de 1-2 ani cu acest curent ca “daca muncesti si ai salariu ar trebui sa o duci bine”, eu sunt de parerea ca fiecare castiga cat merita si o duce dupa cum poate, asa cum patronul poate cauta alt angajat la fel si angajatul poate cauta alt job, alta firma, alt domeniu, etc.

  8. #25

    1. O afacere care nu poate oferi angajaților salarii din care aceștia și familiile lor să poată trăi decent nu ar trebui să existe.
    2. Nicăieri nu scrie că un patron trebuie să câștige la fel de bine sau mai bine decât angajatul său.

    • #26

      iata un candidat la mica demitere!

    • #27

      @Danutz, nici nu ar trebui sa ne intereseze cat castiga patronul, important este doar daca salariul pe care il primesc eu este cel corect pentru munca depusa.

      Sa prespunem ca eu castig 1000 de euro:
      – patronul poate sa castige doar 500 de euro, dar sa detina 20 firme la care lucreaza cate 1-2 ore pe luna si la finalul lunii sa incaseze 10.000 de euro in total;
      – sau el poate sa castige 10.000 euro, dar sa lucreze cate 16 ore pe zi de luni pana duminica.

  9. #28

    Incearca sa spui in public ca salariile in Romania sunt (cu mult mai) mici decat un nivel decent care sa-ti permita sa traiesti omeneste, si va sari la atac toata dreapta cu diverse explicatii tampite.

    Asta cand salariile mici sunt sursa absolut tuturor problemelor la nivel macro pe care le avem in Romania, de la coruptie la nivelul scazut de educatie si la emigratia in masa.

    • #29

      dar dar…pleacă investitorii, cum mai ținem noi sute de fabrici de confecții care sclavagesc la propriu femei, dacă îi obligăm să dea salarii??

    • #30

      Da, am avut ore de conversatii cu tine pe tema asta in anii trecuti, ma apuca toti dracii cand aud dumele astea repetate la nesfarsit, cu investitorii care pleaca, cu patronii care fac sacrificii, cu saracii care sunt saraci pentru ca asa vor, etc.

      Desi PIB-ul tarii a crescut inzecit, desi orice economist obiectiv iti va spune ca nu pleaca nici pulea, ca n-au unde si n-au de ce, ca vrajeala cu india si china e doar o vrajeala, pentru ca lanturile logistice si diferentele de cultura si limba nu pot fi depasite, ca parintii si bunicii nostri nu merita niste ani de poveri si saracie, la fel cum nici medicii sau profesorii nu o merita, etc. etc. etc.

  10. #31

    Pai avem asa, stanga care vine cu idea ca omul are dreptul sa traiasca decent doar pentru ca exista si dreapta care a uitat ca un muncitor fericit e un muncitor productiv. Asta e, declinul civilizatiei occidentale a inceput de mult, prin erodarea valorilor pe care s-a cladit.

    • #32

      In Constitutie exista foarte clar contractul social care prevede ca orice roman are dreptul la un trai decent, garantat de catre stat prin masurile luate in plan legislativ.

      Ce avem acum in anumite domenii de activitate e un fel de capitalism salbatic, desi urasc sintagma.

    • #33

      Drept garantat dar nu asigurat, ca nu se poate. Degeaba face statul salariul minim 2000 de euro daca nu mai angajeaza nimeni necalificatii care raman cu drepturi garantate si burta goala.

    • #34

      Sigur, chestiile astea nu se fac la plezneala.

      Insa exista niste corelatii care trebuiesc implementate prin legislatie, cum e legatura intre salariul minim si cosul minim de cumparaturi, stabilit si actualizat de catre IMS anual.

      Desigur, nu pot brusca piata, dar in urma unor negocieri cu sindicatele si cu patronatele, se poate lua o decizie pentru cresterea progresiva, sa spunem in 4 ani, sau in 6 ani, a minimului, incat sa ajunga cel putin la nivelul cosului minim.

      Nu e nici pe departe 2000, dar tot e vreo 500 de euro net, care nici macar nu e exponential mai mare ca cel actual, care e la vreo 300 de euro net.

      Cu o crestere de 50 de euro net anual, respectiv vreo 80 brut, sunt convins ca am rezolva aceasta problema.

      Totusi, e de rasul curcilor, poate ca acum 15 ani nu ar fi fost posibil, dar totusi PIB-ul nostru e printre cele mai ridicate din centrul si estul Europei, ne permitem in mod cert o crestere a veniturilor oamenilor.

      E si motivul pentru care mai mult de o treime din toti salariatii romani stau pe minim, probabil tocmai pentru ca angajatorii fac evaziune la greu, platindu-i la gri.

      Statul pierde impozite, oamenii pierd la randul lor pentru ca au nevoie de o ipoteca, de un imprumut, de orice, si banca se uita in revisal si vede imediat cat a cotizat angajatorul tau, degeaba ai luat tu toata diferenta in plic.

      Apoi pensiile, de fapt punctul de pensie, calculat tot pe baza contributiilor si a mediului brut pe economie din anul respect.

      Cand tu ai foarte multi pe minim, normal ca mediul ala brut va fi mai mic, deci si pensia ta va fi mai mica.

      In fata acestor lucruri, orice basina de dreapta paleste.

      Nu isi permit sa nu mai faca evaziune, sa se care in mortii lor acolo unde li se permite, nu sa ne santajeze cu somajul in timp ce oamenii fac foamea la propriu si nu se ajung cu chiriile si cu chestiile de baza, de la o luna la alta.

  11. #35

    romanian dream este sinecura la stat, sa fie intretinut la stat pana pleaca cu picioarele inainte.
    in mediul privat, demisia e o optiune daca ai aptitudini si oportunitati pentru a deveni freelancer sau antreprenor, dar, in medie, veniturile obtinute nu sunt mai mari decat ale salariatilor, in timp ce riscurile cresc. in caz de faliment, salariatul pierde cel mult locul de munca.
    oricum, in romania nu exista decat pe scara restransa o cultura antreprenoriala. in familia mea doar eu nu sunt salariat dintre rudele si afinii pana la gradul 4, cei mai multi si cu salariile cele mai mari fiind bugetari.

    • #36

      Vezi, aici este problema, faptul ca un salariu minim decent nu este oferit in mod uniform de catre toti angajatorii.

      Asa ajungi la romanian dream – lucrul la stat, pentru ca statul plateste decent, comparativ cu patronul.

      Alternativa nu ar trebui sa fie “daca nu iti convine ca te platesc prost, sa iti dai demisia si sa te faci antreprenor”.

      Nu vad marea chestie in a fi antreprenor, vad doar o atitudine de dispret fata de individ, atitudine nebazata pe nimic, dimpotriva, din multe puncte de vedere, antreprenorii sunt cei de cacat in toata ecuatia asta.

      Cat despre lucrul la stat, ar trebui sa fie un deziderat foarte decent, avem nevoie de bugetari la fel de mult cum avem nevoie de privati.

    • #37

      Bugetarii castiga cu 45% mai mult ca in privatul capitalist. Eu as face pe toata lumea(care vrea) bugetara ! Apoi vrei angajati ca si patron ? Pai ii inchiriezi de la stat. E un win win situation. Toti angajatii o sa aiba salarii decente ca si bugetarii. 😀

    • #38

      un raport sanatos si echitabil al salariilor/veniturilor ar fi exact invers!
      iar statul ar trebui sa-si reduca din numarul de atarnatori si de speciali, inclusiv prin externalizare. daca ne apucam sa incredintam bugetarilor productia, comertul si serviciile, rezultatul e cert, vor produce exact ce produc bugetarii in exclusivitate.

    • #39

      imi scapase ”maxima” asta: ”Nu vad marea chestie in a fi antreprenor”.
      nu incerci o demonstratie in real, prin exemplul personal?
      ocazie cu care vei putea emite credibil, in cunostinta de cauza.

  12. #40

    La mine pe plantație, în producție, cred că se chinuie vreo 2-3 luni până să aducă un om nou. Care de obicei nu stă mai mult de câteva luni. Mai nou se lucră cu contractori plătiți la negru.
    În maxim 2-3 ani prezic că se va lucra cu indieni.

    • #41

      deja e plin de tibetani in bucuresti

    • #42

      Nu doar in Bucuresti, in special in Horeca deja ii vad peste tot, restaurante, hoteluri, pensiuni, etc.

      Si nu pot spune ca am ceva de comentat. Vorbesc doar engleza, dar sunt curati si politicosi, se vede ca se chinuie sa arda doua-trei vorbe si in romaneste, ma simt foarte ok tratat.

    • #43

      e un strain si la trickshot in megamall. super dragut.

  13. #44

    Vrem(eau)sa pot da thumb up la toate comentariile lui DragosC.Sa se consemneze!
    Zic!

  14. #45

    pot sa confirm ca asta e o chestie mare si afecteaza serios cam toate companiile.
    recent la firma de IT la care dau cu sapa au venit 2 firme din sua ca vor sa le preluam o parte dion activitate. la una din ele imediat ce am preluat activitatea am aflat ca 2-3 oameni de IT au plecat si noi am ramas sa sapam pe acolo ca nu intelegeam nimic. adica ne-au folosit pe noi sa se spele pe maini.
    dupa vreo cateva saptamani ne-am trezit cu alta firma care vor sa le preluam partea de IT. astia sunt mai mari, au 500+ de angajati si infrastructura mai complexa. cand am inceput sa discutam cu ei sa intelegem ce e acolo am aflat ca si ei au aceeasi problema: le-au plecat oamenii si cei mai vechi oameni de IT au max 3-4 luni prim firma. la un moment dat era unul in sedinta care saracum avea doar 1 sapt de cand era angajat pe acolo. si sapt asta am mai aflat ca a mai plecat inca unul din IT din firma.

  15. #46

    Eu sunt deja pe punctul de a demisiona, o sa plec la un salariu cu 20% mai mic dar o sa câștig timp, sănătate și liniște.