În orice situație și în orice timp, masele umane trebuie să fie conduse de elitele lor, pentru a putea progresa. Uitați-vă puțin la citatul de mai sus. Pierre ELiott Trudeau a fost al 15 lea Prim Ministru al Canadei și, totodată, tatăl actualului Prim ministru al Canadei, Justin Trudeau. Iar asta nu se petrece în Rusia, unde securistul Putin îl rotește pe Medvedev de fiecare dată când trebuie să ia o pauză de la președinție, ci într-o țară unde democrația este extrem de puternică și apărată cu dinții de locuitorii ei.

Ce se petrece într-o țară aflată undeva la limita sălbăticiei?
Se petrec chestii ca asta, de exemplu.

Un grup de activiști creștini intenționează să organizeze luni dimineață un protest public în fața Palatului Administrativ Suceava, pentru a „bloca organizarea concertului rock-satanist de la Cetatea de Scaun Suceava, între 24-26 august, care terorizează municipiul Suceava și localitățile limitrofe”. Printre motivele invocate se numără în primul rând „deranjul fonic”, dar mai ales faptul că în cadrul acestuia „se fac și procesiuni satanice”, care nu au nimic în comun cu „valorile spirituale și tradiționale românești”.

Sau, și mai haios, grupuri de fraieri plătesc pălării de bani, inclusiv mizerii early bird, ca să poate alerga prin bucurești și să se stropească cu praf colorat.

Retard alert

O țară care nu are elite, așa cum este românia, nu are cum să evolueze. Iar țara, în măreția ei, a fost condusă abil, în ultimii 30 de ani, spre o dictatură a inculturii, o rebeliune a mediocrității, lecție de zi cu zi despre rezultatul analfabetismului cronic din școlile românești, a pletorei de profesori inculți, inutili, incapabili, ținuți pe post doar ca masă de manevră pentru TOATE partidele care au trecut pe la putere în anii care au trecut.

Între timp, adevăratele elite ale româniei merg la Mănăstirea Nicula, ca să se târască în genunchi, dorind moartea vecinilor. Și dacă unul din vecini a murit, mai vii o dată, și pentru celălalt.

Vă puteți imagina cum se târăște în genunchi ipochimena din imagine, bălmăjind Omoar-o doamne, dă doamne să moară, ucide-o cu puterea ta nebună, în același timp considerându-se o creștină vrednică și plină de har duhovnicesc, inhalat de sub rasa călugărului ce tocmai i-a spovedit crima mentală?

Ca ea sunt majoritatea. Cum credeți că pot ieși elite din asemenea spectacole macabre de suboameni? De unde să apară guvenrnările acelea luminate, dacă educatorii primordiali sunt aceștia? Râdem de Valerie Ciolos, care se direcționează binele universal către românia, râdem de Olivia Steer care, după ce și-a vaccinat copiii, duce campanie împotriva vaccinărilor, ucigând la propriu, copii, râdem de vitele care se interesează pe internet de nevoile copiilor proprii, râdem de cei a căror părinți au votat cu psd, râdem și râdem, și râdem și ne dăm seama, brusc, că râdem de toți din jurul nostru, inclusiv de noi. Și am mai râde, dar nu mai e de cine, că i-am terminat pe toți.

Într-o țară de Bulă, nu mai există altcineva care să prindă poanta.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

31 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Marfa scris

  2. #2

    Corect.

  3. #3

    Ala din Suceava a contestat la OPC Halloweenul.
    www.click.ro/news/national/cine-e-romanul-care-reclamat-halloweenul-la-opc

    Le-a explicat Razvan Coloja in vreo 50 de randuri cam in cate planuri abereaza baietii si raspunsul oligofrenului a venit ca un meteorit. Am ras la 2,20 noaptea de credeam ca ma pis pe mine. Cred ca am si deranjat cateva localitati limitrofe

    Butnariu Ionel
    Razvan T. Coloja , sarmane progresist, sorosist, nu-ti convine de Romania, drum bun spre alte plaiuri

  4. #4

    Amin!

  5. #5

    Prosti sunt peste tot, nu doar in Romania. Daca vrei sa fii condus de elite, atunci nu democratia e solutia, si in niciun caz republica parlamentara / semi-prezidentiala. Mai degraba monarhia ar fi un sistem de guvernamant potrivit.

    Din pacate nu exista sistem politic perfect, iar unul din aspectele negative ale democratiei este faptul ca presupune compromisuri. Asa ca nu inteleg de ce te miri ca nu esti condus de elite, in conditiile in care puterea e in mainile maselor – pe care nu le a suspectat nimeni de inteligenta, in nicio tara din lumea asta.

    Ps: citatul lui trudeau e o linie standard repetata de toti politicienii din 1945 si pana azi

    • monarhia si elitele….am ras

    • #7

      Da, ma, taman monarhia e potrivita in 2018! Stai sa vedem daca are coana Margareta timp de-o intronare, ca deocamdata e ocupata cu pomenile pregatite de psd.

    • #8

      Toate tarile sunt conduse de elitele lor, fara exceptie. Confuzia e una de terminologie. Elita nu insemna neaparat calitate deosebita, decat daca restrangem elita la o supraelita elita morala sau intelectuala. Elita este insa o categorie mult mai larga: exita elita politica, economica, religioasa chiar etc. Elita se confunda de fapt cu partea activa a societatii, care sa distinge prin capacitatea sa de initiativa si de a influenta partea amorfa a societatii, cea care are nevoie sa fie impinsa de la spate pentru a iesi din inactivitatea care este starea sa naturala. Elita include atat partea cea mai corupta a societatii cat si partea cea mai morala a acesteia.
      Puterea este monopolul elitei, forma de guvernamant si de organizare politica nu schimba cu nimic acest fapt. Elita conduce si in oligarhie si in monarhie la fel si in democratie. In democratie puterea este distribuita printr-un soi de concurs, numit alegeri, concurentii intrecandu-se si castigand pe baza capacitatii lor de a influenta si a manipula masa inerta a alegatorilor. De fapt, diferentele dintre aceste sisteme privesc doar limitele si modul de acces al membrilor elitei la putere. Elita nu este un monolit, iar daca puterea este monopolul ei, nu inseamna ca aceasta putere este distribuita egal in cadrul acestei elite. Din contra, puterea poate fi monopolizata de o mica parte a elitei, restul fiind exclusa. Luptele intestine din cadrul elitei pentru putere afecteaza si restul societatii, aceasta fiind mobilizata de parti ale elitei in aceste confruntari.

  6. #9

    Cât timp va prima vorba ” sa moară capra vecinului ” nu vom progresa .

  7. #10

    ce ne baga noua elitele in stomac, maica?!

  8. #11

    Trudeau e ala cu “PEOPLEKIND”? Adica ala care promoveaza basini, gen “elitele” #metoo?

  9. #13

    Îmi permit sa fac o recomandare de film: Regression (2015), cu Ethan Hawke, despre fobia legata de sectele de sataniști de la începutul anilor ’90 din U.S.
    Cum a zis cineva mai sus, nimeni nu a suspectat masele de gândire critica, ever, în nici o țară.
    Eu sincer mă mir cum de am ajuns asa departe ca specie și nu ne-am autodistrus până acum (chiar dacă n-am reușit, nimeni nu ne poate acuza ca n-am încercat, ba încă o facem în continuare).
    De la războaie actuale la ecologie, religie, rasism, sclavagism consumerism nesustenabil, cruciade, vanatoare de vrăjitoare, etc, you name it, specia umana zici ca a fost chitita pr regres și autodistrugere.
    Pe de alta parte sunt și părțile bune, desigur, dar, cum ai zis, progresul e făcut de elite, ÎN CIUDA maselor, nicidecum cu ajutorul lor.

  10. #14

    Unde sunt elitele ? Ce au facut elitele Patapievici , Plesu, Liiceanu, Cartarescu…. etc. ? S-au vandut pentru un pumn de techini inregimentandu-se propagandei securiste. Se vor succeda la putere inca multe decenii , ori partidul ori securitatea. Planeta e condusa de negustori foarte bogati care vor pune la conducere oameni de paie care sa prosteasca poulimea cu gargara de genul “democrasi, political corect, fara penali” . Oamenii vor munci tot mai mult pe niste salarii tot mai mici , se vor ingloda in datorii tot mai mari. Datorita lacomiei, planeta va fi distrusa si poluata din ce in ce mai mult. Cand o sa ne loveasca un mare cataclism o sa realizam cat de mici si meschini suntem cu totii, in frunte cu cei mai puternici si bogati muritori. Vremea adevaratelor elite a apus demult.

    • #15

      Elitele din zona culturii, daca se baga in politica, vor sfarsi ca Plesu — ca-l injura Basescu cand lua un pahar in plus.

    • #16

      nu ca ma dau elitist, dar simti nevoia de ceva cald in stomac?

  11. #17

    Care e treaba cu ‘The Color Run’ ? Forțează pe cineva să dea bani? E un eveniment ca oricare altul.

    Nu, nu m-am înscris. Nu mi se pare interesant, însă nu văd problema morală cu el.

  12. maestre, aici le amesteci de le ia dracu 🙂

    ce legatura are o disctractie la moda cu baba nebuna si cu olivutza? Nu iti place? Nu iti ia nimeni din buzunar. Doar se blocheaza putin orasul. Color runul este prezent cam peste tot in tarile unde aspiram noi.
    uite, la astia ai mei, e in septembrie un tur al stocolmului cu bicla. 50km de tur. Nu e concurs. E doar un tur. 70e (early bidul).
    Autorizatii, ambulante, cacaturi pe marginea drumului, toate astea costa. In plus, uneori e si pacat sa nu iei banii pe prostii d-astea, nu?
    Io vreau sa dau 100E pentru a avea posibilitatea sa biciclesc 300km. Plm.

  13. #19

    Stii care e partea buna, ma rog, doua?

    Prima parte buna e ca ea nu ar fi in stare sa omoare cu mana ei. Ea ii ureaza moartea cuiva pe care ea considera acea persoana ‘nedreapta’ sau cum o fi, dar nu are stofa de criminal sau ucigasa in serie. Aici e cu noroc desavarsit, daca e sa ma intrebi.

    A doua parte buna e ca divinitatea (ca sa credem sau nu) nu se ocupa de asa ceva SAU, daca se ocupa, macar stii ca ”se judeca” in asa fel incat pana si cei care se roaga de raul gratuit cuiva (meritat sau nemeritat) poate sa nu fie bagat in seama, presupunand ca nu e prima oara cand se roaga de moartea altcuiva, probabil ca e o obisnuita de felul ”Hai Doamne, omoara persoanele pe care nu le suport mai repede, de ce dureaza asa de incet?”

    Luam un exemplu concret, si nu numai, pe care noi toti putem sa agream: Ion Iliescu.

    De cate si-o fi luat asta cu blesteme, rugaciuni, sa moara de la credinciosi si necredinciosi, iar acesta continua sa traiasca mai sanatos decat suntem noi la 40 de ani?
    Un credincios (ca nu conteaza religia) ar putea spune ca, din moment ce e ateu, nu-l ajung rugaciunile si blestemele. Deci, nasol…
    Un alt credicios ar putea sa contrazica prin faptul ca Iliescu a fost piaza rea pentru care noi sa fim, romanii, pedepsiti fiindca suntem niste lasi care ne dorim multe dar nu suntem in stare sa ne-o facem cu propria mana.

    Sunt si astea niste variante debusolate, nu?
    :))

  14. Jim Jefferies o rezumă cu umor. www.youtube.com/watch?v=SfhC25AAxcc

  15. #21

    Romanii or avut la conducere timp de 25 de ani un analfabet si o chimista. Nu ai cum in 30 de ani sa scapi de mediocritate si sa ai pretentia, ca popor, de a fi condus de elite. Pur si simplu ceva nu se leaga.

    • #22

      ei au fost exemplu pentru mase că merge și așa
      ceaușescu și’a luat în aceeași zi diploma de liceu și de licență la universitatea din bucurești, sărăcia de nevastă’sa se dădea mare chimistă și au vrut să cumpere premiu nobel
      vă dați seama cum ar fi fost ceaușescu cu premiu nobel?
      nici nu vreau să mă gândesc
      și ne mai mirăm de retardata de viorica vasilica

    • #23

      ”chimista” pentru ca se combina in gara titu?!

  16. #24

    Sau stii ce se mai intampla in tarile aflate la limita salbaticiei? Exista o gramada de oameni care considera fumatul in spatii publice ca fiind in regula, deci interzis pe nedrept.

  17. #26

    absolut corect

  18. #27

    Wow, ar trebui sa-i trimit textul lui Trudeau sr direct lu’ fiu-su. Pt ca PM jr e un imbecil cu stropi. Nu cred ca e fiu-su legitim, e prea prost. Ma-sa a fost o curva (si-a tras-o si cu aia de la Rolling Stones si cu tov. Castro) si probabil a mai cazut in stanga dreapta. Mai ales stanga pt ca Trudeau jr e un stangist/socialist si politic corect cum rar gasesti. Tot le freaca cu kkturi egalitariste, cu scuze/lacrimi de crcocodil, dar uite ca tac-su era mult mai destept si cu totul de alta parere! 🙂

  19. #28

    E un baiat care explica intr-un live de 16 minute ca exista destule avantaje sa ramai in Romania, si de ce e bine sa ramai

    www.facebook.com/mirceabravo/videos/1267223326787929/

    • #29

      da, poate baiatul ala ar trebui sa se rezume la glumite funny

    • #30

      Pentru cine n-are chef sa asculte tot live-ul dar are chef sa citeasca un comentariu mai lung, mai jos e cuprinsul. Mentionez de la inceput ca urmaream glumitele lui Mircea Bravo si sincer in video-ul asta nu ma prind fparte tare daca e o gluma, trolleaza, e platit sa zica astea sau chiar asa gandeste. Incerc sa mu imi bag prea mult parerea in comentariul asta

      Cuprinsul live-ului
      ***************,,
      1. De ce sa ramai in Romania
      2. De ce sa te intorci in Romania

      Cuprins
      2 categorii care pleaca din tara:
      – emigrantii economici pentru mai multi bani
      – oamenii care pleaca din nemultumire ca “simte” ca cei de la conducere nu-i respecta. “Multi care o duc bine aici care au salarii de 2-3000 de euro si totusi aleg sa plece, ma refer aici la medici, profesori (??????), cercetatori”

      Referitor la Emigrantii economici, Mircea Bravo considera ca in Romania sunt niste oportunitati imense
      – penrtru cei care sunt angajati, el crede ca in Romania poti duce o viata buna.
      – recomanda sa gandesti in calup de un an, te poti angaja cu 1500 lei si sa tragi tare un an ca patronul te vede si va incerca sa scoata potentialul din tine pe cand afara nu poti creste asa mult
      – el prefera sa ramana in tara pentru ca intr-un grup de oameni cu chestii comune, exemplu caterinca, badjocura. Tara e o extensie a familiei si de aia prefera sa ramana in tara

      Il intreaba una ca a stat 2 ani in Italia zi daca sa se intoarca in tara, daca nu greseste. El zica ca sa vina si oricate nemultumiri ar avea sa insiste ca la un moment dat o sa apara o luminita la capatul tunelului, si iar o da ca sunt multe oportunitati si ca poti da lovitura si ca in Romania poti deveni mult mai repede milionar ca in afara din cauza ca piata nu e formata

      Care e cea mai buna meserie in Ro? Sa faci ce iti place

      Tanar de 19-20 de ani ce viitor isi poate face in Ro? Nu conteaza banul, totul se reduce la vum te simti, chiar daca ai in tara salariul de 3 ori mai mic, daca ai niste vecini (probabil nu ca doamna enoriasa din video-ul de mai sus) e mai important decat cat iei afara

      Antreprenoriat
      – oportunitatile de business mult mai mari la noi ca afara. Noi la nivel de taxe cele mai mici din europa zice el, si ca in Franta ajungi sa dai cam 50-60% din salariu la stat
      – Daca te consideri un om peste medie, plecarea ta face nivelul mai scazut, asa ca hai ramai pana la urma ca el crede ca e mai bine

      Intreba cineva de sanatate si mizeriile din spital si il intreaba daca ar creste un copil intr-un asemenea sistem.
      – recomanda el ca o optiune daca ai deja un venit sa-ti faci o asigurare in afara tarii (?????)
      – cea mai buna solutie zice el e sa evitam pe cat posibil punctele negative ale statului. Da un exemplu ca nu sunt autostrazi si pentru asta el isi ia cu 2 luni inainte bilet de avion
      – sistemul de sanatate incearca el sa ramana pe cat posibil la privat
      – nu achimbam nimic prin nemultumiri ci doar prin implicare si actiuni, de exemplh sa mergem la vot (aici ok), sa facem politica

      Zice cineva de taxe la privat ca antrepernor cum faci sa fie 100% corect-
      – intrebi contabila cati bani trebuir platiti si executi

      Intreaba cineva ce merge bine in tara-
      – facebook
      – recunoaste cumva ca traieste si vorbeste doar din bula lui si nu a avut treaba cu spitalele

      Concluzii
      – in afara nu e lapte si miere
      – iese pe 10 august la protest
      – a semnat pt fara penali

  20. #31

    Zicea cineva mai sus ca o idee ar fi monarhia: bai nebunule, am avut monarhie intre 1930 si 1940 cand carol pizdaru’ i-a ajutat pe cei din jurul lui sa fure si sa futa tara asta mai ceva decat fsn, pdsr, pd, pnl si psd la un loc.