Trafic restricționat în centrul Bucureștiului, unde mai multe mii de persoane participă la o manifestație electorală a candidatului filorus Călin Georgescu. Mulțimea s-a adunat în Parcul Tineretului, iar ulterior a plecat spre guvern, unde are loc un alt protest autorizat. Două echipe de reporteri au fost bruscate și înjurate de protestatari.
Chestiile astea vor fi din ce în ce mai dese, până la alegeri. Pe zi ce trece în care Johannis e președinte ilegal iar Ciolacu nu poate produce vreo dovadă despre acuzațiile la adresa lui Georgescu, tot mai mulți oameni se vor coagula în jurul lui și a ideilor sale, pentru că toată mascarada asta le dă greutate. Iar trecerea timpului e în favoarea lui Georgescu. Zi de zi vor fi manifestații, tot mai dese, cu tot mai mulți oameni, tot mai mult promovate în toate mediile, pentru că nu poți, ca televiziune sau ziar, să ignori zeci de mii de oameni, sub cuvânt că sunt proști și nu știu ce e bine pentru ei.
Și nu vă lăsați păcăliți de glumița cu Vai, îl vor interzice pe Georgescu, suntem safe și bine. Mai țineți minte cum votanții lui Șoșoacă, interzisă și ea, la fel de ilegal, de către CC-ul USL, au votat in corpore cu Simion? Ce credeți că vor face toți cei ce acum votează cu Călinescu? Vor vira brusc și vor vota cu Crin? Sau cu Nicușor? Ori cu Ciolacu?
Sau vor vota cu cel ce cu care va zice Curățenie Generală să voteze? Ce o va împiedica pe doamna Cristela să preia mesajul? Un fel de Tihanuskaia de Belarus, nedreptățită și strigându-și dreptatea peste tot? SOȚUL MEU E PERSECUTAT POLITIC, SALVAȚI ROMÂNIA! Ce o să facă, o să o interzică și pe ea? Sau pe Simion, care vine și el cu un măcar 15% by default, baza de votanți AUR, plus ce are Georgescu?
Vă zic, lucrurile se complică din ce în ce mai mult și mă tem că, până în mai, vom avea de ales între dictatura PSD prin curtea constituțională sau Putin.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt

NOU
Nu știu, nu cunosc, nu sunt din localitate, dar eu susțin noua inițiativă de modificare a constituției S.U.A. prin care să fie permis și al 3-lea mandat de președinte al S.U.A. dacă primele două n-au fost consecutive.
Trebuie să profităm, ca locuitori temporari ai acestei planete, de norocul care a dat peste noi că excesiv-rotisatul șoșoc al Americii ne este contemporan.
NOU
Eu susțin Europa.
NOU
Aș adăuga, dacă-mi este permis, bineînțeles…. următoarele: nu eram la locul faptei, iar dacă cumva eram… dormeam!. Citez din înțelepciunea mafioților italieni.
NOU
@Arhi, ai perfecta dreptate. Funeriu, Paleologu, Nicușor și alții din aceasta tagmă, nu vor face decât să înverșuneaze mai mult poolimea. Pentru că sunt prea putini cei care se identifică și rezonează cu ei. Mă uit consternat la clasa politică, babaiatule…., îs ridicoli cum încearcă ei sa contracareze. Unii se fac că muncesc, alții stau de ploaie, așteptând să treacă. Unii se filmează cum își aleg cravata… Toți îs rupți de realitate.
NOU
Tot ce pot sa sper e ca alternativa nu va fi deosebit de imbecil(a).
Oricum CG e imbatabil, degeaba se tot chinuie unii (multi) sa ii demonstreze tampeniile, majoritatea votantilor lui nu voteaza cu el pentru a-si pune in practica “ideile”, ci pentru ca a devenit un simbol anti-sistem, deci ar vota cu absolut oricine nu e perceput ca facand parte din clasa politica actuala.
Anti-woke + anti-furt, pe scurt. E greu sa bati asa ceva.
M-a sunat fostul meu coleg de banca zilele trecute, avem intalnirea de 25 de ani peste cateva luni.
Om inteligent, afacerist prosper (evident, nu cu statul), educat, prietenul meu cel mai bun din liceu.
“Dragos, eu nu mai votez cu astia, am tot votat si s-a vazut ca ne-au dus in cap, iar cresterile de taxe au fost picatura care a umplut paharul”.
“De acord, cu cine votezi, ce e de facut ?”
“Cu absolut oricine nu vine din partea hotilor astora, iar daca dau tot ei presedintele, imi mut afacerea in Franta, am facut deja demersurile”.
“Octav, alternativa e Georgescu, sau alta emanatie de tip AUR”
“Stiu, nu imi pasa, mai rau decat atat nu poate fi. Dupa ultimele taxe, cu 10% dividende, 19% TVA, 16% impozit pe profit si CASS, ajung sa am profitul aproape egal cu al unui corporatist cu experienta, iar eu nu imi dorm noptile ca sa fac afacerea sa mearga si sa imi platesc angajatii. Macar daca as primi servicii de calitate la schimb, dar de fapt pare ca in afacerea mea sunt asociat cu statul care ma fura din toate pozitiile. Nu mai pot.”
Nu am argumente contra la asa ceva. Nu am nici macar argumente pro pentru ND sau Antonescu.
De fapt, nu mai am argumente de niciun fel, pentru ca la randul meu am vazut si am trait o buna parte din astia 35 de ani in Romania, si a mers din rau in mai rau.
Desigur, exista argumentele ca a crescut PIB-ul, ca s-a mai facut una alta, ca ne-am modernizat, dar nu e suficient, si toate s-au facut in ciuda statului, nu datorita lui.
A fost o evolutie din inertie si prea lenta. Am fi ajuns oricum sa avem si ceva autostrazi, si ceva scoli, si ceva spitale, dar doar cine nu e nevoit sa interactioneze zilnic cu sistemul poate spune ca traim bine.
Strazile din orase sunt tot praf, gunoaiele de pe marginea drumului sunt tot acolo, interactiunile cu autoritatile sunt tot lente si distopice, orele de istorie sunt tot obligatorii, “doamne ajuta” e inca in gura tuturor, impreuna cu traditiile si obiceiurile direct din 1800, iar din tot ce castigam, peste jumatate merge tot in taxe si impozite de pe urma carora nu ne alegem cu nimic.
E horror, nu stiu daca voi vota, cu cine voi vota, poate ca pur si simplu e timpul sa o las balta si sa ma reorientez cu totul.
NOU
“Mai rau de atat nu poate fi”
Lipsa grava de imaginatie.Si de realism.
NOU
Si de atentie, am vrut sa scriu “orele de religie” in loc de “orele de istorie” :))
Degeaba i-as fi zis (am incercat !) de ce are de gand psihopatul ala sa puna in practica, industria de sei si cai, 51% firme cu capital autohton, ideile de sorginte legionara, etc. – mi-a taiat-o scurt cu prerogativele limitate ale presedintelui si cu parlamentul compus din tot aceeiasi hoti dintotdeauna.
Csf, nu ai csf.
Btw, intalnirea, masa si dansul vor fi la sfarsitul lui mai, fix dupa alegerile prezidentiale, “de abia astept” discutiile din jurul mesei cu fostii mei colegi.
NOU
si are dreptate. ca si eu vreau sa se scoata DEI din corporatii, dar asta nu inseamna ca daca dau maine decret, se si intampla
NOU
Cand mai discuti cu prietenul tau,chiar sa il incurajezi sa isi mute afacerea in Franta,sa platesca taxe (dar sa stea vreo 3 ani…ca abia atunci incep regularizari),si apoi sa il intrebi cum era povestea cu taxe mari in Romania.Poate intre timp il vor si jefui magrebienii…
Plm…o ai pe Lasconi,Nicusor,Funeriu…nu poti spune ca nu sunt niste nume noi si nu ai cu cine vota.
NOU
Jane, Funeriu vine exact ca o manusa pentru suveranisti. suficient de credibil ca sa smulga voturi de la ceilalti contracandidati si sa il faca presedinte din primul tur pe CG, pentru ca ‘ai nostri’ se vor invita reciproc sa renunte
NOU
Are dreptate clar, chiar mi-a povestit o istorioara – afacerea lui sunt 4 cabinete de stomatologie, in care a investit cateva sute de mii de euro in ultimii zece ani.
Au avut o angajata la receptie, o amarata, divortata, cu 3 copii, care s-a rugat de ei (el si sotia sunt medici stomatologi) sa o ajute cu un job (oras de provincie, nu prea multe posibilitati de angajare).
In cele 3 luni cat a stat acolo, femeia a aparut la munca in 70% din timp, se purta urat cu clientii, nu era capabila sa lucreze pe calculator pentru niste amarate de programari, etc.
Au concediat-o, si apoi i-a dat in judecata pentru niste cacaturi DEI related, inventate bineinteles, i-au tarat prin tribunale vreo 2 ani, au fost obligati sa o reangajeze, sa ii achite salariile din urma si doar norocul a facut ca gunoiul sa plece in Germania “la munca”, si au scapat de ea.
Asa e la noi. Si aparent, si la altii, de unde nu ma mira ca unii care stau mai prost cu rabdarea isi baga picioarele in alegerile “pro-europene” si voteaza si cu dracu’ ca sa scape de ei.
NOU
Jean Luc, imi imaginez ca stie despre ce e vorba, din moment ce a inceput deja sa “sape”, si imi mai imaginez ca isi imagineaza ca sistemul francez ii da ceva mai mult in schimbul taxelor alea multe, comparativ cu “decat muie” aici.
NOU
CG e simbolul prostilor, iar prostii sunt mulți! Și nu sunt anti-sistem, sunt anti-orice este normal!
NOU
@Dragos…mai citesc si eu pe internet ce se intampla prin Franta; prietenul tau fie preia un cabinet existent, fie creaza unul nou, insa numarul de fotolii/practicieni ce pot luca in acel loc fac subiectul unei aprobari a colegiului ‘conseil de l’ordre”, tocmai pentru a evita concurenta neloiala si canibalizarea practicii liberale; ar mai avea solutia creatiei asa-ziselor centre dentare, insa acolo subiectul e si mai complex, si daca starea financiara a bugetului securitatii sociale va persista, si vor aparea controale, eu prevad ca multe se vor inchide, deoarece multe prospera datorita fraudelor (adica declara si incaseaza servicii fictive).
In acelasi timp, nu va putea sa se instaleze unde doreste el, de aceea poate va sfarsi intr-o tristete de zona fara viitor , depopulata, in care familia nu isi va gasi un rost, fie intr-o zona “gri” de unde aluziile mele legate de magrebieni si jafuri ( a se citi si ceceni, romani, albanezi, nigerieni, etc).
www.fsdl.fr/zonage-ars/
Inchei prin a spune ca nu inteleg discursul patronului roman care se plange ca a investit sute de mii de euro in propria afacere, sau asteapta o statuie, e normal sa investesti daca vrei rezultate, pana la urma investesti in afacerea ta, iar comparativ cu Franta, ca uite, mai citesc si eu pe google, Romania are un regim fiscal foarte avantajos dpdv taxe si impozite.
@Arhi….daca asa zisele forte politice de orientare euroatlantice si democrate sunt faramitate, nu reusesc sa se organizeze,sa ajunga la un consens, atunci sa iasa CG, pana la urma asa functioneaza democratia, castiga cel ce obtine mai multe voturi, si atat merita Romania.
Urmarind politica din Romania, parca te uiti la zoo; nu inteleg de ce membrii de partid usr sau pnl nu pun presiune pe conducere, sa gaseasca un candidat unic, apoi sa discute cu psd, udmr, etc, si sa aleaga unul ce raspunde asteptarilor tuturor.
NOU
poate pentru ca asta doresc sa se intample, ca sa aiba scuza pentru agitație.
NOU
Dragos, omul tau e in eroare daca se orienteaza spre vest cu businessul si cred ca n-a vazut inca ce taxe se practica in tarile mai civilizate, face fix aceeasi greseala ca a capsunarilor care au crezut ca merg la un trai mai bun in Spania.
In fine… cine voteaza cu CG isi cauta diverse franturi din speechul lui cu care interactioneaza – franturi ce pot fi aplicate ca general valabil la orice situatie de cacat a oricarui roman si voteaza. Se mint singuri, dar sunt oameni de nivelul lui CG de fapt si aia e.
Succes cu business-ul, ce sa zic, nimeni nu e bucuros de cresterea de taxe, dar tind sa cred ca daca aceasta crestere te lasa in buzunar cu un salariu de corporatist, nu erai prea productiv nici inainte de majorari…
Prin Italia imparti aprox 40% cu statul la impozitul pe venit, asa ca mai ganditi-va oleaca. Romania are inca taxe mici.
Eu va rog sa nu va mai uitati in gura oamenilor “civilizati” – educati, pe care ii stiti asa doar de la distanta si prin prisma faptului ca au niste business-uri. Oricine poate avea business, literalmente oricine. De la o posta multi par educati si oameni faini si ai surprize majore daca deschizi usa cand nu e nimeni atent si arunci o privire in casa lui. Multi handicapati mascati.
NOU
depinde si de ce sume sunt, ca impozitul e gradual. diferenta dintre romania si orice alta tara ue de dincolo de ungaria este ca impozitul se calculeaza si dupa deduceri, nu e o cifra bruta aruncata din topor. probabil ajunge undeva la un 20% grand total. dar nu mori pe soselele cu tiruri, ptr ca ai autostrazi, nu mori la intrarea in spital ptr ca medicul nu si a primit spaga, nu plangi in relatia cu autoritatile in timp ce ei se pisa grandios pe tine, un vierme nevrednic ajuns la mana lor. merita cu varf si indesat diferenta aia pe care o platesti vs rromania.
NOU
Jean Luc si L, cred ca nu ati prins esentialul din ce povestea prietenul meu – si anume ca nu neaparat nivelul de taxare ar fi o problema, ci ce se intampla cu banii respectivi si, mai important, ce ni se intoarce inapoi.
Daca mi-ar lua 90%, nu 50%, din venituri dar as trai ca un rege, cu toate conditiile la superlativ, n-as cracni nimic, si i-as vota in vecii vecilor.
Nu e important cu cat ramane, important e ca si-a sacrificat 15-20 de ani ca sa aiba o mica afacere cinstita, si astia se caca pe el, constant.
Cat despre faza cu oamenii destepti carora le intri in casa si sunt “altcumva”, mi se pare ca exact genul asta de categorisiri duce la prapastia intre cele doua romanii, si de aici ni se va trage dezastrul.
Ei sunt mai multi, mai hotarati, mai disperati, si vor fi asa intotdeauna.
Si nu e ceva izolat in Romania, ci in general pe planeta, dar altii stiu cum sa puna problema, pentru ca nu fura ca spartii, si isi respecta toti votantii, indiferent ca voteaza cu ei sau nu.
La noi, astia de prin bula progresista ar introduce votul cenzitar sau pe baza de nivel de educatie in secunda doi, daca ar putea, au atata ura in ei incat se vede de pe luna.
NOU
Cu exceptia unor scandinavi, impozitul pe salariu in RO este printre cele mai mari din Europa (43%), punctum.
Altfel da, impozitele pe alte tipuri de venituri si proprietati sunt inca mici, nu cele mai mici din Europa avand in vedere majorarile din 2025 si din ultimii 2-3 ani, dar inca destul de mici comparativ de exemplu cu Spania.
Diferenta asta se micsoreza cu fiecare an in care guvernul Romaniei carmeste finantele tarii spre colaps.
Problema nu este aceasta diferenta ci ce primesti inapoi de ea, cat de justificata ti se pare “povara” fiscala, indiferent cat de mare/mica este ea.
Din perspectiva asta, nu exista comparatie intre Romania si nici o alta tara din vestul Europei, nici una.
In majoritatea cazurilor, pentru unul care munceste pentru un venit decent, calitatea vietii va fi superioara in Vest fata de RO, iar asta se vede, la firul ierbii, in absolut fiecare aspect al vietii.
NOU
Exact. E vorba de contractul social intre stat si cetatean. Noi tot timpul platim ce ni se cere, si cat ni se cere, iar inapoi primim o, si anume, pula.
NOU
Prietenul tău este tâmpit. Și administrator prost al unui business.
Daca prin “ăștia” înțelege si USR, partid ce nu a fost lăsat la guvernare decât 6 luni, atunci sa voteze cu fasciștii
NOU
oh, snap
NOU
Flat, vie vorba intre noi, daca ar candida Hitler din groapa aia din iad unde se zbate, nu as vota cu Lasconi, pe care din pacate o cunosc si personal.
In alta ordine de idei, parlamentarele au fost deja, unde de buni ce au fost USR au supt pula.
Pentru ceva va fi fost, zic si eu, dupa europarlamentarele unde au luat 8% cu inca 2 partide laolalta.
Iar Lasconi a luat mai mult doar pentru ca alternativele au fost catastrofale.
A ajuns in turul doi la fel ca Vadim in 2000, sau o comparatie mai buna, ca paluga aia imbecila pe care a batut-o fucking Veorica Dancila.
In rest, e deja obositoare placa cu USR care nu au fost lasati sa faca treaba.
Sunt niste cretini, de aia nu au facut treaba, toti la un loc nu fac de un creier politic, dovada inclusiv ultima oferta pe care au avut-o pe masa luna trecuta.
Si securisti, si ticalosi, si progresisti, e greu sa ii votezi cu inima impacata.
NOU
Nu înțeleg, ce încerci să argumentezi aici, că procentul obținut la alegeri are vreo legătură cu cinstea și competența unui partid? Că atunci PSD ar fi cel mai bun partid de pe pământ
Da, cu excepția a vreo 10%, românii votează hoți și corupți. Și apoi sunt șocați că le merge rău, apoi se îndreaptă spre extremiști dilii. Și apoi se vor mira iarăși când vor fi trimiși la canal sau vor mânca pâine pe cartelă
Despre USR, in afara de familia năsui nu știu alte securisme, te rog sa detaliezi, dar nu cu fake news de la RTV sau ,A3. In fine, USR in 6 luni au făcut pnrr (Ghinea), autostrăzi (Drulă), speriat gândacii din sănătate și justiție. Dacă asta nu a convins, atunci luați pesedism și aurism cu polonicul
NOU
“Stiu, nu imi pasa, mai rau decat atat nu poate fi. Dupa ultimele taxe, cu 10% dividende, 19% TVA, 16% impozit pe profit si CASS…”
Cam prost prietenul asta al tau. Da’ bine ca se muta in franta. 30% pe dividende, vreo 20% vat, 25% pe profit…..
NOU
Nu incerc sa argumentez, nu pot argumenta asa ceva, e doar un fapt pe care l-ai punctat foarte corect.
Desi e trist si dezamagitor, societatea umana e formata majoritar din imbecili care vor impinge tot timpul la putere alti imbecili.
Cu cat ne obisnuim cu asta mai rapid, cu atat mai bine, iar daca nu putem accepta asa ceva, well, stim unde e aeroportul.
Cat despre ei, nu se vor mira, nu s-au mirat niciodata. Ne miram noi in locul lor, le atribuim plangeri inexistente ca ulterior sa ii putem urî si mai abitir pentru propriile dezamagiri.
Revenind, ta-su lu drula e securistul sef de la felix telekom, fosta ice felix, si adjunctul unui securist si mai imputit ca el.
Unchiul lui voiculescu la fel.
Ciolos, in timpul mandatului caruia si impreuna cu care au avut perioada cea mai buna, e securist din ala vechi si bun ca vinul.
Plus, partidul sus numitului, e fondat pe semnatura altor trei securisti.
In rest, drula e un mediocru, n a facut nimic la transporturi ce nu ar fi putut face si oricare dintre noi, cu exceptia unor episoade maniacale si de tot cacatul precum cel de la metrorex.
Geniul din spate e horatiu, cofondatorul proinfrastructura, impreuna cu ionut, celalalt isteric.
PNRR e scris prost, sunt multe capitole unde ghinea ne-a futut, iar contrar parerii bulei, privatizarea serviciilor esentiale precum si pupincurismul atroce fata de bruxelles ne-a creat o droaie de probleme, cum ar fi push-ul pentru liberalizarea energiei.
Apropo de ghinea, grasul ala infect e fostul coleg, asociat in aceeasi firma si pretin al lui ciucu de la s6, ambii futacii lui mungiu pippidi din timpul cand erau pe bancile snspa (stefan gheorghiu).
Nu mai scriu de ei ca ma cuprinde scarba si disperarea, e suficient ca suntem in rahat pana in gat si fara sa mai contribuie gunoaiele astea.
NOU
Da Boris, esti tu destept ca primesti inapoi doar muie de banii aia.
Lasa sa fie el prost ca francezii, ca ei nu au gradina maicii domnului in care sa huzureasca fiscal ca noi.
NOU
Exact cum bănuiam, delir mistic cu dezinformări de tip Antena 3.
Tasu lu Drulă nu a fost nici un securist, ci un biet inginer la firma aia. Ghinea e gras, mda, ce critică matură. Nu bagi și fake ul ăla că era beat in vamă?
Ciolos nu este USR, am zis eu ceva de ciolos? varză ești, și mai râdeai de amicul tău georgist.. da fratele meu USR nu sunt perfecti, hai sa alegem altceva. Ce? FASCIȘTI!
Stai calm, am folosit aeroportul de vreo 2 ani deja, și locuiesc într-o țară cu oameni decenți ce nu pun ștampila pe lideri imbecili sau hoți. Dar e bine că tu ai copium dat la maxim, așa poți justifica faptul că un popor, altfel cu perspective promițătoare, ajunge sa se transforme în stat eșuat, in mizerie paragină și cocalarism.
NOU
Nu mai selecta arbitrar, si nu te mai smiorcai cand cineva zice ceva de USR, asta ar fi un inceput bun, ca pari de parca cel putin cineva ti-ar schingiui parintii cand vine vorba de ei.
Reactii ca asta nu fac decat sa adanceasca scarba fata de aia. ASTA e “delir mistic”, nu ceva ce poate gasi oricine la o simpla cautare pe net.
Au avut o sansa, s-au pisat pe ea in 2016, aia e.
Acum au mai avut o sansa, s-au pisat din nou pe ea, nu mai boss, gata.
Nu e ca nu sunt perfecti, sunt de o mediocritate iesita din comun, cuplata cu o aroganta care respinge imediat orice firav sentiment de simpatie pe care l-ai mai avea.
Nici nu stiu de ce discutam despre USR, au trecut parlamentarele, au luat 12% din 50% prezent, aia e, se indreapta incet dar sigur catre disparitie, in conditiile unui 2028 ce va viza suveranistii.
Da, poporul roman e un popor tampit, dar altul nu avem, iar la alegerile sale curente am contribuit cu totii, inclusiv USRistii tai dragi.
NOU
Dar vai, săraci antreprenori trebuie s a plătească taxe ca toată lume, dar vai :))))
NOU
”privatizarea serviciilor esentiale”
intai ne plangem ca primim o pula de la stat in loc de sevicii, apoi ii injuram pe cei care propun solutii.
disonanta sau, ceva mai ”basic”, iti place sa primesti ce iti ofera statul?
NOU
daddy, vreau sa primesc calitate dar serviciile publice sa ramana la stat.
Un alt motiv pentru care USR sa suga pula in iad, in frunte cu nasui si voiculescu.
NOU
nu ai cum calitate si sa nu fie privatizate, menutz. uita-te in US ce bine e si ce bun e sistemul de sanatate integral privat, de acolo trebuie sa ne luam exemplele
NOU
Exact. Veve al pizdii se milogeste de ani de zile sa privatizam tot, atata stiu ei, mantrele cu “investitorii”, panageul oricaror probleme economice.
De omul de rand ii doare in cur, exceptand cand trebuie sa le ordone cum sa gandeasca si sa voteze, dupa care se revine la jignirile si dispretul ce-i caracterizeaza.
NOU
stai linistit, ca oricum se intampla, banii pharma sunt enorm de multi si timpul nelimitat. vor face ca in UK, defunding masiv la sistemul de stat, ca sa intre in colaps, dupa care apar salvatorii pe cai albi.
NOU
Evident, nu au cum pierde, mai ales cand se vede de pe luna cat de prost merge sistemul, vor avea toate argumentele sa ne impinga catre privatizare, chipurile spre binele nostru.
Perversitatea si marsavia sunt de neegalat, si nu fac decat sa dea apa la moara sosocilor cu “ne vindem tara strainilor”.
NOU
de ani de zile iti zic ca fiecare an petrecut in slump-ul ala e un an pierdut. o sa pleci cand o sa ai rușii la poartă
NOU
Băieți, încercați să purtați o conversație cu Dragoș Coste, care a fost zburat afara din USR pt prostiile ce le scria pe fb, era pe liste la parlamentare, iar de atunci s-a transformat în taliban anti orice.
NOU
Damian, era in 2016, “prostiile” scrise sunt valabile si azi, le-am scris in 2013, am stat in USR 2 luni si mi-am dat demisia. Pe mine nu m-a dat afara nimeni, niciodata, ca nu depind de nimeni, ci invers.
Cumva ai impresia ca as avea vreun motiv, cat de mic, pentru care sa imi para rau, sau ca as fi gresit cu ceva, vreodata ? :))))
Eu nu sunt Lasconi, ba cu gheii, ba impotriva lor, dupa cum bate vantul in partidul cocotat exclusiv pe umerii amaratilor arsi in Colectiv.
Ocazional mai apare pe aici cate un latrau anonim si obscur ca tine, tot felul de “artisti” sau oengisti din astia basiti si ratati, care au auzit despre legende ca mine si se afirma spunandu-mi pe nume, iar eu, naiv si bonom, va fac onoarea sa va reamintesc cate una alta.
In rest, muie USR e valabil pentru totdeauna, ar vrea ei sa mai aiba oameni ca mine ca membri…dar sunt terminati politic, nu mai exista nimeni acolo valoros, si asta de mult timp.
Au devenit o trompeta progresista, irelevanta si trista, si pentru asta vor fi damnati in vecii vecilor de toti cei care le-am acordat increderea si sperantele.
NOU
Cetin, tu si soacra-mea. Si socru-miu. Si cumnata-miu. Si 3 sferturi din toti prietenii :))))
“Anul asta”. Apoi “imediat dupa alegeri, daca…”. Apoi “dar cum facem cu…?”. Apoi, apoi, apoi.
Si anii trec, si eu sunt tot mai batran, si pisicile tot mai multe :)))
NOU
”daddy, vreau sa primesc calitate dar serviciile publice sa ramana la stat.”
ha-ha-ha-partz! mai mari sanse ai sa levitezi.
vrei sa se continue in acelasi mod, dar sa se obtina alte rezultate. chestia asta are o incadrare clinica.
NOU
Deloc, asa e in majoritatea tarilor.
La noi e naspa din cauza coruptiei si a incompetentei.
Lucrurile ar fi mai bune daca am schimba garnitura de politicieni si pe cea de bugetari, cu oameni competenti si cinstiti.
De unde dilema la vot – psd/pnl/udmr sunt hoti, usr vor privatizare si ghei, aur vor cusme si cuie dacice.
Deci ma pis pe el de vot.
NOU
e balonata cristela?
NOU
O balonăm noi, dacă nu e deja, mare filozofie. O mai batem pe ici pe colo, nu tare că se învinețește. Oricum pare obișnuită cucoana , cu practicile domnului Bivolaru, care se odihnește acum prin pușcăriile scandinave, sau franțuzești parcă.
NOU
Radem glumim, dar un permis de port-arma e bun la casa omului 😉 Cu tot cu utilaj, evident.
NOU
mottoul meu este Mai bine sa plângă ma-sa decat nevastă-mea
NOU
Eu propun o reforma dupa ce va veni CG in mai la putere, sustinut de Nea Donald Trump( De fapt Daniel Trompeta la origine cucutenian) si Nea Viorel Putina, se va modifica constitutia iar guvernul va fi direct sibordonat lui CG. Parlamentu si senatul nu, doar guvernul. Ca in America, asa ar trebui sa fie. Si eu propun urmatorul cabinet de oameni incoruptibili care vor face mult mai mult pt Romania decat impostorii si gunoaiele actuale. Propun urmatorul cabinet direct subordonat lui CG, se desfiinteaza functia de premier, va fi vicepresedibte ca in America. Deci propun asa:
– Presedinte, Conducatorul Suprem al Fortelor Armate: CG
– Vicepresedinte: George Simion
Ministrii desemnati:
– Ministerul Afacerilor Interne: ION BALINT
– Ministerul Finantelor: SORIN OVIDIU VANTU
-Ministerul Transporturilor si Infrastructurii: GEORGE COPOS
-Ministerul Justitiei: VASILE BALINT
-Ministerul Culturii : SERGHEI NICULESCU MIZIL
– Ministerul Apararii Nationale : MARIN PICIUL
– Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: VICTOR BECALI
– Ministerul Economiei : CRISTIAN BORCEA
– Ministrul Turismului: IOAN BECALI
– Ministerul Afacerilor Externe: NICULAE GHEARA
-Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor: ION MOȘAILOV
-Ministerul Energiei: CRISTIAN BORCEA
-Ministerul Educatiei: DAN PURIC
-Ministerul Sportului si Tineretului : GHEORGHE HAGI
– Ministerul Sanatatii: ION MIGDALA
– Ministerul Agriculturii: GEORGE BECALI
NOU
Domnul…nea’ Caisă?, mai emite radio D, Târgoviște?
NOU
daca se indeplineste visul politic al lui georgescu, vei fi declarat parazit social si trimis la dilibau, adica munca silnica la canal sau la mina. fara suparare! in felul asta ti se rezolva problema pensiei, ca nu mai apuci varsta.
NOU
Tocmai am aflat ca Maia Sandu are si cetatenie romana.
Cred ca o vor vota inclusiv sustinatorii inraiti ai lui CG.
NOU
Pe mine nu ma sperie astia ce au crezut ca vin la fasole si carnati. Problema mare o sa fie falimentele, lipsa de investitii si cresterea taxelor. O sa vedeti prin martie ce o sa vina. Stai tune.
NOU
Compensează ciorapul cu împrumuturi. Mai contează dobânzile?, oricum tot poolimea plătește. Un fel de Jean boxează, nu lovește…dar… primește. Dragii moșului, stați pe aproape. Oricum trebuie să fiți mândri, am înfrânt!.
NOU
faceti-va credit fix acum ca mai la toamna cine stie ce mai apucati lol
si asa avem dobanzi mai mari ca ucraina, tara care e in razboi
NOU
e pe bune asta cu dobânzile?
NOU
@Arhi, daaa, e chiar pe bune. Ne împrumutăm cel mai scump din UE. Tocmai din cauza diliului. Pardon…din cauza diliilor care l-au votat. Și ghici cine beneficiază de împrumuturile respective?
NOU
@Mirel
„Nu contează, Jean boxează, marți și joi se antrenează, nu lovește, dar primește.”
NOU
Dobânzile la titlurile de stat pe 10 ani ale României sunt de 7,92%.
Spre comparație, alte țări se împrumută astfel:
Bulgaria – 4,5%
Ungaria – 7,01%
Polonia – 5,86%
Cehia – 4,1%
Grecia – 3,27%
Germania – 2,49%
Austria – 2,89%
Olanda – 2,73%
Franța – 3,3%
Italia – 3,65%
Spania – 3,18
NOU
ungaria pana mai recent se imprumuta mai ieftin dar au vrut sa-l canceleasca lyvona asta, vonderlyna si au crescut tzapa lu orban, cam asa se intampla si cu noi care tragem a tatuc, ne promoveaza astia de nu ne vedem dar explica asta turtelor care voteaza si fac panarama pro CG suverani din tata-n fiica.
NOU
vm.tiktok.com/ZNeEfrEpV/
NOU
Georgescu, crin, lasconi si nicusor. Georgescu ( sau altcineva ) vs crin e t2 100%. Lasconi si nicusor au zero sanse de t2 cu crin sustinut de pnl+ psd+ udmr. Nu inteleg dc nicusor nu cedeaza. Cum sau de ce e el asa sigur ca are sanse ca eu nu pricep. Lasconi si nicusor daca candideaza amandoi sunt tusea si junghiul. Bonus, o eventuala anulare a candidaturii a lui georgescu de catre ccr pe modelul sosoaca o sa amplifice lucrurile iar efectul va invers dorit de ccr/iohannis/ciolacu. Ma refer pe dovezile care exista acum, de fapt nu exista. Georgescu azi nu e sosoaca care avea 4-5% in cel mai bun caz. Eu nu inteleg dc pnl & psd nu ii cer demisia lui iohannis, e in interesul lor sa i o ceara dar totusi tac. Altceva, nu stiu daca ati vazut dar la pnl a disparut din comunicarea public strategul rares bogdan
NOU
pai nu au nicio gogomanie de aruncat si nici de testat vreo chestie. stai sa inceapa dosarele pe georgescu, ca apare
NOU
Eu nu cred ca o sa candideze Sordan. Banuiesc doar o manevra prin care sa negocieze cu astia de la putere, ca sa poata avea majoritate lejera in consiliu si sa-si treaca niste proiecte la primarie. Probabil o mai tine asa o perioada, dupa care il sustine si el pe Crin.
NOU
Manca-mi-ati pula sa mi-o mancati, ca daca nu eram eu de 35 de ani, sa mi bag pula n gura voastra, daca nu stateati la coada la lapte si paine, futu-va-n sa va fut ca eu tin economia. Sa l votati pe CG ca altfel o sugeti.
Asa ne zice noua Mugur Isarescu :))))))
NOU
Am inteles ca tu esti ceva mascota aici care il amuza pe Arhi si in general reusesc sa dau scroll peste aberatiile tale, dar te rog sa-ti controlezi vocabularul. Multumesc.
NOU
1.Georgescu nu va mai fi lasat sa candideze.
2.Baietii coc ceva dosar pentru tampitul asta cu cipuri in pepsi dar inca nu dau cartile pe fata, asteapta momentul potrivit.
3.Daca Sososaca va fi lasata sa candideze va lua o parte din electoratul sectant al nebunului
4.Ponta probabil va candida si va rupe si el o parte din electoratul de tip zombi a lui georgescu.
5.Daca nici punct de la 1 la 4 nu se va indeplini atunci iese georgescu presedinte si ne ducem dracului ca tara.Care sunteti deja plecati din Romania si stabiliti intr-o tara civilizata bravo voua, iar pentru noi astia ramasi in tara trebuie sa inceapa planurile de plecare oricat de greu ne va fi.
NOU
Tu ai citit articolul? Nu conteaza Georgescu, Sosoaca, Ponta, whatever. Au trecut doua luni de la anularea alegerilor. Dupa doua luni, n-a aparut nicio dovada, nimic impotriva lui, ei sunt ocupati sa disponibilizeze 100 de trantori de la Senat si gata. Cu trecerea timpului “tot mai mulți oameni se vor coagula în jurul lui și a ideilor sale”. Il interzic sa candideze? Va candida nevasta-sa, fi-su, bunica, vecinu, bodyguarzii, nu conteaza. Tampeniile lui vor deveni din ce in ce mai populare si or sa fie din ce in ce mai multi oameni care vor vota prostiile lui pentru ca “mai rau nu are cum sa fie”. Pentru ca singurul raspuns al tuturor este “e prost, da-l incolo”. Fix cum au zis nemtii de pictor.
NOU
Sau de ce trece timpul lumea va fi tot mai plictisita de CG-ul asta. Deja pelteaua e lungita , ieri au fost 2-3000 de cetateni sa le zicem ca altfel nici nu am cum, pana in mai o sa prezinte interes cat mucegaiul din dosul unui magazin satesc.
NOU
cum plm sa te cheme ba, cristela si chiar sa existi? si sa mai fii si atat de imbecila?
cu fiecare clip pe care il vad(din intamplare) cu astia doi impreuna sau separati, imi dau seama ca nea nicu si leana erau academicieni pe bune!
cat de jos am putut ajunge incat securistii pulii mele sa ne trateze cu asemenea abominatii pe post de candidati?
veorica dancila era parfum nene!
NOU
ba ce va tot luati de mine ma ca de ce imi da mamaie pensia si nu stiu ce? Ce va fute grija pe voi? Si stati linistiti ca nu doar pensia ei o iau, mai am si alte afaceri. Stati cuminti, ca sunt prea destept, imi zbarnaie capu. Sint sef. Si si cu pensia ei, care e problema voastra ba? Pai e dreptul meu de suveran bai. La mine in familie e monarhie. Primul nascut pe linie masculina mosteneste averea. Adica eu. Ca in Roma Antica dar ca si la regi. case regala. la mine asa e, primul nascut barbat mosteneste. nu femei. femeile daca le lasi averea o fac praf. Tre un barbat. bolsevicilor cu mentalitatea comunista.
NOU
pazeste-le sa nu doneze.
NOU
Ar fi faina miscarea daca l-ar interzice si pe Simion, cel putin am stii ca au fost interzisi toti tradatorii care pun cariciul rusesc in gura.
NOU
eata:
www.g4media.ro/fenechiu-pnl-daca-i-s-ar-permite-lui-calin-georgescu-sa-candideze-in-mai-tehnic-curtea-constitutionala-ar-fi-intr-o-situatie-in-care-ar-fi-greu-sa-explice-care-e-motivul-anularii-procedurii-electo.html