Vrem să plecăm într-un mic concediu, dacă tot s-a dat drumul la statele UE și ne-am dus ieri să facem pașaport fiicei cele mici, care nu are, desigur.
Cu surpriză raportez din teren, de la Plaza, adică, că oamenii de la pașapoarte ne-au zâmbit. Serios, nu e o glumă, chiar ne-au zâmbit, au fost politicoși, lucru care nu mi s- întâmplat niciodată.

Bine, le-a trecut zâmbetul când au apărut niște bombardieri care făceau scandal că ce e aia programare, ei nu au, au venit la pașapoarte, coițe, hai să facem lucrurile să fie bine.

Partea proastă la pașapoarte e că niciun pașaport nu se mai eliberează rapid, decât minim în 7 zile și aia dacă aveți biletele de avion la voi. Partea și mai proastă e că, la plata taxei, nu mai este ghișeu cu om, ci 3 automate, iar spiritul tehnic al românilor s-a oprit la Aurel Vlaicu și Petrache Poenaru.

În rest, da, mi-a fost un dor nebun de aglomerația de pe străzi. Parcă e mult mai mare decât înainte de pandemie, iar șoferii se comportă psihotic, agresivi, gata să îți ia gâtul. Un băiat cu bemve a ținut să mă depășească cu orice preț, pentru că îi luasem fața într-o înghesuială, după care să facă dreapta. Cred că dacă nu îl lăsam, făcea apoplexie.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

61 comentarii Adaugă comentariu

  1. ăla se duce acasă și își bate femeia din cauza ta.

    • #2

      #moldoveni

    • #3

      @vlad: macar ei au femei.

    • #4

      au pe dracu, au matracuci venite cu personalu’ la bucuresti, studente pe la ase si snspa
      Femei au ungurii 🙂

    • #5

      Ok, gusturile nu se discuta. Eu ramin la parerea ca cele mai frumoase femei din Romania sint moldovencele.

    • #6

      @Mircea: ali noastri sau di peste Prut?

    • #7

      Tătii bre!

    • #8

      Alea din Ucraina dau clasa.

    • #9

      Au corpul foarte mișto ucrainencele doar că ca și moldovencele de peste pârâu mai bine de 75% din ele au fata pătrată…sau capul pătrat? Bunoace rău oricum

  2. #10

    Anul trecut i-am facut pasaport copilului la parklake. Doamna de la ghiseu a tinut sa ne specifice ca un copil asa mic nu se scoate din tara, poate nu stim. Trebuie tinut intr-un glob pana la 1 an.

    • #11

      ahahahahahahaha am iesit cu Andrei la 2 luni cu avionul:))))

    • #12

      Eu am mai fost in vacanta cu oameni cu copii mici si in afara de mers la mare, nu vad de ce ai face asta. Este foarte greu sa te bucuri de vacanta si sa vizitezi cum trebuie chestii si in plus ala mic nu intelege nimic… Parerea mea e ca mai bine te bucuri tu de vizita aia la Paris in 2, iar banii pe biletul copilului ii pui la saltea si ii folosesti cand mai creste.

    • #13

      pai…pentru ca iti face placere sa fii cu copilul tau si nu il consideri o povara. e simplu.

    • #14

      Nu e o povara, dar o vizita la muzeu cu un copil de 3 ani e chin si pentru parinti si pentru el. Daca vrei sa petreci timp cu el ajustezi varstei: mare, aqua parc, zoo, Disneyland, etc. Si la muzeu cand mai creste un pic si nu se plictiseste in primele 10 minute.
      Asta am vrut sa zic si de-asta am deraiat discutia 😛
      P.S. Parintii au si ei nevoie de o pauza din cand in cand si nu vad nimic gresit a merge intr-o vacanta doar ei 2.

    • #15

      e o vacanta de familie, nu una de mers la muzeu. muzeul va fi acolo si alta data

    • #16

      Zarax, depinde de copil. Am fost cu pustiul la Roma pe cand avea 8 luni. A fost perfect, am vizitat si ne-am plimbat, el s-a uitat, a stat in carut si a dormit. In tarile civilizate ai si prioritate daca esti cu mogaldeata. In primul lui an am calatorit foarte mult, a fost usor. Mai greu a fost dupa ce a inceput sa mearga, nu mai avea stare si rabdare, ura caruciorul. Recomand primul an pentru calatorii!

    • #17

      @Zarax been there, done that. O sa vezi cum ti se schimba abordarea cand ii ai pe-ai tai. Aveam si eu de astea: ce-i cu oamenii astia ce-si chinuie copiii cu avionul, deranjeaza si pe altii cu plansul lor, isi strica si lor vacanta. De cum a venit primul, mi-a dat teoria peste cap…la 4 luni l-am scos prima data, de atunci n-a ratat nici o iesire, ne-am simti incompleti fara sa fie (si ei, acum) cu noi.

    • #18

      Tot 2 luni avea si Alexandru cand l-am dus in prima lui vacanta si pt ca am vrut safie misto pt toata lumea a fost in afara acestei minunatei tari.
      Copila miu sta in carut, vb pe limba lui pana nu ii mai convine ceva si atunci intervenim noi,parintii, si.il linistim. Ideea e ca imi place sa petrec.tp cu el, sa il plimbam peste tot, sa fie sociabil, sa nu se sperie de oameni, sa avem amintiri cu el.

      Oricum, al meu inca e mic, abia are anul si cateva luni, nu putem sa il lasam cu alti membri ai familiei. Daca stau bine sa ma gandesc, nu vrrau sa plec fara el.

    • #19

      @zarax la 6 săptămâni eram cu juniorul pe plaja. La 3 luni avea pașaport si zbura către Scandinavia. La un an deja era gold pe Air France KLM.
      0 fucks given…

    • #20

      @Zarax: in florenta cu copilul care avea 6 luni. muzee facute relaxat, lifturi, rampe etc. copilul dormind in carucior, ora 11 noaptea, muzee deschise pana la ora 01. super experienta

    • #21

      cred ca trebuie sa inchiriez un scutecist daca vreau sa am o vacanta senzationala!

    • #22

      Zarax, sa stii ca si asta cu muzeu este discutabila. Noi suntem obisnuiti cu muzeele biserica, unde e liniste mormantala si esti urmarit vizibil ca infractorul, nu cumva sa deranjezi, nu cumva sa atingi, nu cumva sa distragi pe careva din reveria culturala. Prin muzeele din alte tari pe unde am ajuns nu e chiar asa. La Luvru era o clasa intreaga de pitici care faceau ora de istorie in sectiunea cu egiptul antic. Asezati pe jos, printre restul vizitatorilor care misunau pe langa ei, profesorul le povestea ceva langa o harta. Mi s-a parut foarte fain. Copiii vorbeau intre ei, nici in soapta nici urland, impresia mea fiind ca obisnuiti de mici cu atmosfera din muzeu isi adaptau comportamentul dar fara timorari. Am vazut oameni cu copii mici si foarte foarte mici, in marsupii, aici e chestie mai mult de rezistenta parintelui, mie personal mi se pare obositor dar vad ca altora nu si asta e foarte ok.

      Chiar daca copilul nu tine minte, se adapteaza schimbarilor, se obisnuieste cu calatoritul, sunt multe beneficii. Si concediile cu copii mici nu le elimina pe cele in 2. Da, e mai complicat dar cu putina organizare merge snur 🙂

    • #23

      eu imi iubesc copiii si nu ma simt bine in concediu fara ei. daca ei nu sunt, e un gol pe care nu il poate umple nimic. atunci cand am decis sa am 3 copii, nu am zis ca fac 3 copii cu pauze de relaxare, ci e un angajament pe viata.

  3. #24

    vara trecuta am inceput tare cu tenisul. toata familia. si gaseai tern liber dupa amiaza. anul asta e buluc, zici ca toti vor sa ajunga la Doha.

  4. #25

    Bombardierii isi fac pasapoarte, hmm, ai dat degeaba banii pe Umarex.

  5. #26

    Au iesit 2 tipuri de oameni dupa lockdown, unii relaxati, dendi si altii ca niste animale de prada. Dar aglomeratie ca vara asta prin oras la orice ora, vorba batraneasca, n-am vazut de cand sunt eu :)) ziua full everywhere, seara full everywhere, pana si pe ploaie sunt oameni prin parcuri.
    Numarul meu de iesiri e constant cu anii trecuti, iar vara cand plecau studentii era parfum prin oras, acum ciuciu.

  6. #27

    Eu am un dor de duca de nu-i adevarat, dar mi-e frica de mor sa plec. Recunosc, sunt ceva mai paranoic, eu inca nu ies din casa fara masca, iar cand ajung acasa dezinfectez tot ce am, inclusiv pe mine.

  7. #28

    pasaport pentru UE?
    da fuq, nu e CI suficient?

  8. #30

    Eu am programare pentru 12 martie la pasaportul lui fiica-mea. Consulatul din New York e inca inchis…

    • #31

      doar nu vrei sa se expuna la covid

    • #32

      Mircea, e posibil sa ma insel, dar o prietena din Chicago cu pasaportul expirat nu a reusit sa faca nimic prin consulat. Pina nu a ajuns in tara nu a rezolvat nimic. Bine, ea are si pasaport american, si a circulat cu ala. Si asta se intampla inainte de COVID.

    • #33

      Se poate, cu conditia sa fie amindoi parintii prezenti cu copilul la consulat. Se poate si la adulti, fara probleme.

  9. #34

    deja ma seaca cuvantul asta inventat in 2020, “bombardier””. Una doua tot aud “bombardier, bombardier bombardier.”Am impresia ca astia ce il utilizeaza sunt corporatisti ce se cred superiori. Bombardierii astia pe cine/ce “bombardeaza”de sunt numiti asa? Ziceti-l cocalari si atatr. Sau v-ati plictisit sa le ziceti cocalari ?

    • #35

      eu nu sunt corporatist, doar superior

    • #36

      Alta “prestanta” are bombardier si nu se mai simte cocalarul ofensat, crede ca e ceva smecher.

    • #37

      Ei insisi si-au spus asa cand au inceput cu “tunurile” prin anglea, spanea, italea so restul. E plin folclorul muzical specific faunei de trimiteri catre diverse activutati cu caracter ilicit cum ar fi furatul, bataie, recuperari etc
      Eu le zic.bonbarderi.
      Si da, un corporatis e superior.unui bombarder doar daca ne gandim ca primul plateste taxe, al doilea cel mai probabil nu.

      De cand a intrat in socialul cotidian sa nu fim ironici?! Plm, sunt acolo, ii vezi, ii auzi, aia sunt, asa se identifica!

    • #38

      TIL ce este un bombardier.
      SMH…

    • #39

      Stai stai, aici intervine rolul educational al blogului si comunitatii :)) Acum ceva timp ne-a luminat un domn tot pe aici si din ce tin minte era ceva legat de o grupare a galeriei Rapidului parca, care isi spuneau Bombardierii si pentru ca sustinatorii Rapidului sunt asociati in general cu etnia rroma de acolo a inceput folosirea termenului pentru a descrie respectiva etnie.

  10. #40

    La Plaza automatele alea de plata sunt de anul trecut.

  11. #41

    daca simti ca se schimba iti recomand sa treci pe la agentia de mediu. o revenire abrupta in realitatea aia clasica. cred ca acolo se aduna cei mai cretini oameni din univers, ii fac pe aia de la anaf sa para ingerasi.

  12. #42

    Când ești mort, nu simți nimic, suferă doar cei din jurul tău.

    La fel și când ai copiii mici cu tine în vacanță.

    • #43

      asta in conditiile in care mie mi-ar pasa de cei din jurul meu si nu de mine si de copiii mei.

    • #44

      Exista un termen pentru atitudinea asta, ceva cu “nes…” 😀

      Te duci, bagi niste bani frumosi sa te relaxezi, sa te simti bine, sa scoti dracii acumulati la birou, si dai peste plozii unora care toata ziua iti urla in cap iar pe parinti ii doare in pix, ca doar tu “nu intelegi daca nu ai copii, minunile vietii, bla bla bla”.

      Lol, bine boss, cum zici tu, dar fa-i sa taca sau da-mi banii pe consumatie/cazare.

    • #45

      da sefu, diferenta e ca eu am copii educati, care nu urla. si ma duc in locuri destinate copiilor

    • #46

      Da ma Arhi, dar tu si copiii tai sunteti o mica minoritate. Tii minte doar cum e in Thassos, de fapt peste tot.

      Ideea e ca majoritatea parintilor de copii mici se considera speciali (pentru ca au dat de doua ori din cur) si ca au drepturi speciale (pentru ca de ceva mai mult n-au fost capabili), e o disonanta cognitiva fantastica.

      E ca si cu fumatorii in restaurant. Toate sunt kosher pana la atingerea sensibilitatilor celor din jur.

      BTW, nu exista “locuri destinate copiilor”, exceptand spatiile de joaca.

      Muzeele, restaurantele, plajele, hotelurile, strazile, orice spatiu posibil si imposibil, nu e destinat copiilor, ci adultilor.

      Copiii sunt doar tolerati, si in majoritatea cazurilor e o decizie cat se poate de paguboasa si enervanta pentru restul, inclusiv pentru cei cu copii cuminti si linistiti, ca ai tai (adica nu te streseaza ai tai, te streseaza ai altora).

    • #47

      stii prea bine ca nu sunt genul. i am pus piedica in restaurant unui plod de asta care alerga cu cea mai mare pofta.

    • #48

      Sunt in drum spre Corfu, o sa recitesc cu satisfactie postarea asta deseara la terasa.

    • #49

      ahahahaha si zi asa, corfu low romanian count?

    • #50

      Da, e paradis.

      Bine, ca nici anul trecut nu era foarte full de romani, aia merg doar la paleokastritsa, gunoiul ala de plaja ingusta si plina de pietre.

      Anul asta s-au bulucit toti de luni incepand catre Thassos, Makaza a fost full din ce am auzit.

      Noi am iesit pe la Kulata, aproape pustiu, inainte am iesit din Salonic, la fel.

      Duamne ajuta sa nu dau peste ei nici pe mai incolo.

      O sa stam undeva pe peninsula de fapt, in zona Parga (la o ora de feribot).

      Pun poze cand ajung, as per usual.

      Numa vezi ca nu cred ca suntem prieteni, nici cu Luna, de cand cu contul nou si panarama din Vaslui de anul trecut.

      Da un semn daca e sa pleci incoace si ne auzim.

    • #51

      copii educati, exceptia care confirma regula romaneasca, romanii au printre cei mai de cacat copii!

    • #52

      Era un chin si pentru pasageri si pentru echipaj din cauza orăcăitorilor cind zburam pe ruta Buc-Paris-Sing-Jakarta, de 3-4 ori pe an, vreo 8 ani. Cind se pornea unul, incepeau toti, ca-i stringeau stewarzii la iesirile de urgenta unde le atirnau ”cuiburile” pe pereti. Si fereasca sfintul sa fie prea multi negraci printre parinti, ca dormeau dusi si nu-i interesa nimic. Vai si amar 12-13 ore…

  13. #53

    stai putin…
    ti-au zambit => inseamna ca le-ai vazut gura/dintii => nu purtau masca :))
    lasand gluma la o parte, tot grecia ?

  14. #54

    Mie-mi place când românii, în general, vor să “fie ca afară”.

    Pentru pașaport în 7 zile aș face ce vrea mușchiul angajatului, de la pooldancing până la mers în 4-labe. În fail state-ul unde locuiesc primesc de-abia programarea în 7 – 10 zile apoi suprataxă de te doare dacă vreau pașaport repede. Deci și nemții, landul Berlin, are ce învăța de la Municipiul București iar eu mi-aș dori să fac pașapoarte ca în București.

    • #55

      romanii care se plang de birocratie ar trebui exilati 6 luni in germania, bavaria mai exact, sa vada cum e sa iei muie cu zambetul pe buze, nu asa, cu moaca serioasa, ca in romania

    • #56

      Da, dar sa inmatriculezi masina si sa pui pe drum in 20 de minute la Bremen… E inca un vis umed pentru Ro.

    • #57

      si in romania o inmatriculezi rapid, cu programare. am stat mai mult in Frankfurt la inmatriculari, stand dupa toti turcii imbecili care au drept de mafie locala pentru placute si alte cacaturi, decat as fi stat in romania, cu programare. Germania nu e nici pe departe vreun model cand e vorba de birocratie. Stiai ca daca vrei sa cumperi o masina in Berlin, se dau doar 60 de numere pe zi? Its the law, nu ai prins azi, vii maine la prima ora si te calci in picioare la ghiseu.

    • #58

      Da, în fiecare Land birocrația funcționează altfel.

      Btw Buletin… De când cu noii cetățeni trebuie să vi cu certificatul de naștere în original + traducere (dacă este nevoie). Indiferent dacă ești născut aici, în UK, Australia, România, Afganistan sau Siria. Din pura întâmplare eu dasem peste el când am făcut ordine, altfel atunci muncă nene.

      @Cetin: este incredibil ce se întâmplă în Berlin. Dacă povestești nu te crede nimeni. Eu am stat trei săptămâni cu mașina neiinmatriculată. Cred, sunt sigur ca “verzii”, partidul ecologist de la putere împiedică absolut tot ce are de a face cu automobile

    • #59

      Uite cum se inmatriculeaza masina in New York. Mail primit de la DMV saptamina trecuta.
      nys dmv logo

      Dear Customer,

      To keep you and our staff safe and healthy, the DMV is changing the way we do business.

      When we resume in-person service, you will need a reservation to visit our offices. Our new reservation only policy will help us maintain social distancing while still providing the services you need, and it will be more convenient for you.

      Reservations will only be offered once regions enter Phase 3 of the New York Forward reopening plan and will be available for limited transactions that cannot be done online or by mail or drop box. When your region enters Phase 3, you will be able to make a reservation at dmv.ny.gov/reservation.

      We are currently accepting the following transactions by mail or drop box:

      • Registrations and license plate transfers
      • License plate surrenders
      • Sales tax only transactions
      • License and registration renewals (also available online)
      • Replacement of lost documents (also available online)
      • Address change (also available online)

      You can find more information about mailing in or dropping off a transaction and a list of offices on the DMV website. See a list of transactions that can be completed online

      We thank you for your cooperation and understanding.

      This message was sent by the New York State DMV:
      6 Empire State Plaza • Albany, NY • 12228

  15. #60

    Azi am aplicat si eu pentru pasaportul fetei, are 7 saptamani. Totul online, desigur. In UK.

    Innebunesti cand vezi ce usor se poate…

    • #61

      !!!!!!!!! da!!!!!!!!!! trebuie sa mergi cu tzaspe acte, in persoana, sa faci sa dregi fmm, de parca mama ar detine actele mele, nu statul