Astăzi, 7 octombrie, este o zi specială în calendarul unor suflete luminoase care au găsit motivul perfect de sărbătoare: aniversarea zilei în care 1.200 de oameni — bărbați, femei, copii — au fost masacrați în propriile case și la un festival de muzică. Pentru că nimic nu spune „activism progresist” ca sărbătorirea morții violente a civililor nevinovați.

Activism de ultimă generație

Grupuri precum Within Our Lifetime din New York au anunțat un raliu masiv pentru a “onora martirii noștri”. Că martiri sunt teroriștii care au ucis bebeluși în pătuțurile lor e doar un detaliu tehnic minor. Iar faptul că numele codului pentru atacul din 7 octombrie — “Al Aqsa Flood” — apare ca sursă de inspirație pentru aceste “floods” (inundații) de proteste e cu siguranță o coincidență.

În Europa, lucrurile nu stau diferit. În Roma, printre cele 250.000 de persoane care au protestat, s-au văzut bannere care “salutau” atacul Hamas din 7 octombrie. Pentru că așa arată compasiunea autentică: sărbătorind massacrarea a 1.200 de oameni.

Britanicul care nu e british

Premierul britanic Keir Starmer a avut nesăbuința să ceară studenților să nu protesteze în ziua aniversării unui atac terorist masiv, caracterizând asta drept “un-British” — ne-britanic. Evident, tinerii luminați știu mai bine: ce poate fi mai britanic decât să ignori complet suferința victimelor unui atac terorist și să organizezi marșuri în aceeași zi?

Simbolurile care spun totul

Studenții de la universitățile americane și-au anunțat protestele cu triunghiuri roșii inversate — același simbol pe care Hamas îl folosește în videoclipurile sale pentru a marca țintele. Subtil, nu? E ca și cum ai organiza o marșăluire de pace purtând simboluri ISIS, dar te-ai supăra dacă cineva sugerează că mesajul tău e problematic.

Compasiunea selectivă

Ceea ce e cu adevărat impresionant la aceste manifestații e capacitatea unică a participanților de a avea o memorie foarte selectivă. 1.200 de morți civili, 38 de copii uciși, 250 de răpiți (inclusiv bebeluși)? Detalii neinteresante. Dar orice răspuns militar ulterior? Genocid, crime de război, acte demonice.

E o formă de activism atât de pură, încât nu lasă loc pentru detalii jenante precum contextul sau cronologia evenimentelor.

Concluzie

Așa că haideți să ridicăm o cupă (cu lapte vegan și fair trade, desigur) pentru acești campioni ai drepturilor omului care au descoperit că cel mai bun mod de a combate violența este să sărbătorească… violența. Atâta timp cât victimele sunt alese corect politic, bineînțeles.

Căci nimic nu spune “pace” ca sărbătorirea unui masacru. Și nimic nu spune “umanitate” ca incapacitatea de a recunoaște ororile comise împotriva unor oameni nevinovați, indiferent de naționalitatea lor.

Multă scârbă mi-e de oameni.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur