Vă spun cu mâna pe inimă, ca un om care e gras de la 30 de ani și a încercat tot felul de diete și chestii și a realizat că singurele lucruri care te slăbesc sunt sportul și mâncatul la jumătate din cât mănânci de obice. Nu am nimic cu femeile grase, cu atât mai puțin cu oamenii grași.

Am, însă, o problemă majoră cu proliferarea laudelor la adresa acestui plin de viață. Vai, nu mai sunt grasă, sunt o femeie cu forme și sunt frumoasă în toată plenitudinea mea. (În paranteză fie spus, mai demult am scris un articol destul de agresiv la adresa unei tipe din online, pe acest subiect. Indiferent dacă din cauza mea sau nu, fata a pus mâna și a slăbit incredibil de mult și arată extrem de bine. Chapeau, Ioana.)

Pentru că a lăuda grăsimea și a convinge oamenii că, de fapt, e doar vorba de acceptare și că ești frumos oricum e o tâmpenie. Grăsimea is bad. Grăsimea înseamnă colesterol, înseamnă diabet, înseamnă cancer. Lucruri dovedite medical și exemplificate extrem de clar. Toți grașii pe care îi cunosc, inclusiv subsemnatul, și-au tras câte o frumusețe de diabet, la un moment dat în viață. Toți!

Să încerci să spui că e ok să fii gras eu asimilez cu a face o crimă. Pentru că nu faci decât să condamni la moarte înceată o grămadă de oameni low IQ, care nu citesc, care nu se informează și care realizează, brusc, că e ok să bagi șaorma de 2 ori pe zi, eventual bebeluș de la Socului, pentru că nu ești tu de vină, ci societatea, care nu te acceptă.

Nu mai zic că, dacă ar apărea vreun tip de 170 și 150 de kile care să zică că el e, de fapt, frumos ca un Adonis și doar are forme, probabil grasele de mai sus l-ar spânzura de picioare. În primul rând că e pitic și, după aceea, pentru că e gras.

Copii, să fii gras nu e ok. Grăsimea înseamnă, în timp, boală cronică pentru organism și moarte. Faptul că atrag atenția asupra fenomenului nu e body shaming, ci reală îngrijorare pentru sănătatea populară, în general.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

40 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ma doare-n paishpe, cine ma place, ma place si asa buflei-rotofei. Pai ce mai e suta jumate in ziua de azi?

    • #2

      Pai nu mai e. si parca m-as devaloriza mai mult.

    • Nea’ Omat… n-ai inteles nimic sau postezi doar ca ca sa fie postat. Si din pacate,,,, multi care sunt in situatia din articol… au aceasi atitudine de indiferenta. Din pacate indiferenta fata de propria sanatate.
      Dap… nu pot sa zic ca sunt gras… cam 95kg constant in ultimul timp… mai jos de 90 nu pot sa cobor nici mort chiar si cu dieta + sport. Asa ca daca nu pot sa dau jos… macar sa nu pun grasime.

    • #4

      Dude, nea zapada e un tip extrem de fit, chiar slab, care face mult sport. comentariul lui e o gluma

  2. #5

    Mie mi se pare ca tipa respectiva urmeaza modelul Ioana Dumitrache. Isi expune procesul de slabire pe net, ceea ce nu e neaparat un lucru naspa. Cum ar fi sa stea ascunsa si dupa aia sa apara ca prin miracol, mult mai slaba? Asta ajuta multe persoane, care, poate n-au curaj sa faca nimic, pentru ca “tot grasa raman”.
    Asa, arata ca e FOARTE ok, ca un om gras sa faca miscare, sa se accepte asa cum e el, pe moment si ca nu e rusine sa incerci lucrui noi. Mai bine te accepti cum esti si faci pasi mici, introduci obiceiuri noi treptat si scap de cele nocive, la fel de treptat, decat sa te urasti cand te vezi in oglinda si sa astepti un miracol.
    Ioana a slabit mult, a si precizat ca a slabit lent din cauza problemelor cu tiroida si hernia de disc. Posteaza poze de la sala si inca primeste mesaje de hate gen “degeaba mergi la sala, ca tot slaba esti”. Desi ea schiaza, alearga, face sport o ora pe zi.

    Fat shamingul e nociv, oricat de superiori ne-am crede noi. Consider ca e mai bine sa ajuti pe cineva, sa se indrepte, cu pasi mici, catre o schimbare, decat sa facem pe superiorii.
    Fata asta procedeaza corect, ajuta multi oameni sa prinda un pic de curaj. Multe persoane grase nu se duc la sala de rusine. Din cauza privirilor astora superioare. Unde sa mearga? Daca ies la alergat sau la orice tentativa de a face sport: “uite-o si pe grasa aia, abia se taraie”.

    Daca o persoana grasa prinde curaj sa intre intr-o sala de fitness si sa se intoarca acolo iar si iar, chiar daca rezultatele se vad greu (nu-i usor sa renunti la obiceiurile nocive, asa repede, totusi mancarea ofera un confort psihic si e o dependenta nasoala), asta e deja o victorie.

    Da, nu-s de acord cu imbracatul inadecvat gen, “sunt grasa, hai sa port o bluza cu vedere la buric”, dar initiativele astea mi se par bune. Cand vezi un om gras, tu fiind la fel, ca face mici pasi si are curaj sa faca anumite chestii si mai si posteaza cum si ce face, parca prinzi si tu curaj. Ai un reper. Asa, daca vezi numai fete care isi taie stomacul, sau isi iau antrenori personali si bucatari la discretie, parca mai bine bagi oricum o punga de chipsuri, ca tu oricum nu ai bani de asta si nu ai sa reusesti.

    • #6

      Subscriu la faza cu sala. Discutam cu cineva , fost obez de la sala care acum arata ca un adonis si i-am zis ca imi aduc aminte cum era cand l-am vazut prima data , statea intr-un colt si lucra brate, iar acum umbla ca un mic cocos prin sala.

  3. #7

    intotdeauna am apreciat oamenii care slabesc, pentru ca este un lucru greu de facut, care implica extrem de multa vointa. ii inteleg pe cei care nu reusesc din prima, mai ales ca eu nu ma pot abtine de la mancare daca vad ceva ce imi place, insa le apreciez perseverenta.

    am niste doamne printre prietenii de pe facebook(nu neaparat cunoscute personal) pe care le-am observat slabind si, desi nu sunt eu genul extrovertit care sa le urle in comentarii la fiecare 5 kg cat de mult le admir & keep up the good work, m-am bucurat ca au luat decizia de a face chestia asta si le-am urmarit cu placere evolutia.

    personal, nu mi-am dat voie niciodata sa-mi depasesc anumite limite, pentru ca am constatat la un moment dat in viata ce greu a fost sa slabesc 6 kg si nu vreau sa stiu cum e cand ai de dat jos 20. ma rog, mai vorbim pe la sfarsitul anului :))

  4. #8

    Dietele sunt temporare, la fel si slabitul dupa modelul asta. Stilul de viata e permanent, la fel si silueta (in cazul in care nu ai alte boli binenteles). Nu va mai chinuiti cu diete pentru ca efectul lor este pe termen scurt. Daca vreti cu adevarat sanatate si suplete, trebuie umblat la stilul de viata in ansamblul lui. Poti schimba ceva marunt, la care poti renunta sa zicem. Daca acel ceva are si rezultate, motivatia vine singura. De cele mai multe ori alimentatia este la baza stilului de viata, cam in proportie de 70%, apoi sportul. Degeaba faci sport ca nebunu’ daca dupa ce termini te indopi de shaorma.

  5. #9

    100% corect!
    in plus, pun o intrebare: cata ”sala” trebuie bagata pentru arderea caloriilor continute intr-o ciocolata de 100 de grame sau ceva echivalent?

    • #10

      Depinde cand mananci ciocolata aia, ce ai mai mancat pe langa si ce faci la sala. Daca mananci o ciocolata cu jumatate de ora inainte de sala scapi repede, te ajuta si energia in plus dar daca incerci sa arzi ciocolata mancata in ziua precedenta dupa sala iti blestemi zilele.

    • #11

      un non-raspuns!
      pun intrebarea ceva mai ”inchis”:
      cata miscare este necesara pentru a consuma 550 de calorii?
      mentionez ca exista aparate care indica consumul caloric!

    • #12

      Alergat pe camp (nu teren sintetic), zona relativ dreapta in 33 de minute aplicatiile imi spun 240 calorii.

    • #13

      550 cal aproximativ 8km pe bicicleta stationara sau vreo 7 km de alergat

    • #14

      45-55 min de alergare
      45 de min de bicicletă in ritm foarte alert cu pulsul ridicat spre foarte ridicat (curs de RPM)
      1h30min de Pilates
      Vreo 2 ore de sală de forță (evident, depinde de ce faci exact)
      Astea sunt doar cateva exemple care arată cât de greu se pierd 550 de calorii.

    • #15

      adica pentru a arde caloriile dintr-o ciocolata de 100 de grame trebuie alergat o ora si jumatate pe pista/sosea/alee/trotuar!
      rezulta ca este mult mai eficient sa te abtii de cola, cioco, shao!

    • #16

      @gc, ai vreun studiu sau ceva cât de cât documentat care să ateste poveste aia cu „depinde când o mănânci”?

    • #17

      @Ciuby studii care sa iti explice cum functioneaza digestia? Corpul transforma in energie carbohidrati, proteine si grasimi, fiecare avand un timp diferit de digestie. Carbohidratii se digera cel mai repede, apoi proteinele si intr-un final grasimile (cele animale un pic mai repede fata de cele vegetale). Nu este logic ca daca tu mananci o cantiate mare de carbohidrati corpul fie consuma energia rezultata fie o transforma in grasime pentru mai tarziu?
      *presupunem ca e vorba de o ciocolata clasica

      @daddy stiam unde voiai sa ajungi dar e gresit din mai multe motive: conteaza foarte mult intensitatea efortului (noi doi consumam o cantitate diferita de energie intr-o ora de sala), conteaza metabolismul fiecaruia si conteaza ce ai mancat in ziua respectiva. Initial voiam sa te intreb ce fel de ciocolata; 500 calorii obtinute din proteine au o valoare diferita fata de 500 obtinute din grasimi, la fel si in cazul a 500 calorii obtinute din carbohidrati. Daca un lucru are un numar de calorii asta nu inseamna ca aceelasi valoare este consumata de corp, altfel am functiona si noi pe baza de benzina sau pe alcool pur.

    • #18

      @gc, pare că te pricepi. Lucrezi în domeniu sau ceva de genul ăsta?

    • #19

      @Ciuby nu, oricum sunt informatii de baza

  6. #20

    O alta Olivia Steer…

    Oamenii astia nu realizeaza ca avem si noi conexiune pe internet & vedem toate mizeriile pe care ei le copiaza mot-a-mot de la altii?

  7. #21

    O ora de sala de 3-4 ori pe saptamana este ok. Sau acasa daca n-ai timp de sala. Si nu trebuie sa ridici ca ronnie coleman. Acasa bagi 10 flotari, 10 abdomene, 10 genoflexiuni pauza 30 sec si tot asa. Daca ai si niste gantere sau o banda elastica mai bagi ai alte exercitii. La sala mai o bicla, mai un aparat . Conditia e sa te tii de treaba, nu sa freci netu ca o putoare cocotat pe banca de abdomene.

    • #22

      La inceput incercam si eu acasa, flotari , abdomene, etc, dar sa mor sdaca am reusit sa ma tin: ba telefonul, ba tv-ul, ba pisica.
      Mergand la sala e ca la munca, 1.30-2h stiu ca trebuie sa stau la program. Ma deconectez de tot si ma descarc pe greutati

    • #23

      trebuie sa precizezi, totusi, ca tu ai bicepsul cat capul lui Jenel

    • #24

      Exagerezi :D, dar cat coapsa prietenei mele da 😛

    • #25

      Las ca nici io nu stau prost. Un brand de 47 zic ca-i rezonabil.
      Si apropo de distragerea atentiei, e sala plina de gusteri care o ard pe telefon 50 min din 60 cat stau prin sala. Totu tine de vointa. Acasa dai telefonu pe mute, teveul oprit sau dat pe ceva muzica si gata.

  8. #26

    da, toţi cei care adoptă decizia de a slăbi prin a reduce aportul caloric prin alimentaţie controlată şi sport sunt de admirat

    întotdeauna va fi despre balanţă: bagi calorii, arzi calorii; bagi calorii exclusiv prin aport caloric; arzi calorii prin metabolismul bazal şi prin activitate fizică suplimentară; când bagi mai mult de cât arzi pui deoparte (straturi-straturi) iar când arzi mai mult de cât bagi dai jos

    e simplu

    este însă complicat cu validarea; să te apuci să slăbeşti şi să te expui nu e tocmai conform din punct de vedere psihic; pentru că diabetul sau cancerul pe care le-ai fi avut dacă nu te-ai fi apucat sunt ale tale, nu ale comunităţii care îţi validează datul-jos; e corpul tău şi e despre tine şi stilul tău de viaţă

    nu sunt specialist; eu doar vorbesc din experienţa proprie; plecat de la 138kg cu potenţial prediabet, ajuns la 93kg în doi ani; mers pe jos cât de repede am putut la început şi ajuns acum să alerg 21km în 2 ore. fără expunere pe social media, nici pe nimic

    eu, cu mine, pentru mine

    sălile în general sunt de FITness; sunt în principiu pentru oameni FIT; da, cei care se înhamă la slăbit se pot duce însă EXCLUSIV cu antrenor personal; la sală slăbeşti cu efecte durabile doar alături de un specialist

    cei care vor să slăbească să ia parcurile la pas cât de grăbit se poate, corpul le va dicta când pot începe să alerge; mersul la sală sau alergatul direct acum îi pot demoraliza prin expunere faţă de cei fit, accidenta şamd

    ca să nu mai zic că mersul rapid e cam singurul care arde grăsime; alergatul arde cam 50% grăsime-50% muşchi şi nu e prea indicat

    vă spun aşa fără cifre prea multe: un bărbat o arde bazal cam înspre 2000 de calorii, o femeie aproximativ 1800 de calorii; dacă nu faci sport deloc şi te înfometezi să consumi mult sub ce arzi bazal nu e prea bine (foamea nu e bună) dar slăbeşti; dacă însă începi să mergi repede pe jos zilnic cam o oră (cam 7km), arzi cam 300 calorii (cam 2 mere) şi dacă vei începe cumulat să te hrăneşti astfel încât să nu depăşeşti cam 1500 calorii zilnic, vei slăbi cum îţi trebuie ţie, nu cum le trebuie “vizual” altor persoane

    schimbă ce şi cât mănânci şi mişcă-te

    • #27

      perfect adevarat!
      vreau doar sa mai adaug cate ceva.
      in alimentatie este util sa reduci pana spre eliminare zaharul, cu peste 50% ceilalti carbohidrati si cu cel putin 30% grasimile. sunt necesare alimente cat mai putin procesate, cu continut mare de fibre.
      mersul rapid pe jos este foarte util pentru slabit (exista si incaltaminte pentru mers sportiv), doar ca o persoana supraponderala nu va reusi sa mearga 7 km in doar o ora!
      la inceput, este suficient sa mearga cat poate, dar sa incerce sa-si faca program de mers sportiv zilnic.

    • #28

      să elimini e cam forţat; şi e şi contraproductiv pentru cei obezi care au ajuns aşa tocmai de la aportul caloric necontrolat şi de zahăr şi de alte procesate

      există trei tipuri de macronutrienţi: proteine, lipide şi glucide

      toate sunt necesare (da, şi zahărul sub diversele sale forme!)

      evident că este extrem de importantă cantitatea; depinde şi ce efort faci pe durata unei zile; dacă ajungi să ieşi la alergat zilnic e necesar ca înainte de mişcare să consumi carbohidraţi (mere, biscuiţi) dar evident cu măsura caloriilor ingerate (dacă ieşi la mers nu ai nevoie de biscuiţi/zahăr, asta e clar) de care aminteam iar după alergare să consumi proteine şi fibre (iaurt gras cu fulgi de ovăz spre exemplu)
      şi lipidele au rolul lor; mobilitatea scheletului ţine de aportul lor controlat

      a nu se neglija hidratarea

      cât despre mersul pe jos lucrurile stau cam aşa: pulsul maxim suportat de om este 220-vârsta; eu, la 40 de ani, am pulsul maxim 180bpm; dacă vreau să ard grăsimi merg pe jos cu puls monitorizat la aprox 70% din pulsul maxim adică undeva la maxim 126bpm; dacă vreau să ard şi grăsimi dar vreau să şi alerg deoarece de la un prag nu mai poţi doar cu mersul pe jos (vă spun eu!), corpul dictându-ţi practic că poate alerga, merg spre 80% din pulsul maxim, adică spre 145bpm maxim; tot ce este peste 145bpm înseamnă că ard cu preponderenţă masă musculară şi trebuie să am grijă la aportul de proteine după ce fac mişcare (şi în plus la lucrul cu greutăţi uşor-uşor)

      să mergi cu maxim 126bpm puls înseamnă viteza de 7km/h aproximativ; şi da, nu poţi o oră cu viteza asta, mergi cât poţi! dar mergi repede!

  9. #29

    Sa încurajezi o persoana overweight ca e ok sa fie așa că “suntem cu toții frumoși” e ca și cum ai încuraja un alcoolic ca e ok sa bea pt ca e amuzant la petreceri.
    E o boală! Nu zice nimeni ca e ok sa faci fat shaming, dar nici sa ne transformăm intr-o armată de laudatori când nu e cazul.

  10. #30

    subscriu la cele spuse
    mi se pare f simpatic sa spui ca n-ai nimic cu grasele, ca nu te deranjeaza
    normal in plm, Luna are 50 de kg :))

  11. #33

    Nu comentez de obicei cand scrii pe tema asta, pentru ca e un subiect sensibil si pentru ca parerea ta e foarte populara, iar mentalitatea e atat de impamantenita ca mi se pare intotdeauna ca mi-as pierde timpul. Ma astept oricum la un baraj de reactii “misto” si probabil n-o sa ma intorc sa le vad.

    1. Multi specialisti de canapea pe-aici. Ce nu acceptam e ca nici cand vorbim din experienta (si eu vorbesc din experienta) nu suntem de fapt experti. E usor sa zici ca e o ecuatie simpla calories in-calories out, si asa e. Dar e foarte complicat sa calculam exact cate calorii ardem in afara unui cadru super specializat, gen o clinica bine dotata. Daca toata viata ai incercat sa slabesti, e posibil ca metabolismul tau sa nu fie ca la carte. Dar tu mananci dupa cat zice cartea ca arzi, vezi ca nu slabesti, deci renunti ca nu functioneaza. Ca sa nici nu mai intru in tot aspectul psihologic ca e o zona si mai grea.

    2. Faptu’ ca fata asta si altele ca ea au curajul sa existe in spatiul public in totalitatea lor (pun intended) nu inseamna ca promoveaza obezitatea sau un stil de viata nesanatos. Inseamna doar ca exista si ea, si isi vede de viata cum gaseste de cuviinta. Studiile arata ca orice pas spre un stil de viata sanatos face o diferenta, deci am putea zice chiar ca promoveaza sportul si grija de sine, nu opusul.

    3. S-a dovedit stiintific in mod repetat ca stigmatizarea si folosirea rusinii fac mai mult rau decat bine. Cand slabesti pentru ca toata lumea te uraste si ai ajuns sa te urasti si tu, rezultatele nu sunt sustenabile, sau sanatoase. Cand slabesti controland fiecare pofta si instinct pe care il ai, la fel. Cand devii obsedat sa te limitezi, ai sanse mari sa te scapi in tone de chipsuri/ciocolata/care-o fi mancarea de la care te abtii, in loc sa te moderezi instinctual, sanatos.

    Sugerez sa va uitati pe la niste oameni care stiu despre ce vorbesc pe tema asta (recunosc, ii urmaresc pe instagram) : drjoshuawolrich, popaiioana, thefoodmedic, whenharrymetsalad, mason_woodruff, drchatterjee.

    • #34

      La 2 și 3 toate detaliile sunt perfect adevărate

      La 1, pentru că mă simt avizat, am de spus niscaiva.

      Nu mă declar nici expert nici specialist.

      Mă declar un om care mânca foarte mult până acum doi ani, care ajunsese la 138kg și care acum are 93kg, aplicând idei documentate (la înălțimea mea sunt încă supraponderal, mai am până devin normoponderal și cu strat de grăsime diminuat). Da, cărțile le-am citit pe canapea (la momentul lecturii alături de biscuiți, cioco, mici, pizza) și ulterior am aplicat prin parcuri la alergare, prin magazine la cumpărături de alimente și la masă când îngurgitam.

      Metabolismul poate fi dereglat, nu zic nu. Dacă însă vezi că nu dai jos deși tu mănânci sub rata metabolica bazala precizată prin cărți și nu slăbești atunci trebuie să te duci să o măsori pe la specialist (clinici peste tot) . O afli și îți reglezi aportul caloric pentru a fi sub aceasta. Astfel, slăbești. Ești pe plus, te îngrași. Ai aport caloric la fel cu rata metabolica bazala, te menții. Mi se pare o regulă de bun simț aritmetic.

      Nu voi fi niciodată expert. Nu recomand nimănui nimic. Descriu experiența proprie. Care experiență nu mă specializează în niciun fel. Ci doar mă face să trăiesc și să mă simt bine cu mine. Cetin zice clar, gras nu e bine!

    • #35

      crawlerp, nu te atacam personal, si suntem de acord si la punctul 1 more or less. si eu am dat jos peste 20kg, si calories in-calories out ramane un adevar inalterabil. Problema ca adevarul asta il gasesti dupa ceva munca psihologica si nu e un drum drept si evident, si comentariile gen “pune saorma jos” care sunt peste tot nu ajuta pe nimeni. nu stim ce e in capul si corpul altora, si saorma nu e mai sanatoasa in mana unui slabanog.

    • #36

      Ba nu, e chiar simplu. Mănânci mai puțin te miști mai mult. E chiar atât de simplu. Da vă place haleala

  12. #37

    Prima lady nu era exagerat de multă nici înainte, un pic pe șolduri și sânișori cam atârnau, în schimb a doua zici că a tras husa de pe scaunul de jucărie pe ea …

  13. #38

    Seamana cu mascota de la Michelin

  14. #39

    Kilogramele in plus nu-s sanatoase dar remarcile rautacioase la adresa persoanelor ce sufera de asa ceva, sunt o dovada de nesimtire, de marlanie absoluta. Nu cred nici un piculet ca sanatatea lor e importanta pentru tine sau altii, e vorba pur si simplu de faptul ca unii dintre noi, destul de multi, din pacate, avem o atitudine dispretuitoare fata de cei ce au probleme cu greutatea. Suntem obsedati de felul in care aratam, rai, invidiosi, complexati, aflati mereu in competitii prostesti. Ne place sa ne batem joc de cei care sufera dintr-un motiv sau altul iar persoanele cu “greutate” s-au aflat mereu printre victime. Povestea cu sanatatea altora e penibila atata timp cat nu esti medic iar omul cu “greutatea” nu ti-e pacient. La fel de periculoase sunt alcoolul, tigarile! Ce sa mai zicem de droguri? Dar nu aud critici foarte multe despre asta! De ce? Pentru ca astea nu prea ingrasa, nu te deformeaza fizic. Cand vad toate starpiturile ce se cred mai frumoase numai pentru ca sunt slabe, imi vine sa-mi fac meserie din a le da cizme in gura de 790 de ori pe zi.
    Lasati oamenii in pace. Orice adult isi da seama ca ruperea de cantare nu e o activitate sanatoasa dar asta e o problema personala, cu care va trebui sa lupte de unul singur, ca stiu ca nu slabesti tu in locul lui/ei. Atunci cu ce drept be arogam dreptul de a-i da lectii si de a ne bate joc de ei?
    Si pentru ca asta tine foarte mult de aspectul fizic, ca suntem obsedati sa aratam bine, trebuie sa recunoastem ca a fi slab, nu inseamna a fi frumos. Ca sa fii frumos, trebuie sa ai un chip frumos si un fizic armonios, primit de la mama si tata, nu de la nenea medicu’!

    • #40

      adaanc, doar ca ai citit doar ce iti convine. nimeni nu a facut nicio remarca la adresa domnisoarei, ci la adresa sitului care popularizeaza grasimea ca fiind cool. acum, la somn, ca ai scoala maine.