Total întâmplător și utopic mă gândeam în seara asta că toată treaba asta cu GDRP poate fi folosită extrem de simplu și delicat de conducerea partidului care ne păstorește cu atâta grijă, în scopuri de corecție și achitat polițe restante.
Serios acum, toată chestia asta cu gdpr va putea fi folosită extrem de ușor de către Dragnea și ai lui pentru a le arăta cine e stăpânul multinaționalelor care au susținut într-un fel sau altul protestele de anul trecut sau care au agitat spiritele împotriva intențiilor guvernării.
Pe cine ar surprinde niște controale absolut inopinate la sediile Raiffeisen sau NN, pe 28 mai, dimineață la ora 9, pe tema GDRP? Sunt mari operatori și procesatori de date cu caracter personal, trebuie să ne asigurăm că datele cetățenilor sunt în deplină securitate și conform 100% cu prevederile legii care tocmai a intrat în vigoare. Ah, că președintele băncii a participat la proteste? Pură coincidență. Sau că președinta NN a anunțat de mult intențiile PSD de a decapita Pilonul II de pensii? Pure speculații, nu are nici o legătură.
După experiența CNCD mai crede cineva că vreo autoritate sau vreun consiliu este apolitic, echidistant și se ghidează după bune practici
Sà nu uităm, suntem țara controalelor tematice.
NOU
In general, ai dreptate. Dar ce-ar fi daca companiile nu ar retine nici un fel de date despre utilizatorii siteurilor asociate? Eu as fi mers si mai departe cu legea si as fi banat orice cookie care nu a fost acceptat de user. Si nu acceptare de genul – “site-ul asta foloseste cookies. nu iti convine nu intra. apasa OK daca ai inteles si accepti” ci de genul – “astea sunt datele pe care le inregistram; alege ce ne permiti sa colectam”. Inteleg ca daca un publisher ar face asta nu ar mai primi reclame, sau ar lua mai putin. Dar daca asta ar deveni o lege, bugetul total de publicitate oricum ar ramine acelasi, doar ca partea de valorificare a datelor personale nu ar mai exista pe piata ca produs. Si toti aia care zic ca reclamele personalizate exista sau au fost create doar pentru “a imbunatati experienta online” ar intelege ca nu este acceptabil ca 2-3 saptamini dupa ce mi-am cumparat online un scaun de birou tipul xyxyx sa imi ofere doar reclame cu scaune de birou featuring scaunul de tip xyxyx.
NOU
browserele nu funcționează fără cookies. pencã asa merg ele. tot ele trebuie sa iti vada IPul, ca sa faca handshake cu ipul serverelor, sa poti citi cacaturile pe care le citești. ca sa incarci fontul, adica scrisul, trebuie sa accesezi, cu acelasi ip si cookie, google. ca sa vezi un film, trebuie sa lasi sa ti se descarce chestii in computer, pe baza de date. tu ai idee cum merge netul asta sau ai impresia ca doar cineva vrea sa iti fure prezenta importanta ca sa faca bani? in afara de facebook, google si magazine online, crezi ca e vreun site de asta gen al meu care setează cookie-uri la user ca sa…ce? ma doare-n pla de tine, ca user, eu nu vand nimic, nu ma intereseaza sa fac tracking, remarketing sau orice altceva.
NOU
”tu ai idee cum merge netul asta sau ai impresia ca doar cineva vrea sa iti fure prezenta importanta ca sa faca bani?”
Segnor, tu ai mai multa istorie cu net-ul, de ce nu se poate acum ce zice @Mihai, comparativ cum era acum 10-15-20 de ani in urma?
Ceea ce cred eu ca vrea sa zica Mihai e ca toate astea, ce sunt acum pe net cu urmarirea, cu inregistrari, cu draci colaci, nu existau acum 10 sau 15 sau 20 de ani in urma. Deci a existat o intentie (dupa parerea mea si a lui Mihai in mod sigur) diabolica, cu inregistrarea de date, locatii si altele.
Revenim la intrebare, tu chiar crezi ca au existat uneltele astea de urmarire, de arhivare, de ce mai vrei tu, acum 10 sau 15 sau 20 ani? Eu ma indoiesc amarnic ca Google se interesa de istoricul fiecarui utilizator acum 15 ani, hai 10 ani in urma dar dintr-o data li s-a sclipit o idee sa track-uiasca fiecare utilizator, sa tina o arhiva, un istoric… oare de ce?
NOU
lol, 10 ani ti se par multi. geezas, ai terminat liceul recent
NOU
Unde reclamati sau faceti sesizari pentru abateri GDPR?
NOU
Ce-mi place mie ca GDPR se limiteaza pentru unii la web si un amarat de cookie. Grosul datelor pe care le detin sorosistii aia nenorociti de la NN si Raiffeisen sunt cu totul in alta parte. Daca vreti sa le futeti ziua la jegosii aia de la IT neplatitori de impozite care oricum o freaca intens si sigur au salarii prea mari fiindca lucreaza la banca, trimiteti cereri ca vreti sa stiti ce date detin despre voi sau ca vreti sa fiti uitati.
Sincer, eu ma bucur ca lucrez intr-o companie care are activitati exclusiv B2B, altfel m-as fi sinucis pe 28 mai.
NOU
:)))))))
NOU
Incep sa cred ca asta e de fapt planul psd. Va face o cerere catre pilonul 2 si toti vor fi uitati.
NOU
Un alt mit GDPR, ca se aplica doar B2C – so wrong, ai un angajat la care ii prelucrezi datele sa ii platesti salariul, se aplica GDPR. Ai o baza de date cu reprezentantii clientilor tai, se aplica GDPR …. si putem continua toata ziua. Deci nici tu nu ar trebui sa stai asa linistit …
NOU
Asta cu dreptul de a fi uitat nu e asa de fu*ere precum am crede la prima vedere. Stergi toate datele omului din bazele de date in lucru si partea misto e ca nu esti obligat sa stergi datele lui si din bazele care sunt salvate, de exemplu. Nu te obliga nimeni sa restaurezi toate backupurile doar ca sa ii stergi lui Gigel datele cu caracter personal. In schimb, trebuie sa asiguri autoritatea ca in cazul unei restaurari, ai script pe care sa il rulezi si care sterge datele respectivului in timpul sau imediat dupa restaurare. Mai fu*ere sunt incidentele de securitate. Daca vreun pc din companie a luat vreun virus si exista vreun semn ca au fost accesate date cu caracter personal, trebuie sa anunti autoritatea vietii si doar de la ei putere, decid ce sanctiuni sa iti aplice PENTRU CA NU TE-AI PROTEJAT CORESPUNZATOR. Si aici incepe abuzul, poate sa iti gaseasca cele mai inimaginabile rahaturi. O sa te intrebe, de exemplu, ce politica de schimbare a parolei la email ai. Si tu ii raspunzi “la 2 luni”, iar el o sa iti raspunda “de ce nu la o luna?” si te-a ars. Asta e cu bancul “de ce nu ai sapca, iepurasule?”. Si noi am intrebam in sedinta pe DPO cine reglemeanteaza autoritatea vietii si ni s-a raspuns cu un dat din umeri.
NOU
:)))) ce-mi plac mie tontii astia care cred ca daca sunt B2B nu au nicio treaba cu GDPR si mai sunt si tari in gura pe tema asta :))
NOU
Da’ calmati-va ma, io n-am zis ca n-am treaba cu GDPR, am zis doar ca aia din B2C au infinit mai multa treaba decat aia din B2B.
Referitor la chestia cu backup-urile, avocatii zic ca e discutabil in lipsa unor norme de aplicare. Daca apare vreun zelos de asta in control pus pe spaga nu cred ca te ajuta la ceva explicatia asta.
NOU
Tu de ce le dai idei?
NOU
@rumbu
”Grosul datelor pe care le detin sorosistii aia nenorociti de la NN si Raiffeisen sunt cu totul in alta parte.”
E misto sa facem misto de oameni, mai putin misto e sa realizezi ca aceasta componenta de ”data” n-ar fi trebuit sa existe to begin with. Dar, hei, hai sa facem misto, ca si asa n-avem incredere intre noi.
NOU
Suveran si produs maritim?
NOU
Eu tot nu reușesc să înțeleg de ce e atât de importantă chestia asta și cum mă afectează faptul că datele mele sunt “pe toate gardurile”.
NOU
pai hai sa-ti explic: tu ca tu, dar fa un exercitiu de “imagine” si gandeste-te ca ai o fata adolescenta.
Si intamplator gasesti pe un site poza lu’ fii’ta cu nr de telefon, adresa si mesajul “o suge bine”.
ia vezi te afecteaza?
NOU
Tu vorbesti serios?
Daca aflu unde stai, unde lucrezi, la ce scoala se duc ai tai, copie dupa buletin, adeverinta de vechime (fostul carnet de munca), ce numar de telefon ai, care sunt contactele tale de pe telefon, email, PIN-ul, cat castigi pe luna… ti-o spun prieteneste fara urma de rea intentie, daca eu as afla toate informatiile astea despre tine, acum as sti in medie vreo 40-70 de metode cum sa-ti distrug viata si celor din jurul tau.
NOU
Pe tine chiar nu te afecteaza deloc, stai linistit, esti ok.
NOU
Iti postezi te rog aici numarul de mobil, adresa de acasa si numarul de card? Nu? De ce nu?
NOU
@soparla: daca vrei iti spun si cand nu sunt acasa. Te rupe Bobby.
NOU
pe mine m-ar surpinde chiar foarte mult vizitele aea. că 28 e zi nelucrătoare 🙂
NOU
+1
Noroc ca la privati se lucreaza si se mai pot pune la punct cu gdpr, plus ca vine 1 Iunie si e si ala liber asa ca mai e pana in 4 Iunie, asta daca incep lucrul de Luni. Oricum, de Marti, 05.06.2018, or sa inceapa controalele.
NOU
Nu ar surprinde pe nimeni, pentru ca nimeni nu va fi la sediile respective. Poate doar pe portari, daca nu dorm.
NOU
Controale vor exista mai mult ca sigur. SIngura mea problema este ca sunt curios ce specialisti are autoritatea nationala de protectie a datelor in materie de legislatie europeana respectiv sisteme informatice. Sigur o sa fie vechea meteahna a mult hulitei garzi financiare ca nu exista contabilitate perfecta si pac amenda. Dar ce se intampla cand acea multinationala actioneaza un pic statul in judecata si bineinteles are si resursele sa faca asta?
Legat de GDPR, mi se pare un vis frumos, dar care nu va deveni niciodata realitate. Sigur va mai tempera spamul ce este acum si ii va face pe unii mai constienti de datele lor pe care le genereaza. Insa Google, Facebook, Microsoft,Apple au o gramada de date despre utilizatorii lor si daca vei vrea sa mai folosesti produsele lor va trebui sa accepti asta.
NOU
In alta ordine de idei, prostia asta e mana cereasca pentru Piezde. Fiecare institutie publica e obligata sa angajeze cate un DPO. Ofiter de protectie a datelor. Nu-i asa ca suna a post de frecat bambucea la Stat pe bani buni ?
NOU
Nu cred ca amenzile ajung la buget, ca sa fie de interes.
NOU
Pune și tu GDPR în titlu, și vezi că mai ai două locuri în frază unde ai scris greșit 🙂
NOU
Tu crezi ca dupa atatia ani de scris lasa el un typo de 3 ori in acelasi articol ?
NOU
NOU
De 2-3 saptamani tot primesc emailuri cu “dorim sa ramanem in contact” de la orice site unde m-am abonat la newsletter, de la firme unde am aplicat pentru joburi si a ramas in faza ” va adaugam cv-ul in baza noastra de date”, de la magazine online, etc.
Nu inteleg insa cum va functiona treaba cu biroul de credit. Cine raspunde daca datele tale ajung acolo fara aprobarea ta?
Si stiu ca pare un fleac treaba asta cu datele personale, dar am prieteni care s-au trezit cu identitatea furata, cu electronice comandate si neplatite, cu SRL-uri infiintate pe numele lor, cu terenuri cumparate pe numele lor, credite la banci, dupa ce le-a fost falsificat buletinul.
NOU
Daca tu crezi ca bajetii care se ocupa cu d’astea se impiedica de un GDPR , mai trebuie sa mai cresti.
NOU
Pentru asta există niște oameni specializați pe GDPR (gen cu examene date prin vest, certificări doar pentru asta, ofițer protecția datelor, parcă) care pot decide în cazurile de abuz cine și câtă dreptate are.
NOU
Ei exista, dar nu zice nimeni ca autoritatea in cauza e obligata sa-i consulte
NOU
ceea ce scrii în articol se’ntâmplă deja, da’ invers: firme cu capital rromânesc sunt controlate la sânge pentru a’i determina pe patroni să vândă afacerile multinaționalelor
controalele sunt făcute de anaf și sri
acu’ mă gândesc că dacă se schimbă puterea sper c’o să fie verificate și multinaționalele
de ce le e frică de controale dacă respectă legea?
NOU
nu mai sunt multe luni pana cand daddy ajunge acolo unde trebuie….la prezidentiale.