E vacanță iar, și toți corporatiștii s-au repezit pe Valea Prahovei și în Poiana Brașov la trafic schi și distracție. Ceea ce înseamnă că a nins iar cu oameni pe pârtii, pentru că de altfel de ninsoare nu poate fi vorba anul ăsta.

Din păcate pentru mine, administrația domeniului schiabil din Poiana Brașov a decis că pentru puli localnici nu are rost în mod deosebit să dea drumul la tunurile de zăpadă, așa că dacă vrei niște pârtii pe care să nu fie patinoar, mergi la schi odată cu toată lumea, și nu ca mine, miercuri dimineață, când stratul de zăpadă artificială era de 1cm peste pârtia bocnă. Mă rog. Se poate să fi fost de la vreme.

Iar „toată lumea” înseamnă că te vei întâlni indubitabil pe pârtie cu animanele zăpezii.

  1. Naratorul: e băiatul ăla care se oprește la o poveste în mijlocul pârtiei. Pentru că nu e deja destul de aglomerat, el are ceva de spus chiar atunci, chiar acolo, timp de 15 minute. Dacă se adună 2-3 din ăștia și pârtia e îngustă, poftim de mai trece. Dacă îi înjuri, se întreabă ce ai cu ei. În ultima vreme, povestitori din ăștia sunt mulți instructori de schi cu clienții lor, să le explice tehică și chestii – băbăieți, prima chestie pe care îl înveți pe ăla e să staționeze doar pe marginea pârtiei, fmm de decerebrați!
  2. Gogu rătăcitul: e băiatul care abia a învățat virajele și intră deja pe pârtiile negre, pentru că ce se poate întâmpla. De obicei își iau gravitație grav și se potolesc singuri după prima tură (ahem, Maddame), dar câteodată insistă și ajung să dea mâna cu băieții de la Salvamont. Uneori se rătăcesc pe câte o neagră pentru că nu cunosc drumul. Hint – când ești începător, mergi cu turma, ăla e drumul cel mai ușor.
  3. Ionică temerarul. La ăștia le-aș rupe o mână și i-aș bate cu ea până ar cere la mămica. Sunt ăia care știu deja un pic să se dea și merg cu viteză mare și cu fițe pe pârtiile de începători, făcând slalom agresiv printre copii și amărâți din ăia care abia se țin în plug. Mă, nu! Dacă te dai pe pârtie de începători, te dai frumos, lin și încet. Nimeni n-o să-ți admire ție talentele de mare schior pe pârtia Bradul, dar sigur îți vei lua niște carne de la mine. De fapt, de la domnul meu, că el are mai multă.
  4. Vasile offpiste. Nu prea știe bine cu schiul, dar și-a luat niște schiuri noi all-terrain sau ceva, și acum coboară muntele prin pădure, pentru că el e mai special. Am văzut azi unul din ăștia cu cracii în sus într-un boschet. Ca idee: dacă peste stratul de zăpadă ies buruienile, nu e destulă zăpadă încât să te dai offpiste. Mai încearcă după ce ninge ca lumea.
  5. Gleznuță. M-am întâlnit cu niște de-ăștia pe pârtie în Postăvarul, la -10 grade și pe o ceață că abia vedeai la 5m în față: gecuțe până în talie, bașcheți, gleznuțe goale, căutau cabana Postăvarul. Pentru că în Poiană se terminase berea…
  6. Hannibal Lecter. Băiatul care îți suflă în ceafă la telescaun sau la gondolă. Uneori e de înțeles, că în România la coadă la gondolă e ca în trafic în București, dacă lași loc 10cm între tine și ăla din față, vine unul și se bagă, dar really dude…chiar trebuie să simt ce ai mâncat la micul dejun? Aici intră și băiatul care și-a proptit bățul în schiul meu și când i-am atras atenția că prefer să cad pe pârtie și nu la coadă la telescaun, a dat-o în spirite și calambururi. Mori!

În altă ordine de idei, la un anume hotel din Poiană, o noapte de cazare în această minivacanță costa aproape 500 EUR. Dar măcar ai privilegiul de a te da pe niște pârtii submediocre, aglomerate, cu nivelul de adrenalină la maxim, și nu din cauza schiatului.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

70 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Afara este soare, temperatura este sus, zapada pwla, aglomeratie maxima, la tv se spun lucrurile astea nonstop si totusi unii insista cu schiatul prin enclave pline de basini gen sinaia predeal azuga poiana. Si apoi se vaita ca zapada este proasta, ca este aglomerat, ca este cald si se topeste si flinticu ala de zapada care mai e. Imposibil de inteles omuletii astia.
    Vreti zapada si lume mai putina…..cota 2000 sau prin alte tari.

    • Așa zic și eu. Mergeți în alte țări.

    • #3

      Daca mergi la Sinaia si nu mergi la cota 2000 atunci n-ai fost la Sinaia! 🙂

      Tare chestia cu 500 E/noapte; pacat ca e si adevarata! Am observat ofertele tentante de cazare… zici ca-ti inchiriaza tot hotelul si nu doar o camera…

    • #4

      Trist, inseamna este exact cum mi-am imaginat.
      Am fost si eu la munte la altii in tara, nu exista asa ceva!
      Exact cum au spus oamenii: mergeti si voi in alta tara! Si ca idee, am dat 500 de eur pe vreo 5 zile de cazare la 4 stele… nu e de lauda, dar sunt convins ca aveti cu totii exemple mult mai bune decat carpatii romanesti cand vine vorba de schiat!
      *nota: eu am fost la zdrobit, doamna la schiat.

    • #5

      Din pacate si la cota 2000 este exact la fel in week-end, ma refer la oameni, cozi, aglomeratie. Sambata erau niste persoane mai…colorate…cu o boxa imensa din care rasunau manele, evident, erau in blugi :))
      Dar in afara week-endului este foarte okay, si se poate verifica starea partiilor si pe pagina lor de facebook

  2. #6

    De ce sa te duci ca saracii prin Bali sau Maldive si sa iesi mai ieftin, cand poti sa te duci in Poiana sa schiezi peste buruieni inghetati acoperiti cu pacla de zapada. Miliardari romanii, talent !

    • #7

      fiindca ai doar 4 zile libere si vrei sa schiezi nu sa stai la plaja.

    • #8

      te duci la bulgari, te duci în Austria, faci tot atât timp și posibil să ieși mai ieftin. tot la schi. 🙂

    • Mă, nu stiu ce sa zic. Eu pana in Poiana fac 30min…

    • #10

      @Maddame, nu ziceam de tine, zicem de ăștia din București.

    • Din București faci 3 ore pana în Poiana. Pana la Austria e nitel mai scump

    • #12

      @Animaloo, ce zici tu poate e valabil pentru miercuri-5 februarie, dar de sărbători, în ween-end-uri, mai ales d-alea lungite cu vreo sărbătoare, vacanțele copiilor….

    • Sau poate zic din postura omului care a mers la ski in Romania și căruia nu prea ii place exageratul de dragul exageratuluui

      Putem vorbi despre diferența între Austria și Poiana, dar nu la bani

    • #14

      Plecat joi 23 ianuarie seara la ora 7, ajuns in Brasov (n-am stat in Poiana, ce sa-i faci, sarak) la hotel la ora zece fara douazeci. Vrei nu vrei, zi libera sau de saptamana, la Nistoresti tot stai minim 5 minute…
      Plecat din Brasov duminica 26 ianuarie la ora 9. Inca nu am ajuns acasa…
      ….
      Glumesc… Cu 2 opriri plus una de alimentare am ajuns la Balotesti la ora 12 fara un sfert.

    • #15

      atunci de ce plm plânge toată lumea că-și trimite la facultate copilul proaspăt născut în timpul cât face București- Valea Prahovei și se face vremea de nunta nepotului în timpul de întors?!

  3. #16

    Ce tun de zapada, frate? De la o anumita varsta, nici afetu’ nu mai e ce-a fost.

  4. #17

    500 euro/noapte? E pe bune asta?

    • Da. Am sunat eu, voiam sa merg cu copiii la piscina, si in trecut ramaneam peste noapte, ca sa fim mai relaxati.
      Cand mi-au zis scorul, am multumit, am inchis si am ras tare.

    • #19

      Predeal Comfort Suites si Hotel Aurelius (fiind mai degraba in Poiana) mi le afiseaza batand in 300-500 Euro/noapte. Gasim si mai scumpe daca e nevoie!

    • #20

      Acu’ fiecare cu-ale lui, la banii astia Cruduta te caza direct in dumneaei…Gura lumii, , roata morii…Oameni rai si fara suflet.

    • #21

      Greșit, Maddame, trebuia „am râs tare și am închis”.

  5. #22

    as adauga, umil, nr. 7 – cocalarelul. nu a schiat si nu va schia niciodata in aceasta viata dar vine la baza partiei in echipament complet de schi, impreuna cu nevasta si progenituri, unde incep o sesiune de “fotosuting” pentru facebook demna de un concurs de manechine. binenteles ca isi aleg pozitii cat mai centrale si cat mai rasfirate posibile, asa incat sa fie cat mai “cool” si sa-i aduca in pragul disperarii pe cei care chiar schiaza si trebuie sa franeze printre ei.

    • #23

      True story! Am vazut acum cateva saptamani la inchiriat o familie de trei: mama si tata skiuri, baiatul placa. Ii intreaba omul de-acolo cand s-au dat ultima oara si omu’ zice ca doar el s-a dat, acum 20 de ani, restul nu stiu. Evident, sunt intrebati daca nu cumva vor si instructor. Refuza politicos si pleaca. Ii gasesc apoi de fiecare data cand cobor doar la baza partiei, facand poze. Oamenii angajasera fotograf care ii poza cu tot cu echipament, fotograf care ii punea sa mearga putin prin zapada cu claparii, ca sa se mai umple de zapada, sa para autentic. Cu asta, cred ca le-am vazut pe toate.

    • #24

      Pai cu ce e diferit ala care isi facea poze cu schiurile, fata de voi… care va pozati cornul si cafeaua la mic dejun, ca sa puneti pe Intagram?! Intreb, nu dau cu parul…

    • #25

      nu știu cum să zic, dar eu mănânc cornul și beau cafeaua după ce le pozez.
      sau mănânc cafeaua și beau cornul, nu mai știu exact. 🙂

    • #26

      @Kopa_Kopan: minus sau fata rosie

  6. #27

    Zi mersi ca nu a rontait si ceva helicobacter la micul dejun. In orice caz, asta nu a mai fost rantut :thumbs up:

  7. #29

    Eu nu ma dau cu schiurile, ma dau cu sania, eu si inca cativa adulti intarzaiati si puzderia de copii lasati de capul lor de parinti. Ma fac bona lor de buna voie si le sterg nasul, lacrimile, ii despart pe batausi, pup buba si adun caciulite si hainute aruncate in toate directiile,! Beau ciocolata fierbinte cu marshmallows, admir peisajul, fac poze, ma hlizesc cand ii vad pe unii cum se lanseaza pe partie ca Bridget Jones, cum imbratiseaza copaci, oameni si alte obstacole si-mi iau injuraturi, bineinteles! Seara, in schimb, bat toate localurile in cautare de senzatii… fierbinti, adica vin fiert cu condimente si de povesti spuse la gura sobei pana dimineata. Ai mei sunt ambitiosi, schiaza toata ziua si se culca devreme ca sa fie primii pe partie! La ora la care ei infrunta intemperiile iernii, eu ma intorc pe partea cealalta, infofolita in plapumi si visand zapezi vesnice sub un cer roz!

  8. #30

    De ce ai merge vara să te dai cu schiurile la munte ?

    • #31

      de ce nu, daca iti permiți si iti place?

    • #32

      Am auzit că la nuş’ ce hotel din Poiană pentru 1000 de euro pe noapte îţi poţi face propriul om de zăpadă la o imprimantă 3D 🙂

  9. #33

    O mica remarca, fmmv de decerebrati 😛

  10. #34

    Luați-vă tată schiuri de tură, fac bine la sănatate, plus că e offpiste deci nici nu ai treabă cu ghertoii, cu cozile la telescaun/teleschi / telecabina. Tu ești propriul tău teleschi :). Bonus: priceless senzația cand îi vezi pe paltonari cum cască ochii si rămân fără aer când te văd cum te deplasezi LA DEAL. Am văzut de nenumărate ori reacția asta și nu încetez să mă amuz.
    In altă ordine de idei – io nu am fost niciodată să schiez pe afară – am alte priorităti plus că nici jumatatea mea nu are pasiunea asta – dar din ce văd, citesc-aud asta e concluzia – mereți fratilor la Bansko măcar, dacă nu în Alpi, și nu o să va mai trebuiască pururi Valea Prahovei/ Poiana. Sau încercati locuri din astea, mai putin promovate. Straja de exemplu. Plus că pe acolo mai merg si tunurile de zăpadă.
    Si ca să revin la schiul de tură – arătați-mi un singur tip sau tipă care fac așa ceva și care sunt grași – grase. Nu o sa vedeti. Am amice din branșă care bat la 50 de ani si arată de 30. Fără nicio exagerare. Sunt mai spre categoria “E weekend, flăcăi…” a lui Cetin. 🙂

    • #35

      Apropo de pumele alea de 50 care arata de 30, vreau sa lamuresc o chestie:
      La schiul asta de zici matale, tura o faci, sau o dai?

  11. io is vasile offpistarul. pentru ca e misto senzatia. Dar nu am tupeu (si nici nu cred ca imi mai creste) sa dau drumu la picioare cum trebuie. Si o sa cad in cap langa brad. Si tot ma dau o data pe acolo. Poate imi ia 2 ore o partie de 10m. Irelevant. Fara sa te dai pe acolo nu ai cum sa inveti sa te dai pe acolo

    • Poartă cască și dă-i drumul! Vezi doar să fie zăpadă destulă, că acum e plin de bolovani.

    • #38

      E foarte fun doar daca o faci cum trebuie. In primul rand trebuie sa ai “pudra” serioasa nu cativa cm, apoi echipamentul corespunzator. Apoi inveti tehnica in locuri late si fara obstacole, doar zapada afanata pe panta sub 30 de grade, ca sigur nu stii sa calaresti o avalansa. Daca stii sa schiezi decent freeride pe pista, o sa ai nevoie de mult exercitiu sa inveti. Safety first. Abia acum vine fun-ul. Russian style, e fun de-ala scurt, din topor. Nu tine mult.

    • Casca port de 5 ani. E ultra utila. Pe off ma dau doar pe unde sunt 100% safe. Is prea bătrân sa fiu nebun, dar tot mi s-ar părea misto sa știu bine

    • E ok ca nu mai e stres. Cu zăpadă de anu asta nu știu dacă mai vad ski altfel decât Austria.
      Bah nene, și speram sa învăț sa bag ski fond și voiam sa îmi pun legături calumea la patinele lungi, ca lacul de lângă mine sta degeaba

  12. #41

    Nu știu eu cu schiurile, dar îmi place de mor să mă dau la vale pe colac/tube; obligatoriu pe start iau 2-300 de tărie la bord, și sticluță/mickey în geacă, pentru fluidizarea mișcării.

  13. #42

    Eu vreau sa invat sa schiez anul asta. Si am pus ochii pe statiunea Sureanu din Alba Iulia. E aproape goala statiunea aia (cale dificila de acces, locuri putine si scumpe de cazare). Am de gand sa ma duc vreo 5 zile si sa iau lectii de schi, sa vedem daca e de mine. Chiar daca e scumpa cazarea, macar am toata partia pentru mine si invat in liniste :))
    Intrebare, a fost cineva la Sureanu? Ca din poze, pare perfect pentru mine, m-am uitat si pe Google Maps, lume putina, totul nou, civilizat, etc.
    Vedem…

    • #43

      Sureanu e o alegere grozava. Nu stiu cum e cu cazarea, dar pe partii era putina lume, totul calm si linistit, trasee accesibile, peisaj de vis.

  14. #44

    Si pe urma vin aia cu placile care va intorc universul pe dos:
    1.Partiile negre sunt pentru incepatori locul perfect de mers in “frunza” ca e distanta mai mica pana atinge fesa glia stramoseasca.
    2. Pe partiile de incepatori te dai cand deja esti barbat si stii sa stai in cant si sa franezi din scurt.
    3. Off-piste e raiul unde a lasat Mniezo’ pulverul ala bun.
    4. Sa te fereasca Manitou de buturuga acoperita vag.
    5. Ultimul cerc al infernului este rezervat pentru aia care schiaza pe un drum plat de 3 metri, intre versant si prapastie, cu pruncul intre ei.

    • “Ăia cu plăcile care ne strică pârtia…”

      Începători cu placa pe negre, care ți se prăbușesc neașteptat la picioare fix când ai prins un pic de viteză, și se dau necontrolat și imprevizibil – huo!

      Dar da – ăia care schiaza în rând, de zici că fac hora – îh!

    • #46

      ” aia cu placile care va intorc universul pe dos”

      🙂 Asa cred si aia cu BMW, Apple, Linux. Cel mai adesea, intorc nervii, nu universul.

    • #47

      Stai bre ca s-a inteles gresit din context.
      Voiam doar sa spun ca le snowboard sunt lucrurile pe dos, nu ca e gradul mai mare de “jmechereala”. Ba chiar tind sa cred ca sunt mai multi “suferinzi” printre schiorii care-o dau cu suta la ora printre fraieri sa-si arate muschii….numazic.
      La mine alegerea a fost simpla: Daca compari accidentele ski versus snowboard la capitolul rupturi nasoale si ligamente busite, constati ca e mai sanatos sa ai picioarele legate impreuna.

      Iar batalia cu “stricatul partiilor” e vesnica.

    • De aia am si bagat-o pe aia cu stricatul partiilor – e deja un cliseu 😉

  15. #49

    Valea Prahovei …această Mamaia din timpul iernii…

  16. #50

    Live din Valea Prahovei: mulți turiști, afacerile merg brici, jumate din CL și BZ sunt aici (evident, jumatea cu mașini bune). Nu prea schiază dar mănâncă și beau, hoteluri pline.

    Nu par deranjați de părerile voastre.

    • #51

      E posibil ca telul lor sa nu fi fost sa utilizeze pârtiile

  17. #52

    Dacă tot vă dați drumul măcar sa aveți și prezervativul pus, atât am vrut să vă spun!

  18. #53

    Eu m-am apucat de schiat acum vro’ 5 ani.
    Si acum sunt la piciorul broastei, fuge feciorul (10 ani) cu placa pe langa mine si rade de valoarea mea.

    In fine, pe partie (Poiana si Cota 2000) e ca pe Dn1
    Dupa ce am stat 40 min sa urc in telescaun la Cota 2000 m-am jurat ca la anu Austria scrie pe mine.

    Pe partie e macel, iar cele de incepatori (albastre) nu prea exista.

    In fine; omor, scump, bataie de joc.

    Romania.

    • #54

      la batranete mai greu invatam de astea cu echilibristica. ma gadesc sa imi iau role. iarasi:))

    • #55

      @Arhi: stai, naiba, la locu’ matale! Mi-a zis mie un prieten ca nu e bine fara genunchi la 50 de ani.

    • #56

      imi pun genunchiere:)))

    • #57

      Nu, bre, nu de julituri ca pe Targu Ocna vorbesc eu, ci de-alea nasoale, ligamente, meniscuri etc, de-alea de te duc in timp spre artroze post-traumatice.

    • #58

      n am avut niciodata, stiu sa cad:)))

  19. #59

    Scriu cam târziu, dar poate mai citește cineva. Doar ce am terminat un weekend în Erzurum/Palandöken Dağı (Turcia) și ce pot să spun este “excepțional!”. Este aglomerat, mai ales că e vacanță, dar, pentru aprox. 10 lei urci cu telegondola vreo câteva sute de metri, după care ai acces la vreo 12 piste, dacă le-am numărat bine. Se poate schia și noaptea. Cazarea în zonă nu e ieftină, dar sunt hoteluri OK în oraș. Mâncarea e super gustoasă și multă/ieftină (fără porc). Restaurant cu alcool e doar unul singur, foarte fain. E ușor de ajuns cu avionul, cu escală în Stambul, recomand Turkish Airlines. Încă un minus ar fi că turcii nu prea le au cu engleza, dar indicațiile de orientare/prețuri sunt bilingve. Și sunt foarte haotici, dar sunt multe piste și sunt ușor de evitat.

  20. #61

    Ai uitat de specialisti in placa care coboara pe cant tot traseul.

  21. #63

    Mai incetati o data cu mizeriile astea obosite ca ce scump e la noi si ce ieftin e la altii. Creiere de idioti. Comparati cea mai scumpa cazare de la noi cu ultima cazatura din afara. Nu bai capete seci…daca luati cea mai scumpa cazare de la noi din poiana, atunci comparati cu cea mai scumpa cazare din orice alt loc. Ah, atunci realizati ca la noi e de 10 ori mai ieftin si va anulati automat demersul de oameni prosti.

    • #64

      poate ar fi cazul sa te calmezi, pentru ca habar nu ai despre ce vorbesti. un 5 stele la turci costa cat un 3 stele la noi. scoate-ti mamaliga dintre dinti cand scrii

    • #65

      Boss John, pe langa faptul ca vorbesti ca efectiv sa nu adormi pe tine, mai ia in calcul si civilizatia , care, la noi in Romanica cam lipseste, adica este plin de tzaranoi , cocalari, pitipoace si alte specii de maimute inutile ce iti strica orice chef de a face turism .

  22. #66

    Intr-o nota optimista, toata lumea isi fce poze in locul ala :))
    As adauga inca cateva care tin de bunul simt.
    – Daca partia e mai lata, nu te batzai pe toata latimea partiei. Mai ales daca esti incepator si plugul este pozitia favorita. Pentru ca:
    – Fii previzibil pe partie. Cel care vine din spate sa inteleaga cam pe unde si cum mergi. Daca bantui stanga-dreapta pe toata latimea partiei si anapoda, ghinion.
    – Sa mai spun de unii instructori de ski care nu au clienti si ocupatia lor favorita e sa se dea drept cu viteza? Uneori fara discernamant. Ca ala care i-a rupt coastele tatalui meu pentru ca el se dadea.

  23. #67

    Maddame, pentru unul care n-a mai pus piciorele iarna in Poiana (si nici schiurile in picioarele alea) de aproximativ 27 de ani, pot sa-ti spun ca am fost relativ impresionat. Poate si pentru ca pana acum nu am schiat prin alte parti. Poate.
    Sigur, organizarea ae in continuare cat se poate de romaneasca, mai ales in ceea ce priveste transportul pe cablu, cozile sub forma de gramada nici macar organizata fiind tot acolo (cred ca de pe vremea geto-dacilor, dar asta deja intra in alta sfera de discutie. Apropos, dimineata la radio am auzit despre o disciplina optionala care in unele scoli este obligatorie de optionala ce e, care le vorbeste copiilor despre istoria matematicii dacice, si cum ei, dacii, se fereau de numarul 666 (ptiu, pieri….) ).
    Dar revenind, sa stii ca starea partiilor (asa, mediocre cum sunt, sunt ale noastre, romanesti, nu avem altele, dom’le!) mi s-a parut buna spre foarte buna, portiunile cu pietre sau gheata rare, si acoperite de zapada (cu tunul sau nu, putin important), partiile marcate destul de clar, marcaje pentru zonele unde e periculos sa te aventurezi, una peste alta, comparat cu ce era inainte de 1989, sau imediat dupa ’90, eu zic ca schimbare radicala. In bine.

  24. #68

    Noi dam pentru o saptamana (sambata-sambata in Feb) aprox 5100 lei camera la un hotel la 1 min de mers pe jos pana la cea mai apropiata telecabina care te urca direct spre partiile principale, care au vreo 143km lungime totala si 31 de ski lift-uri, toate interconectate, spre 20km cea mai lunga combinata fara sa te opresti din schiat.
    O fi mult, o fi putin, depinde de context. Dar cu siguranta nu inteleg cum pot unii mai sus comenta ca la noi nu e scump, nu comparam cu ce trebuie, etc.

    • #69

      unde?
      că nu mă pricep, dar mie ”partiile principale, care au vreo 143km lungime totala si 31 de ski lift-uri, toate interconectate, spre 20km cea mai lunga combinata fara sa te opresti din schiat” nu-mi sună a Poiana Brașov de care vorbește Maddame.

  25. #70

    Bine punctate animalele zăpezii.
    Cei cu slalomul și adormiții pe pârtie care se opresc în mijloc sunt cei mai periculoși.
    Pe începători parcă mai reușești să îi eviți.