Discuția cea mai aprinsă din online este, zilele astea, dacă cozonacul reprezintă ceva sau nu și dacă e o prăjitură sau o mizerie. Simțeam că m-aș risipi dacă mi-aș spune părerea în social media, așa că profit de ocazie să o spun aici.

Cozonacul este un mare nimic, o prostie din cocă fărâmicioasă, făcută de gospodine ca să înlocuiască prăjituri. Mulți dintre voi nu știți, dar, pe vremea lui ceașcă, era o mândrie profundă printre ele realizarea unui cozonac cât mai aspectuos, cu ingrediente cât mai puține. Asta pentru că nu aveai de unde să iei ingrediente, prin urmare, făceai toate scamatoriile din lumea să pară ceva extraordinar. Cât mai puțin zahăr, ca să se umfle și să apară ca un zeu în cuptor, cât mai puține ouă, poate și niște colorant galben, uns puțin cu nucă sau mac pe interior și iată, cei mai buni cozonaci.

Nu, cozonacul nu e bun. Cozonacul nu e o prăjitură, e o chestie umilă, fărâmicioasă, care nu își are locul pe o masă umană și care ar trebui să dispară din alimentația românilor și din istoria lor. Da, știu, nu am mâncat cozonac făcut de mama/bunica/mătușa/insert orice persoană de la țară cu negru sub unghie. Sunt convins că e cel mai bun cozonac ever, păstrați-l pentru voi.

Și, dacă vreți să mâncați prăjitura din care s-a derivat cozonacul și s-a ajuns la fărâmiturile fără gust din zilele noastre, căutați rețeta de baigli pe net. O să îmi mulțumiți. Da, din păcate va costa mai mult să îl faceți, dar dacă explicați mătușii/bunicii/etc că nu mai suntem pe vremea răposatului și că se găsesc ouă la alimentara, poate vor înțelege că e irelevant cât crește porcăria aia, că nu o mănânci cu ochii, ci are nevoie de gust.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

44 comentarii Adaugă comentariu

  1. Ai stat ca ursul ascuns in pestera cu sarmale si acum ne dai cu articole duium? :))

    Asta cu cozonacul e subiectiva.

    Am prins prea putin comunismul insa nici perioada imediat de dupa nu pot sa zic ca a fost un salt calitativ urias.

    Pentru ca la noi nu a existat mizeria aia cu laudatul si gospodina care face bici, tot ce se face era ca sa fie bun pentru noi si atat cu ce se gasea, la magazin sau prin curte.

    Tinand cont ca se facea cozonac doar de Paste sau Craciun si nu aveam voie sa mananc pana la data respectiva, si azi daca e, nu refuz o felie de cozonac bun daca e cald / proaspat.

    Poate nu e cel mai bun, mai sanatos, dar e cu valoare sentimentala.

    Daca stai sa te gandesti, cu deserturile romanesti, in 3 mari cazuri care imi vin in minte sunt incropeli.

    Coliva, papanasi si cozonac toate sunt ciudatele. Poate cei din Transilvania care mai mult trebuiau sa fuga de urs vs restul care fugeau de rusi, turci sau tatari sa aiba ceva mai elaborat prin meniu.

    • #2

      beigli sunt auto-strungare la origini

    • #3

      Si cozonacul ala de care vorbesti tu e la fel de austriac (ungurii n-au progresat in toata istoria lor la prajituri umplute, kurtosii sunt goi pe dinauntru). Cozonacul traditional romanesc se manca cu sarmale era un substitut de paine la ocazii.
      Cozonacul asta dulce stil prajitura e de fapt mohn respectiv nuss strudel pe steroizi.

  2. #4

    Nu imi place beigli ca are prea multa nuca. Deci imi latra ficatul numai cand vad chestia aia. De mica m-am obisnuit cu cozonacul si imi place cu toate umpluturile…..sa aiba umplutura ca alfel e paine dulce si iar nu il inteleg. Acum bag la masina de paine ingrediente luate de la o reteta simpla de pe net si bag umpluturi cu ciocolata, nutella sau crema facuta de mine, nuca sau/si stafide, rahat…..de Craciun musai cozonac

    • Baigli cu mac for president!
      Ăla cu nucă e o chestie da’ ăla cu mac e lăsat de zeii ungurești pentru (deja mi lasă gura apă și mi derapeaza deshtele pe ecran) a avea o idee profundă și plină dă umplutură, a paradisului.
      Ficatu’ tău o să moară sănătos probabil.

    • #6

      Umpluturile le pui separat sau cum procedezi?!

    • #7

      @Ioana: La masina de paine bag programul de aluat si il scot de acolo gata crescut…il intind si pun umpluturi de care ma taie capul in momentul ala. Fac de obicei aluat de 2 lb si iese aluat pentru 2 cozonaci.

    • #8

      Ms, ms!

  3. #9

    @Silvanus, poate i-au oprit articolele la graniță

  4. ..Ca tot suntem in prag de an nou. Am si eu o tema ce merita a fi pusa in dezbatere publica aici si oriunde..Si sper nene Arhi sa ii dedici si matale o postare ceva mai speciala si legat de faptul ca a disparut bradul din casele oamenilor..ca o rezultanta normala a implementarii noilor politici de tip democratic a noului regim a lui PESTE PUTRED instaurat imediat dupa 22-Dec-89’…Stau la etajul 8 intr-un municipu resedinta de judet, si am o panorama foarte buna pe 3 sferturi din cerc iar recent, seara, pe intuneric, am constat cu tristete ca nu mai vad nici un pom cu luminte sclipitoare in sufragerii sau dormitoare, doar ghirlande cu leduri intinse pe lungimea balcoanelor, atit. Dar pomul-bradul asa cum il stim noi cei traiti pe vremea lui mos’ Ceausascu a disparut complet din peisaj..Nu e cu putinta una ca asta..Ba este cu putinta din moment ce un brad costa 150 de lei sau mai scump, adica 32 de Euro, o rata intreaga pe o luna, sau jumate dintr-o rata..Asa ca lumea renunta la acest “moft”..La fel si cu uratorii, au disparut din ambianta..La orase lumea e saraca, nu le ajunge banii de la o luna la alta daramite sa le mai dea de pomana la colindatori sau uratori,,,Vremuri grele am mai ajuns domnule draga..Mdeehhh..TOATE si la un loc, realizari MARETE ale noului regim a lui Peste_PUTRED instalat imediat dupa 22-Dec-1989….bucurativa deci oameni buni…

    • #12

      Dacă dispar urătorii de tot… eu personal sunt cel mai fericit, stau liniștit, fără să urle cineva la 5 minute o dată. Deși nu am avut norocul ăsta, am avut ceva cete de cretinei care m-au exasperat, unii sosiți cu boxe la ei, să nu cumva să scapi să-i auzi miorlăind. Și-n plus s-a umplut și blocul de colindaci, nu știu cum mama naibii intră, că am interfon la ușă, probabil le dă drumul vreo babă senilă, încă nostalgică după vremurile de aur.
      Cât despre brad, eu am unul mic, de plastic. Da, știu, poluez natura, nu sunt mirosul natural al sărbătorilor, din astea. Nici nu vreau. E o chestie simbolică și nici nu știu de ce mai apelez la ea, sărbătorile nu-n brad stau, ci-n suflet.

    • #13

      “Stau la etajul 8 intr-un municipu resedinta de judet”.
      Daca ai o meserie: zugrav, strungar, motostivuitorist, inginer, medic,vinde repede tot si muta-te la Cluj sau la Timisoara. Rimnicu Valcea, Tirgu Jiu sau alte asemenea “municipii resedinta de judet” sint condamnate sa dispara de pe harta economica a Romaniei…

  5. #14

    Mie (dimpotriva) baigli mi se pare mult mai uscat si faramicios chiar si decat un cozonac ratat si vechi. Mai ales daca are mai multa umplutura decat coca. Cozonacul tot mai are o sansa de a fi bun (cand e fresh, cald si simplu), dar n-am pomenit pana acum baigli bun. Cel mult kürtös, dar si aia cand se usuca cu tot zaharul ala merg drept papuci. In rest, painea alba proaspata inmuiata in cola e lege. Si ce se mai umfla-n burtica…

    • #15

      Daca paine + cola = festin, imi permit sa iti recomand covrigii de Buzau. Asa, sa aberam frumos.

    • #16

      Sa nu uitam mincarea de duminica a studentului sarac: cartofi fierti/prajiti cu sos de rosii!

  6. Eu mananc cozonac doar atunci cand este scos de la cuptor, foarte cald. Bag doua sau trei feli, ucid stomacul si la revedere. Doar in momentul ala e cozonac.

    • #18

      amin! a trebuit sa duc niste lupte cu nevasta-mea dar pana la urma mi-am castigat dreptul de a face asta cu cel mai urat dintre cozonaci 😀
      ref. cozonac saracacios si faramicios, nu e chiar asa. n-ai mancat de unde trebuie sau cineva a facut misto de tine. am trecut de mult de perioada aia si nu mai facem rabat la calitate si gust.

  7. #19

    imi place cozonacul as much as the next guy, dar christollen-ul nemtesc e tata lor

  8. #20

    Eu fiind din ardeal era hranit de bunica ci baigli tot timpul si imi spunea ca e cozonac. Tarziu, foarte tarziu, in facultate, am aflat ca traisem in minciuna. Baigli imi place mai tare probabil pentru ca il asociez cu gustul copilariei.
    Totusi cand am pofta de cozonac imi iau un panetone.

  9. #21

    nu ma dau in vant dupa cozonac, dar un cozonac bun (cu nuca sau mac) merge destul de bine cu o cana de cafea sau cacao cu lapte, daca il mananci gol nu prea e cine stie ce.

  10. #24

    Cozonacul cred ca este printre putinele preparate culinare romanesti decente, ca in rest jumatate din mancare este cu porc si cealalta jumatate sarmale.

  11. #25

    Ooo, BEJGLI, mon amour!
    Doamne tine-o cu sanatate pe vecina mea, Marika néni, ca si anul asta, la 75 de ani mi-a facut niste bejgli de te lingi pe degete… mmmm…

  12. #30

    Cozonacu’ ca cozonacu’ mai merge (dupa una sticla de vin de bolta zici ca-i panetone) dar ce ziceti de chec, aia-i adevarata aberatie alimentara acest urete cu miros de sosete ude avand un succes ingrijorator pe mesele romanilor, popr de altfel cunoscut ptr fineturile culinare. Am renuntat la prietenii vechi doar ptr ca s- a insistatat sa servesc chec…de parca as fi chelner, nici atata lucru nu se stie, serveste-te si serveste. Checul si pastele cu branza, doua obiceiuri oribile.

    • #31

      Io de Paste bag la greu brinza (telemea de oaie) cu shonk si ceapa verde. CE AI CU BRINZA SI CU PASTELE?

  13. #32

    Mie intotdeauna mi s-a parut o combinatie intre austro si brioche franctuzeasca, oricum o fi, e bun (daca are umplutura cun trebuie).

  14. #33

    Nici eu n-am priceput de ce se zgarcesc la ingrediente că acum sunt din belșug.
    Am cumpărat de vreo 2 ani încoace rahat, cacao etc. de calitate, nu mizerii de la colțul blocului, am dat unei rude care chiar știe să-i facă și așa am mâncat primii cozonaci cu adevărat buni din viața mea.
    Când sunt calzi bat la fund multe prăjituri pe care le-am mâncat. Sunt undeva la jumătate între ce știm noi a fi cozonac și beigli.

  15. Deci 50 de ani am mancat baigli si am crezut ca e cozonac.

  16. #35

    Nu -mi plac cozonacii. Dar stiu ca reteta familiei cere 30 oua… Bucovina, bat-o vina.

  17. #36

    Duminica 😉
    Duminica ma asteapta ai mei cu “placinta”. Sunt din Arad, dintotdeauna i-am spus asa, cozonac nu am facut niciodata in casa.
    E foarte, foarte bun, cu nuca, mac, rahat, branza, mere… yummy
    De-abia astept

  18. #37

    Cozonacul il faci cu reteta, nu cu incropeli, cu un cuptor bun si o gospodina adevarata. Patiseria nu se face intre doua telenovele si 3 postări de piti pe facebuci

  19. #38

    Cozonacul este acea paine dulce , uscacioasa care iti infunda gatul, hipercalorica, ce contine insule mici de rahat turcesc, nuci si eventual coji de nuci in cate sa iti rupi dintii.
    Un desert deprimant..

  20. #39

    Faptul că acel baigli conține mai multă cremă sau alte ingrediente nu îl face automat mai bun decât cozonacul, cel puțin pentru mine.
    Evident, fiecare este marcat de propria copilărie. Intr-a mea, cozonacul nu era doar arătos și făcut la cuptorul cu lemne al mătușii cu negru sub unghie, dar conținea suficientă nucă, rahat și alte minunății cât să-i dau dreptate Mariei Antoaneta: dacă nu vă place baigli, mâncați cozonac .

  21. #40

    Cozonac sfaramicios?! Mda… nu stiu ce ai mancat tu pe post de cozonac, dar ala pe care il stiu eu nu e nici sfaramicios, nici facut din saracie.

  22. Nu-ți plac ție și punct, nimeni nu te poate convinge de contrar. Eu mănânc, nu constant, cu episodic și atunci unul întreg singurel 🙂 Baigli, cozonac, de casă, vreo 2 și de magazin umplutura suficientă sa aibă. In schimb prăjiturile cu cremă mi se par scârboșenia lumii.

  23. #42

    Cozonaci de aia baigli am gasit si noi la magazinele rusesti. Sunt foarte misto, eu am gasit cu mac sau nuca.

    In alta ordine de idei, daca tot suntem la retete culinare, vroiam sa va intreb daca a incercat cineva reteta doamnei de aici www.facebook.com/DailyMailAust/videos/vb.1565601097008288/2359398840945707/?type=2&theater

  24. #43

    Trebuie totusi subliniat ca noi ardelenii, nefiind saraci pe medie, in general avem orice mancare mai buna(calitativ, ca la gust e subiectiv) decat laturile ce se gasesc in afara arcului carpatic.

    In al doilea rand la mine acasa baigli e cozonac si asa il face mama(asa am si acum acasa), iar bunica-mea facea ceva ce seamana cu ce stiti voi ca e cozonac adica era dospit si crescut dar la fel cu tona de nuca sau mac.

    Rahat, stafide si alte chestii de saraci noi nu mancam, bunica-mea zicea ca doar daca n-ai nuci si/sau mac inventezi umpluturi la cozonac.

    Eu as fi curios de o discutie despre ciorbe care la fel n-au niciun dumnezeu in afara arcului carpatic. :))

  25. #44

    las ca-s mai bune baclavalele, nu? :))
    seriously tho’
    nici mie nu-mi place cozonacul romanesc
    la noi in familie se face cozonac dupa o reteta germana, seamana ff mult cu ce-ai prezentat tu