Numele meu este Cristian. Am 23 de ani astazi. Sunt absolvent al unei facultati de prestigiu din Romania cu profil real in cadrul Universitatii Politehnica Bucuresti (daca exista asa ceva). Am fost un student destul de bun pentru generatia sa, aproape de o selectie pentru internship la CERN, am lucrat cu tot felul de roboti si am invatat de mi-au sarit capacele, la fel ca multi dintre colegii mei.

In anul 3 am fost ales pentru un program de internship intr-o corporatie din ilustra zona Pipera. Nici n-am stiut in ce ma bag. In prima zi am pasit usor, primindu-mi badge-ul si semnand un contract pe 700 de lei (majoritatea internshipurilor erau fara bani), deci ma aflam printre norocosi. Asa ca am inceput usor-usor sa muncesc pentru ei, sa invat foarte foarte multe lucruri si sa ma descurc onorabil pentru experienta pe care o aveam, zic eu. Anul 4 a fost si mai greu. Am continuat munca pentru ei in timp ce dadeam examene si lucram la licenta. Am avut probabil 5 luni in care lucram 7 zile pe saptamana cate 8-12 ore.

Terminand facultatea, am zis ca as vrea sa continui la ei si pe timpul masterului, moment in care managerul mi-a zis ca inca nu sunt siguri daca vor sa ma ia. Nu pentru ca as fi fost prost sau lenes, ci pentru ca voiau mai mult de la mine. Asa ca vara anului trecut, 2016, desi eram platit pentru 6 ore, munceam cate 8, poate 9 in fiecare zi, in speranta unui contract prelungit.

Cu mult chin si multa sudoare am reusit sa primesc contractul dorit, incepand cu luna septembrie a lui 2016. Nenorocirea a facut ca eu sa reusesc sa atrag atentia asupra mea intr-un mod negativ, prin asta ma refer la faptul ca impreuna cu cativa prieteni am reusit sa facem misto de o anume productie media in voga la acea perioada, al carei nume nu trebuie spus, prea multa reclama.

Tot scandalul cu ei s-a propagat, ajungand la angajatorul meu, la sediul central din Berlin. Am ajuns cam in a 10-a zi de contract la munca, nestiind ce urma sa ma astepte. Am incercat sa intru in sediu si am avut o surpriza de proportii. Cardul meu de acces era blocat. Nu ca nu ma asteptam la asta, insa ma gandeam ca nu e posibil asa ceva. Am ajuns in biroul HR-istei sefe care mi-a inmanat un contract ce se termina in decurs de 20 de zile lucratoare. L-am semnat cu stangacie si cu durere in suflet. Nu pentru ca imi parea rau de ce am facut, problema mea era ca toata munca mea din acea vara s-a dus in cateva zile.

Am fost privit cu superioritate de fostii mei colegi care se ocupau cu securitatea in companie “Cristi, tu si in America esti major” sau “Asa iti trebuie daca nu iti vezi de treaba ta.” Oamenii din corporatie au avut reactii diferite, impartindu-se in mai multe categorii:
1.Unii au fost la fel ca omul de la securitate (desi in proportie mica, 5%),
2. Altii m-au recomandat peste tot si au facut petitii catre conducerea germana a companiei pentru reangajarea mea. (chiar prin ei am reusit sa gasesc alt job),
3. Oameni pe care ii consideram prieteni au incercat pe toate caile posibile sa se dezica de mine spunandu-mi cu nonsalanta “Eu nu vreau sa fiu asociat cu tine in treaba asta”.

Din toata povestea asta, pentru oamenii care vor sa devina corporatisti, trebuie sa intelegeti doua lucruri:
1. Veti fi o resursa pe care oamenii de la conducere o vor arunca la gunoi fara sa clipeasca, in caz ca nu e profitabila sau ajunge sa isi influenteze colegii in moduri citez “neplacute”. Da, poate o meritam, nu conteaza, dar pentru toata munca depusa meritam macar un telefon sau un e-mail in locul unei usi care nu se deschidea.
2. Incercati sa nu faceti parte din categoriile 1 sau 3 de corporatisti, stiu, e greu, e simplu sa fii sarpe intr-o lume plina de lighioane ca astea, incercati sa lasati egoismul acasa si sa luati cu voi macar putina umanitate in biroul ala.

PS: Catre fostul meu angajator: Multumesc ca m-ati dat afara. Acum castig de 2,5 ori mai mult in fiecare luna. ☺

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.