De ce ne place nouă gimnastica

Știți de ce ne place nouă gimnastica și o considerăm sportul sacrosant, despre care nu se poate vorbi de rău sub nici o formă?

Pentru că, în adâncul sufletului, toți sunteți niște comuniști care nu ați uitat comunismul.
România, înainte de Nadia nu avea nimic. Eram un țarat sovietic, plin de oameni cenușii, săraci care tânjeau după un salam sau după o țigară, alta decât Snagov sau Carpați.

Absolut nimic nu ne putea recomanda peste graniță, cu nimic nu ne puteam afirma superioritatea de rit sovietic în fața hoardelor de sălbatici din vest. Actori și filme, vax, Mihai Viteazu a lui Nicolaescu nu e decât o excepție, în rest, nimic. Oameni de știință, inventatori, mai puțin, pentru că bani pentru a susține așa ceva nu erau, noi inventam cuțitul de strung cu cap teșit, iar banii se duceau pe cercetările polimerice ale tovarășei.

Și a apărut Nadia, cu zecele ei perfect și asta a fost o rază de lumină. În acel moment, tovarășul a realizat că gimnastica poate reprezenta un motiv de fluturare a mândriei naționale în fața vestului și a americanilor. S-au băgat bani în școala de gimnastică, ba chiar și în antrenori, după dezertarea lui Bela Karoly.

Iar rezultatele au început să apară, culminând cu succesul din 1984 și echipa senzațională de atunci, Ecaterina Szabo, Laura Cutina, Simona Păucă, Cristina Grigoraș, Mihaela Stănuleț, Lavinia Agache. Desigur, au mai existat și ulterior succese, dar atunci a fost vorba de umilirea americanilor la ei acasă, de către gloriosul popor român, care nu s-a închinat niciodată turcilor și nu a dus niciodată războaie de cucerire.

Problema e că, spre deosebire de alte sporturi, unde antrenamentul este echivalent și cu o stare de bine generală a atleților, antrenamentul la gimnastică duce la distrugerea sănătății sportivelor. Copii care, la finalul carierei, final de carieră care înseamnă ceva de genul 17 ani, rămân pitici, cu niște pumnișori uriași, cu coloana distrusă, încheieturile cu joc, viitori clienți ai clinicilor de oase din lume.

Totul, nu-i așa, pentru gloria româniei și pentru gloria antrenorilor. Pe ei nu îi întreabă nimeni dacă vor acea glorie. Antrenamentul la gimnastică începe în jurul vârstei de 3 ani, 3 ani și ceva. La patru ani deja e în vârstă. Copilul ăla nu e întrebat dacă vrea să ducă gloria tricolorului pe cel mai înalt catarg, doar e forțat de niște părinți care știu că e ultima lor șansă de a se simți realizați.

Da, pozele sunt de la chinezi și le-am mai pus aici. Asta e părerea mea dintotdeauna. Dar aveți cumva impresia că la români sau la americani sau whatever antrenamentul e cumva diferit și că li se aplică calmante înainte de a li se forța ligamentele? Nu, în nici un caz.

Prin urmare, a vorbi despre gimnaste urât e condamnare la uitare. Da, a pozat goală pentru japonezi, băgându-și o bilă undeva. E norman, sunt bani, bravo ei. Nu poți să spui că Bitang e un mic șantajist, care își ia jucăriile și pleacă, înaintea fiecărui eveniment sportiv major, pentru că ți se dă în cap cu marele palmares avut la națională.

Da, am scris acest articol datorită faptului că, iarăși, îngerii naționalei de gimnastică, Bellu și Bitang, și-au dat demisiile. Motivul s-a aflat astăzi și este nealegerea lui Bellu ca șef al COSR. Nu mă interesează problema, nu mă interesează gimnastica. Doar vă explic de ce aveți impresia că gimnastică e al 2 lea cucuzel și de ce trebuie să sacrificăm totul pe altarul ei.

Gimnastica e sfântă. Să ne întoarcem la Pițurcă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt