Stăteam ieri puțin, pe circuitul melancolic și mă gândeam la Teleenciclopedia. Nu cred că va mai exista vreodată, în românia, o emulație precum cea de atunci, în jurul emisiunii Teleenciclopedia. Era la nivelul de lăsam joaca afară, ca să intrăm în casă, să ne uităm la emisiune, să ascultăm vocea Sandei Țăranu și a lui Florian Pittiș. Lăsau gospodinele oalele din mâini mai ceva ca atunci când se auzea genericul de la Dallas (cum bă să îl omoare pe Bobby și să îl reînvie la final? Păi el, Jock, a făcut atâtea…) Sau Telecinemateca. Sau aia de noapte cu Petre Magdin, de mergeam în sufragerie și dădeam drumul la tv încet, ținând o pătură în fața lui, ca să nu o trezesc pe maică-mea să vadă că mă uit la roacheri sataniști.

Sigur, reacțiile noastre erau așa pentru că eram niște maimuțe sălbatice, ținute în foame și neștiință de către un regim dictatorial și despotic și orice urmă de artă, cultură erau absorbite prin toți porii. Acum nu se mai poate întâmpla așa ceva din două motive. Analfabetismul este la un nivel abisal, nu mai are cine să fie interesat de așa ceva, iar creatorii de content sunt pe toate drumurile. Cine dracu s-ar mai uita să vadă o emisiune despre cultura mongolă, narată de Florian Pittiș, când poți vedea un tiktoker cum îi monetizează mijul nevesti-sii.

Is just sad. Dar, după un timp, murim și aia e.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur