Contul meu
Am fost un copil precoce. De când mă știu nu am acceptat ideea de religie, dumnezeu și alte tâmpenii. Acum, la aproape 40 de ani, regret că nu am fost suficient de precoce să îmi fac bunica fericită și să mă prefac că lucrurile care mi le spune acced în inima mea și mă transformă într-un homo religiosus. Da, probabil asta face diferența dintre un copil cu IQ mare și un copil inteligent. Sufletul. Pe care îl ai sau, dacă nu, îl poți primi, în timp. De sus sau nu, prin tine sau nu. cel mai probabil prin oamenii ce te iubesc, în pofida revoltei stupide ce te bântuie în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut.
Nu am crezut niciodată în Moș Crăciun. Bine, în vremurile copilăriei mele se numea Moș Gerilă și era rus. Nu cred că am auzit vreodată de el altfel decât ca Moș Gerilă, până când nasul a început să miroasă catrință. Așa erau vremurile, așa era teroarea ce le lipsește atât de mult unor oameni astăzi. Chiar și acum, după mai mult de 30 de ani, îmi vine peste mână să spun Moș Crăciun. Gerilă se potrivește ca o mănușă pe spoiala mea de cultură comunistă.
Nici bunicii mei nu știau altceva, pentru că și ei, prin bunicii lor, erau ruși reali, aduși de Stalin să populeze cooperativa de vite numită rromânia. Din păcate, bunicul meu și-a futut jumătate din viață luptând pentru valorile unei rromânii ce s-a predat mult prea repede și și-a ignobilat oamenii ce mureau pentru ca ea să meargă mai departe. Canal, aresturi, copii scoși din facultate. Totul pentru un PNL ce astăzi îl are ca Moș Crăciun pe un somnorici și ca partener, pe un plagiator.
Dar vorbeam de Moș Gerilă.
Bunica, pe când aveam eu sub 3 ani, mă învăța o rugăciune. Înger îngerașul meu bla bla. Încă de atunci mi se părea atât de puerilă și, în timp ce o recitam, puneam tot felul de întrebări ce, pentru un țăran de la sat, cu 8 clase făcute pe furiș, erau distrugăroare.
Bunico, de ce trebuie să mă rog la îngeraș? – Pentru că te iubește și pentru că așa are grijă de tine.
Bunico, dacă mă iubește, de ce trebuie să mă rog de el să aibă grijă de mine? Tu mă iubești și ai grijă de mine fără să te rog nimic.
Bunico, îngerașul ăsta nu cred că mă place, eu nu vreau să îl rog nimic, îl pun pe bunicu să îi dea două în nas.
Bunico, mai zic rugăciunea? Bunico…
Cred că bunica, în simplitatea ei, a fost prima care a acceptat a-religiozitatea din sufletul meu, pentru că a abandonat pentru totdeauna încercările de a mă converti spre cele sfinte. Mama, de exemplu, nici acum nu a lăsat armele din mâini. A fost extrem de oripilată acum vreo 2 zile, când eram la ea și a venit preotul cartierului, împrăștiind bunătate și crăciun, contra a 50 lei noi, iar eu nu am binevoit să îi pup mâna, ci doar i-am strâns-o bărbătește. Bunica doarme, de aproape 30 de ani…
Dar vorbim de Moș Gerilă.
Ultima oară când am acceptat mistificarea cu moșul a fost pe la vreo 4-5 ani. Știam că nu există, știam că părinții, cei ce mă/ne iubesc necondiționat, încearcă să transplanteze o părticică de magie în sufletul meu, suflet ce nu a acceptat niciodată magia, irealul sau suprarealul.
Le-am acceptat cadourile, le-am acceptat justificarea că Moș Gerilă a intrat în casă în timp ce îmi dormeam somnul de prânz (am urât dintotdeauna să dorm după-amiaza), le-am acceptat dragostea ca pe o favoare.
Dar am refuzat ca lucrul acesta să se mai întâmple vreodată. Am refuzat cadourile de crăciun, am refuzat vorbele bune, am refuzat totul, în încercarea de a rupe din mine orice urmă de magie, de crăciunificare, orice urmă de copilărie ce mi-ar fi putut afecta umanismul retrograd ce ieșea la suprafață prin porii ce nu îi erau destinați.
Am scris asta urmărindu-mi azi copiii, ce îl primeau pe un Moș Crăciun purtând în spate un sac de câteva zeci de kilograme de jucării.
Cred că puștoaica cea mare îmi calcă pe urme. Era lejer nelămurită de prezența boșorogului în roșu și am impresia că mi-a recunoscut fratele, sub deghizarea de prinț al cadourilor.
Și așa, trec eu în locul bunicilor mei și îmi frământ sufletul, în încercarea mea de creator de lumi. Indiferent de cât de inteligenți mi-ar fi copiii, aș vrea să le pot păstra magia, aș vrea să poată să creadă în moș crăciun până când pur și simplu nu se va mai putea.
Din păcate, cred că istoria se repetă, iar Moș Gerilă al meu, Moș Crăciun al lor, e condamnat să dispară ușor, ca o fantoșă a trecutului, ducându-se, POATE, către nepoții mei, cei ce îmi vor mai lăsa ultima șansă în viață de a le flutura prin față scorțișoară, sac roșu și cadouri nenumărate.
Bună seara, Moș Crăciun.
Primești un nevrednic necredincios?
NOU
Superb scris Arhi, bravo, sincer, unul din cele mai bune texte de pe acest blog!
NOU
mai sunt multe, in 6 ani am tot scris chestii:)
NOU
Frumos scris.
Fata mea (8 ani) mi-a spus ca a auzit la scoala cum ca nu mosul aduce cadourile. Dar ea vrea sa creada si gata.
Azi s-a trezit la 6 am sa alerge la brad la cadouri.
NOU
Foarte frumos articol. Si noi am crescut cu “inger, ingerasul meu”… Tot de la bunica…Si la noi mosul venea in timpul somnului de pranz, ne prefaceam ca dormim dar ii auzeam pe mama si tata soptind in timp ce ornau bradul… dar chiar si cand a fost evident ca spunem poezii unui prieten de familie, tot m-am incapatanat sa cred ca este cel din Laponia… Si revenind la ingeras, noi eram mai carcotasi, spuneam “eu sunt slab, tu fa-ma gras”, spre disperarea bunicii… Da, am copilarit frumos. Si ma bucur ca a fost asa, acum, mare fiind, stiu ce au nevoie ai mei copii pentru a creste fericiti.
NOU
Un articol bine scris…dar prietene, lauda de sine nu miroase bine!
Acest roman scris de tine contine 3-4 idei la baza, dar cred că ai vrut să te descarci!
Sărbători Fericite!
NOU
Si eu pe la 4-5-6 anisori tineam neaparat sa nu cred in mos Gerila/Craciun ( bunicii mei i-au zis mos Craciun intodeauna… si mie nu-mi placea… parca Mos Gerila suna mai bine in mintea mea de-atunci). Logic ca la un moment dat m-am prins cand am gasit prin casa cadourile etc… Am tacut din gura totusi, sa nu-i stric bucuria fratelui mai mic…
Acum cand ma gandesc, imi doresc sa fi acceptat pur si simplu …
Sper ca fii-mea sa nu se prinda asa devreme… desi…
NOU
Eu n-am putut să mă prefac, eram prea revoltat.
O mare parte din copilărie am petrecut-o la bunicii din partea mamei, în zona mai spălată a unui cartier fucked up, plin de țigani vai mama lor. Știam că “dacă nu sunt cuminte, vin țiganii și mă ia” dar nu avea nici un sens. Ce naiba să facă și cu mine când n-au haine pe ei și umblă iarna în picioarele goale. Nu aveam voie să fac efort, să alerg și stăteam cu babele la poartă, pe podișcă, uitându-mă la copiii săraci și încercând să anticipez momentul în care, uneia dintre babe, o să-i cadă mormanul de coji de semințe pe care le împingea cu limba pe buza de jos spre bărbie. “Ei de ce nu se îmbolnăvesc dacă aleargă cu hainele rupte și ude? Eu ce am greșit, am fost cuminte.”
Ieri am fost Moș Crăciun pentru fiul de 5 ani al unui prieten. Eram pișat pe mine când spunea poezia și uita să respire. Cum să-i spui că nu există Moș Crăciun?
Mereu m-a spart aia cu “s-a născut cel făr’ de-nceput”. Nu-mi puteau da nici o explicație care să aibă sens, pe care să o pot accepta.
NOU
Multumesc Arhi! Pur si simplu mi-ai spalat sufletul nu stiu cum sa-ti explic. Mi-ai rascolit amintiri ingropate adanc in constiinta mea si care ar fi fost bine sa ramana acolo. Ca de obicei ne lovesti la punctul sensibil exact cand trebuie.
NOU
Un text superb, Arhi. Felicitari si toate bune de sarbatori si noul an tie si familiei !
NOU
Eu m-am prefacut inca vreo 2-3 ani ca mai cred in Mos, ca mi-era rusine sa deschid subiectul cu ai mei. Am aflat tot gasind cadouri, pe care apoi le-am primit de la Mos, si primind ce am scris in scrisoare dupa ce am auzit-o pe mama intr-o noapte venind in camera si luand scrisoarea de la geam.
Da, trebuie sa fie greu si momentul in care sa accepti ca nici copiii tai nu mai cred in Mos.
Erau niste intrabari cand eram mici: Crezi in dinozauri, in sirene, in Mos si in extraterestri? Se pare ca dinozaurii au existat. Dar pentru mine la varsta de vreo 5 ani erau la fel de amibigue toate. La fel de ambigue si ca afirmatia ca “omul este un animal”. N-am putut dormi o noapte dupa ce mama s-a jurat ca si noi suntem animale, la fel ca pisica :)))
NOU
big like. craciun fericit batrane arhi 😀
NOU
Brad ai facut acasa?
NOU
Arhi… te iubesc pentru articolul ăsta! 🙂
NOU
sper ca la modul straight
NOU
La modul cel mai amical posibil 😛
NOU
sper, my ass is not ready for lovin’
NOU
Articolul mi-a adus aminte mai mult de bunici decat de anii tineretii.Si mai ales de faptul ca satul in care mergeam de Craciun sau Anul Nou nu mai exista!Acum sunt doar case darapanate ,multi dintre cunoscuti au murit ori s-au mutat si au vandut casele unor tigani, care nu au grija de ele,lasandu-le sa se deterioreze .Eu nu mai recunosc satul bunicilor in care am copilarit deoarece s-a schimbat devenind un sat fantomatic in care mizeria si daramaturile guverneaza.Pacat!
NOU
Mos Craciun nu are nici o legatura cu religia, asa cum nu au nici iepurasul de paste, Mos Nicolae sau Sf. Valentin. Sunt doar traditii populare.
NOU
craciunul asta a fost unul trist, sec, lipsit de orice farmec, de spirit…ma refer la atmosfera, nu vad decat mancare peste tot, tone de mancare, care ma deprima…zeci de feluri de lucruri comestibile in absolut fiecare camera (cred ca doar in baie nu este ceva de mancare)..a fost o zi ca oricare alta, dar in care am mancat mai mult, ca mi-a fost pofta. atat. vorba unui prieten “La multi an, Cristi”
NOU
Eh, mai e si dupa om…
NOU
Atunci cand vine vorba despre copiii nostri, este foarte normal sa ne dorim ca ei sa creada in magia craciunului si in tainele sarbatorilor religioase cat mai mult timp posibil. Pentru ca nu exista fericire mai mare pentru un parinte decat bucuria din ochii copiilor care gasesc sub brad cadoul mult asteptat de la mos craciun. Inocenta si puritatea sufletelor copiilor este cel mai de pret lucru pentru un parinte.
In acelasi timp insa, atunci cand intilnim un adult care CREDE in Dumnezeu in rolul de parinte ocrotitor si iubitor si atotputernic, il privim sceptic, ca si pe un ciudat. Bucuria unui adult credincios pentru o taina si un eveniment religios, nu ni se pare legitima si nici acceptabila, pentru ca este asociata cu prostia. Cum sa crezi la 40 de ani in lucruri imaginare, care nu se pot palpa? De ce oare ne dorim pentru copiii nostri lucruri pe care noi parintii nu le mai putem accepta? Stim ca copiii percep altfel decat noi lumea inconjuratoare, si nu dorim sa-i deziluzionam prea repede pentru ca sint prea nepregatiti pentru realitatile lumii in care traim. Da, ne dorim sa-i protejam de marile incertitudini ale vietii, pentru ca ele aduc mahnire si nefericire.
Ma intreb, ce ar fi daca Dumnezeu este doar un parinte care-si iubeste foarte mult copiii si doreste sa-i vada cat mai mult timp cu sufletul pur si curat, inocenti si fericiti? Ce ar fi daca Dumnezeu doreste doar sa ne fereasca de marile incertitudini ale existentei noastre?
Ce ar fi daca Dumnezeu nu are raspunsurile pe care le cautam, putand sa ne ofere doar sprijin, protectie si iubire?
Ce ar fi daca am incerca sa-i mai dam o sansa parintelui nostru creator, sa incercam sa-l privim cu alti ochi, nu ca si pe cineva care ne-a pacalit si ne-a indus in eroare atata timp, ci ca pe cineva care ne-a dorit doar binele dar care nu a putut sa accepte ca ne-am maturizat?
Ce ar fi daca am incerca sa-i aratam la Dumnezeu ca putem sa-l iubim chiar si dupa marea deziluzie? Ca nu-i purtam pica ca s-a despartit de celalalt parinte creator al nostru, diavolul, incercand sa ne “protejeze” de influentele lui nefaste?
Cred ca putem sa ne apropriem din nou de Dumnezeu, dintr-o alta perspectiva, mult mai matura. Ce ar fi sa-i aratam ca sintem responsabili, ca ne stim descurca pe cont propriu, ca sintem independenti, dar ca-l pretuim si il IUBIM foarte mult, nu numai pe el, dar si pe diavol, pentru ca noi nu am uitat sa ne iubim parintii amandoi?
Poate ca asa vom reusi sa trecem la alt nivel al existentei noastre, si sa iesim din capcana diferitelor sisteme valorice, in care ne aflam in acest moment…
craciun fericit tuturor.
NOU
sau am putea sa ne apropiem de Praslea cel voinic si merele din tuica. Cam aceeasi relevanta, prezenta fizica si valoare adaugata
NOU
+1 hary
NOU
Din ciclul ‘nicio masa fara peste’ primim un post din ‘ niciun post al lui hary fara o prostie debitata’. Are rost sa iti spun ca nicaieri in crestinism diavolul nu e egalul lui Dzeu sau parinte al umanitatii, ca este doar o parte a creatiei, ca si noi, oamenii, si nu este un creator? Ca ne este si ii suntem egali? Nu inteleg, de ce sa continui sa critici un lucru, sa te dai superior/destept, cand nu detii idei de baza in domeniul criticat. Eu personal ma abtin sa critic hinduismul, teoria relativitatii, horticultura sau fabricatul berii si restul domeniilor despre care nu am habar. E trist sa te tot straduiesti sa pari filosof si sa ramai doar cu stradania. E valabila aia cu daca taceai, exista posibilitatea (e drept, matematica doar) sa pari inteligent.
NOU
Radul,
eu as zice ca am ceva mai multa imaginatie ca si tine…:-))
btw, daca tot ai deschis gura mintii tale, tu crezi in Dumnezeu?
NOU
Daca regret ceva in viata asta, regret ca am aflat ca Mos Carciun nu exista.
NOU
Eu am fost exact invers cand eram mic: credeam in Mos Craciun si Dumnezeu. Pe masura ce am crescut am devenit ateu si am aflat ca nu exista Mos Craciun cand am descoperit cadourile ascunse inainte de Craciun in spatele cuierului! Oricum cele mai bune Craciunuri ale mele sunt de cand eram mic! Exista acea magie pe care acum nu o mai simt!
NOU
Fain textul. Altfel, eu m-am incapatanat sa cred in Mos Craciun pana tarziu, desi partea rationala din mine stia adevarul. Cred ca imaginatia hiperactiva a fost suficienta pentru a ma mentine mai mult in starea aia ”pastoasa” si linistitioare.
Evident, la fel ca si in cazul fenomenului religios, la un moment dat, vocea ratiunii va incerca sa distruga magia. Daca o lasi (si dupa o varsta ar cam fi cazul), nu mai exista cale de intoarcere, fie ca-i vorba despre Mos Craciun, Iepurasul de Pasti sau de vreun sentiment religios mai profund. Deja dupa o vreme nu mai poate fi vorba de ”Keep calm and start believing”. Ratiunea invinge definitiv.
NOU
krossfiere,
sentimentele religioase mai profunde le dobandesti abia dupa ce treci prin etapa si perioada ratiunii. dupa ce te-a macinat ratiunea, in cautarea adevarului si a rezolvarii problemelor existentiale, credinta este cea care te elibereaza si-ti da putere si inspiratie pentru a merge mai departe.
dealtfel, ratiunea si credinta sint strans legate intre ele. ca si mintea si sufletul.
omul este o moneda cu doua fetze, pe care dumnezeu o arunca in aer, atunci cand creaza universul pentru noi….
NOU
mai precis, cand abandonezi orice cautare si zici lasa, e mai simplu sa cred ca ma ghideaza mos craciun/god/whatever
NOU
Arhi, dimpotriva, Credinta nu este o abandonare a cautarii, ci rezultanta ei.
este mult mai simplu sa cercetezi decat sa crezi in ziua de astazi…
NOU
da, adevarat, e mult mai simplu sa cercetezi si sa rationezi decat sa zici da bai, ne-a facut doamne doamne, amin. plus ca e clara rezultanta cautarii. dupa ce observam rezultatele paleontologiei, arheologiei si alte logii, decidem ca lumea are 5000 de ani si a facut-o hesus din plictiseala
NOU
Arhi, da, asa se explica de ce foarte multi oameni de stiinta sint credinciosi.
si da, Einstein credea intr-un Dumnezeu creator. binenteles ca acel “Gott wuerfelt nicht” il impiedica sa mearga mai departe, insa ce vreau sa zic este ca spiritul stiintei si cercetarii nu exclude credinta si invers. se completeaza.
desigur, iti trebuie ceva mai multa fantezie decat interpretarea puerila a masei in privinta credintei.
NOU
chiar am citit mult despre einstein. NU credea in nici un dumnezeu, dimpotriva. mitul asta a aparut pe internet si acolo va muri
NOU
Arhi,
Esti in eroare in privinta lui Einstein. Il las pe el sa-ti explice cu vorbele lui:
“Im unbegreiflichen Weltall offenbart sich grenzenlos überlegene Vernunft – die gängige Vorstellung, ich sei ein Atheist, beruht auf einem großen Irrtum. Wer sie aus meinen wissenschaftlichen Theorien herausliest, hat diese kaum begriffen.”
in traducere:
“In Universul neinteles se manifesta o ratiune infinit de superiora – parerea mult vehiculata, ca eu as fi un ateist, se bazeaza pe o mare eroare. Cine interpreteaza din scrierile mele acest lucru, nu le-a inteles.”
tot de la el provine urmatorul citat:
“Wissenschaft ohne Religion ist lahm, Religion ohne Wissenschaft ist blind.”
“Stiinta fara religie este paralizata, Religia fara stiinta este oarba.”
NOU
citate de pe net:) very valuable
NOU
Arhi,
Ambele sint citate autentice a lui Einstein. Faptul ca sint si pe internet nu le face mai putin credibile…
NOU
Arhi,
in privinta lui Einstein putem discuta doar despre imaginea lui asupra despre Dumnezeu si nu despre existenta lui. El nu credea intr-un Dumnezeu personal asa cum fac crestinii. El avea o imagine abstractizata despre creatorul lumii…
NOU
Ps: mi-a placut f mult postarea, Arhi. Si fi-miu, desi nu are habar, iti multumeste pt desenele animante dublate in ro 🙂
NOU
nu inteleg cum naiba ar putea un copil sa creada in mos craciun. eu nu-mi amintesc sa fi crezut vreodata. daca era cineva costumat in mos craciun, imi dadeam seama ca o chestie falsa, iar daca parintii ma trimiteau in alta camera si dupa aia ma aduceau inapoi si-mi aratau ca mosul a adus cadouri, nu-i credeam. pentru ca nu auzisem sa fi intrat si sa fi iesit cineva pe usa de la intrare. acum, daca ma gandesc bine, nici nu mi-a trecut vreodata prin cap varianta ca ar fi putut sa vina pe fereastra, pe o scara 😀 asta de la trei ani in sus. la un an si doi ani nu-mi mai amintesc, dar atunci banuiesc ca daca ti se spune de mos craciun nu stii la ce naiba se refera oamenii. te intereseaza doar cadourile, nu-i o problema de a crede sau nu ca o persoana cu un nume care nu-ti spune nimic ti le-a adus sau nu. cu atat mai mult ce reprezinta persoana aia si numele ei.
eu, daca o sa am copii, o sa bag chestia cu mos craciun, dar nu o sa ma intrec cu efecte speciale ca sa nu-si dea seama cat mai mult timp despre ce e vorba. o sa sper ca sunt destul de inteligenti incat sa nu fie pacaliti de varianta low budget pe care o sa o pun in scena 😀
NOU
Le suntem un bun exemplu copiilor. Cata vreme noi credem, vor crede si ei. Si, vor continua sa simta magia, daca vor trai in magie! Am facut parte dintre copiii care nu s-au suparat cand au aflat ca nu exista Mos Craciun, pentru ca parintii mei au stiut sa-mi explice si sa-mi ofere pe tava o felie mare din farmecul sarbatorilor! Si-am pastrat farmecul asta mereu!
Ca parinte, acum ma bucur cot la cot cu ai mei copii de fiecare maruntis! Si, fac toate astea, in ciuda unor nasuri strambate din partea unor adulti… strambi! Credem in Mos Craciun! Si credem in Doamne-Doamne! Si nu-i sufoc cu asta, dar o rugaciune pe zi printre atatea alte povesti si cantece si jocuri – nu strica! Un mers la biserica si un papa bun de la parintele, o data la doua saptamani nu… ucide. Si, atunci, copilul creste cu de toate. Cu tot ce-i lumesc, cu tot ce-i poveste, cu tot ce-i divin!
Va veni un moment in care nu voi mai putea sa-i “controlez” eu. Dar, voi sti atunci ca au gustat din toate – si, vor avea o mica idee din ceea ce inseamna fiecare. Vor alege ei, apoi, daca vor dori sa fie fericiti sau… altfel…
NOU
anda_elena,
cred ca aceasta este esenta unei educatii echilibrate.
felicitari pentru asta.
NOU
Hary: Foarte putin probabil (mai ales daca ma uit la cateva dintre mintile cu-adevarat stralucite din ultimii ani). Pe de alta parte, cred ca fiecare isi cauta si eventual gaseste Adevarul, asa ca n-o sa “propovaduiesc” nicio viziune, cu-atat mai putin pe cea proprie.
NOU
krossfire,
partea cu gasirea adevarului propriu, pentru mine are o dimensiune rationala si una spirituala….
apropo, care sint mintile cu adevarat stralucite in opinea ta, care sint atei convinsi?
chiar ma interseaza…
NOU
a incerca sa raspandesti cuvantul domnului pe baza celbritatilor credincioase e echivalent cu a afirma ca suntem singuri in cosmos pentru ca asa a zis stephen hawking
NOU
Arhi,
In privinta asta sint absolut de-acord cu tine! :-))
NOU
q
NOU
nu am crezut niciodata in grasanul ala cu nas rosu, stiut si recunoscut si sub numele de Mos Craciun si/sau Mos Gerila. Magia Craciunului exista si e foarte frumos spoita de cei de la Hollywood si mai mult de Disney. Parintii mei, oameni simpli dar iubitori nu prea au fost de acord ca bataranul mentionat mai sus sa ia tot creditul pentru iubirea cu care ei ne faceau daruri, mie si fratelui meu. Fac parte din generatia de copii ai anului ’96 (sub pretextul ca sunt doar o mucoasa pot fi batuta, virtual, cu pietre pentru ca nu sunteti de acord cu mine) asa ca am trait o copilarie minunata in comparatie cu cea a parintilor mei, dar totusi uneori imi doresc sa schim rolurile si sa pot vedea cum inainte adultii de acum, copiii de atunci simteau cliseul, pardon magia transmisa de parintii lor care, probabil si mai mult ca sigur nu incercau sa isi prosteasca singuri copiii cu basme nemuritoare.
NOU
amin