Ca să înțelegeți exact, dacă nu ești de acord cu rugăciunea tatăl nostru, ești comunist. Simplu. Răspuns primit de Răzvan Coloja de la CNA.

 

           

             Stimate domnule Răzvan-Teodor Coloja,

 

 

Consiliul Naţional al Audiovizualului a primit sesizarea dumneavoastră, înregistrată la instituţia noastră cu nr. 914/20.01.2012  referitoare la difuzarea  rugăciunii ,,Tatăl nostru” de către Radio România Actualităţi.

Vă informăm că am cerut un punct de vedere de la post pentru problema semnalată.

Difuzarea acestei rugăciuni la începutul programului Radio România Actualităţi este o opţiune editorială care datează din anul 1928, întreruptă în perioada comunistă şi reluată după 1989. Introducerea rugăciunii în grila de programe a RRA a avut şi are în vedere sentimentele religioase ale publicului. 99% dintre locuitorii României şi-au declarat apartenenţa la un cult religios creştin, conform ultimelor date statistice oficiale ale Recensământului din 2002. Este binecunoscut că ,,Tatăl nostru” este rugăciunea reprezentativă pentru toţi creştinii, indiferent de confesiune.

În anul 2007, în urma unor petiţii similare cu a dumneavoastră, SRR a cerut opinia Rabinului Cultului Mozaic şi a Muftiului Musulman din România, reprezentanţii cultelor necreştine. Cei doi au apreciat această opţiune editorială, întrucât şi credincioşii celor două culte necreştine se regăsesc în această rugăciune.

Rugăciunea ,,Tatăl nostru” face parte din oferta editorială a Grupului Redacţional ,,Viaţa Religioasă” care acoperă cu informaţie jurnalistică activitatea tuturor confesiunilor din România. Pe lângă Grupul Redacţional ,,Viaţa Religioasă”, funcţionează multe alte redacţii în a căror ofertă se găseşte şi cea care i-ar putea satisface pe atei şi agnostici.

Faptul că programul Radio România Actualităţi se deschide cu un material al Grupului Redacţional ,,Viaţa religioasă” este o opţiune a postului public care se bazează pe tradiţia îndreptării unui gând la începutul zilei către Dumnezeu, ceea ce poate oferi speranţă şi energie pozitivă pentru întreaga zi.

Cu consideraţie,

 

Şef Birou – Mihaela Tică

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul

                                                                              Întocmit,

 

                                                                  Saviana Maftei – consilier

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.