Scris de Robert Agachi

Cordun, 1988. Autobuze prafuite, din alea cu acordeon pe mijloc, varsau pe ogoarele intinse ale Cooperativei de Stat sute de elevi din scolile Romanului. Epoca de Aur impunea tuturor sa fie prezenti la munca patriotica, practica cum ii spunea noi pe atunci. Clasa noastra nu facea exceptie.Avand-o in frunte pe Tovarasa Comandant de Detasament, Alina Mariuca Antohi si sub directivele ferme si luminoase ale primului agricultor-profesor-diriginte Ababei ne incolonam in ordinea inaltimii, cu mine si cu Dudu la capatul randului. Care nu apucase sa vomite in autobuz, o facea atunci, pe acolo, prin santuri, care pe unde apuca, si dupa aia cu cantec, Tot Inainte voiosi pionieri spre victoria finala. Purtand un spectaculos trening cu vipusca, Ababei mergea in fata noastra ca Ahile in fruntea oastei de mirmidoni, racnind in rastimpuri ordine scurte, severe si repartizandu-ne pe grupuri, ghidandu-ne in misiunea noastra de insemnatate nationala: sortarea de cartofi pe categorii. Fiecare aveam cate o galeata, adusa de acasa, eu aveam galeata de gunoi. Care si-a permis si-a luat galeata noua, la moda, cu culori in tendinte, maner rotund, fite, figuri.
Cartofii trebuiau alesi dupa marime : mari, pe care ii manca Ceausescu, cred, mijlocii care trebuiau sa ajunga pe la aprozare, asa ni s-a spus, nu stiu, n-am vazut si mici care trebuiau sa ajunga la animale, de aia mai vazusem, stiam de ei. Dupa un indelungat si complicat proces de gandire analitica, Alina Antohi hotara locul unde trebuia asezata fiecare gramada, indicand fiecaruia ce fel de cartofi trebuie sa aleaga, unde sa ii puna, traseul, directia, ma rog chestii din astea complicate pe care numai o minte deosebita, cum era a ei, putea sa le desluseasca. O parte din baieti printre care, recunosc, ma aflam si eu, astepta pe tot parcursul zilei in block-starturi , fiind gata in orice clipa sa care galeata EI, cu cartofii alesi de EA . Ii luam galeata din mana, atingandu-i in treacat degetele fine, sub privirile ei ingaduitoare si stiu ca in momentele alea nici nu ii simteam greutatea, fiind coplesit de onoarea pe care Alina mi-o acorda. In acea clipa ma gandeam ca, daca raiul exista inseamna ca e la fel ca tarlaua de la Cordun si imi doream sa fie cat mai lungi clipele misiunii mele. Ii duceam galeata inapoi si interpretam orice gest al ei ca pe o multumire si o recunoastere a faptului ca nimeni nu putea sa ii poarte galeata cu cartofi mai bine decat mine. Ma intorceam la grupul meu de baieti, umflandu-ma in pene ca un curcan, imaginandu-mi ca Alina se uita dupa mine de sub umbrela ei, ca avea si o umbrela din aia de ploaie cu care se proteja de soare. Aiurea, sunt sigur acum ca Alina facea pariuri cu tovarasele Itta si Lavinia, incercand sa prezica ce fraier ii va lua galeata data urmatoare. “-Bravo Alina ! Frumos ! Dadeai cu toporul in esafodul iubirii ce ti-o purtam!”
Molesiti si pleostiti de soare ca Alina Barbu cand o asculta la Romana, ne foiam pe camp toata ziua cu cartofii, asteptand sa se termine, sa mergem acasa, sa o luam dimineata de la capat. Unii dintre baieti mai sterpeleam prin maneca de la trening cate un cartof, doi, mai mari sa ii luam cu noi si speram sa nu ne prinda tractoristii transformati in supraveghetori. Seara bagam la stomac cartofi prajiti in untura cu paine pe cartela, asezonati cu boabe de soia, ca langa tarlaua de cartofi era si una de soia si mai piteam si de aia prin buzunare. O minteam pe mama ca ne-a lasat dirigu sa luam cartofi, chiar el ne-a dat. Aiurea, Ababei abia daca iti dadea media…
Dupa vreo doua zile, imi incolteste in cap o idee. Ce-ar fi daca am executa lovitura loviturii ? Sa imi fac eu o echipa si sa ne carabanim acasa de capul nostru, prin lanul de papusoi de alaturi, incarcati cu o prada bogata de cartofi. Le impartasesc gandurile catorva baieti. Iosub imi zice din start ca nu se baga, el nu mananca decat carne, are alta dieta, nu baga carbohidrati, e axat pe proteina, gata Cipriane, tu-ti stii mersurile, eu am vazut porcu’ doar in poze, mi-e foame.
– Dudule, te bagi ?
– Ma bag!
– Cred si eu ca te bagi, ia uite in ce hal arati !
– Duca ?
– Ma bag si eu, ca nu pot sa cant la acordeon pe stomacu’ gol !
Se mai prind si Cristi Agachi, Lali, Moscu, Neagu, Palaghia si cred ca mai erau vreo doi dar din cauza tensiunii si a incarcaturii momentului respectiv nu mi-i amintesc.Buuun, ia sa facem un plan. Iau un bat si incep sa pictez prin praf: “ Maine facem gramada de cartofi mari ultima, mai aproape de porumb. Cand se incoloneaza lumea sa plece spre autobuze, noi stam mai in spate, il pandim pe diriginte, si cand asta se uita in alta parte ne culcam la pamant, asteptam sa se indeparteze toti, luam galetile cu cartofi si ne tiram prin papusoi. Dupa aia mai vedem. Nu se duce nimeni toata ziua sa ii care galeata Alinei, sa o duca singura, nu ii cade snurul, destul ne-a asuprit, ne concentram pe ce avem de facut ! Subliniasem chestia asta mai mult pentru mine, stiam ca daca s-ar fi uitat Antohi la mine i-as fi spus tot : si ce facusem si ce aveam de gand sa fac. I-as fi spus , cred, si asta: in vacante, cand veneam dupa 2 luni de stat la bunici, ma plimbam cu orele prin zona scolii si pe acolo prin cartier sperand sa o vad, sa o intalnesc ca din intamplare ( ia uitati ce prost sunt, si cum recunosc asta dupa 30 de ani).
A doua zi am aparut inarmat cu doua galeti, mai luasem una si de la vecinu’ . Baietii si ei, care cu plase, care cu cate doua bluze de trening sa le innoade manecile sa bage cartofii acolo, care cu geanta din aia de la masca de gaze, eram dotati, pregatiti, calculati, cu sange rece. Schimbam priviri complice pe la spatele lui Ababei care se plimba printre randuri tantos, ca pasa din Vidin printre ieniceri. Gata, fraiere, azi te facem, nici nu ai sa stii ce te-a lovit, ti-ai gasit beleaua cu noi, subminam economia nationala ! Alina Antohi, scancea zadarnic sub umbrela ei galbena, nedumerita ca nu vine nimeni sa care galeata EI cu cartofii alesi de EA si trebuie sa isi puna gladiolele in miscare. Timpul se scurgea greu, lucram mecanic, ca niste roboti, cu figurile impietrite, nici o grimasa nu trada ceea ce aveam de gand sa facem. Tensiunea plutea in aer, nici pasarile nu mai zburau pe deasupra. In sfarsit, arendasul Ababei da semnalul. Iobagii se incoloneaza in spatele umbrelei galbene detinute de comandanta de detasament. Noi ramanem in spate, hotarati, acum ori niciodata. Cardul se pune in miscare la ordinul dirigintelui care o ia un pic mai in fata ca sa se distinga de plebe si sa i se vada mai bine treningul fluturand ca un stindard. Acum e momentul. Ne trantim in transee, mergand pe burta spre galetile pline ochi, imbatati de iminenta succesului nostru. Le inhatam si o tulim in goana catre lanul de porumb unde se afla salvarea noastra. Eram aproape…
Deodata auzim strigate in spate.Facand o miscare din cap sa isi aseze un zuluf rebel care nu dadea bine la public, Ababei ne observase. O luase la goana dupa noi. Fugeam acum pentru viata noastra. Am aruncat din maini tot ce aveam, galeti, sacose, genti, toti cartofii si ne-am risipit care pe unde a apucat prin papusoi. Am declansat un sprint ireal, cred ca nu am fugit mai tare in viata mea, pacat ca nu m-a cronometrat nimeni, bateam recordul mondial. Eram cu totii constienti ca, daca ne-ar fi prins atunci, ar fi fost masacru. Imi amintesc cum s-a impiedicat si s-a prabusit Ababei la pamant in urma noastra si parca il vad si acum uitandu-se dupa noi , cu rotula infipta in tarana, cum ne indepartam. Ne-am continuat goana nebuna, am iesit din lan si am ajuns la sosea. Ne-am numarat, eram toti, a oprit Dudu un tractor cu remorca, ne-am urcat , am ajuns in oras si ne-am risipit pe la casele noastre.
Din ce mi-au povestit colegii, Ababei s-a intors la autobuzul care astepta, cu umerii cazuti, infrant si i-a spus Alinei un singur cuvant: LISTA. Antohi a inteles imediat, a luat o foaie si a insirat toti faptasii, cu mine cap de coloana, ca asa imi trebuia daca nu i-am carat galeata. Ne asteptau vremuri grele. Fapta aceasta reprobabila nu avea sa ramana fara urmari asa cum si treningul dirigintelui nu avea cum sa ramana fara gaura aferenta in dreptul genunchiului de la cazatura.
A doua zi nu a vorbit nimeni cu noi. Am fost tratati cu raceala, eram ostracizati, eram grupul proscrisilor. Daca va citi vreodata Dudu pe aici si nu intelege ii explic eu ca ostracizat e un fel de surghiun metaforic. Antohi si cu Lavinia ma priveau pe sub genele lor lungi exact cum il priveau nobilii transilvaneni pe Horea inainte sa il traga pe roata, ca aveau ei niste fantezii. A avut grija de noi batranul profesor de desen Manescu, care se uita cu un soi de mila amestecata cu blandete. Constantin Ababei nu a venit in ziua aia la Cordun. Cred ca a stat acasa, a ascultat Eye of the Tiger si s-a pregatit temeinic pentru confruntare.In urmatoarea dimineata, cand a aparut, era pregatit. Noi nu eram.
Pasea hotarat spre grupul nostru, al talharilor, scormonind febril in buzunarul de la piept al blugilor. Isi luase blugii si ii ridicase sus de tot in talie incat asa aveam eu impresia ca se cauta intr-un buzunar de la piept. Cred ca dusese treningul la peticit si nu au avut aia timp sa i-l termine. Venea spre noi si aveam impresia ca se multiplica, ca ne inconjoara, simteam ca nu aveam scapare. Incepusem deja sa recit in gand Teorema Tatal Nostru odata cu primul nume pe care il citise de pe hartia pe care o scosese din buzunar, Lista lui Schindler, pardon a Alinei… Ne-a aliniat si s-a plimbat cateva clipe, minute, ore, nici nu mai stiu, prin fata noastra, sadic si amenintator. Simteam iminenta pericolului, inevitabilul dezastru. Ne privea cu coada ochiului, cum vazusem eu la Luptatorii din Valea Misterioasa, maestrii aia de karate din filmul de la Unirea si parca il auzeam si cum scheuna ca Bruce Lee. A lovit. Scurt, fulgerator cate o palma la fiecare. Am apucat sa mai vad cerul, o pasare razleata fosnindu-si aripile speriata si pe Duca, prabusindu-se ca Ecaterina Teodoroiu cu un fir subtire de sange izvorandu-i din nara dreapta. Pe asta il lasase la urma, cred ca vazuse ca are capul mare si dorea sa prinda intai miscarea sa nu se faca de ras. M-a durut mult timp falca, asa cum cred ca i-a durut si pe baietii care au fost atunci alaturi de mine si poate candva, daca ma voi imbogati, ma voi duce si voi ridica un monument pe locul infrangerii noastre, o sa trec toate numele iar pe frontispiciu voi scrie:
“ ABABEI WAS HERE ! “

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

38 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Super! Chiar am ras cu pofta! Desi e trist!

  2. #3

    Vai de capul meu ceva mai boring nu am citit de mult timp.Ca sa nu va pierdeti minute pretioase am sa rezum: S-au dus unii si au furat cartofi, au fost prinsi si au primit o palma.Sfarsit.

    • #4

      Ai citit doar inceputul si sfarsitul vad, ai sarit de partea unde o fac toti posta pe Alina aia intre stiuleti. Alina urmand a fi cunoscuta mai tarziu sub numele de Alina Plugaru, “Plugaru” tragandu-i-se de la cat a arat in genunchi intre randurile de coceni.

    • #5

      Am citit de 14 povestea si tot nu am gasit unde o faceau posta pe Alina…

    • #6

      N-ai imaginatie suficienta…Sau nu esti insurat…

    • #7

      Pfff
      […]
      Iosub imi zice din start ca nu se baga, el nu mananca decat carne, are alta dieta, nu baga carbohidrati, e axat pe proteina, gata Cipriane, tu-ti stii mersurile, eu am vazut porcu’ doar in poze, mi-e foame.
      – Dudule, te bagi ?
      – Ma bag!
      – Cred si eu ca te bagi, ia uite in ce hal arati !
      – Duca ?
      – Ma bag si eu, ca nu pot sa cant la acordeon pe stomacu’ gol !
      Se mai prind si Cristi Agachi, Lali, Moscu, Neagu, Palaghia si cred ca mai erau vreo doi dar din cauza tensiunii si a incarcaturii momentului respectiv nu mi-i amintesc
      […]

      Porcul era numele de cod al Alinei aleia, baietii o stiau doar din poze, era cam grasa dar stii ca astea grasele dau cel mai aprig la sorici.

    • #8

      Bine coaeeeeeee !!

    • #9

      Tizule cine te opreste frate sa scrii tu ceva mai interesant si mai putin plictisitor ?

  3. #10

    TL;DR
    BANUIESC ca iara suna tac’su dupa vreunul sa il cheme acasa?

  4. #11

    N-am pierdut nici o campanie agricola de toamna intre 1975 – 1985. Romanie te-am urit pentru asta.

  5. #12

    Asa o palma mi-am luat de la un profesor pe care nu il aveam la clasa, Istratescu se numea. Ne pregateam sa urcam in autobuze si i s-a parut lui ca nu sunt suficient de motivat si proactiv pentru a culege strugurii de vin de la CAP Grebanu. Mi-a ars o palma cu ura socialista , asa, din viteza, de am cazut sub autobuz . Nu pot sa uit cum mi-at trosnit gatul cand m-a lovit . Acum, dupa 30 de ani ma intalnesc zilnic cu profesorul Istratescu. Nu isi aminteste de mine si in fiecare zi ma intreb cum ar fi sa ii intorc palma aia cu aceeasi ura si sa ii povestesc ce s-a perecut in toamna lui 83.

    • #13

      de ce nu i-o intorci? daca te bazezi pe karma, nu se va intampla niciodata si o sa moara si nu o sa mai apuci sa i-o platesti. ii urasc visceral pe porcii astia care juisau pe ascuns lovind copii.

    • #14

      Si eu i-as intoarce-o, cu un “‘tuz morții mă-ti” dobândă…..

    • #15

      Și eu il vad des pe Ababei. A fost si inspector scolar, probabil ca rasplata pentru meritele lui deosebite in educarea pionierilor patriei. Acum e un moșneag, nici nu il bag in seama cand il vad. Cateodata parca l-as confrunta, doar verbal, dar nu cred ca ar avea vreun rost. O sa isi manance pensia in continuare pentru ca , la cei ca el, nu exista remuscari…

  6. #16

    Un rezumat la rezumat?

    • #17

      De ce dai, ma? De ce dai? (George Mihaita in Reconstituirea)

    • #18

      Te doare ma? Te doare?

      Ma doare ma! Ma doare-n cur ma!

    • #19

      E posibil s-o dai, da’ e probabil s-o iei !

  7. #20

    In felul asta sunt scrise si scenariile la filme romanesti? D-aia nu ma mira scenele de 5 minute cu mancat o ciorba.

  8. #21

    Lui Bula ii era lene sa sparga lemnele de foc, desi iarna batea la usa si statea toata ziua si tragea la masea sub cicaleala nevestii.
    La un moment dat trag in fata casei un Aro si o duba ale Militiei.
    Bula: Dom’le ce dracu e asta, ce am facut?
    Militian: Avem informatii ca ascundeti droguri de mare risc in lemnele astea!
    Bula: Ba voi sunteti tampiti, pai mai traiam eu in cocioaba asta daca vindeam droguri?
    Militian: Nu ne intereseaza! Baieti (uitandu-se spre subordonati) spargeti toate lemnele din curtea asta.
    Dupa jumatate de zi, vine militianul si spune ca nu au gasit nici urma de drog si ca isi cere scuze pentru stricaciuni.
    Pe seara vine in vizita cumnatul Strula.
    Strula: Ce faci ma Bula, au venit baietii pe care i-am trimis eu sa iti sparga lemnele?
    Bula: Ba tu esti tampit, ce sperietura am tras!
    Stula: Eh lasa, ca asa te-ai speriat si anul trecut cand i-am trimis sa iti are parloaga din spatele casei, putoarea dracului ce esti!

  9. #22

    Septembrie ’89, soare, cald si frumos. Ma duc singurica la scoala dimineata, clasa a 3-a (oras mic, benzina cu ratia, un singur caine vagabond intre blocuri-bland si prost, ii curgeau peticile din blana). La scoala-haos, “mergem in practica la cules bumbac”. De obicei p-astia din clasele primare nu-i scoteau, dar la noi in judet era inspector Barbuleasca (cica sora lu’ Ceasca), nu stiai ce idei le veneau trepadusilor s-o multumeasca. “Va duceti acasa si va pregatiti, intr-o ora sunteti inapoi”. Unii au avut noroc c-au gasit un adult p-acasa si nu i-a mai lasat sa plece, altii au avut noroc de mai multa minte si au decis singuri sa ramana acasa. Eu n-am avut noroc nici de una, nici de alta. Mi-am pus hainele alea cu care o ajutam pe mama la cele 2 straturi de ceapa si 10 fire de rosii din gradina de la tataie, pun niste mancare in ceva (salata de vinete, tin minte si acum; painea lipseste din peisajul amintirilor mele) si ma intorc la scoala. Alaturi de ceilalti ghinionisti ma sui intr-un autobuz si suntem debarcati la cativa km de oras, in mijlocul campului. V-am zis ca n-am avut noroc de minte multe. Mi-am franjurit degetele in capsulele alea tari de bumbac (cativa ani mai tarziu n-am avut dileme la “coliba unchiului Tom”) si am cules un rand jumate. Altii s-au distrat, au luat bumbac in buzunare (luni de zile G si A au tot folosit ghemotoace d-alea la pictura), am mancat salata de vinete fara paine si n-am baut apa. C-am uitat sa-mi iau. Sau oi fi baut 2 stropi ca nici altii n-aveau mai multa, dar amintirea zice ca n-a fost nici paine, nici apa. Ne punem pe asteptat autobuzele. Care nu mai vin. Si o luam la pas pe sub soarele arzator cativa km pana in oras. Care n-a vazut soare de septembrie in sudul extrem n-a vazut soare. Din cand in cand mai strorceam o urma de putere si “alergam” inaintea sirului de copii sa ma odihnesc pe o bancuta de la vreo poarta pana se termina tot sirul. Pana la urma am ajuns acasa.

  10. #23

    Cartofi, Alina, trening. E bun pentru TIFF!

    • #24

      lipsesc tiganii, please.

    • #25

      Si ciorba in bucataria deprimanta. Si ciorba e deprimanta, dar mai ales bucataria. Si musamaua.

    • #26

      Ciorba era de cartofi bineinteles.

  11. Hm… Asta ma face sa imi amintesc, crunt si sever… poate nu o sa va placa, nu o sa ma credeti dar…
    Era vara anului 1991 parca ori 1992, in fine… eram in clasa a 4 sau a 5-a, la o scoala generala undeva in S… Teleroman pe numele locului… Era cald, vara muscase din noi si ne pictase pielea in culori diverse in functie de tipicul humanoid sau preocuparilor noastre, eu de pilda nu prea eream bronzat… fiind cu ten deschis si cum recomandarile vremurilor de atunci era evitarea solara cu cat mai mult, cu atat mai bine… Vara, superba in S, plina de praf… plictis si jocurile copilariei: batai cu pietre pe gasti intre strazi… laurea cu asalt a garlei, praduirea de gradini de zarzavaturi sau viile satenilor, ca de eram cam multi baieti si plini de verva si nebunie specific pre-adolescentina… plus ca pe la tv, incepusera pe la Telecinemateca o serie de filme japoneze: Sabia Bushihudo ori filme de gen… noi, gasca nebuna de pe strada mea stateam cam aprope de iesirea din comuna, dupa cateva luni, de… iunie si iulie plus un inceput de august banal si predictibil… mergem sa ne facem sabii ninja din tevile de la sistemul de irigatii de prin apropiere… Zis si facut, cam 10 insi pus pe distractie si cu inimile cam stranse mergem la iesire pe camp, observam cam 5 minute daca e vre-un paznic si pam-pam rupem spitele de la irigatiile aeriene ce deserveau un ias in paragina. Eu mi-am luat trei spite pentru acasa sa le bat cu ciocanul si sa le dau o forma cat de cat, sa semene in final cu o sabie cum vazuesm eu prin filme…
    Pff, luai tepusa de fier, in fine era o bucata, o teava patrata de otel, goala la mijloc, ruginta dar avusesm grija ca sa alegem pe cele cu adevarat trainice si neoxidate total… Am batut cu ciocanul in ziua aia de ma luase mama dreaq. N-am mai fost bun de nimic cam pana seara dupa ce am facut 2 sabii strasnice lungi de cam 80 de centimetri si deosebit de usoare si manevrabile… Pai ce, ne-a rabadat dracii pana nu ne-am inaramat cam 6 sau 7 insi, neste tarani in devenire, sanatosi si rumeni in obraji dar cu sabii ninja faurite din elemente de irigatii… Ne-am hotarat sa mergem sa praduim un lan de flaorea soareleui… ca de, era mai mult o scuza ca vroiam sa ne duelam sa vedem care e mai mester in manuirea sabiei. Plecam noi cam pe la 3 sau 4 dupa – amiaza, o caldura uriasa si un soare mandru si atotputernic in imparatia sa, ne intampina pe soseau nationala ce dadea spre campul taman bun de floarea soarelui… Ajungem, noi: sabiile plus sacosele aferente pentru semintele de floarea soarelui, le umplem… si, dracia daciilor… facem un fel de ring cam rotund, culcand la pamant mai inspre mijloculuui lanului, tulpinile de floare soarelui… sa nu ne vada nimeni si sa ne intrerupa. Regula era ca nu era nici o regula, mai ceva ca in fight club… Scot sabia, batuta cu ciocanul de mine, temeinic si putin incovoiata… scot si ailalti sabiile de ti se facea frica se te uiti la noi, ce sa mai, eram cei mai ai dreaq indivizi din zona, periculosi de ne evitau si paznicii la momentul respectiv :))) …. Dupa cateva schimburi si dueluri din astea mai domoale si de incercare, eu si cu un invid cu 2 ani mai mare sau ceva, fiind certati… ne cam feream sa ne inclestam sabiile… pana la urma il mai injur eu nitel, mai face el caterinca de mine si incepe duleul, fratioare… datea al cu ura: chiar deosebita… hm, ieseau scantei, eu incasam lovitura dupa lovitura, doar aveam cel mai bun otel la sabia faurita de mine ( avusem sansa sa dau de o teava din elementii de irigatii, cam 93 % neruginita)… Ii zic, a se opreasca, ca ma cam luasem un pic de ganduri, asta era si fratele, na sa vezi belea, imi iau bataie dracu pe aci ori mai rau. Ma, si pun mana si mi ti-l iau pe asta la o serie de lovituri bine tintite si calculate cu o forta dezlantuita de o ura malefica demna de cava mai bun, cum mai mi se intamplase o singura data in viata pana atunci… cu greu ne-am oprit, asta dupa ce in prealabil, ii facusem lama sabie pardaf, era facuta in bucati… caci de la o lovitura naprasnica de a mea, a lui sabie se facuse tandari cu un zgomt ca de sticla sparta… ehe, asa ceva nu o sa mai vad prea curand… Am vrut chiar sa ii dau una in cap, cu taisu, prea se facuse de la dracea cu mine de imi era frica la un moment dat ca ma si lichideaza, miselul… ura atinsese cote insuportabile… dar m-am gandit… si l-am crutat.
    Imi cam luaserea frica, eream vedeta de acum in grup… spadasin adevarat… dar totul trece si se uita dar parca vad si acum sentimentele alea razboinice in clepsidra si pe retina inimii mele… Eh ce vremuri, ce intamplari si ce sa mai… viata e minunata, uneori: altadata e asa si asa si cum vrea ea, tu sa fii mai bun ca ea…

    • #28

      ” fiind cu ten deschis” de aici mi-am dat seama ca urmeaza o povestire SF.

    • #29

      ăsta da TL; DR …

  12. #30

    Cand am vazut titlul, m-a dus gandul din start la Dacia. Mai jaf decat Dacia nu a existat pe vremea comunismului.

  13. #31

    juri că e copilăria copilului universal.
    creangă, ține’te bine!

  14. #32

    Era tot așa, toamna unui an de la sfârșitul anilor 80. Tocmai terminaserăm două săptămâni de practică industrială, adică dat la pilă, ne pregăteam să începem școala, când a venit diriga și ne-a anunțat că liceului nostru i-a venit rândul la munca patriotica în agricultură: sortat de ceapă și cartofi. Deci de luni să venim îmbrăcați mai ponosit, nu în uniformă.

    Luni dimineața, pe răcoare, ne așteptau niște autobuze vechi și prăfuite, ceva ca un Roman 112 interurban, excesiv de zgomotoase și de lente. Cu autobuzele astea ne-au plimbat toată săptămâna. Un coleg era pregătit pentru drum lung, avea un fel de casetofon vechi care gâjâia ceva Scorpions, mai destindea atmosfera. Ne-a făcut drumul mai suportabil.

    Odată ajunși acolo, am luat în primire ceapa. Erau niște lăzi mari, ceva gen mai mari de 1 metru cub, și eram câte 4 inși la o ladă de-aia. Aveam două coșuri mari, modelul cu 2 mânere, unul pentru ceapa bună, celălalt pentru ceapa stricată. Da, la noi sortarea nu era după mărime, era după stricată sau bună. A și întrebat unul:
    – Cum recunoaștem ceapa stricată de cea bună? (Deh, oameni crescuți la oraș, nu prea știam noi cum arată ceapa).
    I-a răspuns ăla de la depozit:
    – Vezi și tu, dacă arată bine, dacă ai mânca-o, e bună. Altfel e stricată.

    Norma era să terminăm lada aia imensă până seara. Zis și făcut. Ne-am apucat cu hărnicie de umplut coșurile, când se umplea un coș mergeam și-l goleam undeva, într-o grămada imensă. La grămada de ceapă bună nu era nimeni, puteai să arunci ce vrei acolo, în schimb la grămada de ceapă stricată stăteau niște țigănci de pază, ca să nu aruncăm ceapă din cea bună, să nu sabotăm cumva economia socialistă. Ajungem noi cu un coș doldora de ceapă stricată, se apuca țiganca să-l controleze.
    – Ia uite ce ceapă bună aruncați voi aici! Asta nu e stricată, e bună! Uite, și asta e bună!
    Și ne dădea înapoi toate stricăciunile, a păstrat vreo 3 de-alea complet putrezite, restul erau bune. Noi vociferam, hai mă nene, asta nu e bună, nu te uiți la ea? Aia nu și nu, că aruncăm bunătate de ceapă. Ne-a trimis cu stricăciunile înapoi.

    Am mers înapoi și am schimbat strategia. Am ales câteva cepe de-alea putrede. Știți cum arată o ceapă stricată? Este foarte moale și conține un fel de puroi roșu, lipicios, cu miros pestilențial. Greață instant, dacă te ia prin surprindere vomiți violent. Am plasat strategic 5-6 specimene de-asta în coșul cu cepe stricate, unde bagă țiganca mână să nimerească o de-asta, să i se facă scârbă și să arunce tot coșul. Copii naivi 🙂 Țiganca era imună, a extras specimenele noastre și le-a aruncat, restul coșului l-a decretat bun.

    Am înțeles până la urmă care era mersul. Am ales juma’ de coș de cepe complet distruse, am cărat tot restul la ceapă bună, ne-am terminat norma în timp record.

    Acum știți de ce se găsea ceapă stricată la aprozar.

    • #33

      Amice, cred ca am fost la acelasi liceu, ca lucrurile au fost identice si la practica mea… Bine, la mine mai erau si niste batai fulger cu ceapa, cand se ducea cate un prof sa se pișe sau se duceau la o țigare se pornea bataia cu cepe… Totul dura 5-6 secunde, cepele putrede erau “armele” cele mai cautate. Dupa 2 saptamani de ceapa am mai prins una de dar la pilă, vorba ta, am facut febra musculara cu niste cuiere de cacat…

  15. #34

    Ultima defilare care a avut loc de 23 August 1989 prin fata a ceea ce trebuia sa fie azi Muzeul de Istorie de pe la Eroilor. Dupa ani de zile de sortat, ceapa , rosii, cartofi, udat porumb cu canita in toate perioadele de practica si dupa terminatul scolilor au inceput exercitiile pentru parade din timpul serviciului. Vara 40 de grade, femei imbracate in rochii de naylon care se incalzeau in draci in bataia soarelui pana faceau bubite pe corp. Am avut “noroc” ca am intrat in spital de la o toxinfectie alimentara si nu am mai participat la parada. Oricum sefa de la partid s-a dus personal sa verifice la spital daca nu e facatura ca sa ma mustruluiasca pe linie de partid……nuuuu eu inca ma rasteam la bocanci cu perfuzia in mana si pe 23 august. Colegele au resmtit toata perioada de instructie. Imbracate in rochitele alea scurte din plastic si tenisi cu 2 numere mai mari erau toata ziua lac de apa si la ultima instructie care a avut loc chiar pe Stirbey Voda au gasit un nene care uda curtea si florile. L-au rugat sa puna furtunul de apa pe ele sa se racoreasca….saracul nene prima data s-a blocat sa vada asemenea lucru. In ziua de parada nenea era cu furtunul la poarta. Cred ca deja isi dorea inca o parada sa puna furtunul pe asa fete frumoase…ele saracele au ramas cu o urticarie creata de rochitele alea de plastic de n-au mai purtat toata viata ceva cu sintetic pe ele. Eu am ramas cu ficatul si fierea in pom prin spital….”noroc” ca boala era pe bune ca altfel oricum mi-am primit partea de mustruluiala ca mi-am gasit sa ma imbolnavesc ca sa nu mai particip la parada. Am sperat din tot sufletul sa nu mai paticipe nimeni la vreo parada, practica agricola sau alte mizerii de genul in viata lui….si m-a ascultat!

  16. Te-a lovit profesorul? Murea tata cu el de gat dacă mă atingea. Nu aveau voie să te lovească, că nu erau organe de ordine.
    Nu mi s-a întâmplat niciodată să mă lovească un profesor în epoca comunistă, abia prin 92, în clasa a 6-a, mi-a dat diriga 2 palme că l-am înjurat pe unu’ de-a mă-sii, în clasă.
    I-am spus mamei si-a doua zi s-a dus peste aia.
    Nu știu ce-au vorbit, ce-au comentat, însă nu s-a mai reperat. Bine, nici eu n-am mai zic ceva urat când era vreun profesor prin preajma.

  17. #36

    Parca in engleza suna un pic urat.

  18. #38

    Un text scris dintr-o răsuflare, l-am citit la fel! Well done, Robert!