Pentru ca foarte multi dintre voi nu stiau cum vine chestia cu legitima aparare, drăguța si reaua mea avocata, Claudia de la EU Legal Services, a scris, doar pentru voi, un frumos articol lamuritor.

In fapt, o batrana de 80 de ani, aparandu-se, potrivit sustinerilor sale, de partea vatamata care a incercat sa o violeze, a lovit-o pe aceasta din urma pana cand si-a pierdut viata, dupa ce potentialul violator aflat in stare de ebrietate se impiedicase si cazuse.

In drept, fapta a fost initial incadrata ca infractiune de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, fiind schimbata ulterior in infractiunea de omor, retinandu-se totodata incidenta unei circumstante atenuante, respectiv provocarea.

Cu titlu preliminar, se impune a se face distinctia dintre infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte si infractiunea de omor. Potrivit dispozitiilor Codului Penal, infractiunea de omor consta in uciderea cu intentie unei persoane, iar infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte este definita ca actiunea violenta (lovire, violenta, vatamare corporala) care a avut ca urmare moartea victimei.

Desi cele doua infractiuni se aseamana sub aspectul laturii obiective, in sensul ca ambele infractiuni au ca element material o agresiune asupra victimei ce a condus la moartea acesteia, deosebirea consta in forma de vinovatie cu care s-a actionat.

In aceeasi ordine de idei, infractiunea de omor se savarseste cu intentie directa (prevede rezultatul faptei sale si-l urmareste) sau indirecta (il prevede, nu-l urmareste dar accepta posibilitatea producerii lui), diferentiindu-se de infractiunea de loviri sau alte vatamari cauzatoare de moarte ce se comite cu intentie depasita (fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului).

In consecinta, pentru delimitarea celor doua infractiuni, trebuie analizata pozitia subiectiva a faptuitorului, intentia cu care acesta a actionat. Pentru identificarea formei de vinovatie a faptuitorului, se au in vedere o serie de criterii, dintre care enumeram : capacitatea obiectului folosit de a produce moartea, numarul si intensitatea loviturilor, considerarea regiunii corporale lezate ca zona vitala a corpului. Raportandu-ne la cazul de fata, probabil a fost luata in considerare in vederea reincadrarii faptei staruinta inculpatei in a –i aplica lovituri victimei, desi, aceasta din urma se afla in stare de inconstienta, ceea ce poate conduce la retinerea infractiunii de omor cu intentie indirecta, deoarece s-a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal prin continuarea aplicarii de lovituri in zona capului.

Avand in vedere situatia faptica prezentata, ne intrebam de ce in cauza s-a retinut de catre organele abilitate incidenta unei circumstante atenuante in detrimentul unei cauze justificative sau de neimputabilitate care ar fi dus la neraspunderea faptutorului sau la inlaturarea vinovatiei acestuia?

Pentru formularea unui raspuns, am examinat articolele din Codul Penal care se refera la legitima aparare ca si cauza generala de excludere a infractiunii, excesul neimputabil ca si cauza de neimputabilitate, de inlaturare a vinovatiei faptuitorului daca sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile legale cat si circumstantele atenuante:
– Art. 19: Legitima apărare
(1)Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare.
(2)Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.
(3)Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.
– Art. 26: Excesul neimputabil
(1)Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.
– Art. 75: Circumstanţe atenuante
(1)Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:
a)săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

Analizand textele de lege, observam ca legitima aparare reprezinta o cauza justificativa care opereaza in situatia existentei unui atac material (fizic, acte de violenta, fiind exclus atacul verbal, scris etc.), direct (nu exista niciun obstacol intre agresor si victima), imediat (apararea survine intr-un interval relativ scurt de timp) si injust (nelegal) si care se intemeiaza pe faptul ca, in anumite conditii, legea poate permite oricarei persoane sa se apere cu forta cand este supusa unei agresiuni, in vederea restabilirii ordinii de drept incalcata. O conditie esentiala insa pentru calificarea faptei ca fiind savarsita in legitima aparare o constituie raportul de proportionalitate intre atac si aparare.

Astfel, apararea trebuie sa fie necesara si proportionala, intrucat nu putem raspunde unei lovituri de intensitate mica cu un omor. Existenta proportionalitatii intre actiunea faptuitorului de a se apara si agresiunea la care este supus din partea victimei este determinata de mai multi factori care se iau in calcul: zona de pe corp unde sunt aplicate loviturile, numarul si intensitatea acestora, instrumentele utilizate in savarsirea infractiunii, etc. Totodata, apararea trebuie sa survina ca urmare a unui atac material si direct care sa puna in pericol persoana faptuitorului.

Pentru o mai buna intelegere, luand spre exemplu speta de mai sus, unde instanta a considerat ca nu opereaza legitima aparare, intrucat probabil a considerat ca nu exista proportionalitate intre actiunea inculpatei (aplicarea de multiple lovituri la nivelul capului) si eventualul gest al victimei omorului (tragere de fusta, pipaieli, lovirea cu pumnii in piept, prinderea stransa de mana), gest care nu poate fi caracterizat ca atac material si direct care sa puna in pericol viata inculpatului si care sa determine astfel in constiinta batranei ideea ca nu poate fi inlaturat decat prin aplicarea de multiple lovituri cu cizma la nivelul capului si smulgerea parului. Insa, pe de alta parte, legea nici nu exemplifica clar ce actiuni sunt considerate permise sau nu intr-o astfel de situatie. Mai mult, faptul ca sustinerile batranei nu au putut fi sprijinite sau confirmate de nici un mijloc de proba (un eventual martor ocular), neavand astfel certitudinea ca victima a agresat-o, asa cum aceasta a declarat, se poate sa fi fost in detrimentul acesteia.

Excesul neimputabil in legitima aparare inlatura vinovatia faptuitorului atunci cand acesta din cauza tulburarii sau a temerii nu si-a dat seama că riposta sa depaseste periculozitatea atacului, precum şi atunci cand cel ce se apara, desi are reprezentarea faptului ca riposta sa ar avea consecinţe mai grave, desi nu le doreste, le accepta. Cat priveste starea de tulburare sau temere se apreciază în concret, de la caz la caz, în funcţie de starea fizică şi psihică a celui care se apără şi poate fi reţinută pe baza probelor prezentate in lamurirea cauzei (ex: raport de expertiza psihiatrica, medico-legal etc.).

Pot totusi exista situaţii în care aceste clauze de neimputabilitate se găsesc la limita legii, în sensul că ar trebui ca de fiecare dată între atac şi ripostă să existe un anumit grad care să permită celui ce a devenit agresor prin rezultatul faptei sale, daca acesta nu ar fi atins zonele vitale (cap) ci ar fi lovit alte zone ale corpului (ex: maini, picioare) ar fi fost vorba de o altă infracţiune, mai modestaPlecand de la premisa ca faptuitoarea l-a agresat, necunoscand starea persoanei vatamate si tinand cont de varsta inaintata, se poate cristaliza ideea ca apararea inculpatei caracterizata printr-o violenta continua a fost cauzata de tulburarea sau temerea inoculata de un eventual viol. Insa, daca ne raportam la imprejurarile apararii, respectiv dupa tentativa de viol si pe fondul starii de inconstienta,se poate retine ca nu este incidenta depasirea limitelor legitimei aparari reglementata sub forma excesului neimputabil in art. 26 CP.

In consecinta, daca tentativa de viol nu poate reprezenta un atac din perspectiva legitimei aparari si nici cauza unei tulburari sau emotii care sa se incadreze sub forma excesului neimputabil, putem aprecia in functie de imprejurarile cauzei ca poate constitui o provocare care sa fi precedat apararea violenta a inculpatei. Astfel, in cazul provocarii (art. 75 alin 1 lit. a) suntem in prezenta unei reactii probabil de razbunare, de pedepsire a provocatorului dupa ce a avut loc provocarea din partea acestuia. Riposta provocatului nu poate fi considerata legitima aparare deoarece ea s-a infaptuit dupa consumarea atacului, adica s-a indreptat contra unui atac trecut.

Din punct de vedere al efectelor pe care le produc, Codul penal stipuleaza ca in cazul retinerii unei cauze justificative – legitima aparare sau a unei cauze de neimputabilitate – excesul neimputabil fapta nu constituie infractiune, obligand organele abilitate sa dispuna clasarea sau achitarea, dupa caz, conform Codului de procedura penala. Pe de cealalta parte, recunoasterea circumstantelor atenuante – provocarea, conduce la scaderea pedepsei aplicate, fapta continuand, insa, sa ramana infractiune. Astfel, potrivit art. 76 alin. 1 Cod penal, in cazul in care exista circumstante atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savarsita se reduc cu o treime.

Opinia de mai sus este bazata pe informatii din presa si media, nestiind cu exactitate probele si lucrarile din dosar, care probabil ar fi schimbat supozitiile facute cu privire la speta in cauza.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

100 comentarii Adaugă comentariu

  1. Deci daca iti da un pumn, ii dai si tu unul, daca scoate cutitul la tine, cauta repede un cutit, ca daca scoti pistolul, ai o problema mai mare ca el. Si ti-o iei legal. #binedestiut

    • N-ai inteles nimic. Ala te scuipa, tu scoti bardita si ii faci capul terci cu 57 de lovituri. Esti perfect legal in legitima aparare.

    • #3

      Dupa cum stiam, e normal ca si-a luat-o baba. Ea nu avea dovada pe cand a lasat dovada. Justice is bilnd.

    • Nu, raspunsul trebuie sa fie proportional cu gravitatea atacului nu cu instrumentul atacului.

      Daca ala scoate cutitul, intentia lui este clar de a te rani sau omori. Tu poti sa scoti tot un cutit, o ranga, un pistol si chiar o bazooka cu exact aceeasi intentie.

    • #5

      Daca ala a scos plua, care e arma adecvata cu care trebuia sa raspunda femeia ?

    • #6

      @rumbu, fals, daca nu se gaseste sange pe cutitul lui se poate spune ca a vrut sa ti-l faca cadou sau altele si faci parnaie exact ca baba. de asta nu exista ‘handshake deal’ pentru ca pentru orice trebuie sa ai dovada, daca dovezile te incrimineaza tu cam sugi soricu.

    • #7

      ps. dar ai dreptate atat timp cat ai si dovada, daca n-ai, e nasol.

  2. Din textul de mai sus (am citit doar partea cu legea, nu si speta cu baba la virginitatea careia s-a atentat) inteleg ca daca prind pe careva ca imi sare poarta sa intre in curte pot sa iau un retevei si sa-i rup picioarele. Da, l-am impiedicat sa intre curte; da, m-am cacat pe mine de frica pentru ca sunt cu copil in casa (eram “tulburat”). La fel si daca incearca sa-mi intre in casa.

    • #9

      nu la fel a procedat si pilotul, devenit apoi erou national, cand l-a impuscat pe unul la el in curte si a scapat basma curata?

    • #10

      Mai ales noaptea.

    • Nu, pilotul l-a impuscat pe ala cand incerca sa fuga din casa, spanzurat fiind de balcon.

  3. #12

    Va fac eu un rezumat: Intr-o tara cu sistem legislativ provenit dintr-unul fost totalitar, dreptul omului la aparare si integritatea propriei perspane este fragmentat pana la limita logicii, facandu-l de nefolosit fara consecinte.
    De aici rezulta:
    1. Teama nerationala fata de orice fel de violenta, chiar cea facuta pentru aparare directa.
    2. Ideea ca esti neputincios in fata oricărui fel de agresiune. Statul este singurul care detine puterea. Si face ce vrea cu ea prin interpusi.
    PS: Se discuta eliberarea tuturor celor cu ondamnari mai mici de trei ani.lor nu le pasa de diferenta dintre ” loviuri cauzatoare de moarte” si “omor” dar cred ca le este clar cui datorează recunostinta. A bon entendeur salut.

  4. #14

    cine poate citi asa ceva? e fain ca vrea sa explice, dar limbajul asta de lemn e moartea amorului (a nu se confunda cu omorului).

  5. #17

    TL DR 🙂

  6. #19

    Toata stima doamne avocat. Extrem de bine explicat si clar si pentru mine, care am avut un comentariu oarecum pro-babuta. Ceea ce vreau sa retinem e insa ca nu stim niciunul din noi cum am reactiona in situatii similare, astfel ca ar fi bine sa ne abtinem in a judeca femeia.
    In ceea ce priveste legitima aparare, e ft utila precizarea in ce conditii se considera legitima aparare. Dar presupunand ca vine cineva noaptea la 3 in curte (poate un minoritar tuciuriu) si vine spre tine destul de suparat iar langa tine ai doar o grebla sau un topor de crapat lemne, nu cred ca vei lua grebla.

  7. #21

    “In consecinta, daca tentativa de viol nu poate reprezenta un atac din perspectiva legitimei aparari si nici cauza unei tulburari sau emotii care sa se incadreze sub forma excesului neimputabil, putem aprecia in functie de imprejurarile cauzei ca poate constitui o provocare ” – am ramas perplex. Cum adica tentativa de viol nu reprezinta un atac si nici nu e cauza unei tulburari? Nu am inteles cine a gandit asemenea enormitate: judecatorii si e explicata aici sau e concluzia avocatei tale (ma indoiesc).

    Practic judecatorii au zis: n-a fost tentativa de viol (poate doar o mica hartuire)…

    • #22

      Domnu…daca nu ai acces la ce e de fapt in dosar si ai doar ce se arata prin presa nu poti decat sa faci presupuneri…
      La prima vedere se pare ca baba se apara de un potential viol…acum ca or fi fost amandoi beti, ala de fapt n-a vrut si vrea sa fuga de baba vicleana care l-a imbatat si vrea sa profite de virilitatea lui…nem tudom…
      Eu totusi tind sa cred ca era autoaparare…ca, conform legii noastre trebuia doar sa-l pipaie si ea si sa-i dea un pumn in piept cu o forta egala ….plm….

  8. #23

    Diferenta eu zic ca a fost facuta de avocat. Daca batrana avea bani sa isi ia un avocat mai bun, scapa.

    • #24

      De data asta suntem pe aceeasi lungime de unda.

  9. #25

    Mult, mult prea lung articolul lămuritor, deci am rămas nelămurit!:))))))))

  10. #26

    Eu astept opinia specialistilor.

  11. #27

    In consecinta daca pedofilul iti mangaie fetita pe cap nu ai voie sa-i cari picioare in gura pentru ca nu este proportional.
    Multumim din inima partidului…

  12. #28

    In primul rand nu pot sa nu imi aduc aminte de bancurile pe care avocatii le fac despre injineri cum ca sunt precum cainii lupi, adica inteligenti dar nu pot sa se exprime. Ei prin “exprimare” inteleg chineza scrisa cu Latin Extended B. In aia nici injinerii nici alti neavocati nu stiu sa se exprime.
    Referitor la subiectul articolului, eu as vrea sa stiu parerea doamnei avocat in 2 situatii:
    1. Sa presupunem ca doamna avocat ar merge cu RATB-ul (stim ca avocatii nu fac asa ceva, dar sa ne folosim putin imaginatia) si un individ ii pune mana pe fund. Se considera indreptatita sa ii dea o palma? Atentie, palma e agresiune, omul era doar tandru cu dumneaei, nu ii provoca nici o leziune nici macar temporara. Dar daca il loveste repetat cu poseta in cap se considera ca a depasit limitele legitimei aparari? Poseta e grea, are catarame metalice care il pot lovi pe om in ochi si provoca leziuni permanente, sa nu mai vorbim de cicatrici. Si, mai ales, e ok sa nu se opreasca dupa prima lovitura si sa continue sa il loveasca cu poseta?
    2. Sa presupunem ca, dupa ce a pipait multe femei in RATB si a scapat fara posete in cap, omul trece la pasul urmator: incearca sa o violeze pe doamna avocat. Si doamna avocat are ocazia sa apuce o bucata din bordurile omniprezente in Bucuresti si sa il loveasca pe individ cu ea in cap. Ar face-o? Daca da, se considera legitima aparare? Atentie, omul s-ar putea sa moara in urma loviturii, pentru ca – se stie – bordurile din Bucuresti sunt din piatra foarte dura. Daca doamna avocat isi accepta soarta atunci va ramane cu niscaiva traume fizice vindecabile si cu niste traume psihice permanente, dar putem compara asta cu viata unui om? Doamna avocat ar putea trai bine mersi cu traumele respective, pe cand agresorul cu creierii facuti terci probabil ca nu. Ce spune legea in cazul asta? Dar daca omul inca nu a trecut la treaba (deci atacul nu e direct inca) ci doar a inghesuit-o pe doamna avocat intr-un colt si tocmai se descheia la slitz? Si doamna avocat, profitand cu viclenie de neatentia lui a actionat violent si l-a facut KO permanent cu piatra?
    3. Sa presupunem ca individul respectiv a intrat peste doamna avocat in casa dumneaei. Si nu a trecut imediat la treaba ci a inceput sa caute prin casa chestii de furat. Dar doamna avocat se teme pentru viata si integritatea ei corporala si psihica, mai ales ca individul nu e mascat si stie ca poate fi recunoscut mai tarziu. Daca doamna avocat manata de astfel de ganduri pune mana pe un cutit de bucatarie si ii mai face individului un buzunar, se considera legitima aparare? Ca doar atacul nu a fost direct si imediat si nici nu e 100% sigur ca ar fi avut loc. Doar ca doamna avocat avea motive rezonabile sa se teama pentru viata dumneaei.
    Nu in ultimul rand, eu nu sunt lamurit cu prezumtia de nevinovatie in Romania. Adica de ce trebuia baba sa dovedeasca cu martori ca a fost legitima autoapararare. Prezumtia de nevinovatie inseamna – dupa gandirea mea de neavocat – ca procurorul trebuia sa dovedeasca contrariul, adica vinovatia babei. Si in lipsa martorilor baba scapa.

    • #29

      per total ai dreptate, dar esti in mod inutil agresiv la adresa doamnei avocat. nu dumneaei a facut aceste legi cretine, ci doar a incercat sa le explice pe intelesul majoritatii.

    • #30

      oamenii, cu cat sunt mai inculti si mai slab pregatiti, cu atat sunt mai agresivi

    • alex: sa presupunem ca esti in vaslui si ii pui mana pe fund doamnei avocat. Ea te impusca in cap. Era in legitima aparare, nu?

    • #32

      @thebblack, arhi: imi cer scuze pe aceasta cale doamnei avocat, recitind vad ca am fost excesiv de dur. Nu pot invoca (mai ales in Romania) legitima aparare, deoarece nu am fost atacat eu direct si oricum raspunsul nu ar fi fost proportional. Invoc in schimb circumstante atenuante: cand am citit “daca tentativa de viol nu poate reprezenta un atac din perspectiva legitimei aparari si nici cauza unei tulburari sau emotii” am vazut negru in fata ochilor. Serios, nu exista niciun “daca”, tentativa de viol e agresiune si punct, nu vad cum o instanta ar putea sa o considere drept altceva. Scuze, inca o data.

      @animaloo: iar o luam de la capat? De “slippery slope” ai auzit? Eu vorbesc de posete in cap pentru pipait si de (eventual) omor in caz de tentativa de viol nu de impuscat sau altceva. Si repet, daca stai cuminte in banca ta si nu pipai pe nimeni nu patesti nimic.

    • #33

      Voiam sa zic ceva, dar mi-a luat Thebblack vorbele din tastatura.

  13. #34

    Din ce spune dna avocat, o paralela ar fi cazul: daca-ti intra cineva in casa noaptea esti in legitima aparare daca-i dai in cap si se poate aplica acel art 26 daca l-ai omorat, daca te vede si fuge inapoi in strada si lovesti atunci nu mai esti in legitima aparare ci fapta ta se numeste razbunare, deci nici nu mai poate fi vorba sa apelezi la art 26. Intr-adevar incalcarea proprietatii se termina cand a iesit de pe ea, in cazul de fata tentativa de viol s-a terminat cand ala era cazut jos impiedecat si femeia putea iesi din curte de exemplu in loc sa se intoarca la el (cum inteleg ca s-a intamplat)

    • #35

      Exista bunuri imobile, gen casa ori teren in/pe care hotul poate cel mult calca si exista bunuri mobile cu care hotul fuge in spate. Daca hotul fuge cu inelul de logodna al bunicii, care e in familie de generatii si are o valoare sentimentala inestimabila, ai voie sa fugi dupa el, sa ii dai in cap si sa iei inelul inapoi sau te resemnezi cu ideea ca ce a gasit la tine in casa e al lui pentru ca – deh – a fugit deci deja se cheama ca te razbuni?

    • #36

      @alex, nu ai voie sa iti faci singur dreptate. Ai voie doar sa protejezi/aperi ce este al tau si sa o faci cu dovezi ce te dezincrimineaza.

    • #37

      @Verdell: “a-ti face singur dreptate” nu e ceea ce invoca cei mai multi romani cand aud de cazuri de genul celui din articol.
      Exemplul 1: dimineata cand ma duc la poiata sa hranesc gainile observ ca un gainar mi le-a furat. Incep sa ma gandesc cine ar fi putut sa imi faca una ca asta si, prin proces de eliminare ajung la vecinul X. Ma duc la el cu un par si ii fac scandal si daca nu scoate toate gainile ii dau una in cap in compensatie. Vecinul ramane cu traume pe viata sau chiar moare. Asta se cheama ca imi fac singur dreptate. E corect sa o consideram infractiune si sa o pedepsim.
      Exemplul 2: ma pregatesc de culcare tarziu, dupa un maraton de seriale sau ceva de genul si aud agitatie in curte in zona gainilor. Iau lanterna si parul si merg sa investighez. Il prind pe vecinul Y in flagrant delict de gainarie. Tip la el sa lase gainile jos. Vecinul Y in schimb ia o gaina in fiecare mana si fuge. Il urmaresc intr-o cursa spectaculoasa de vreo 200m garduri (ale vecinilor) + ceva parkour si il ajung din urma mult in afara curtii mele. Vecinul se incapataneaza sa tina gainile strans la piept. Ii dau cu parul in cap si le recuperez. Asta nu se cheama ca imi fac dreptate, se cheama ca imi recuperez bunurile, chiar daca Y ramane cu sechele pe viata sau decedeaza. Y putea in orice moment sa renunte la infractiune dar a ales sa nu o faca. Putem considera ca Y dorea de fapt in sinea lui sa moara (pentru ca era foarte simplu pentru el sa nu o pateasca), deci de fapt i-am facut un serviciu.
      3. Idem cu cazul 2, cu diferenta ca Y realizeaza caile gresite moral pe care a apucat si lasa gainile din maini. Il prind totusi din urma si ii dau cu parul in cap, desi bunurile mele erau deja practic recuperate. Asta e razbunare, deci infractiune desi cu oaresce circumstante atenuante.

      Ce spun eu acum e corect doar d.p.d.v. moral si logic. Legea romaneasca e aia care e deci s-ar putea sa considere diferit.

    • #38

      Acolo cred ca oricum nu-i vorba de legitima aparare. Cand e la tine in casa te poti simti amenintat si riposta. Poti riposta probabil si daca fuge cu inelul in sensu-l ca-l imobilizezi si-l iei inapoi, dar nu cred ca se poate pune problema de legitima aparare si art 26 daca-i dai in cap.

  14. #39

    Ai prea mult timp liber. Felicitari !

  15. #40

    evident, un articol destept care explica de ce doar 2% din cititorii tai merita atentia pe care le-o acorzi. restul au script cu tldr si altele asemenea. ma rog.

    pe de alta parte, ceva totusi e ilogic, in lege. expectatia (e in dex, am verificat) ca atunci cand raportul de forte e total disproportionat, reactia sa fie proportionala. aberatie – ala ii da babei o palma de o adoarme, te astepti ca ea sa procedeze la fel.

    injurati-i in continuare pe americani, unde un judecator vine si se pisa cu jet pe o asemenea acuzare. si asta cu legile romanesti, nu cu alea americane. ca cu alea, mi ti-l facea terci cu mitraliera si era eroina, nu trebuia sa-l rupa cu reteveiul in “zona vitala”.

    • #41

      No, sincer sa fiu nici cu unu de la americani nu m-as simti mai in siguranta. Am vazut cat de rapizi sunt ei in a da verdicte de multe ori gresite si apoi ii doare in pl.

  16. #42

    Sincer, n-am prea inteles partea cu “Riposta provocatului nu poate fi considerata legitima aparare deoarece ea s-a infaptuit dupa consumarea atacului, adica s-a indreptat contra unui atac trecut.”
    Adicatalea, daca ripostezi d-abia dupa ce te eliberezi din “ghearele” atacatorului, o faci degeaba, si mai e si de porc?!

    • #43

      Da, băbușca putea să fugă în răgazul dat de starea de inconștiență a vasluianului, dar ea a căutat să se răzbune

    • #44

      Exact!

    • #45

      in opinia mea, este gresit ca legitimitatea auto-apararii sa fie conditionata de posibilitatea victimei de a fugi de atacator. poate nu pot sa fug ca sunt schiop, poate nu vreau sa las in urma bunuri care sa-mi fie furate, poate mi-e teama sa fiu prins din urma, etc. prin alte tari exista “stand your ground” care da libertatea victimei de a se autoapara chiar daca ar putea fugi dar nu o face. toate conditionarile astea duse la absurd ingradesc dreptul victimei la autoaparare si parca sunt facute in avantajul agresorului. dupa eveniment toti procurorii si judecatorii stiu ei mai bine ce ar fi trebuit sa faca victima, diminuand responsabilitatea agresorului asupra evenimentului. pana la urma, daca vrei sa nu fii batut sau omorat, cum ar fi sa nu sari la bataie si sa nu violezi pe nimeni. daca o faci totusi, ce sa vezi – e posibil sa ti-o mai si iei.

  17. “Riposta provocatului nu poate fi considerata legitima aparare deoarece ea s-a infaptuit dupa consumarea atacului, adica s-a indreptat contra unui atac trecut.”
    Sa zicem ca cineva imbata/drogheaza/bate pina la inconstienta pe una si o violeaza in timp ce ea e inconstienta. Apoi tipul adoarme. Victima se trezeste si in timp ce atacatorul doarme bine mersi ea nu are voie sa ii crape capul cu veioza? Fiindca e vorba de un atac trecut?

    • #47

      Cu veioza nu. Proportional ar fi sa scoata vibratorul si sa-i dea in bot pana il lasa lat.

    • #48

      Asa e. Legitima aparare are loc la momentul atacului. Daca unu iti da un pumn, tu il parezi, apoi contraataci tot cu o lovitura de pumn e legitima aparare. Daca ala cade din pumnul tau si te duci si-i cari picioare in cap din care ala sa zicem ca moare sau ramane cu sechele, nu mai e legitima aparare.

    • #49

      @golby, gresit! daca iti da unul un pumn si il arezi, deja este un atac trecut. l-ai parat, gata. a trecut. ai dreptul sa dai si tu doar daca ala vrea sa dea el inca o data, dar si atunci ar fi riposta disproportionata deoarece ai demonstrat deja ca ai fi putut foarte bine sa il parezi si pe al doilea.

    • #50

      Ba cum sa nu aiba voie…
      La fel, daca un coleg iti da in clasa intai un pumn in mufa de stai 3 saptamani cu ochii invinetiti, pe la 30 de ani, dupa 10 ani de kick-boxing poti sa-i dai si tu un pumn in ochi -> legitima aparare, atac proportional, alea-alea.

  18. #51

    #babeti, da muieti is posmagii?
    Vine omul, va explica, exemplifica si voi va plangeti ca e prea lung si va e lene sa-l cititi.
    OK, limbajul e un pic greoi, dar se poate intelege.

    Personal, apreciez faptul ca si-a luat din timpul ei ca sa ne lamureasca pe noi. Si daca se poate sa mai scrie si despre alte chestii, voi fi maxim de incantat.

    • #52

      Ce nu convine comentatorilor agresivi de aici este ca duduia a argumentat vinovatia babei si nu NEvinovatia (asa cum isi doreau ei). Si cand nu ai argumente, ad hominem e cel mai la indemana.

    • #53

      @vlad ce nu convine comentatorilor si devin agresivi e faptul ca se simt nedreptatiti/te in cazul in care sunt puse in pozitia de a fi o victima care trebuie sa se apere.
      daca stai dupa lege, un talhar te poate lasa in p*a goala si cu dureri si daca ripostezi mai dur legea ti-o trage si ea. de ce violenta asta ? din cauza de nedreptate sociala. ( legea e cum e, judecatile au loc conform legii, organele de politie total ineficiente in prevenirea infractiunilor, recuperarea bunurilor, etc – de aici agresivitatea). agresivitatea apare cand lumea isi da seama ca din cauza legilor poate sa ajunga in pozitie de victima dubla.
      iti doresc sa nu te afli niciodata in situatii de genul. si doresc asta tuturor.
      dar, intreaba-l de exemplu pe senior daca politia a gasit faptasii care i-au golit casa. intreaba-l cum se simte pe tema asta.
      sau as putea sa povestesc cum cineva din familie a fost lovit pe trecerea de pietoni de un sofer baut, l-a dat in judecata pe respectivul si a pierdut procesul.
      asa ajungi agresiv pe teme de genul asta si nu e neaparat doar din educatie precara si capacitate intelectuala scazuta

  19. #54

    vreau sa stiu cum ati actiona daca noapte va intra cineva in casa si sunteti cu sotia si copiii care dorm. te gandesti pe moment ca si hotii respectivi, panicati daca aprindeti becul si-i surprindeti, pot recurge la acte extrem de grave. uciderea tuturor martorilor. de obicei gainarii fac asta si mai putin “profesionistii” dar intr-o situatie critica de spaima si acestia pot recurge la asa ceva. eu cel mai probabil m-as indrepta cu un corp masiv, care si protejeaza, precum un scaun, spre capul infractorului, sau orice alta zona critica cu o lovitura naucitoare – nu prea as sta pe ganduri.

    • #55

      probabil sunt multi care ar proceda asa, inclusiv eu. dar daca as vrea sa scap si basma curata, probabil in tot procesul acesta sau in timp ce domnul infractor face nani m-as alege cu un ochi vanat, un nas rupt, niste zgarieturi, etc.
      intrebarea e ce s-ar intampla daca cel care intra nu e singur si ii surprinzi? adica hai sa zicem unul e ok, ripostezi, hai poate si la 2 dar de la 2 in sus ai sanse sa scapi doar daca folosesti forta inegala. fie esti foarte puternic, fie esti ninja si ii dovedesti sau pui mana pe bata aia de baseball, shocker, etc. imi e clar ca in acest caz mi-o trage si legea de ma rupe.

  20. #56

    La fel de alambicata e si definirea armei albe in legislatia romana.

    • #57

      Corect. Daca ai cutit cu lama innegrita se mai considera arma alba?

  21. #58

    am citit… destul de atent. singura concluzie care poate fi trasa e ca baba putea fi considerata in legitima apararea DOAR daca il viola ea pe ala. si asta doar daca nu cumva ala nu murea in timpul actului pentru ca ar fi putut fi considerata reactie excesiva.

  22. #59

    Bine, hai să vă explic eu. Dacă vine la tine și îți pare ție că vine să omoare nu ezita. Chiar dacă ajungi la pușcărie după tot este mai bine decât la cimitir.

    • #60

      Eu cred ca mai bine mori rapid de mana aluia decat lent, in inchisoare. Si daca ai cazier de asta cu omor nu mai pui tu niciun job in veci, mori de foame dupa aia. Ori te omoara ala ori il omori tu tot mort se cheama ca esti.

    • #61

      Doar daca ești sărac mori în pușcărie. Dai un ban, zici că îți pare rău, scrii 2 cărți , ieși în 3 ani. Nu ai jucat Monopoly?

    • #62

      @alex. Viața înseamnă diversitate. Unii accepta sa fie victime alții nu. Cred ca este vorba despre asumarea consecințelor si înțelegerea faptului ca in viața uneori trebuie sa alegi in afara zonei de confort.

  23. #63

    Moamă, câte litere! Se poa’ mai prescurtat? De la o vreme nu mai am rabdare. 🙂

  24. #64

    Totusi nu cred ca-i clara aia cu proportionalitatea apararii cu atacul. Multi o inteleg ca daca te ataca cu o banana tu nu poti sa te aperi decat cu o portocala sau tot o banana dar neaparat mai mica. Parerea mea, proportionalitatea nu se refera la arma atacului ci la posibila consecinta a atacului. Mai concret, daca te ataca cu un cutit de 5 cm si viata iti e pericol poti sa scoti barosul de 10 kile si sa-i crapi capul. Asta-i proportionalitatea, cand iti e viata in pericol poti chiar sa-l omori.
    O situatie concreta care se intampla frecvent si multi mor asa. Iei un pumn, cazi, dupa care urmeaza traditionalul joc in picioare. Loviturile la cap iti pun viata in pericol asa incat poti sa te aperi cu absolut orice prinzi in mana (cutit, pistol, grenada) chiar daca atacatorul nu are nicio arma. Asa o vad eu.

    • #65

      degeaba o vezi tu asa daca nu o vede si doamna aia legata la ochi si cu balant-n mana.

  25. #66

    Nu ati inteles ideea. Dupa ce ii dai una atacatorului (cu ce ai la indemana) si l-ai imobilizat, iti tragi si tie una cu grija: sa fie vanataia cat mai mare dar sa nu stai prea mult la spital. Apoi declaratie: agresorul m-a atacat cu parul/toporul/orice… eu m-am eschivat, i-am luat obiectul din mana ca-n filme si i-am dat-o grav. Daca ala n-are martori, ai scapat.

  26. #67

    ”Astfel, apararea trebuie sa fie necesara si proportionala, intrucat nu putem raspunde unei lovituri de intensitate mica cu un omor.”

    Intrebare pentru doamna avocat.

    Daca un om ma omoara, eu cum il mai omor? Nu intentia sau declaratii (de genul ”O sa te omor!”), nu nu, direct pe neasteptate, ma omoara… eu cum il mai omor pe intrus (eu fiind mort), daca tot trebuie sa existe ”egalitate” si-n aceasta auto-aparare?

    • #68

      intreaba legiuitorul, nu e dansa vinovata ca asa e legea

      cea mai buna actiune in cazul unui furt/viol/etc. este cooperarea cu infractorul, bunurile materiale le recuperezi sau le ai asigurate, fizic incerci sa o dai la pace sau sa fugi

    • #69

      Atacul trebuie sa fie proportional nu rezultatul atacului.

      Gigel 1 da o palma >>> Gigel 2 raspunde cu un pumn. Asta e proportional.

      Gigel 1 da o palma >>> Gigel 2 il calca pe Gigel 1 in mod repetat cu motostivuitorul din dotare. No… asta nu e proportional.

    • #70

      @flat, mentalitatea asta de cooperare cu infractorul, autoimpusa sau impusa de altii, este una din principalele cauze care ne-a adus in marasmul in care ne zbatem. noi ii lasam pe aia sa ne fure, noi la randul nostru ii furam pe altii, ca ne lasa. si uite asa ajungem si la sapa de lemn si sa votam psd-ul ca sa ne-o ia si pe aia.

      pentru ca in loc de bate in dinti si gloante in cap noi “cooperam” cu infractorul.

      ce legi tampite. vine ala cu cutitu’ la tine “bani si bijuteriile” (sau conform cazului prezentat, vine cu pula sculata sa si-o bage la propriu in tine) si tu trebuie fie sa stai sa calculezi cam ce ar vrea ala sa faca si cam cat de departe e dispus sa mearga, fie sa cooperezi, in loc sa scoti pistolul, carabina, AG-ul si sa scapi planeta de un jeg.

      evident ca trebuie sa existe nuantari si limite la chestia asta, un scuipat sau o injuratura nu merita moartea, dar la noi se despica firul in 4 mult dincolo de limita la care aceste nuantari isi au rostul.

    • da negrule. Ala scoate cutitu la tine. Tu scoti pistolu. Ala lasa cutitu jos. Tu il impusti de la spate. Asta se cheama crima. Bine, daca ai un avocat bun, nu 😀

    • #72

      @animaloo, in cazul descris de tine, filmat pe lumina, din 3 unghiuri si cu arbitrii video, ai perfecta dreptate, e crima.

      dar de obicei situatia e un pic altfel… e noapte, tu esti la tine in casa cu sotia si copiii, intuneric bezna, ala e un infractor condamnat si recidivist, talharie si jaf armat, tu cu o zgarietura sau vanataie ala cu plaga impuscata cumva lateral spate. acum despica firul asta in 2 daca poti, nu in 4. in cazuri d-astea eu, in locul statului, as oferi scuze si despagubiri victimei (da, aluia ramas viu, nu mortului) ca l-am judecat gresit pe agresor primele dati si l-am lasat liber in mod evident nejustificat si profund eronat.

  27. De asta am eu bata de baseball langa pat si nu cutit.
    2,3 bucati la picioare si 1,2 la coaste si gata.

    • #74

      pai vezi ca ala vroia doar sa bea un pahar cu apa, asa cum ti-a si spus cand a batut discret la usa sa nu iti trezeasca copiii. dar daca tu erai adormit si nu ai auzit, el ce sa faca?

    • #75

      un sistem de alarma ultra performant si spray paralizant de-ala pe bune, poate si un aparat cu electrosocuri la distanta si da, bata de baseball…

    • Il servesc dupa si cu apa,sa nu moara deshidratat.

  28. #77

    Prima data intrebam agresorul de intentiile sale, ”domnu’, te-ai ratacit ? vrei sa ma ameninti numa ? sau sa ma lovesti ? stii arte martiale ? vrei sa ma futi ? ai pula foarte mare ? sau vrei sa ma omori ? cu cutitul, pistolul etc…”. Actionam in functie de raspuns, mi se pare logic, nu ai de unde sa stii ce intentii are unul ce intra la tine in casa, are si el drepturi.

  29. #78

    Multi din cei care comenteaza aici fac o greseala, si anume se pun in pielea victimei si isi fac tot felul de scenarii de cum ar reactiona daca ar fi atacati. Un judecator nu face asta, el trebuie sa judece dupa faptele si probele prezentate. Bine ca nu sunteti judecatori. Daca si cu Poate au plecat sa – noate, daca Daca nu era, Poate poate se -nceca.

    • #79

      Corect, niste romani adevarati se pun in pielea infractorului si realizeaza ca si acesta are nevoie de o sansa sa isi practice meseria sau (in cazul violului de babe) hobby-ul. Cum sa te solidarizezi cu cineva peste care a picat necazul din senin si neprovocat? Cine a mai auzit asa ceva?

    • #80

      @alex nu sunt destui cei care sunt deja cu adevarat in pielea infractorului? ex parlamentul, guvernul, etc.
      sincer eu ma simt violat in fiecare luna cand vad pe fluturas cat mi-au furat din banii castigati.

  30. #81

    frumoasa expunerea si foarte clara pentru cine este atent si citeste cu rabdare nu cum am facut eu.
    pe de alta parte acum inteleg faza cu umorul din explicatia scurta si la obiect, de a prox 1 ora, a lui tudorel toader privitor la evaluarea dna si a procurorului general.

  31. #82

    Habar n-am ce spune articolul, dupa o sticla de vin nici nu ma intereseaza, dar daca intri in casa unei femei-ca are 80 de ani e doar o circumstanta agravanta in opinia mea- cu intentia sa o violezi, da, meriti sa mori si femeia sa scape nepedepsita.

  32. Superbe comentariile. Vad ca oamenii sunt epici in ce inseamna sistem juridic american. Bine, ca nu reusesc sa citeasca un text in romana sau se enerveaza ca legea zice ca daca unu iti pune mana pe cur si adoarme muci dupa nu poti sa il omori…e partea a doua.

    • #84

      Netflixu si hbo-ul ne-a facut pe toti specialisti. Chiar si prostul de ponta explica ieri ca daca trump si-a angajat familia asa trebuie sa fie si la noi. De fapt s-a si scos conflictul de interese. Au mai castigat un meci cu noi. Urmeaza placutele pentru birouri: Urbanism – Fam. Popescu.

  33. #85

    Eu inteleg de aici ca tu ca victima esti mai putin protejat de legi decat agresorul.

    • eu inteleg ca sa ai grija de ce omori un om.

    • #87

      tu ca și victima…

    • #88

      Eu ]n’eleg c[ victimă sau nevictimă nu poți să te aștepți ca în 2 zile viața să-ți fie ca înainte după ce ai omorât un om!
      În primul rând, eu văd într-un mod foarte simplist legitima apărare în cazurile astea: bă , e legitimă apărare să omori un om DOAR dacă s-a ajuns la situația ori el ori eu, adică dacă eu nu mai am cum să scap cu viață decât dacă îl omor pe ăla, dacă mai erau șanse ca eu să scap cu viață fără să-l omor pe ăla și eu am ales să-l omor când aș fi putut să evit să se ajungă chiar la omor, atunci da, e crimă. Puii mei, totuși vorbim de vieți omenești aici, înțelegeți? Nu de filme. Aică tu chiar îi iei viața omului ăla, chiar și hoț fiind el când ai fi putut totuși să nu i-o iei.
      Înțeleg firea omenească, înțeleg chiar și nevoia de răzbunare, dar totuși, când deja ajungi în situația să poți să depășești fizic persoana care te atacă, profiți de acest lucru, îi dai 2 în mufă, dar după aia dacă chiar vrei să te răzbuni, îl legi și-l bați cu cacul de nisip la tălpi, îl tai cu lama și-i pui sare pe rănim și alte chestii de-astea cu care să te simți și tu răzbunat și din care și agresorul să simtă că e nașpa ce-a făcut. Dacă te întreabă poliția de ce arată așa, zici : nu știu dom,le, așa a intrat peste mine în casă, după aia tăntălăul s-a mai și împiedicat și s-a tăiat în cuțitul de pe masă. Îți garantez eu că dacă trăiește ăla ai mult mai puține șanse să ajungi la închisoare decât dacă îl omori!

  34. #89

    Acu vreo cativa ani, aviatorul Iovan o impuscat mortal un hot la el in casa, protejandu-si astfel familia si averea. Pana la urma, cel de sus o stat, o chibzuit si intr-un final o decis ca trebe sa-l ia la dansul si pe pilot. Vedeti dumneavoastra, toate se aranjeaza pana la urma!
    Ce vreau io sa intreb: daca prind la mine in casa un cetatean de rea credinta, venit neinvitat, cum as putea sa-l poftesc afara din locuinta?

    • #90

      il poftesti inauntru si ii dai sarmalele de la soacra, pastrate atent de la Craciun

  35. ‘ai de plm.

    Aia din America care te someaza odata “get out of my property” inainte sa-ti trimita un glont in cap is infinit mai moderni la capitolul legislatie. Noi radem, dar va dati seama ca legea aia o intelege si ultimul redneck, si a fost facuta in 1800?

    daca va zic ca americanii de la 1800 erau in medie mai destepti decat noi acuma.

    Parlamentarii din comisia juridica a Parlamentului, ii platim degeaba.

    • #92

      DA, erau geniile planetei, se si vede cu ce candidati au avut anul trecut..

    • #93

      @Verdell vrei sa facem concurs de candidati? am avut in ultimii 27 de ani macar unul care sa semene asa putin cu candidatii lor de anul trecut? chiar si cu al mai prost ?

      @Gregor make it simple keep it simple. ceva ce intelege toata lumea cred ca e mai simplu de urmaritsi aplicat.
      la noi e mai grele pt ca de fapt constitutia si legile sunt “inspirate” de legistlatia straineza. problema e ca in multe cazuri nu cred ca s-au chinuit mult macar sa o adapteze specificului local.

    • se vede dupa rezultatele obtinute in perioada imediat urmatoare.

  36. #95

    Asta este Romania te aperi mergi la racoare
    US in majoritatea statelor intra hotul in casa te ataca tu scoti Colt 45 il ciurui suni politia dai cu subsemnatul si gata.

    Canada in provincia Ontario un hot este prins de proprietar la furat si il impinge pe scari …Hotul isi rupe picioarele si da in judecata proprietarul …..Judecatorul ajunge la concluzia ca proprietarul a folosit forta excesiva si il pune sa plateasca daune….tara semi socialista.

  37. #96

    L-ati bagat pe dl Dan Diaconescu la puscarie, el ar fi rezolvat sigur dilema asta in cel putin 200 de episoade.

  38. #97

    @Doamna avocat va multumim ca v-ati rupt din timp pentru a clarifica lucrurile pt niste troli nemernici ca noi.
    offfff…… si pe deasupra sunteti si frumoasa…..

    @Arhi multumim ca ai transmis nevoile noastre mai departe si pt ca ne ajuti sa ne educam

  39. #98

    M-am lămurit nap. Cam împănat cu legalese, deși mai digerabil decât producțiile chinuitoare de sintaxă și bun simț semantic ale distinșilor advocați de pe la TZA sau Pop. Nu înțeleg de ce la noi nu se poate scrie limpede și curgător despre chestii juridice, fie ele cât de complexe sau mărunte, cum fac ăia de la Slate, de exemplu.
    Firește, se poate și mult mai rău.

    www.theguardian.com/world/2017/apr/20/hereat-wherewithin-convoluted-indian-court-ruling-has-lawyers-baffled

  40. #99

    Bre!

    Încercați să pricepeți o chestie simplă.

    Codul Penal Mioritic e bazat pe Codul Napoleonic – unde
    presumpția e de VINOVĂȚIE. Adică, trebuie să dovedești TU că ești nevinovat – procurorul doar zice că ești și gata.

    Prin contrast, codul american e bazat pe English Common Law – unde ești considerat din start nevinovat, iar procurorul trebuie să dovedească că ești.

    Desigur, există nuanțe, excepții, etc – dar în principiu… asta e!
    Încetați cu exemple americane, că măcăne.

    Aa, da! Și codul canadian e bazat tot pe ăla napoleonic.

  41. #100

    Eu am inteles de aici ca tentativa de viol inseamna amenintare cu plua.