Știți de ce america îl are președinte pe cretinul portocaliu?
Fix în campania electorală, procurorul general al US s-a gândit că e momentul să investigheze niște așa zise scurgeri de securitate în mailurile lui Hillary Clinton. Hillary era în fața tâmpitului moronic cu mult, după declanșarea investigației, s-a dus ca piatra în jos, mașina de publicitate a retardului a preluat mesajul și a făcut-o praf peste tot. Luna trecută, biroul procurorului general a anunțat închiderea investigațiilor, faptele nu există, chestii de astea care o exonerează pe Hillary, dar nu ajută cu nimic, după ce au distrus totul.

Recunoașteți ceva aici, în faza cu investigația Rise?
Faptele pe care le “investighează” băieții, oferind scurse de la servicii, nu sunt fapte noi, ci acțiuni care au fost cercetate inclusiv de DNA. Nu exista nicio justificare pentru apariția acestor DEZVĂLUIRI SENZAȚIONALE care, de fapt, au mai fost în presă, mai ales în campania electorală, când este EVIDENT că influențează alegerile. Credeți că băieții de la Rise sunt atât de handicapați social încât să nu realizeze că “materialele” lor vor fi preluate de toți adversarii lui Barna și transformate în capete de acuzare? Mă îndoiesc, dar ce bine ne simțim, vezi bă, munca noastră nu e degeaba.

Contează dacă, peste o perioadă, investigația in rem REÎNCEPUTĂ la sesizarea băiețașilor Rise, va da NUP și se va constata că Barna nu are nicio vină? Evident că nu, și-a atins scopul, a scos din cursă unul din candidații cu șanse la președinție, este suficient.

Normal, declarațiile Rise sunt pline de virginitate. Noi doar am adus faptele la vedere, opinia publică își spune cuvântul, publicul are nevoie să știe. Nu, normal că nu am intenționat să ne implicăm în campania electorală, apariția “investigației” este doar coincidentală cu campania, justiția nu se împiedică de asemenea lucruri. Și uite-așa, avem un tip care a cumpărat, demonstrat, case cu acte false, tip care merge spre președinție relaxat, nestingherit de nimeni, și un tip care, în fața justiției nu a făcut nimic, în acest moment, dar care e investigat jurnalistic și nepărtinitor.

Right.

PS: Știu, sunt un userist jegos. Aș fi scris asta și dacă era vorba de KW sau Dăncilă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

62 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nu exista coincidente

  2. #2

    *Da, coa’, da’ cand dadea in Dragnea era bine, nu???

    • #3

      S-a mai auzit ceva cu cercetarile pe valiza aia de documente? Dosarul Belina? Teldrum, ceva?

    • #4

      S-a auzit un fermoar in surdina.

  3. #5

    Asta cu USR -istu jegos… nu stiu ce sa zic. De cand a inceput campania ma gandeam chiar ca ai devenit fix anti – USR 🙂 ( bine si anti Klaus) ca nu zici nimic de rau de d-na Viorica…

    Ma gandeam chiar zilele astea daca va avea impact articolul tendentios facut de RISE. N-as putea sa bag mana in foc ca loveste foarte mult in voturile lui Barna pentru ca, dupa mine, votantii lui nu sunt in categoria 2 clase care cred ca tot ce zboara se mananca… Dar – mai stii? Vedem luni…

    • #6

      de viorica ce sa zic? ca nu a facut nimic. sa intru si eu in hora de mistouri AHAHA CE PROASTA E, A GRESIT UN CUVANT? nu, mersi, eu chiar iau in serios campania asta electorala.

    • #7

      “Documentarul”, “nuclearele”, nu sunt facute pentru votantii unui candidat…. Ci pentru nehotariti. Si cum foarte multi nehotariti ar fi mai degraba decisi sa voteze un om care a fost deloc, sau mai putin implicat in politica… Dar, dupa cum bine spui, vedem luni.

    • #8

      Dupa parerea mea, votantii usr sunt în categoria care oricum nu cred decât ce le convine. Nu lor li se adreseaza flasnetele de la RISE.

    • #9

      @… ce-i aia “”periez”” ?

  4. #10

    Si eu am cotizat ca fraierul sa ajut Rise-ul, ca vezi, sunt baieti de treaba. M00yeah ma!

    • #11

      de treaba, sunt. de multa treaba:))))

    • #12

      da, te face sa te gandesti de doua ori daca stii tot timpul in ce barca te afli si cine-ti sunt camarazii.

  5. #13

    Să vezi că până la urmă va apărea și unul care îți va spune că articolul ăsta e anti USR.

  6. #15

    Sunt singurul care crede ca toata faza cu Rise ii aduce voturi mai multe lui Barna? La locul 2 nu cred ca avea sanse si fara investigatia Rise, dar acum cred ca poate depasi 20%.

  7. #16

    Din asta castiga Iohannis, ca intra Dancila in turul 2 si nu Barna.

  8. #17

    Eu consider decizia dintre Hilary și Trump ca fiind similară cu decizia între Firea și Țiriac. Aș vota Țiriac cu două mâini.

  9. #19

    De la un jurnalist exact pe tema anchetei RiseProject. In aceeasi linie cu ce ai scris.

    www.facebook.com/pawagner/posts/10220336907757885

  10. Ce a facut Barna nu e ilegal, poate doar imoral. 🙂

    • #21

      Asta e ideea și ți se pare corect? De la una la alta, nu-i decât un pas. Să nu-i lăsăm să ne cucerească cu promisiuni, o fac în primul rând pentru ei.
      Cel puțin, Veorica țopăie ca o …există temerea să-și piardă broșele alea! ☺

  11. #22

    Fix, da’ FIX-FIX!, aşa!
    Exact ca atacul la Iohannis înainte de localele 2016.

  12. #23

    Mai mult decat asa-zisele dezvaluiri, cred ca lui Barna i-a daunat propria reactie la ceea ce s-a scris. “Nici Hagi n-a dat gol in fiecare meci”.
    Eu de la asta m-am decis sa nu-l mai votez, desi avusesem de gand. Daca de pe acum, inca neales, esti asa arogant, ce-ai face dupa aia?

    • #24

      si cu cine te-ai decis sa votezi?

    • #25

      La turul 1, chibitez. Mai e timp pana duminica, dar intrebarea cred ca e totusi prea personala 🙂
      La al doilea tur, ramane de vazut.

    • #26

      @Claudia : youtu.be/IFu8KK7DnYk?t=211 minutul 3

    • pai, si cam ce voiai sa raspunda. Ba e moale, ba e arogant. Tot nu are basca…

    • #28

      Sunt curios daca l-ai votat pe Johannis dupa ce a zis “ghinion”

    • #29

      Interesante reactii 🙂
      Nu cred ca-i cazul sa fiti atat de stresati, totusi – presupun ca Barna va intra in turul 2 😉

    • #30

      Chiar deloc, dar voiam sa stiu daca standardul dublu e valabil si la tine

    • #31

      ce e asa personal la a spune cu cine votezi intr-un loc unde nu te stie nimeni. voteaza cu barna si aia e!

    • #32

      @punKreas, in 2014 nu am votat. Eram la sute de km de cea mai apropiata sectie de votare si aveam si alte Probleme personale, prioritare.
      In turul 2 as fi votat cu Iohannis, cu aceeasi sila cu care am votat Iliescu in 2000 – pentru ca alternativa ar fi fost de neimaginat.

    • #33

      am vrut sa-i scriu ceva, dar daca a votat cu iliescu, e inutil!

    • #34

      Daddy, scuteste-ma. In 2000 contracandidatul lui Iliescu in turu l 2 a fost Vadim.
      Daca nu ai priceput mesajul scris, esti analfbet functional si nu pricep ce cauti aici.
      Daca ai votat cu Vadim, nu pricep cum naiba esti online. V-a bagat net la Balaceanca?

      Altfel, adorabil Barna al vostru, care “nu are nimic sa-si reproseze” :))))

    • #35

      @daddy – cand vota claudia cu iliescu tu inca jucai tetris asa ca parerea ta nu prea conteaza, si eu am votat atunci la misto cu Vadim in ambele tururi ca era un curent fain prin facultate, dar cu astia de acum chiar nu consider ca merita efortul sa ma misc pana la sectia de vot

      barna locul 3 sau 4, nu are sanse sa intre in turul 2, acolo unde oricum ar fi batut lejer de iohannis

      singura comparatie care merita facuta intre cei 2 este modul de a se prezenta, avem un maimutoi zgomotos care nu stie sa taca cand trebuie si zice nespuse si un sas linistit care prefera sa taca de zici ca e final de film romanesc si te lasa sa hotarasti tu ce vrei. prefer iohannis

  13. #36

    am vazut ca au incercat iar sa zgandare rahatul cu un follow-up la articolul initial. pana la urma asta e, trebuie sa livreze, sa fie profesionisti 😀

    btw, punem de un pariu legat de prezenta candidatilor la invitatia europafm?
    credeti ca o sa mai fie cineva in afara de barna si hunor?

  14. Lumea inca nu a a inteles ca nu exista candidatul perfect. Despre fiecare se gaseste cate ceva, ca a furat o ciocolata in adolescenta, ca a fost prins cand fuma iarba, ca e un curvar, ca a furat de stat, ca si-a luat diploma pe spaga etc. Ideea e, ca trebuie sa il alegi pe cel mai rezonabil dintre ei, pe cel pe care tu il crezi ca e mai potrivit. Nu toti poti avea acelasi nivel de cultura, nu toti vorbesc 5 limbi straine, nu toti sunt frumosi, dar la sfarsit, cand tragi linie, vezi care e cel mai bun. Mereu vei fi obligat sa votezi raul cel mai mic.

    • #38

      Corect… Dar ce a ,, făcut,, Iohanis 5 ani am văzut deja. Cat este de varza… Și cum,, a luptat,, el cu PSD ul….E timpul sa ii vedem și pe alții….

  15. Nu erai pesedist plătit de Sputnik? Au intrat fondurile europene? 🙂

    E drăguț, totuși, că și ăștia micii și naivii descoperă binefacerile unui sistem… constituțional. Curat constituțional, dar umflați-l! Și mai amuzant este Orban, care a pățit-o însuși el, dar apoi a devenit cel mai mare fan în viață al Codruței. Și mai caraghios este că nimeni nu are nici o problemă că procesul de vot este controlat de un serviciu secret. Iar un alt serviciu secret face Justiție. Alt serviciu secret a bătut un alt serviciu secret la nominalizarea comisarului (băi, chiar, cum ați îndrăznit să-i distrugeți visurile lui Zighi? Pe bune, cum?). Alt serviciu secret răzgândește parlamentarii să voteze guvernul. Vorba lui Geoană, nici ei nu mai știu câți mai sunt. Și pe unde. Nici măcar nu se mai mimează democrația, dar, voi mergeți la vot.

    • #40

      saracu zighi, si cat s-a agitat…

    • #41

      Cine e Zighi?

    • #42

      Domnul Mureșan, care a bălit la funcție tot timpul asta si, din cand in cand, lansa zvonul ca e favorit

  16. Daca maine as candida la presedentie io, va asigur de pe acum ca am pete.
    Daca candideaza Cetin, va garantez ca are pete.
    Daca candidezi TU, iti garantez ca ai pete.

    Singurele care nu au pete sunt manechinele reglate din photoshop. Sau robotii cu 10 comitete care scriu fiecare discurs, cum a fost Hillary.

    De aia lumea a votat Trump, ca avea defectele la vedere si era exasperata de politicieni care semnalizau pro-SUA si virau pro-globalizare.

    Voi nu sunteti destul de exasperati de PSD, v-au acordat 2 zile de pauza si gata, v-ati inmuiat ca diareea.

  17. #44

    Deci Barna e curat ca lacrima, campania e cool si o iei in serios, probabil si tabletele sunt serioase. Cel mai tare mi-au placut bashinile despre baba/clinton si (evident) epitetele pentru trump. Vezi ca greta thumberg a ramas in sua si nu are cu ce sa se intoarca. Baga apel la useristi sa stanga bani sa inchirieze o barca cu panze ca sa ajunga in suedia ca pierde saraca tot anul scolar. Baba/clinton nu doneaza bani pentru ea dar asta nu conteaza/

    • #45

      iar tu esti un idiot. am lamurit tot:)

    • #46

      si s-ar putea, cat de curand, sa ramana doar cu serviciul de postac, dupa curatenia din ”aparatul” de stat!

  18. #47

    Încă de atunci am zis ca totul e gresit…articole cu titluri bombastice fara substanta …poze,detalii care nu l-au legat pe Dragnea de tel drum..sau cum ca ar fi sifonat bani din românia spre brazilia..sau articolele cu vânătoarea…..sa nu mai amintesc de porcaria aia de reportaj asasin in lege….

  19. #48

    Oricum Bârnă nu Barna….nu trebuia să candideze dacă avea bun simt și cunoștea realitate politică….
    Fiind din Sibiu și că român Ardelean…trebuia să facă 3 pași în spatele lui Iohannis…se consolida și peste 5 ani cu Ajutorul lui Iohannis câștigă la sigur…
    Acum i a venit Pacostea pe cap cu Fonduri europene…dacă stătea în banca lui…
    Peste 5 ani nu mai conta
    Apoi cu susținerea guvernului își dădea sete de Fata Mare…bună de măritat…
    Și el #mucea#
    In Politică…
    Cred că se răstoarnă carul in Sibiu pe parcurs
    Daca o tine tot așa…
    Împotriva Curentului.

  20. #49

    Trump un mare Mafiot…
    Așa a reușit cu afacerile sa șantajeze
    Dar în politica e #mucea#
    A reușit că toate tarile sa se înarmeze sa câștige industria de armament a SUA…
    Toți sunt nesiguri
    Dorește lichidarea UE…
    Sprijină Brexit..
    Dar a venit Ziua Scadentei și pentru el
    Și foarte bine fac democrații
    A creat mare Haos pe Terra…
    In toate domeniile

  21. #51

    Greta era ieri in ziar in poza cu DiCaprio. don’t worry ca nu doarme sub Golden Gate…

    • #52

      Gretutza are o mica problema, i s-au terminat bateriile de influencer si nu stiu coordonatorii ei cum sa o repatrieze fara sa bata la ochi…

  22. #53

    Rise project e o mizerie dar o parte a electoratului abia acum află, așa e când ai vălul beției politice pe ochi. Și Digi a pornit bine și după 3 ani deja erau clar nișați politic, recorder are mici scăpări dar nimic de condamnat până acum.
    Cât despre campania hillary-trump a fost o mizerie de la cap la coadă iar punctul culminant a fost atunci când o actriță xxx si-a adus aminte ca violat-o Trump cu vreo 15 ani în urmă dar parcă nu după ce a ieșit președinte.

    • #54

      Și eu am căzut în capcana rise… Dar gata… M am lămurit cine e în spate…..pe cine se bazează ăștia, cum au sărit toți pe USR…..dar toate astea pot fi rezolvate printr o prezenta mare la vot, acum și la locale, parlamentare…

  23. #55

    deci băieții liber de la RISE sunt de fapt pe mână cu serviciile?

  24. #57

    www.stiripesurse.ro/sorina-matei-dinamiteaza-ancheta-despre-dan-barna-ce-nu-v-a-spus-rise-project-i-nici-n-o-sa-va-sp_1399058.html

    N-o suport pe tanti, dar zice o chestie interesanta,ca asa-zisii ziaristi de la Rise au amanat special publicarea cu 4 luni pana in buza turului I. Chestiune confirmata de pagubit, nu basme.

  25. ‘Cât despre membrii USR gata să iasă la atac și apărare, serios, a se tăcea. Servită, neservită, sunt chestii absolut reale, demonstrabile. Mergeți să vă dea un mic cu muștar șefu, că trece.‘
    Asta spune-i într-un articol din 15 oct.
    Nu stiu ce sa mai cred , observ ca de ceva timp nu prea mai esti in apele tale. Te citesc de foarte multa vreme si observ ca devii usor pendulant in opinii , începi sa te contrazici si sa nu mai fii atat de tranșant cum erai acum ceva vreme. Știu ca USR / Barna nu sunt prefecți sau poate nici chiar dezirabili intr-o tara normala , dar România nu e tara normala . Asta este clasa politica si veșnic va trebui sa alegem răul mai mic; asta nu se va schimba prea curând. PSD este , a fost si va fi un cancer ar politicii românești, prin prisma oamenilor pe care ii atrage in partid. Nu ca celelalte partide ar fi tare departe , dar totuși prefer sa ma fure unu cu carte/ scoala decat un analfabet, si aici nu ma refer doar la Viorica – sunt multi analfabeți Si in parlament.

    • #59

      da, nasol. ce nu e in regula? ca nu aplaud ca foca USR? e treaba mea. nu imi impune tu mie alegerile tale, pentru ca pendulez eu. munca mea este sa critic si sa scot la iveala lucrurile rele. idolatrizarile sunt pentru tampiti si se termina cum se termina acum cu PSD

    • Nu încercam sa iti impun nimic , era doar o constatare.
      Eu nu sunt USR-ist. Doar ii consider răul mai mic in momentul de fata.
      Personal nici nu merg la vot , fiind mutat in UK, m-am lecuit de cand am votat Werner. Ii las pe cei care trăiesc in RO sa isi decidă viitorul si implicit consecințele.

    • #61

      si atunci, despre ce vorbim? astepti de la mine sa ma pozitionez pro cineva? niciodata.

  26. #62

    Inclin sa iti dau dreptate. In ce ma priveste, nu mi-am schimbat opinia. Votez Dan Barna. Sii nu sunt membru USR (de fapt nu o sa mai fiu membru de partid niciodata; mi-a ajuns cand m-au facut membru pcr pe baza mediilor – ca tot ei erau sa ma dea si afara apoi e alta poveste, dar… am consimtit atunci pentru ca… presiunea sociala… acum ispasesc).