La primul meu examen de la facultet, m-am dus extrem de pregătit. Citisem bibliografii, înțelesesem subiectele, puteam discuta liber pe subiecte fără să mă fac de râs. Mă simțeam tare, mă simțeam bine, puternic și gata de a lua natura de piept. Sau în piept, care o fi formularea corectă.

Am luat 5. Cu minus și sincere nefelicitări.
Pentru că nu reprodusesem nimic din opera maestrului profesor, ceea ce denota că nu îi cumpărasem cartea și nici nu o citisem. De fapt o citisem și o cumpărasem, pentru că, nu-i așa, la facultate în rromânia primul lucru pe care îl faci este să cumperi manualele publicate de domnii profesori.

Din păcate, ideea din spatele examenelor de la ASE era să memorezi mecanic tot ce îți predă domnul profesor. Eventual cu virgulă. Să îți faci o opinie proprie despre subiect, eventual o opinie diferită de a domnului profesor? Greșeală fatală, care te putea duce în negurile grele ale restanțelor.

Mi-am adus aminte să scriu asta, văzând aseară pe protv o emisiune cu elevii români de la Oxford. Care subliniau că, primordial acolo, e important să înțelegi și să vii cu opiniile tale despre subiect, nu să tocești, pentru că altfel nu ai nici o șansă.

Asta e diferența dintre învățământul nostru și al lor. Și de asta nu avem nici o universitate în top 500. Pentru că oamenii ce predau lasă maxim de dorit. Și nu vine nimic din urmă.

Iar eu, duminică, trebuie să o votez pe abramburica.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

51 comentarii Adaugă comentariu

  1. nu te obliga nimeni sa o votezi…..

  2. #4

    Eu imi aduc aminte ca am dat o restanta de 3 ori la Asigurari Maritime ( deh, marinar ) si m-a picat decanul pentru ca nu ii reproduceam cuvant cu cuvant raspunsurile lui. Evident, am gasit solutia, o microcasca si cineva sa imi dicteze. Omul suferea sa i se reproduca opera si nu accepta alte raspunsuri.

  3. #5

    Depinde la ce nivel vorbim.
    Daca vorbim de nivel undergraduate(anii 1-3) sistemul e la fel peste tot in lume indiferent de tara,universitate si top 500.Ti se da o carte,niste capitole din acea carte,profesorul mai face niste sliduri inutile.Inveti totul pe derost is te duci la examen.La master e la fel.BIne,cartea nu e scrtisa de profesorul de la clasa ci de firma cu care universitatea are un contract exclusivist.
    Dezbaterea si ideile proprii vin de abia la doctorat de unde incepe cercetarea serioasa.Poate si din ultimii ani de master.
    Fii serios.Vestul nu e atat de idilic cum cred unii.E toceala la greu si aici.
    “Și de asta nu avem nici o universitate în top 500. Pentru că oamenii ce predau lasă maxim de dorit”Topurile alea de care vorbesti se fa cin functii d ecriterii care tin mai mult d enumarul de articole publicate in reviste de specialitate,premii nobel,fonduri etc.
    In ceea ce priveste predarea te asigur ca nu e asa.In vest se bazeaza pe principiul ca trebuie sa inveti singur acasa.Profesorul nu preda NIMIC la clasa.iti spune doar ce capitole sa citesti din carte.Nici macar nu scriu pe tabla.El te ajuta eventual daca ai intrebari.Si cam atat.Din punct de vedere a ceea ce intelegi tu predare profesorii din ROmania sunt de 100 de ori mai buni decat cei din vest.

    • #6

      Vorbesti degeaba!
      Daca primele nivele ale unui curs se bazeaza pe memorizare cind e vorba de cele avansate, exista proiecte, exista gindire analitica si asa mai departe. Asta la nivel de undergrade.

      Topurile universitatilor sint facute dupa multe criterii si rezultatele cercetarii atirna greu.

    • #7

      @mihai

      As fi curios daca vorbesti din experienta sau doar din auzite.De fapt n-am cum sa te verific.Total eronat.Toate cursurile se bazeaza pe memorare mecanica a teoriei cel putin.Dupa aceea acea teorie poate fi aplicata in probleme.Daca ast ainseamna la tine gnadire analitica………in fine.te las sa te simti bine.
      Cat despre topurile universitatilor se vede ca vorbesti doar din auziteN-ai nici o legatura cu domeniul.Adevarat cercetarea conteaza dar doar daca este publicata in reviste d especialitate sau daca cercetatorul primeste vreun premiu international gen nobel,Fields Medals sau Turing Awards.Desigur exista multe topuri cu mai multe criterii…depinde is la care te referi

    • #8

      @ un student – Nu stiu daca esti troll sau chiar crezi in ceea ce spui. Eu iti spun insa niste fapte: o universitate oarecare din Nord-America, curs de “introducere in afaceri”, durata 3 luni. Ti se da o carte de cca 700 de pagini, profesorul iti arata niste slide-uri si iti poveste cate ceva. Poti intreba orice, oricand, in clasa, pe email sau poti stabili o intalnire cu el. Ai doi asistenti (studenti din ani superiori ce s-au descurcat foarte bine la cursul lui) pe care ii poti stresa cat vrei cu intrebari.
      Examinare? 3 analize de caz individuale in clasa, 2 in grup, un proiect de grup de 20 de pagini (grupul are 5 studenti), 2 examene partiale (45 de intrebari grila, scantronic) si un examen final. Pondere? Analizele 25%, proiectul de grup 15%, partialele 15% fiecare si finalul 30%.
      Este facultate, nu ti se pare normal se inveti din carte? Vrei sa iti dicteze lectia sau sa iti scrie pe tabla? Cunostintele verificate inseamna de genul : sa intelegi noii termeni, sa ii poti folosi in context, sa poti analiza o situatie, sa gandesti.
      Apropos, chestia cu facultate de 3 ani mi se pare o prostie. Oare cate din top 500 au trecut la geniala idee? Cum explici diferenta intre un colegiu de 3 ani si o facultate de 3 ani?
      Modul tau de tratare a subiectului, acel “sistemele aprobate in toata lumea de zeci de ani nu sunt bune, noi stim mai bine” e putin cam departe de intelegerea unui om cu facultate, nu crezi?

    • #9

      @2zicatorul
      Corect.Ai dreptate.Asa e si la mine.Profesor cu carta de 700 de pagini si sliduri de 2 bani.Plus ca marea majoritate a muncii o fac teaching assistantii.Aici n-am cum sa te contrazic.
      Totusi nu mi se pare normal ca la clasa profesorul sa-mi citeasca doar niste sliduri facute in bataie de batjora si TA-ii sa faca restul.De fapt eu il inteleg partial.El e platit mai ales pentru cercetare si sa scrie articole care sa ridice rankingul universitatii/Undergradul pentru el e mai mult sa zica lumea ca munceste

      “Este facultate, nu ti se pare normal se inveti din carte? Vrei sa iti dicteze lectia sau sa iti scrie pe tabla? ”
      Nu neaparat dar mi s-ar parea normal sa fie mai implicat si slidurile sa fi emai utile.E multa munca individuala ceea ce ar fi ok daca taxele si imprumuturile scolare n-ar fi relativ mari.
      “Cunostintele verificate inseamna de genul : sa intelegi noii termeni, sa ii poti folosi in context, sa poti analiza o situatie, sa gandesti.”
      Nu.Inseamna sa stii toata materia pe derost si din materia aia iti da niste intrebari.Ma indoiesc ca poti sa iei punctaj maxim la un examen daca nu folosesti definiitiile exacte din cartea aia de 700 de pagini pe care spui ca ti-a dat-o.
      Amlizele alea din context se fac tot pe baza materiei..Plus ca ma indoiesc c apoti sa iei 10 folosind cuvintele tale.Dar iin SUA poate sunt mai toleranti..in Olanda e mai drastic
      “”Apropos, chestia cu facultate de 3 ani mi se pare o prostie. Oare cate din top 500 au trecut la geniala idee? Cum explici diferenta intre un colegiu de 3 ani si o facultate de 3 ani?
      Modul tau de tratare a subiectului, acel “sistemele aprobate in toata lumea de zeci de ani nu sunt bune, noi stim mai bine” e putin cam departe de intelegerea unui om cu facultate, nu crezi?
      Nu inteleg de ce te certi cu mine.N-am spus nimic de sistmeul de 3 ani.Sistemul de 3 de undergrad e Sistemul Bologna si cam toate univesitatile din UE,top 500 sau Spiru Haret functioneaza acum dupa sitemul Bologna adica undergrad de 3 ani.A da am uitat ca in SUA si Canada nu se aplica Bologna si acolo undergradul inca e de 4 ani.My bad.Da aici e greseala mea dar in UE numai din alea de 3 ani gasesti.In rest nu inteleg ce vrei sa spui si te certi cu cine nu trebuie.Parerea mea e ca 3 ani sunt relativ insuficienti comparativ cu cantitatea de materie dar daca reusesti scapi oleak mai repede de facultate si daca reusesti cu note relatv mari te duci in SUA sa la alea bune sa faci graduateul.:)

    • #10

      @ un student nu te inteleg “N-am spus nimic de sistmeul de 3 ani.Sistemul de 3 de undergrad e Sistemul Bologna si cam toate univesitatile din UE,top 500 sau Spiru Haret functioneaza acum dupa sitemul Bologna adica undergrad de 3 ani.A da am uitat ca in SUA si Canada nu se aplica Bologna si acolo undergradul inca e de 4 ani” www.shanghairanking.com/ARWU2012.html
      Eu vad ca din primele 50 cam 35 de universitati sunt din state. Ce vrei sa spui cand spui ca aproape toate din top 500 merg pe Bologna?

    • #11

      @zicatorul

      Reciteste cometariul.Am spus ca toate universitatile din UE(aka Uniunea Europeana)care se afla sau nu in top 500.Sistemul Bologna se aplica doar celor din UE!!!!!!Fie ele din top 500 sau nu,universitatile din UE sunt pe baza de sistem Bologna.Da e adevarat ca jumatate din topul shanghai e alcatuit din universitati din SUA.Multe a dracu-s din SUA.Inca stau bine americnaii pe partea de cercetare si publicat articole.Daca ai prins un Ivy League ceva cu bursa te-ai scos.

    • #12

      Studentule, cred ca in 3 ani de master si apoi munca la o univ canadiana timp de 10 ani inseama ca stiu ce vorbesc.

      Aici nimeni nu da doi bani pe un cercetator care nu publica. De fapt, odata ce un profesor este proaspat angajat la universitate, are un timp de 3 ani sa dovedeasca ca poate face cercetare: sa obtina fonduri, sa publice si sa indrume graduate students. Universitate pune la dispozitia lui un fond de inceput de 50000$ si spatiu. Restul e munca lui. Am vazut profesori care au fost nevoiti sa plece dupa 3 ani. Partea mai putin frumoasa e ca un profesor cu cit e mai bun cercetator cu atit preda mai putin si atunci marea parte a predarii unui curs ajunge pe umerii T.A. (teacher assistants) care sint in majoritate studenti de masters sau phd.
      P.S. in sistemul nord american statul rar da bani pentru cercetare. Facultatea de 3 ani? Totul depinde de perioada in care iti faci numarul de credite necesar obtinerii diplomei.
      Multi studenti europeni au venit la noi pentru master/phd pentru simplul fapt ca in europa studentii nu fac destula munca de laborator.

  4. #13

    Asta este invatamantul din ro: MEMORARE

    La ce naiba ma ajuta sa memorez zeci de pagini daca eu nu stiu sa gandesc, sa analizez.

    • #14

      Nu te ține nimeni să nu gândești, să analizezi. Eu, de exemplu, la limba și literatura română nu am copiat/învățat comentarii/caracterizări/esee de nicăieri. Tot ce am făcut a fost după mintea mea. Nu am tocit prostiile altora. Plus că pe noi la facultate (UMF București) ne învață cadrele universitare să ne îndoim de tot ceea ce ne zic ei sau citim. Să le punem judecata sub semnul întrebării. Să cercetăm, să demonstrăm că e corect ceea ce aflăm, nu să luăm tot ce zic ei de bun pentru că și ei sunt oameni și greșesc.

    • #15

      Haidi bre!Esee????

  5. #16

    Si in anii mei la UT m-am batut peste aceasi problema, noroc ca mai erau unii profesori mai ‘tinerei’ care acceptau intr-un fel conceptul de a intelege materia.

    Cand ma gandesc ca incepand de pe clasa I ne puneau sa invatam poezii, texte si tot felul de tampenii. La materiile precum stiinte (un fel de biologie) trebuia sa tocim pe de rost tot felul de cacaturi. Spre ex. tipuri de carbune si caracteristicile fiecaruia, dar cand ne scotea in fata clasei si ne asculta profa ne simteam ca la zid asteptand sa fim impuscati, trebuia sa stim cateva pagini intregi ‘pe de rost’ si la fiecare greseala ne scadea din nota maxima 10.

    In scoala NIMENI nu ne-a invatat ca se poate si trebuie sa invatam logic sa intelegem materialul respectiv. Nu totul se toceste.
    Multi au ramas si acum indoctrinati cu toceala in sange, unii s-au revoltat impotriva sistemului si au inceput sa vada lumina la capatul tunelului :D.

    Poate am avut eu norocul sa am doar profi comunisti.

  6. #17

    Meh, eu am avut profi ok in ase. Era o placere sa merg la cursuri si examene. Am avut si eu parte de uscaturi dar per total a fost ok. Bine, eu aveam cursuri la ase imediat dupa poli… poate d-aia ase-ul a fost o placere:))

  7. #18

    Tot pe la ASE, materia “Sistemul conturilor nationale” cu un prof ce avea tangente cu politica. Ne zice omul pe la primele cursuri ca la examen ne da el o frumusete de lucrare de stau cainii in coada, dar ne lasa cu cartea pe banca. Cartea lui, desigur. Alta nici nu exista. Ne repeta el faza cu cartea pana in ultima saptamana inainte de examen. Atunci ne zice ca “a primit porunca de la decan” + alte bazaconii, ca nu e moral sa ne lase cu cartile pe banca, ii pare rau, bla bla bla, asta e, nu avem voie cu cartile. Eu imi cumparasem cartea fix inaintea ultimului curs, sa mor nu alta, si dadusem ceva bani pe ea. In fine, am trecut examenul cu bine, insa anul urmator ce aflu de la un prieten cu un an mai mic care facea acelasi curs, cu acelasi profesor: se repeta schema cu cartea! Iar la final, nu i-a lasat…

  8. #19

    Exagerezi putin. Si eu tot ASE am facut, si am cumparat vreo 5 culegeri de probleme in cei 3 ani de facultate, si am mers exclusiv la seminarii, poate cate o data la ficare curs.
    Si n-am prea avut restante (cate una pe semestru poate), si luam note de 9-10 la materiile care imi placeau, care aveau legatura cu facultatea, si 5-6 la alea care erau de umplutura, gen germana, sociologie…
    Si asta mai ales pentru ca la Cibernetica ai de rezolvat integrale, siruri si programe, nu de scris teorie.

  9. #21

    Dude, exact la acelasi lucru m-am gandit si eu cand am vzt reportaju’.
    Chiar si acu’ sunt facultati unde ce spui tu continua sa fie la fel de valabil, nu numai acu’ 15 ani. Un lucru difera for sure: atitudinea studentelor. Mult mai accesibile.
    Or is just me?…..

  10. #22

    Eu am avut un profesor pe care l-am contrazis la un curs, iar la examen m-a tinut minte si desi am invatat pentru examen, iar un coleg de-al meu a copiat tot de la mine, eu am picat, pentru ca nu-i asa, am fost arogant si mi-am permis sa-l contrazic pe el, care facuse o afirmatie eronata, iar colegul meu a luat examenul cu o nota decenta. In facultate chiar trebuia sa invatam totul mot-a-mot, pentru ca erau materii de drept, nu beletristica, numai ca la noi trebuie sa inveti si comentariile literare, ceea ce e trist. In Romania nu se incurajeaza propria parere a elevului sau a studentului, ci trebuie sa inveti tot felul de elucubratii emanate de anumiti profesori, care-s considerati eminente ale unui anumit domeniu. Dupa care-i vezi pe toti cum sar de cur in sus si se agita cand vad un plagiat, facut de nu stiu ce personalitate, desi la noi in Romania se incurajeaza plagiatul prin faptul ca esti pus sa inveti totul ca pe poezie, in loc sa-ti folosesti capul pentru a interpreta tu o opera literara. Si-mi aduc aminte de profesorii aia care-ti spuneau sa scrii cu cuvintele tale, dar care voiau, de fapt, sa scrii cu cuvintele si limbajul lor de lemn.

    • #23

      Eu am dat un examen de 8 ori fiindca n-am vrut sa dau 50DM, cat cerea el, sa ne treaca.

      Daca ma pica si in toamna, ramaneam repetent. n-a avut de ales, la ultimul ex m-a trecut. Banuia el ca isi ia muie daca ma pica fiindca lucrarile erau de cel putin nota 7 :))

  11. #24

    Din pacate, inca mai e valabila faza cu reproducerea la unele examene de la ASE.

  12. #25

    Și la mine tot mirobolanta Abramburica este, ți-am mai zis, însă hai să-ți zic și una nouă despre sistemul nostru minunat de învățământ.
    O mamă îmi povestea cum a încercat să vb cu profesoarele din liceul fiului ei, să-l învoiască pe acesta o zi pt activități culturale, și de data asta vorbesc f serios. Respectiva mamă lucrează la un post de radio, face materiale la diferite evenimenten iar copilul ei i-a moștenit slăbiciunile pt acest domeniu. Erau amândoi acreditați din partea respectivului post de radio pt un eveniment, deci totul foarte oficial și regulamentar, profesoarele de la școală au spus că ele nu pot face așa ceva, dacă vor să-l învoiască să meargă la doctor și să aducă o scutire medicală!
    Deci acesta era genul de caz în care profesorii ar fi trebuit să încurajeze dezvoltarea pasiunii respectivului copil, nu să-i dea în cap din fașă…., iar faza cu încurajarea obținerii unei false scutiri medicale, mi s-a părut de-a dreptul penibilă. Păi cum să mai meargă părinții să prezinte sincer problemele care pot interveni în viața unui copil care studiază într-o anumită unitate de învățământ de stat când ăsta e zidul de care te lovești?
    am scris repede și oarecum nervos, îmi cer scuze pt eventualele greșeli sau dacă cumva nu am fost tocmai coerent.

  13. #26

    de aia am renuntat si eu la drept , in anul I , drept roman , m-a fascinat materia aia , am citit si din alte surse in afara de cele recomandate de profesor drept urmare am picat cu 4. Motivarea notei a fost ca nu am dat nici un citat in latina 🙂

  14. #27

    Hai ca mi-ai amintit de tinerete si implicit de ASE 🙂
    Dupa primul meu examen (istoria) am sunat-o pe mama : Mama , am luat examenul ! Cu cat crezi ?
    Mama : Bravo fiule, pai cu 5, lasa ca e bun si asta.
    Nu mama, cu 10 !!!
    Dupa al doilea examen (matematica) iar am sunat-o
    Mama, am luat examenul, cu cat crezi ?
    Mama : Bravo, pai cu 1o nu ?
    Nu mama, cu 5, dar lasa ca e bun si asta.

    PS.1 Apoi m-am stabilizat pe la 7-8 🙂

  15. #28

    Incepi sa te pricepi din ce in ce mai bine la desen 🙂

  16. #29

    Picat la filosofie (da, materie de specializare la finante-banci) pentru ca am avut proasta inspiratie sa intreb profesoara daca vrea sa expun punctul meu de vedere (diferit de al dansei) sau ceea ce a predat in cursuri.

  17. #30

    edit: materie la specializarea finante-banci

    • #31

      razvan » pai se stie, orice mare bancher e filozof

    • #32

      ..pe banii altora

    • #33

      Las’ ca si eu am facut la politehnica materia “Cultura si civilizatie”, probabil pentru a ne da seama cum au inventat persii motorul cu rotor in colivie…

  18. #34

    eu d-asta am terminat cu 8,ceva un semestru la tara Canadei (la un schimb de experienta, intr-un colegiu), desi n-am invatat mai nimic, doar citeam o data cursul, inainte de a fi predat la clasa; in schimb, la ore, eram printre cei cu care proful/profa avea o discutie.
    sistemul nostru sucks big time si o sa suga atat timp cat o sa ramana asa.

  19. #35

    Badie, de ce-mi apare chestia asta cand vreau sa intru la tine, pe blog?
    img.chan4chan.com/img/2009-01-20/1232464317760.gif

    In cele din urma am zis sa intru cu proxy, sa vad daca mai face figuri si vad ca nu face.

  20. #38

    Lasa ca nici cu tocilarii aia de Oxford nu mi-e rusine…I-ai vazut ce plini de bashini sunt, invitati la Gadea-cap-de-sfecla?

  21. #39

    Îmi aduc aminte cât mișto făceam când eram student apropos de toate materiile de umplutură băgate în programa facultății (gen economie, contabilitate, filozofie, istoria culturii ). Atenție, vorbim de Politehnică nu de altceva.
    Și comentam că mai rămâne să ne învețe să mergem pe apă și să transformăm apa în vin și gata, rezolvăm tot cu inginerii.

    • #40

      voi aveti tembeli de aia care fac invatamant la distanta? asa ca mine, care am dormit prost intr-o noapte si ma trezesc hai, frate si io la facultate.
      si se prezinta un domn profesor. ne prezinta materia. la capat, ne zice asa: bai, sa nu credeti ca daca aveti o varsta o sa va scutesc de invatat. trebuie sa invatati mai rau ca aia la de la zi, ca cu aia am 6 ore pe saptamana. cu voi doar 4 ore pe semestru si n-am timp sa parcurg toata materia.deci invatati. ce nu ajung eu sa va predau, invatati singuri.
      toti/toate am crezut ca glumeste.
      nu glumea. ne-a picat pe toti. TOTI!
      in al doilea semestru i-am zis ca la ce bani le dau, ar putea sa se oboseasca si sa ne si predea ceva, ca de citit si invatat pot si singur, nu trebuie sa le dau lor o caruta de bani pt privilegiul de a toci singur acas`
      normal ca “dom profesor” a ridicat tonul, moment in care i-am reamintit ca e cu vreo 11 ani mai tanar ca mine si ar putea sa aiba putin respect. si daca n-avem n-avem cei 7 ani de-acas` poate sa ma caute sub buric ca sa gaseasca parerea mea despre dansul. fara taxa.
      evident, situatia a degenerat si un anumit doritor de diploma nu a capatat-o, fiind invitat politicos sa paraseasca incinta. cu drept de a se reinscrie la cursuri pe la calendele grecesti, asa.
      ce ziceam? . muie cu lamaie si 2 lopeti peste dinti invatamantului romanesc.
      te simti mai bine dupa aia.garantat.

    • #41

      @ASdfix
      Wtf.unde dracu te-ai dus?

    • #42

      un student roman din top 500 » un spiru ceva:))

  22. #43

    Foarte adevarat graieste arhi, inca e plin de dinozauri egocentristi prin facultatile din Romania. Exemplul meu : examen practic la obiectul baze de date, fac totul binisor dar la sfarsit trebuie sa ai si o discutia cu profesoara. Atunci profa mi-a cerut sa ii dau un exemplu de aplicare pentru o anumita chestie si gandesc eu repede ceva pe loc care era corect si dupa ce ii prezint profei ea ma intreaba daca totusi nu ii pot da si exemplu din cursul ei si pt ca nu stiam am fost picat :(. La un obiect de matematica la fel picat ca nu am stiut nu stiu ce problema prezentata la curs… La master mai tarziu unde deja se presupune ca ai o parare despre anumite chestii si un anumit nivel de cunostinte mi-am luat in bot de mai multe ori deoarece am avut nesimtirea sa ma contrazic (cu argumente foarte corecte, eu lucram de ceva timp in domeniu) cu profesorii…

  23. #44

    toader, nu imi plac baietii vindicativi, care imi cer socoteala. imi multumim mult pentru participare.

  24. #45

    Nu, nu ati invatat nimic. Va zic eu.
    Eu in trei ani de facultate am mers la cursuri doar de vreo 40 de zile plus la examene. Am mers la cursuri pana m-am prins eu care e treaba cu profesorii care promit ca daca vii la cursuri la examen iti vor da muie puncte, daca faci referate sau mai stiu eu ce texte copiate de pe net la fel muie puncte.

    Asa m-am trezi in ultimul an de facultate cu 13 restante si sa mai si vezi ca le-am si luat pe toate….

  25. #46

    Prin 2000, la psihologie diferențială, exista un profesor care preda aproape același curs în fiecare an, cu mici diferențe. În anul în care am avut eu cu el, a avut altă tematică. Toți colegii au învățat după cursurile vechi, xeroxate de la colegii mai mari. Eu și alți 2-3 amețiți am fost singurii studenți de la cursurile lui. La examen, toți au copiat din cursurile vechi, care nu aveau nici o legătură cu subiectele. Eu am fost atât de idiot încât să dau răspunsurile din cursurile la care am participat. Rezultatul? Toți ceilalți 9 și 10…. eu și cei care am scris din cursurile predate de el în acel an … am luat 5. Și nu era vorba de Spiru Haret sau vreo universitate fantomă, se întâmpla la Cuza 🙂

    • #47

      ex-silentio » dar ce ati terminat, stimabile?

    • #48

      Psihologia, la Iași. Dar situația era aceeași. Dacă nu toceai după manualul scris de profesorul x, nu reușeai mare lucru 🙂

  26. #49

    Cel mai aiurea este cand si profesorii tineri aplica aceleasi metode ca cei vechi sau cand ti se dau “proiecte” la seminar pentru ca datele sa le foloseasca proful de la curs. Semestrul asta am un seminar la care se scrie mai ceva ca la un curs, pe motiv ca e profa tanara si inafara se ne puna sa scriem altceva nu stie; la un moment dat ne-a pus sa ne dam cu parerea in scris.La intrebarea: Cu ce ma ajuta daca imi scriu parerea pe o foaie(pe care eventual doar dvs. o cititi), in loc sa dezbatem subiectul oral ca sa aflam si parerea altora sa le comentam etc.. am primit un raspuns de genul: taci si scrie.
    Mai rau e ca si la seminarii(lucrari practice) prezenta e cam obligatorie, desi doar lucrari practice nu sunt.

  27. #50

    Eu eram ceva mai smecher, le citeam opera tampitilor de la catedra dupa care la examen gaseam motiv sa folosesc 2-3 expresii ale lor in ce scriam pe acolo, aveau unele care le tot repetau. Efect de nota 10 garantat.

  28. #51

    Universitatea Romano-Americana, anul II management, disciplina Previziune Economica. Profesorul ne-a recomandat sa cumparam cartea doar daca vrem, si pentru examen ne-a dat 4 capitole de invatat pentru examen.
    Nu am cumparat nici cartea si nici nu am invatat, dar am fost atent la cursuri mereu, nota 5 pentru 3 randuri =), dar erau 3 randuri scrise cu cap :).