Contul meu
Și ca să încheiem ziua cu tutoriale de viață, mai avem un articol bun de tot despre cum să nu îți crești copiii. Despre cum să nu fii inamicul lui prietenos și tâmpit, care crede că, dacă a citit niște imbecilități de parenting, acum este un expert motivațional în creșterea copiilor, eventual cu căști în cap când se joacă în parc, să nu se rănească.
Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->
NOU
Nu ii merge site săracului de cismaru… Nu ati avut discuții despre importanța hosting ului and shit ?
NOU
da si tu 30 de lei pe luna pe un net decent
NOU
“Copiii sunt prea mici, prea inocenți, prea nevinovați, prea puri”
LOL ma. LOL.
NOU
Omul e cel putin naiv. El crede ca te poti intelege cu copilul in orice situatie, ca daca ii aduci argumente logice el intelege acele argumente si face cum e mai bine.
Nu zic sa abuzezi de “Faci asa, ca asa zic eu!”
Dar inevitabil sunt situatii cand copiii pur si simplu refuza sa inteleaga, oricat ai incerca tu sa le explici si argumentezi, pentru ca sunt… copii. Se dau cu fundul de pamant si plang, tipa, se zbat pana faci ce vor ei. Si atunci folosesti faimoasa replica. Dar ca ultima masura, nu ca ti-e tie lene sa stai sa vorbesti cu el.
NOU
Eventual îi și prinzi vreo două, îl dai cu capul de pereți, de calorifer, „eu te-am făcut eu te omor” etc.
NOU
Ca de obicei se ajunge la exagerari…
Nu frate, dar ajungi la schimbat pampers de exemplu. Si acolo nu are de ales. Il schimbi, il speli si gata. Sau daca te tine, il lasi sa umble plin de c%^t prin casa pana intelege.
NOU
marcheaza cu P (publicitate) . Nu are cum sa scrie si andreicismaru/maddame-cetin pe acelasi subiect in acelasi timp fara sa fie reclama mascata 😀
NOU
Great minds think alike.
NOU
…, though fools seldom differ”
NOU
Eu, dupa multe alternative, vorbit, explicat, joaca si multe altele, am ajuns la concluzia ca uneori e ok sa lasi copilul sa planga, sa se descarce si sa fii acolo langa el. Uneori chiar nu poti face altceva. Daca vrea sa alerge pe strada ce alternative ii dai? Serios acum. Cosmetizarea din articol nu e chiar cosmetizare, ci recunoasterea emotiilor, ceva ce eu personal nu am avut cand eram copil si ce bine mi-a prins. Cred ca orice parinte de-asta prietenos si tampit explica de ce nu e voie, incearca sa detensioneze situatia si sa asigure copilul ca e ok sa simta ce simte si ca e alaturi de el si in momentele astea. Eu nu vad nimic gresit in asta. Si nu, copiii nu sunt prea mici sa inteleaga ca exista limite si nu pot primi intotdeauna ce vor, dar conteaza mult modul cum setezi aceste limite, cum spui nu, cum ii ajuti sa depaseasca frustrarea de moment.
NOU
Evident nu exista alternativa, daca vrea sa alerge pe strada il lasi. Primul tir care trece pe-acolo cu 70 la ora iti rezolva problema.
NOU
Offtopic – bebe mic de 2 luni si suferind de colice doarme de rupe pe Pantera -Live at Moscow, Monsters of Rock – pus pe repeat! In sfarsit “liniste”!
NOU
norocosule:)))))
NOU
Nu vreau sa iti demontez teoria cu bebe roacher din pampers, dar si daca ii pui sunetul unui foehn sau aspirator vei avea aceleasi rezultate. Asta doar asa in caz ca se plictiseste de Pantera 🙂
NOU
E ca si cum mi-a pus Dumnezeu mana in cap, eu fiind ateu convins. Ca in reclama de la Mastercard:Priceless! Iar “traforajul” de la Domination e Divin!
NOU
Sarut mana pentru sfaturi, Cristina. Sunt la al doilea. La primul a mers cu hota. La al doilea nu a mers cu nimic pana acum. Nimic din sfera white noise sau colief, infacol, espumisan, ceai cu anason, etc. A, si nu merge nici cu masina- urla in continuu.
NOU
aoleu, saracu de tine, cred ca esti in al 9 lea cer:)))))))
NOU
@Chelu, am inteles, sa traiti! Ce sa zic atunci chiar felicitari pentru partea cu Pantera, putea sa fie Hrusca. Protectis ati incercat? A fost singura chestie care a functionat cat de cat la ai mei…asta si timpul….
NOU
@Cetin- chiar suntem fericiti!
@Cristina- ii dam si Protectis zilnic.
NOU
First things first – muzeul trenuletelor de la Sinaia este unul dintre locurile preferate si de noi. Ca sa nu existe dubii, nu vorbesc din carti, copilul, in cazul meu, este la varsta de 4,5 ani si invatam in fiecare zi, noi de la el & el de la noi.
De ce zic ca si noi invatam – simplu, pentru ca tentatia e mare iar “abuzul” (din trecut) te poate impinge in exact aceeasi directie. Si te trezesti la un moment dat ca ai o reactie tampita. Realizezi ca reactia a fost timpita dupa ce raul a fost facut si incepi sa te intrebi de unde ti-a venit. Greu de explicat, pentru ca daca nu reusesti sa derulezi cu rabdare exact pana la momentul in care, pe tine, un eveniment sau o reactie a parintilor tai te-a schimbat si sa intelegi de ce sau ce-i de facut pentru ca reactia aia tampita sa nu se repete, vei cadea inevitabil, in fata copilului tau, in exact aceleasi capcane in care au cazut si parintii tai.
Regula mea “de aur” este ca NICIODATA, indiferent de motiv sau situatie, sa nu-i dau semnalele gresite ca vine spre mine ca spre “instanta” in fata careia este singur si unde va fi analizat/judecat/sanctionat. Dimpotriva, incerc in fiecare zi sa-l fac sa inteleaga ca daca are nevoie de sustinere, cel mai probabil la parinti o va putea gasi. Si ca poate sa vina la mine cu incredere ca orice s-ar fi intamplat o sa cautam impreuna o solutie de iesire din respectiva situatie. Cu asumarea “costurilor” de rigoare si cu niste concluzii care sa ne ajute sa nu repetam eroarea.
Concluzia mea, de ne-specialist in “parenting”, este: copii au CELE MAI BUNE instincte. Ca orice pui de animal, copilul vine “codat” genetic cam cu tot ce ii trebuie ca sa functioneze corect ca reprezentant al speciei lui. Treaba noastra e sa-i ajutam sa (se) descopere si sa-si cultive calitatile. Si nu sa-i limitam experientele sau sa la traim noi in locul lui pentru ca vrem sa-i ferim de aia sau de ailalta ca stim noi mai bine sau whatever motiv.
In rest, stiti cum se zice … parintii perfecti exista, doar ca nu au (inca) copii …
NOU
Am văzut copii care, decât sa accepte alternativa la televizor (ieșit din casa, joculețe etc), începuseră sa se dea cu capul de parchet și sa se muște singuri. La un an jumate, adică fix apucături din născare, ca abia ce gangurea, inca nici nu vorbește. Ala e un moment când în afară de “stai locului ca asa zic eu” nu vad ce poți face.
N-am plozi și evit mereu sa îmi dau cu părerea, dar singura mea părere este ca e wrong sa judeci de ce face un părinte asa și altul altfel, fiindcă toți copiii sunt diferiți și nu doar din cauza creșterii, ci și din cauza materialului genetic cu care vin. Am văzut copii mega diferiți din aceiași părinți, fetita mega cuminte de bebeluș, grațioasa, ascultătoare, finuța de mica, iar frac’su cu 2 ani mai mic, drăcușor de mic: urlete, agresivitate, doar pe ruptelea/spartelea/lovitelea etc. Evident ca și tehnicile de abordare ale părinților au fost total diferite la al doilea copil fata de primul care pricepea liniștit cam aproape orice.
NOU
nu exista dat cu capul de parchet apucatura din nascare
NOU
daca la 1.5 ani e reactia asta, vina nu e a copilului, sorry
NOU
Mie mi se pare mult prea mic sa fi avut de a face cu părinții. Care, de altfel, sunt oameni foarte ok. Nu știu, mai devreme de un an jumate oricum e greu sa aibă altfel de reacții decât plâns, asa ca da, cum a inceput sa prindă oleaca de forță și coordonare, pac șantaj emoțional. :)) Point is, exista apucături de genul asta și din proprie inițiativa și nu o spun eu, sunt studii și cazuri căcălău. Doi la mana, și dacă sunt provocate de anumite greșeli ale parintilor… uneori nu poți sa le dai alternative. Sunt fascinata, oricum, de treaba asta cu crescutul copiilor, mereu când am văzut situații m-am întrebat cum as face eu și întotdeauna am avut un răspuns perfect filozofic și complet neaplicabil când gândeam la rece. Asa ca stiu sigur ca o sa greșesc și eu când va fi cazul, sper doar sa nu o fac prea mult. Am încredere, totuși, ca din doi oameni normali care nu au creier doar ca să nu se facă curent între urechi, nu are cum sa iasă vreun monstru. :)))
NOU
datul cu capul depodea e in 100% din cazuri rasfat tampit al parintilor si o lipsa total de ghidaj. bine, e usor sa comentezi de pe margine, normal. lasa, nu mai fi tu ingrijorata, o sa fii o mamica perfecta si o sa ai o fetita minunata:))
NOU
Dacă e băiat te pun naș! =)))
La cum am fost eu de mica, ma aștept la calvar, e ok :))
NOU
biiine
NOU
Complicata treaba cu educatia copilului.
De o luna am devenit parintii unui baietel . Pana in clipa de fata viata ne-a dat cateva palme serioase , pe care le-am receptionat cum am stiut noi mai bine incercand sa ramanem in picioare.
Din ce vad greul acum incepe.
Din ce vad in jurul meu, trendul e sa te specializezi in parenting, si in final sa faci din copil un fel de fiinta angelica doar ca in societatea noastra cred ca un astfel de copil este o viitoare victima.
Cam asta e abordarea jumatatii mele mai bune .
Eu am o abordare diferita, as putea supravietui ideii ca nu voi avea un copil super cuminte super premiant sau orice alt super dar as considera ca mi-am facut treaba de parinte avand un copil care sa stie sa reactioneze si sa iasa dintr-o situatie delicata in care il pune viata.
Deocamdata subiectele de dezbatere sunt tipul biberonului, pozitia de alaptat sau ragait, ce ii dam pt colici daca ii punem sau nu caciula.
Ma astept la adevarate razboaie cand va fi vorba despre subiecte legate de modul de educatie al juniorului.
NOU
e inca in perioada post partum, ai rabdare cu ea
NOU
Păi dacă nu-i pui căciulă, relativ curând o să mai apară încă unul.
O fi bine, o fi rău?
NOU
Amuzant, deci la unii prezervativul e inlocuit cu fesul copilului.
Un adevarat trendsetter.
NOU
Cum să bagi, frate, copilului căști ÎN cap?
Dumnezeule…
NOU
Am rabdare, sunt antrenat , am vzt cam cum se manifesta in functie de schimbarile hormonale din diferitele perioade pe care le -a traversat.
Sper doar sa nu ne puna capac parentingul.
NOU
Autorul articolului visează cu ochii deschisi. Sigur, suna foarte frumos, ideal chiar, dar fara vreo legatura cu realitatea. Daca ar fi sincer cu el însuși, ma indoiesc ca nu si-ar aminti destule exemple in care a deviat destul de mult de la teorie. Una e sa vrei, alta e sa poti.
Evident, nu trebuie sa fii violent fizic sau verbal cu un copil, indiferent cat de mult te scoate din minti. Si in teorie orice pedeapsă trebuie sa aiba un scop educativ si de prevenție, nu de refulate a părintelui.
Dar teoria asta idioata (dpmdv) ca in loc sa zici nu copilului trebuie sa ii oferi intotdeauna alternative, desi nu pare, ii face rau copilului. Copil care are nevoie de reguli si limitari, pentru ca se raportează la ele in ceea ce face si este linistit ca atata timp cat nu “calca linia” totul este ok. Un copil “liber” este nefericit pentru ca nu stie cum sa se raporteze la ce este in jurul lui. Un “domnul Goe” modern, imi pare sincer rau de copiii crescuți în felul ăsta, pentru ca nu este vina lor.
Si asa este, după cum zicea si autorul articolului: nu trebuie sa credeti toate prostiile scrise pe net. De altfel, se refera chiar la articolul lui.