Am fost, în toate aceste zile și am muncit ca voluntar, alături de inimoșii de la Veka, pentru Big Build. BIG BUILD este un proiect Habitat for Humanity, care anul acesta a strans 240 de voluntari pe șantierul de la Cumpăna. În 5 zile (1 – 5 octombrie), aceștia vor construi 8 case pentru 8 familii cu venituri reduse. Ca sponsor al proiectului, VEKA a donat ferestrele pentru toate cele 8 case, totalizând 40 de ferestre.

Înainte de a ajunge pe șantier, am fost și am văzut fabrica Aplast din Ceptura, unde se fabricau ferestrele pentru BIGBUILD. Super experiență și un revelator pentru întrebări și curiozități care nici nu știam că sunt acolo.

După care am plecat la muncă.
Primul lucru de care m-am interesat a fost de ce sunt construite acele case și pentru cine.

Beneficiarii locuințelor noastre sunt familii și tineri care lucrează și care au un venit stabil, dar care nu câștigă suficient încât să își permită un credit imobiliar sau o chirie decentă.

Pentru ei, Habitat for Humanity România construiește locuințe decente și accesibile, care au puterea să le schimbe viitorul pentru totdeauna.

Într-o casă sigură și decentă, părinții își cresc copiii mai ușor, merg mai liniștiți la serviciu, ajung să avanseze în carieră și să câștige mai bine. Copiii au un loc unde să se joace și să își facă temele și ajung să aibă rezultate mai bune la școală.

Ei sunt beneficiarii proiectului. Puteți să îi cunoașteți mai bine pe pagina Habitat for Humanity.

Oamenii sunt prezenți pe șantier, muncesc cot la cot cu voluntarii și au grijă ca lucrurile să meargă bine. Parcă altfel muncești când știi că e alt tău ce e acolo și parcă altfel ai grijă de lucruri.

Și am muncit și noi, la montat ferestre. Bine, nu la montajul efectiv, pentru că toți avem 2 mâini stângi și am fi dorit ca trăinicia să primeze, nu eventualele telefoane Bună ziua, domnul Ametcea, știți, ați montat o ferestră, acum a bătut vântul cu tot cu ea.

Dar am fost acolo, am cărat ferestrele alea care sunt grele de ne-au cocoșat, la începutul zile le căram câte doi, deja, pe la prânz, căram 4 oameni la aceeași fereastra. În paranteză fie spus, mersul la sală și ridicatul a zeci de kilograme se pare că nu valorează nicio ceapă degerată, eram obosit deja în 10 minute și nu îmi venea să cred cât de greu e să reziști. Între timp, pe lângă noi treceau fluierând muncitorii adevărați, care știau ce fac și se distrau uitându-se la noi cât de fleșcăiți suntem.

Experiența? Priceless. Te simți extraordinar știind că îți aduci contribuția, cât de mică, la bunătățirea vieții unor oameni. M-am simțit bine, am muncit cu ei, am mâncat la grămadă împreună, am împărțit sticle de apă, a fost o camaraderie superbă.
Plus feedback haios.

Una peste alta, obositor dar frumos. Sper ca acei oameni să fie mai bine, să trăiască mai bine și să le ofere acelor copii viața pe care o merită.

VEKA este o companie germană, prezentă pe piața din România din anul 2000, care produce exclusiv sisteme de profiluri PVC de clasa A, pentru uși și ferestre. Toate profilurile, cele standard și cele cu design specific, au o durabilitate a tâmplăriei estimată la 50 de ani.
Ferestrele și ușile din profile VEKA au ca principală caracteristică rezistența, datorată în primul rând grosimii peretelui exterior (3mm)*. Costrucția este mai robustă, iar materialul conține cu 10% mai mult PVC, ceea ce asigură o mai bună rezistență a ferestrei la schimbările de temperatură, factorii externi, precum și la solicitările construcției.

Caracteristici ale ferestrelor din profile VEKA: 

 Eficiență termică: www.youtube.com/watch?v=8sO2z4qpT2o
 Eficiență fonică: www.youtube.com/watch?v=kdRkBjr0m0U
 Varietatea tipurilor de deschidere: www.youtube.com/watch?v=CjW6cBrCXcc
 Varietatea paletei de culori & design: www.youtube.com/watch?v=9uq-P_EfTq0
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Super tare initiativa. M-am oferit si eu voluntar (brains and brawns) la un asemenea proiect, dar din pacate nu am avut norocul sa si particip. Poate in viitor.

    PS: Sper sa nu vad comentarii de gen “casele din lemn sunt de rahat” …

  2. #2

    Nici o familie saraca netraditionala?

  3. #3

    Ceptura de unde e regele Arthur?

  4. #4

    Cum ar veni, ti-ai adus aportul*.

  5. #5

    numai mie mi se pare ridicol felul in care sunt ridicate casele? una langa alta?

    • #6

      banuiesc ca da, doar tie, tinand cont ca sunt case sociale, facute din donatii. probabil ca atunci cand o sa le construiesti tu, din banii tai, o sa le faci cu teren de 1000mp ptr fiecare plus piscina.

    • Daca era după Ion, le făcea conace. Greu mă.. mă bucur pentru ei, sa aibe parte de cat mai multe împliniri in noile locuinte!

    • Ci bou.

  6. #9

    De acord cu diferenta de sala fata de carat normal…indiferent de cat ridic la sala cand imi trimite maicamia sacose de rafie de 30kg ma cac pe mine sa le car

  7. #10

    Bănuiesc că au citit si ei posturile tale,cum să tăiem picioarele unui pat in mod egal si să lipsească niste centimetri de pe undeva.Este el băiat bun,inimos,da’ hai mai bine să nu îl lăsăm.Nu,sala nu te ajută.Făceam in tinerete îndreptari cu 170-200 si am cărat niste saci de porumb si după vreo oră mă dureau muschi care nu credeam că îi am in organism.

  8. #11

    Am un coleg la munca care era recuoscator ca i-am adus iepure, oua, chestii naturale de pe la tara pentru copil si a vrut neaparat sa ma ajute iarna sa taiem lemne pentru parintii mei (ca de acolo ii aduceam). Omul mergea regulat la sala si are muschi vizibili, nu ca mine, mai scandura.

    Dupa juma de ora de dat cu toporul de despicat la -10 grade si-a scuipat plamanii si s-a retras la un vin fiert in casa ca nu mai putea, urmatoarele 2 ore m-a asistat moral, a mai dat si el asa lejer. Luni la munca era cam praf.

    • #12

      Degeaba ai muschi daca nu stii sa ii folosesti. Taiatul lemnelor tine atat de forta, cat mai ales de tehnica.

    • #13

      Si degeaba are masa mare de muschi daca nu e antrenata in timp, e doar pentru poze.

    • #14

      Plus că muşchii la bărbat trebuie să fie numai într-un loc ,nu împrăştiați pe tot corpu.Se ştie.

    • pentru lemne trebuie zona de cross fit. Sala clasica face muschiul frumos, mare, dar mai greu pe explozie

  9. #16

    Mereu mi-am dorit sa particip la constructia unei case de lemn. Mi se trage de la History si Travel Channel. Mai vreau sa caut aur si sa fac cutite pe langa asta :))

  10. #22

    Felicitări.
    Pe una din familiile de beneficiari, familia Voinescu, o cunosc, stătea acum vreo 10 ani în același bloc cu Pistel – dacă vă mai aduceți aminte cine e – arhiblog.ro/piestel-moroiul/
    Însă, vă spun, oamenii ăia chiar merită.
    Felicitări VEKA, felicitări Cetin.

  11. bai, felicitari. Dar mie cel mai mult mi-a placut doo faze care este si de fapt este o singura faza.
    “Beneficiarii locuințelor noastre sunt familii și tineri care lucrează + Oamenii sunt prezenți pe șantier, muncesc cot la cot cu voluntarii și au grijă ca lucrurile să meargă bine”

    Nu de alta dar m-am saturat ca ajutoarele sa mearga numa spre cersetori nu si spre cei care muncesc dar au ghinion.