Până sambata nu mersesem niciodată pe o motocicletă. Niciodată, deși nevastă-mea e bikeriță, pentru că mi-a fost rușine să mă urc pe motorul ei, neavând habar de nimic. Nu, nici măcar scuter, bicicletă electrică, nimic nimic.

Pe perioada stării de urgență, cu spectrul morții în față, împreună cu vreo 2 prieteni din grupul meu, am decis că nu mai așteptăm deloc și să ne luăm permisele de conducere de A cu prima ocazie. Toți 3 amânam acest moment, din varii motive stupide și brusc, ne-a lovit mortalitatea în dinți.

Între timp, panica a trecut, ceilorlalți doi le-a trecut elanul creativ și nu mai sunt interesați, dar mie nu mi-a trecut. Adevărul e că sunt și cel mai bătrân dintre ei, spectrul ultimei respirații e mai aproape de mine decât de ei.

Așa că am făcut primul pas, m-am dus să mă plimb cu motocicleta prin pădure și pe dealuri, cu cursurile de enduro de la Casa Augsburg. E și foarte aproape de mine, chiar la intrarea în Bănești, după ploiești, foarte ieftin, ceva gen 250 de lei pentru motor și echipament, plus 100 asigurare pentru cazurile în care bușești foarte tare motorul.

Mno, m-am dus destul de încrezător în mine, doar mersesem pe bicicletă, ce mare lucru. Acum, sincer să fiu, cu adevărat, nu e o problemă cu echilibrul, chiar am mers cu chestia aia din prima. Problema apare la schimbatul vitezelor, având cizmoacele alea în picioare, ascultatul motorului, să îți dai seama când ajungi la capătul vitezei, cum schimbi ca să nu plece motorul de sub tine, pentru că dai drumul la ambreiaj prea repede, chestii de astea.

Una peste alta, a fost foarte mișto, am luat doar 3 căzături, din care doar una serioasă, din zbor, celelalte au fost pentru că am oprit motorul în mers, de frica unor pante sau șleauri. La aia serioasă, am zburat tumbă peste ghidonul motorului care decisese că pleacă singur, independent de mine. Iar eu nu am vrut să îi dau drumul. Mă doare și acum umărul.

Motivul pentru ccare am vrut să merg la enduro întâi e simplu. Nu știam dacă îmi doresc cu adevărat motor sau nu, putea fi doar o dorință reprimată, gen cele din copilărie, cu biciclete sau alte chestii. Adică am mers la ce am considerat eu că e mai dur, pe considerentul că dacă îmi place asta, o să îmi placă și să mă dau pe ciment, cu un chopper drăguț.

Da, mi-a plăcut mult. Nu e neaapărat chestia mea plimbatul cu viteză printre copaci, pe pante abrupte, noroi și șleauri, dar mersul pe 2 roți mi-a plăcut. Probabil a ajutat și faptul că instructorii de la Augsburg sunt incredibil de calmi și relaxați și explică totul în cele mai simple moduri și au răbdare fără să îți arate că ești varză, dimpotrivă, încurajări tot timpul și grijă perfectă de tine.

Acum caut școală de șoferi pentru A prin Mogosoaia – Buftea

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.