Pentru că suntem niște intelectuali (în fiecare weekend, de la 8 la 12 după-amiaza), sâmbăta asta am discutat despre Behavioral Sink. Mersi Alexandu pentru link.

Pe scurt, într-o situație în care ai apă, mâncare și toate condițiile în care să-ți desfășori viața, există un element care distruge tot: aglomerația. Odată cu aglomerația apar treptat următoarele semne:

  • Resemnarea și incapacitatea de a învăța ceva nou
  • Delimitarea teritoriului prin orice metode
  • Violența, găsită în orice aspect al vieții
  • Lipsa de interes pentru rolul social, izolarea
  • Comportamente antisociale și lipsa de încredere în orice alt membru al societății
  • Comportamente deviante care sunt încurajate, cum ar fi homosexualitatea și canibalismul
  • Femele care nu vor să se reproducă sau își pierd abilitatea de a creste copii
  • Prădători care își formează subsocietăți, menite să le alimenteze lăcomia și nevoia de control

A se traduce, punct cu punct, prin:

  • Analfabetism funcțional sau chiar nefuncțional, lipsa unei meserii, incapacitatea de a te adapta, nevoia de a recicla idei care nu sunt ale tale
  • Apartenența la grup, renunțarea la orice implică decizii individuale, nehrănite de mai sus
  • Jaf, furt, viol, crimă, toate motivate și acceptate pentru că nu ești un gunoi uman, ci, cumva, un erou
  • Oameni care se izolează social și preferă să-și creeze propria realitate
  • Normalizarea și motivarea comportamentelor care de sunt de fapt dăunătoare societății
  • Normalizarea și confirmarea diverselor deviații care duc la automutilare și la schimbări ireversibile, apoi la marginalizare și suicid, deși traseul este evident
  • Relații care se destramă din cele mai idioate motive, lipsa de devotament și răspundere
  • Nevoia de a călca pe cap orice persoană care e deja la pământ, nevoia de a stoarce cât mai mult din orice, dincolo de orice raport uman
  • Interesant e că multe orașe aglomerate, cele mai vizibile fiind din SUA, au început să semene din ce în ce mai mult cu „utopiile” lui Calhoun.

    Food for thought, cum zice francezul.

    Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

    Pe scurt

    Loading RSS Feed

    22 comentarii Adaugă comentariu

    1. #1

      Nu știu dacă aglomerația a fost principala cauza, parca nu despre asta erau rezultatele experiementului cu soarecii. Eu știam că problema a fost lipsa unui obiectiv. Soarecii aia aveau de toate, nu trebuia sa munceasca sau sa se lupte pentru nimic. Si tot asa, avand totul la botul sobolanului, s-au degradat genetic de la o generatie la alta. Erau niste fiinte fara rost in viata, fara sens. Repet, asta cu aglomeratia o aud prima data.
      Iar marile orase au fost mereu aglomerate… Londra avea peste 5 milioane de locuitori la 1900, toate metropolele erau aglomerate, dar oamenii tot au inovat si au invatat lucruri noi. Au luptat sa se urce in varful aglomeratiei, nu s-au resemnat. Si nici n-au devenit homosexuali canibali.

      67
      • #2

        Asta vroiam sa subliniez si eu…o societate de soareci nu e o societate umana…
        Fara sa ai un tel, ca si individ, fara doar si poate ajungi in stadiul experimentului…dar ca si om, esti mai presus decat un animal cu instincte si alte cele…
        In acelasi timp, intrebare e cati oameni isi pun teluri in viata sau trec ca rata prin viata ?

        8
      • A fost un studiu similar si pe caprioare. Lasate pe o insula fara pradatori, populatia a crescut. De la un punct incolo durata lor medie de viata a scazut, incepand sa creasca din nou cand au scazut numeric sub un anumit nivel. Supra-aglomerarea le genera un nivel de stres/agresivitate care le scurta din viata. Din ce imi amintesc la autopsie glandele supra-renale erau mai mari decat normalul, semn de activitate mai intensa. La soareci s-a lasat cu homosexualitate si canibalism ca asa e animalul, mai agresiv.
        Ce vroiau sa verifice studiile astea: efectele aglomeratiei asupra unei populatii de animale daca se afla intr-un scenariu considerat ideal in care resursele sunt din belsug. Pe termen lung, prin diferite mecanisme, aglomerarea evolueaza ciclic, adica si in jos nu doar in sus. Studiile astea doua (si cel cu soareci si cel cu caprioare) le-am citit intr-un curs de sociologie de la Univ Buc.
        Interpretarea ta e cauzata de dorinta de a ne mintim ca nu suntem si noi animale 😀

        11
    2. #4

      noi am stat 5 oameni si un caine la un moment dat in apartamentul alor mei care are 39 mp.
      Nu e de la aglomeratie 🙂

      46
    3. #15

      “Comportamente deviante care sunt încurajate, cum ar fi homosexualitatea și canibalismul”
      Ai de plm, dacă n-or să fie în secțiunea de comentarii toți sătenii cu furci și cu torțe… înseamnă că i-a filtrat moderarea.

      15
      • #16

        Vor comenta doar analfabeții. Homosexualitatea e deviantă fiindcă se abate de la norma socială a heterosexualității. Nu e nimic homofob în cuvântul “deviant”.

        13
      • #17

        Vor comenta doar analfabeții. Este clar din context că homosexualitatea este considerată deviantă la șoareci, nu la oameni.

        4
    4. #18

      Si zici ca de la aglomeratie femelele nu vor sa se mai reproduca?

      Femele…intelectuali, fini.

      16
      • #19

        Nu stiu daca nu mai vor neaparat, poate e doar nevoie de un pic de organizare, e ca in bancul ala cu orgia pe intuneric…

        6
      • #20

        Femele da, sau ti-e neclara/te pune in dificultate in a intelege diferenta dintre sex si gen?

        2
    5. #21

      Semnele alea apar si la oameni care traiesc izolati, au casoaie de 20 de camere , terenuri imense..etc. Dar sunt de acord 100 % ca in aglomerarea urbana oamenii devin mai rai si mai ciudati, un oras spre exemplu ca Bucurestiul scoate ce este mai nasol din oameni.
      Resemnarea și incapacitatea de a învăța ceva nou, asta apare si datorita varstei , dupa 40 de ani cam scade entuziasmul.
      Delimitarea teritoriului prin orice metode. Unii isi vopseau cu de la ei putere asfaltul si decretau ca este locul lor de parcare fara nici o baza legala.
      Violența, găsită în orice aspect al vieții. Dupa ce stai in trafic ca sofer sau stai in tramvai si simti toate mirosurile umane posibile o iei oarecum razna la un moment dat si nici nu iti dai seama.
      Lipsa de interes pentru rolul social, izolarea.Indiferent ca stau la bloc sau la casa oamenii au inceput sa se izoleze tot mai mult.Prin anii 80 si 90 parca era totusi mai ok sau poate vedeam eu altfel lucrurile pentru ca eram copil si adolescent sau poate nu era atata internet si nu eram sufocati de retele astea sociale.
      Comportamente antisociale și lipsa de încredere în orice alt membru al societății.Dupa ce initial ai incredere in oameni dar descoperi apoi ce greseala mare este chestia asta cu increderea, devii mizantrop pasionat.
      Comportamente deviante care sunt încurajate, cum ar fi homosexualitatea și canibalismul.Cu canibalismul nu am date suficiente dar homosexualitatea este din plin incurajata , vezi filme, vezi corectitudinea politica,cultura woke..etc
      Femele care nu vor să se reproducă sau își pierd abilitatea de a creste copii.Aici avem de vina tot cultura woke si feminismul radical stupid si tot felul de filme ridicole cu femei independente si puternice care au penisul mai mare decat al barbatilor, de astea.
      Prădători care își formează subsocietăți, menite să le alimenteze lăcomia și nevoia de control.Aici o mare contributie o are mediul corporatist, parere personala.
      Voiam sa spun doct pe final ca noi suntem oameni si experimentul fiind facut pe soareci nu are relevanta insa la cat de dezumanizati sunt oamenii in ultimul timp cred ca experimentul este foarte relevant si pentru oameni.

      21
    6. #22

      Conform Forbes există 2640 miliardari pe planetă cu o avere totală $12.2 triliarde. Nu aglomerația o futut societatea, ci lăcomia dusă la nivel de boală mintală. ‍♂️

      25