Faza haioasă a zilei

E un comentariu destul de lung, sper să nu vă obosesc/plictisesc dar să înțelegeți decodificarea pentru ceva ce, la prima vedere, vorbele omului par să fie o umplutură cu niște clișee slobozite de pe vremea ședințelor comitetelor locale de partid și UTC.

Aș zice eu două diferențe; una dintre ele cuprinde indirect pe toate, reflectând tot ce gândește românul. Să încep cu prima diferență…

Domnul acesta, care pare să bată înspre 50 de ani (dacă nu i-a împlinit deja), se vede în bărbie și-n cap cu păr cărunt, a suferit îndeajuns de multe `lovituri´ de la viață, a văzut în prima instanță ticăloșii & mârșăvii comise de alții, a auzit și văzut cum toate valorile (valori fără legătură cu manelismul) i-au fost imolate decenii la rând de la lovitura de stat revoluție până-n prezent. Pare să fi trecut prin destule griji, destule căderi nervoase, destule dureri fizice & psihice, destule bătături la talpa piciorului & la arterele inimii și destule frecușuri de la viață care i-au acrit practicile făcute cu de-a scârba în societatea românească (cu tot ce cuprine trânsa) și mecanismele știue & neștiue politico-economic-administrative.
Om care, probabil, a încercat pe cât de mult posibil să fie integru la oportunitățile care i s-au oferit, iar la un moment dat, după multă scârbă, acreală, sictir și frustrări deprimate, al unfair-ului din viață & zbuciumului „De ce eu, pe când alții n-au probleme?”, se simte vinovat față de el însuși că s-a trădat și nici acum nu pare împăcăluit cu sine, din cauza forțelor stohastice care l-au forțat, tentat, ba chiar presat cu ultimatumuri, să se auto-abandoneze pe/de el însuși fiindcă alternativa ar fi fost „autodistrugerea”: acea frecție românească hiperbolizată în proverbul „a pune bețe în roate[le altuia]”. Cine știe ce bețe a simțit sau a știut că i se pun la glezne dacă nu cade în văl ca restul. De atunci, se simte ca o carapace goală.

„… pișicher în bilanț la contestații de luat formulele de decizii și permanență, la limita adevăratelor valori de respectat…”

Lupta politică a fost construită (cel puțin așa e percepția multora care spun „În politică să nu te duci, să nu te bagi”) în așa fel încât să devii ceva ce nu ești fiindcă riști să te strici pentru totdeauna, iar asta va afecta în profunzime tot ce știi & ai știut dinainte. „Pișicher” poate fi lejer substituit cu „dibace” sau „perspicace”. În strădania de a deveni acel factor, acel operator care creează „formule de decizii” (legi, reguli, regulații, conduită, cod penal, cod fiscal, etc.) dar care să nu depășească niște „valori” deja acceptate ce ar descrie un cadru minim necesar de simulacru pretențios înspre civilizație (să nu încalce drepturile omului, drepturile muncitorului, libertăți ș.a.).
Omul nostru înțelege, pe larg, de ce se duce lupta politică în felul acesta, chiar dacă nu e de acord cu metodologia stabilită cu fiecare reiterație în procesul democratic. În ciuda pătării candidaților (care e prevăzută oricum), vrea să ‘simtă’ că omul pe care-l votează, chiar și cu mizeriile care pot apărea împotriva sa, să-l simtă că va face chestii care să-l facă pe alegător (omul nostru) să le ignore & care să nu-l transforme într-un complice la nenorociri (cum sunt votanții lui Petrov).
Alegătorul nostru speră că acel candidat va avea un ‘plausible deniability’ și că nu va fi o dezinformare ascunsă (sau conspirată cu termen de expirare) care să-l transforme pe votant într-un complice (adică, acel candidat să nu candideze dintr-o postură în care știe despre sine că e un pătat faustian: turnător/colaborator/procuror comunist și/sau securist); spre deosebire de votanții lui Petrov.

„binele, echilibru [în] interesele [la] limita… s-ar putea afia o parte a stărilor conflictuale de gen care [se] fac … limita standard de respectat, cu mai multă încredere, prietenie, pace, viață prosper[ă].”

La alegeri, indiferent cum sunt interpretate simbolic sau decise de oamenii cu epoleți, întotdeauna va fi un învingător și mulți pierzători. Ce spune omul nostru e că, indiferent cine câștigă, să nu facă împărțeli pe tebere, să nu existe dincolo de algerile politice, pierzători pentru că și-au votat candidații; ca lucrurile ce se vor face, să nu fie ceva care să se simtă unii câștigători și alții pierzători, fiindcă asta ar descuraja (și așa mohorâtă cum e) procesul democratic „original” românesc.

„…pace, bunăstare, bunăcredință, prietenie, adevărate valori garantate de viață de trăit mulți ani sănătoși”

Asta e un îndemn, practic, pentru noi restul, sector privat și sector public, să nu fim scârbe unii cu alții. E un îndemn optimist fiindcă sunt foarte mulți care nu merită această iertare (din motive lesne de înțeles).
Dar să zicem în sensuri practice, ce ar înseamn asta? Multe luccruri, de fapt:
-să nu existe favoriți/amante/amanți/rude la angajare și alte oportunități
-să nu ceri chirie scoasă din pix care să-i fure omului un sfert din salariu sau mai mult (sau la vțnzare de imobil/metri de pământ intravilan)
-să nu furi omul de banii săi indiferent că te afli la pârghiile cu pensiile, salariile sau fonduri & să nu o dai cu dreapta-n stânga că, nu nu, tu ești nevinovat, e compania soră-tii, tu doar ești consultatul cu firmă care de fapt deține acea companie și care nu le-a plătit salariile angajațiilor și nici n-a dat bani pentru pensie
-să nu te compromiți în fața HR-ului și șefilor de corporații care fac cadouri la CNAS și prin alte locuri asemănătoare
-să faci tot posibilul să desființezi orice putere, orice pârghie pe care un HR corporate l-ar avea, pentru binele angajaților tăi care vor doar să-și facă treaba și să fie lăsați în pace după programul de lucru
-să nu pariezi salariile angajaților la Tabinet sau să-l instruiești pe fii-tu să le spună angajaților că nu pot fi mărite salariile fiindcă tot fii-tu ți-a cerut un Lamborghini
-să nu-ți faci vacanțe din bugetul local sau să cheltuiești banii pentru prietenii tăi din business/politică la schimbat flori, borduri, spart străzile, sau chefuri de sărbătoare
-să-i spui nevesti-tii că nu e normal, tu ca om politic sau business, s-o „satisfaci” furând câte un miliard pe lună (din banii oamenilor și alte șmenoseli), când se duce la coafor și bârfește cu ‘prietenele’ ei toante care o vorbesc pe la spate
-să nu faci abuz de putere, fie că ești angajat la stat, fie că ești patron, fie că ești managerul șef regional al corporației XYZ
-să nu colaborezi, să nu ajuți pe nimeni care are epoleți & vorbește despre „stabilitate” și „securitate națională”
-etc

A doua diferență e că, spre deosebire de Paleologu, chiar nu cred că domnul din videoclip și-a alogenizat numele ca să sune bon ton sau să-și ascundă un prenume cu care se rușinează din diverse motive (ex. Theodor Toader Paleologu, Siegfried VASILE Mureșan ș.a.)

Eu am inteles ca trebuie sa votam cu Dancila de la amatorul de Mona trecuta prin cana filtranta nu prin paine cum bine m-a atentionat si m-a urecheat cineva aici pe blog…