Se tot vorbește de facultățile din România ca fiind “fabrici de diplome” iar tu, ca student, te trezești după 3 ani de studii (mai faci și master că e la modă și nu vrei să o arzi fraier fără master) cu o foaie A4 frumos colorată. Pasul următor? Te apuci și îți cauți un job și la toate interviurile ești întrebat de experiență, activități extraculiculare sau voluntariat.

Așa au apărut noile fabrici, cele de corporatristi. În unele cercuri li se mai spune Asociații Studențești și sunt peste tot, la ASE, la Universitate, poate chiar și la Poli. Ei nu au timp liber, chiar învață și se chinuie să termine facultatea.
E la modă acum să te alături unui ONG din acesta, să participi la ședințe de departament, să faci proiecte, să muncești până noaptea crezând într-un vis comun, într-o “padure fără copaci crescuți stramb”, să participi la adunări generale și să dai din cap la tot ți se spune la microfon.

Într-un timp trecut aceste asociații erau frumoase, amuzante și te distrai din orice. Trăiască fetele din PRIME, te putea distra cu ele pe vremuri, le plăcea viața. Cele de prin VIP erau și ele mișto, dar nu la fel precum cele din ELSA, care știau bine “carte”. Se intra în ONG-uri pentru distracție, pentru petreceri și pentru a mai acumula ceva informații pe lângă cele pe care le acumulai de la profesori.

Acum s-a dus totul la alt nivel. Un nivel pseudocorporatist unde majoritatea membrilor aplică pentru că sunt mințiți că e calea cea mai ușoară către un job într-o corporație (un entry-level, cel mai slab plătit, sclav spus pe drept) sau un internship unde muncești mai mult decât o făceai în ONG dar acum primești și niște bănuți în cont la final de lună. Încă un viitor fost student în metroul spre Pipera la 8 dimineața.

Au ajuns ONG-urile să practice o mini spălare pe creier demnă de filmele SF. Peste tot există un board executiv care taie și spânzură, copii care se văd în funcții de “conducere” și trăiesc cu impresia că imediat cum termină studiile sunt angajați pe poziții de Top Management pe 3000 EUR net pe lună. Avem și ceva AGA/AMA-uri unde oamenii “cu funcții de conducere” ies în față proaspăt inițiaților și li se vând gogoși despre cum toți sunt o mare familie, cum viața lor s-a schimbat din secundă în care au trimis formularul de adeziune și au plătit prima taxă de membru. Și cum tot ce se spune în asociație este sfânt, viziunea celor de sus este mereu sfântă și este de căcat dacă le spui deschis că sunt proști la anumite faze. Feedback-ul e bun doar că e pe bază de pupincurism, într-un fel similar cum este cu blogosfera de astăzi. Când te iei de ei aproape că fac pe ei și consideră un status o adevărată “amenintare terorista”. Da, citat real al unui așa zis “vicepresedinte – Strategic Development Manager”. A dracu funcție, de corporație așa.

Aceste discursuri ar trebui filmate pentru că sunt lecții cliseice despre cum poți spune nimic folosind cuvinte mari și metafore goale de substanță. Cu cât ai mai mulți ani într-un astfel de ONG, cu atât mai în spatele sălii stai și ai un detector de “bullshit” care se aprinde la fiecare 2 cuvinte.

Ce este mai grav este că dispare libertatea de exprimare, în anul 2016. Dacă ești de altă părere nu este bine. Dacă o spui iarăși nu este bine. Trebuie să o comunici doar pe placul lor, cât mai discret și subtil posibil că nu cumva să realizeze membrii noi că nu este chiar roz mirajul lor. Tot rahatul trebuie ascuns sub preș, vorbit pe la colțuri ca nu cumva să se sperie cineva.

Se tot vorbește de feedback-ul constructiv sau pe românește “cocolosit”. “Hai să nu îi spunem că a greșit, dacă se supără și demoralizează.” Da, când ești pregătit și antrenat pentru corporație merge replica asta. Dar dacă ai curaj și vrei să faci altceva? Dacă vrei o firmă a ta sau ceva freelancer? Mai funcționează așa frumos feedback-ul constructiv roz? Nu, prefer lucrurile directe, indiferent cât de dure sunt pentru că tu la final de lună vei avea de plătit niște salarii, niște TVA sau măcar chirie la apartament.

Este periculos că avem încă de la nivelul facultăților “corporatii” care se ocupă cu manipularea maselor, care trăiesc într-un univers paralel. Ei sunt oamenii pe care ne bazăm să iasă în viitor la vot dar ei deja sunt susceptibili la manipulare și spirit de turmă.
– “Suntem cei mai buni?”
– “Suntem!”
– “Facem totul perfect?”
– “Facem!”
– “Perfect, dacă spuneți că noi totul e bine! Încă o recrutare reușită!”

Ce facem? Avem excepții, oameni care citesc mișcările ce se întâmplă și știu când să iasă fix cu informațiile și networking-ul necesar și acum au proiecte de antreprenoriat și încearcă în felul lor să facă altceva. Tudor, despre tine e vorba, felicitări! În rest avem niște oameni care acceptă să li se impună ce și cum să gândească, care merg la un job 9-17, care sunt preferați de corporații că nu ies din cuvântul șefilor și din cultură organizațional a corporației. Cărora totul li se pare roz și frumos.
La final e important doar să ai același vis.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.