Contul meu
Eu sunt Diana. Am 33 de ani și faptul că azi îmi pot face planuri pentru ce o să fac weekendul ăsta, vara asta, pentru cum o să îmi sărbătoresc cel de-al 34-lea an de viață, asta se datoarează aproape în totalitate acestor doi oameni:doctorii Laurențiu Bujor și Irina Bujor. Doctorul Laurențiu Bujor este medic primar Radioterapie și medic specialist Oncologie Medicală iar soția lui, Irina Bujor este ginecolog.
Aș vrea să las aici în câteva rânduri povestea mea cu acești oameni, ca internetul să nu îi uite și la nevoie alți oameni să știe de ei. Îmi este greu să văd negru pe alb rândurile de mai jos, căci este o poveste extrem de personală și dureroasă.
Acum 9 luni am aflat că adesea cancerul vine fără vreun anunț prealabil, fără să îți dea timp să îți faci calcule și planuri, să analizezi ce opțiuni ai. După o vizită la urgențe într-o seară, diagnosticul de cancer de col uterin stadiul 2B mi-a fost aruncat în brațe și cu informația asta am fost trimisă să mă descurc. Să decid, să aleg, să discern între multe opțiuni încurcate din care niciuna nu părea să fie bună și la finalul căreia în mod clar nimic nu mai avea să fie cum a fost.
Nu vreau să intru acum în detalii despre zilele ce au urmat, încă nu sunt suficient de puternică să pot descrie noianul de doctori care ba mă operau ba nu mă operau, ba îmi țineau predici despre cum nu o să mai pot face copii și deci să îngheț ovule și să explorez opțiunea de a avea o mamă purtătoare apoi asistente care mă îndemnau să mă rog și să țin post, sau să nu las medicii să mă trateze ca să nu îmi afecteze aura energetică, a și brancardieri care spuneau că dacă mă lepăd de păcate și merg la o mănăstire unde se ține post negru sigur o să fiu bine.
Cumva mi-am închipuit mereu că odată ce vei păți ceva atât de grav cum e un cancer, va exista o cale clară de urmat. Niște pași, niște proceduri, un ghid despre ce ai de făcut.Am fost naivă, știu. Mi se părea nedrept că am doar opțiuni de rahat între care să aleg și În schimb am înțeles că nimeni nu îți spune ce ai de făcut și că responsabilitatea propriei vieți e în mâinile mele. Că nu există garanții, că nu există consens în comunitatea medicală și deci că trebuie să aleg.
Vă spun drept că nu știu exact cum am ajuns la dr. Laurențiu Bujor. Știu doar că la un moment dat, după 4 săptămâni și zeci de vizite la tot felul de medici, numele lui era scris, neoficial, cu pixul pe spatele scrisorii medicale a multora dintre ei. Așa că mi-am făcut o programare și epuizată și descurajată am ajuns în cabinetul lui. Omul acesta dintr-o bucată, direct, concret și fără pretenții nu mi-a oferit garanții dar mi-a prezentat o schemă de tratament, o cale. Mi-a zis simplu că e de rahat că mi se întâmplă asta la vârsta mea, că va fi greu, că nu promite nimic, dar dacă merg înainte cu el, dacă nu mă dau bătută când e greu, rezultatul are șanse mari să fie unul bun. M-a trimis la soția lui, Irina Bujor alături de care tratează tipul ăsta de cancere de peste 20 de ani. Evident că eram extrem de circumspectă. Căutam în disperare pe net să văd cine sunt oamenii în mâinile cărora îmi pun viața. Pe care îi las să schimbe tot ce știu eu despre viață și în care mă încred că mă vor scoate la capăt cu bine…cât de bine se poate. Găseam doar review-uri inconsistente, ba de la gravide nemulțumite, ba de la bolnavi exasperați.
Ei bine,oamenii aceștia au fost atât de firești și prezenți, dincolo de profesioniști și chiar curajoși în a mă trata. Aș vrea să am mai multe cuvinte pentru tot. Pentru cum au crezut în mine, pentru că m-au încurajat fără să îmi dea false speranțe, pentru cum au normalizat această boală și m-au ajutat să mă lupt cu ea și să văd că viața după ea, deși altfel e minunată. Sigur că nu sunt perfecți, sunt oameni, uneori ocupați cu cazuri mult mai grele decât al meu sau cu viața lor. Dar asta nu face să fie mai puțin esențial cum sunt și cine sunt.
Dacă nu am luat decizii drastice medicale, dacă nu am abandonat tratamentul când am simțit că nu mai pot, dacă nu am cedat în fața bolii, acest lucru se datorează în mare parte lor. Sigur că sunt norocoasă să fi avut un sistem de sprijin bun acasă, familie, iubit, câțiva prieteni buni. Și mi se spune că am fost puternică. Cu toate astea, fără doctori buni, aș fi fost pierdută. Mai ales că va trebui să fiu mereu în gardă, mereu vigilentă la prostul obicei al cancerului de a se întoarce. Dar asta nu mă sperie căci, așa cum spuneam, acești doctori nu doar că m-au trata, dar au normalizat și demitizat cancerul pentru mine. Și m-au făcut să cred că pot face față vieții cu orice ar aduce ea. Ba chiar că mă pot bucura de ea.
Închei cum am început. Am emoții și încerc să nu fiu melodramatică: dr Laurențiu Bujor și dr Irina Bujor, mi-au salvat viața.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Sanatate!
Mariana Serban, medic obstretixa.ginecologie la Spitalul Militar, i-a salvat viata maica-mii.
NOU
Multa sanatate!
NOU
“Cumva mi-am închipuit mereu că odată ce vei păți ceva atât de grav cum e un cancer, va exista o cale clară de urmat. Niște pași, niște proceduri, un ghid despre ce ai de făcut. Am fost naivă, știu.”
– – – – – Bucata asta din text am simtit-o cel mai la os. Asta e cel mai crunt adevar in fata caruia esti pus cand se intampla sa primesti o veste de genul asta. E starea de soc pe care nu ti-o alina nimeni prin trasarea unui drum pe care sa mergi, te duci bezmetic sa obtii pareri si alegi ce crezi tu ca e mai bine, ca si cand ai alege intre nurofen si panadol pentru raceala. Pur si simplu iei diagnosticul scris pe foaie, te duci acasa cu el si aia e. Lumea merge inainte, tu habar n-ai cat mai ai de mers si nici pe unde.
Diana, bravo. Ma bucur enorm cand aud povesti ca ale tale, sa ramai sanatoasa!!!
NOU
Felicitari pentru ca ai impartasit ceva atat de intim si dureros, merita sa se afle numele medicilor care isi fac meseria cu cinste, mai ales in zilele astea cand e mult prea multa neincredere in ei si in stiinta.
Sanatate multa si nu uita ca in tarile mai calde the big C e din ce in ce mai putin inspaimantator, cele mai multe cazuri sunt curabile.
NOU
“in tarile mai calde the big C e din ce in ce mai putin inspaimantator, cele mai multe cazuri sunt curabile.”
BS
Spune-i asta lui Steve Jobs, directorului de la Microsoft (nu-mi vine numele), soției lui Travolta, etc. The big C, cum îi zici, e – scarier then hell (că s-o țin și eu pe englezisme). Și nu – nu există căi bătătorite pe care bolnavii să le urmeze în siguranță. Poate doar cu speranță.
NOU
Depinde si ce fel de cancer e. Ce a avut Steve nu se prea vindeca pe nicaieri in lume – cea mai validata schema de tratament garanteaza supravietuirea pana la 5 ani pentru 1% din bolnavi. Acolo nu mai e de negociat. Insa formele de cancer vindecabile, cum sunt cele de san sau col, in tarile cu apa mai calda au rata de mortalitate muult mai mica si exista un protocol clar de urmat.
NOU
Incarcati-va cu nivel empatie 1000%, recititi asta:
“Cumva mi-am închipuit mereu că odată ce vei păți ceva atât de grav cum e un cancer, va exista o cale clară de urmat. Niște pași, niște proceduri, un ghid despre ce ai de făcut.Am fost naivă, știu.”
– si tot veti fi departe de a simti ce e in sufletul autorului. Sau a bolnavilor in situatii similare.
Autoarea va atrage atentia – nu mai fiti naivi!
Da – oncologia evolueaza, imunoterapia e de viitor, exista povesti de succes – precum cea de fata – dar totusi: nu fiti naivi!
Da – un psihic bun ajuta in majoritatea situatiilor – si totusi – nu fiti naivi!
NOU
Multe se pot rezolva dacă-ți faci controalele la timp. Du-te la ginecolog să-ți facă ultrasunete la col, ovare, sâni. Du-te la doctor ca bărbat tânăr să-ți pipăie OO și mai târziu să-ți bage deștu-n fund. Baga-ți odată pe an sârma’n popou și pe gât.
Dacă găsesc la timp ceva ești cât de cât ok… ai șanse bune sa supraviețuiești.
NOU
Ce a avut stivi J era un cacat ultra rezorvabil. Sau macar mai avea multi ani sa ne dea telefoane albe.
NOU
Așa este să știi, am fost naivă. La 30 de ani te crezi invincibil. Cu toate astea nu am fost ignorantă, să știi că aveam controalele la zi, inclusiv analizez specifice. Și rezultatele păreau bune. Spun păreau pentru că între timp am aflat că este crucial ca laboratorul cu care lucrează clinica unde mergi să fie bun să nu dea gherle în rezultate iar medicul la care mergi la control chiar să își facă treaba să fie atent și vigilent și nu preocupat doar dacă te interesează să faci un copil, altfel pățești ca mine.
NOU
Jobs nu a urmat niciun tratament medical, el s-a retras in sihastie si a aplicat NMG, a meditat, a discutat cu tumora etc. Si a murit.
NOU
Paul Allen – cel de la Microsoft, a mai trait aproape 40 de ani dupa primul tratament al cancerului. A avut un limfom cand avea aprox 30 de ani, prin anii ’80, l-a tratat cu terapiile de atunci, a murit in 2018 din “probleme asociate” – chemoterapia te lasa cu multiple probleme, organele nu iti mai functioneaza ca la inceput, pot aparea cancere secundare ca urmare a toxicitatii sau iradierii etc. DAR, a mai trait 30-40 de ani dupa ce a avut un cancer in tinerete, nu a murit pe loc.
NOU
Jobs a avut la pancreas din cate stiu eu. Ori confund?
NOU
Da, Jobs a avut de pancreas. Dar si asta e in f multe cazuri rezolvabil, atat timp cat e relativ din timp prins. Problema e ca acest tip de cancer nu are simptome, cand ajunge sa te doara e f tarziu si deja a dat metastaze, de-aia sunt importante ecografiile regulate de abdomen, analize de sange, markeri tumorali etc.
NOU
Sunt sigur ca vor citi cat mai curand randurile tale 🙂 Succes si sanatate mai departe Diana
NOU
Binder Dundat @30. Felicitări!
Duceți-vă și faceți anual analize chiar și când nu vă doare nimic. Chestiile astea nu apar peste noapte și nu chiar din nimic, în afară de situația când petreceți un getaway în reactorul topit de la Cernobîl. (Bănuiesc că mulți nu aveți bani de Fukushima…)
Cheia este early detection și un mod de viață echilibrat. Dacă nu înainte, măcar după.
NOU
Spuneam și mai sus, mi-am făcut toate controalele la timp, am fost conștiincioasă și atentă. Și aveam și am un stil de viață cât de cât sănătos și echilibrat. Sport, atenție la dietă, moderație în consum de alcool, etc. Sunt două chestii pe care le regret enorm:
1. că nu am mers la alt ginecolog când mi s-a părut că al meu mă tratează cam pe repede înainte – dar na, mereu am râs de paranoicii care merg la n doctorii pentru n păreri.
2. stresul în care eram cufundată. ba în plan personal cu relații eșuate, ba la job de parcă se termina lumea. acum înțeleg că nimic și nimeni nu merită acel nivel de stres și nimic bun nu iese din stres.
NOU
Dr Burtea Cristiana Gabriela cardiolog este cea care i-a salvat viata mamei mele.Toti doctorii din Alexandria o diagnosticau cu pneumonie,ea avea pericardita.De fiecare data cand se intorcea spital pleca cu tratament pentru pneumonie.Mama a avut norocul sa dea de acea doctorita in aproape ultimul moment,respira foarte greu.A trimis-o cu ambulanta in stare critica(pentru ca de o luna ea era tratata de pneumonie) la Fundeni unde a operat-o Dr Andrei Iosifescu.
NOU
Multa sanatate,Diana!si jos palaria pentru puterea de care ai dat dovada!E foarte greu sa iei o decizie corecta atunci cand lipseste o procedura clara si mai esti si bombardat din toate partile de tot felul de pareri aiuristice,multe venite de la cei in care ar trebui sa avem incredere.
NOU
Povestea in mod cert este emoționantă insa cred că ar fi util să spui și care schema de tratament a dat rezultate
NOU
Nu-s nici pe departe cunoscator… dar, din cate stiu, cel putin la cancer nu exista tratament universal. Ce functioneaza intr-un caz – poate fi inutil in altul…
Ultimile descoperiri in materie de tratament sunt cele targetate , personalizate care stimuleaza sistemul imunitar sa lupte targetat cu boala. In mod evident – tratamentele sunt diferite de la persoana la persoana.
NOU
Nu ajută prea mult schema de tratament, dar o scriu oricum. Ține cont că nu am fost un pacient atipic pentru tipul ăsta de cancer (de-obicei e vorba de femei trecute de 50 de ani)
Am făcut 25 de ședințe zilnice de radioterapie de luni până vineri (5 săptămâni) și 5 ședințe săptămânale de chimioterapie cu Cisplatin.
Apoi 3 ședințe de brahiterapie (asta e radiație direct în tumoră).
Unde a intervenit skill-ul și priceperea dr Bujor a fost la calibrarea acestui tratament pentru organismul meu. Dar știu sigur că el se personalizează de la caz la caz.
NOU
Il cunosc pe Laurentiu de cativa ani iar intoarcerea lui in RO este un urias castig pentru sistemul medical romanesc.
Poate gasiti review-uri negative sau ciudate.
Sunt de inteles, dar majoritatea (daca nu toate) au la baza interactiunea interumana* nicidecum calitatea profesionala.
Iar cand vine vorba de radio-onco, Laurentiu e printre cei mai buni (nu doar din RO).
*stilul direct are acest efect uneori.
NOU
cand am avut problemele cu tata doctorul chirurg, al carui nume acum imi lipseste futui, a fost super direct. La modul ca eu am ajuns la a 2a discutie si cand doctorul ii povestea care sunt posibilitatile, in functie de ce vede el pe poza, dar mai ales ce o sa vada cand taie, mi s-au cam inmoiat gladiolele.
Direct, fara empatii inutile, ca mecanicul la service.
Cam asa a fost si in operatie, pac pac, schimbat, taiat, legat.
Oncologul si el pierdut pe lume. Nu ii pasa cine e, nu se chinuia sa isi aminteasca nume sau povesti. Niste numere pe foi, niste date de la analize, keep on.
Singura problema: ba nene, nu exista destui medici nutritionisti. Sa ai probleme gastro si sa nu ai un plan de alimentatie…cam suge.
7 ani mai incolo totul e in continuare bun. Chirurgii extra empatici dau bine prin filme de Hollywood.
NOU
Are într-adevăr un stil ce poate fi perceput ca brutal, dar asta doar pentru că e direct și concret și de cele mai multe ori nu are vești bune de oferit. Dar e atent și foarte prezent, nu te lasă baltă și nici nu te lasă să te piezi în hățișurile sistemului medical. Și cel mai important, îmi pare rău că am uitat să trec în text, e că nicio secundă nu am simțit ca și cum ar fi cazul de vreo șpagă sau ceva de genul. Nici nu am realizat asta până la finalul tratamentului când în sala de așteptare m-a întrebat o pacientă cât „așteaptă” dl doctor să primească. Și atunci mi-am dat seama că din toată interacțiunea cu el, nicio clipă nu am avut senzația că ar primi sau aștepta ceva.
NOU
@animaloo: exista destui nutritionisti, doar ca majoritatea te tin pe iaurt si compot…
NOU
ma asteptam sa fie “inclus” in planul de tratament. din pacate doctorul oncolog mi-a zis doar “sa manance ce simte el ca ii este ok”.
e nasol ca la jumatate de stomac si mancarea a devenit trial and error
NOU
Si mie toti oncologii mei mi-au zis la fel, cand i-am intrebat repetat ce sa mananc, daca m-am imbolnavit de la ce am mancat sau baut etc. Nu, ei nu au studii pt boala asta, nu exista nicio dovada ca ar provoca-o ceva alimentar, de mancat sa mananc orice atat timp cat imi place si diversificat si moderat, adica ce iti zice orice medic de familie.
NOU
@Animaloo, la mine partea asta de nutriție a fost mega-lejeră, doar un amărât de colecist scos și tot m-am simțit în aer.
s-a întâmplat acu’ vreo 17 ani, la externare mi s-a înmânat o foicică un piiic mai mare decât un post-it cu ce am voie și ce n-am voie, printre altele ”sunt interzise condimentele”. și-l întreb pe medic ”ce se înțelege prin condimente?! piper și alte chestii iuți și oarecum iritante sau inclusiv sarea și orice iarbă aromatică, de la pătrunjel până la orice?!” la care el: ”da’ ce-s eu, bucătar?!”
mamă, ce l-am înjurat în gând. nu, frate, tu ești ăla care zice ”nu condimente”, poate ar trebui să știi totuși ce interzici.
din fericire pentru mine, regimul strict a ținut doar o lună și pentru mine funcționează în continuare ”ce simt eu că e ok”.
NOU
Cred că trebuie să fii un munte de putere la auzul unei asemenea vești.
Multă sănătate și felicitări domnilor doctori. Înseamnă mare lucru să îți faci munca cu dedicație.
NOU
HPV?
NOU
Multumim ca ai impartasit povestea cu noi si lui Cetin ca a publicat-o.
La fel si pentru recomandarea celor doi. Din pacate, nu se stie niciodata.
Concluzia: sa ne bucuram de viata si de ce avem. Sa stam cu familia, prieteni, sa vizitam locuri, sa facem tot ce ne dorim.
Multa sanatate si numai lucruri bune sa ti se intample!
NOU
Multa sanatate, Diana!
@Arhi, poate se poate corecta numele medicului in titlu? Ar ajuta la cautarile in Google, banuiesc…
NOU
Multa sanatate, Diana! Off topic, Cetin, ce mai face Jessica?
NOU
nu stiu, tatal ei a rupt orice legatura cu mine dupa ce s-a însănătoșit
NOU
What? De ce ar face asta?
NOU
habar nu am, l-am mai intrebat o data de ea, mi-a zis că nu mai folosește whatsapp și că dorește să se concentreze pe viața copilului. well, l-am înțeles și nu am mai insisstat
NOU
Ma bucur ca e bine! Sanatate tuturor!
NOU
super misto e si experienta alora din preajma celui cu diagnosticul. ceva de vis, sentiment mai tampit de neputinta mai rar sa vezi. anyway, bravo si bafta in continuare!
NOU
Binder dundat @40 si ceva
Limfom nonH, 2B. Out of nowhere, pana atunci nu am avut o zi de spitalizare, analize perfect, relativ atletic, destul de sportiv. La un dus, intr-o seara, o galma ciudata pe gat. Doctor de familie, ecografie – da, e cam dubios dar se poate intampla si la raceli, reveniti in 2 saptamani. Revenit dupa 2 saptamani, galma e la fel, maine va duceti aici la CT. M-am dus la CT a doua zi, rezultatele au adus o prabusire a cerului pe mine – formatiune de dimensiunea unui cartof in mediastin (pe langa cea cat o castana pe gat) deci cancer de mediastin sau limfom malign. Reintors cu rezultatele la medicul de familie – > primit foaie cu pasii de parcurs: poimaine va duceti aici, intrebati de doctorul X, v-am programat pt biopsie. Poimaine m-am dus la X, biopsie din gat. Dupa aprox o saptamana, au venit rezultatele care au confirmat versiunea radiologului CT, limfom non Hodgkin, stadiu 2. Primit din nou de la medicul de familie foaie cu pasii de parcurs, poimaine va duceti la spitalul Y, la receptie vor avea toate hartiile Dvs, le dati foaia asta, va internati, in 3 zile incepeti tratamentul. Sanse de supravietuire la 5 ani, 80%. M-am dus, m-am internat, 6 runde de chemoterapie, cate una la 3 saptamani in ambulator. Dupa timpul t0, la 2 luni dupa terminarea chemo, PET-CT, pareti vindecat, tumorile au disparut, nu sunt semne de tumori sau mase de celule tumorale active. Uraaaa, am scapat.
Dupa 4 luni, la un dus, intr-o seara, umflatura in acelasi loc pe gat. Mers la medicul de familie, ecografie, da, arata la fel ca data trecuta. Programat pe loc CT, dupa 2 zile am efectuat CT. Da, situatia e naspa, masa tumorala in gat, la fel ca data trecuta, dar in mediastin nu a mai aparut. Discutie cu oncologul, situatia e f nasoala, Frührezidiv (reaparitie mai devreme de 2 ani cancerului), prognoza rezervata. Depaseste competenta noastra, va duceti peste 3 zile la spitalul Q (din acelasi oras) si discutati cu ei. Daramat, m-am dus acolo, m-am internat, discutie cu oncologii de acolo. In situatia Dvs, nu avem alta solutie pt vindecare durabila decat sa recomandam un transplant alogen de celule stem (de la un donator extern), fie ruda din familie, fie donator benevol. Am inceput o terapie chemo mult mai agresiva, 3 runde. Umflatura de pe gat a disparut din nou, paream sanatos. Rude f apropiate nu am, testat frate, incompatibil. Interogat baza europeana de donatori anonimi, mi-au zis ca pentru ca sunt european am cam 90% sanse de a gasi un donator perfect compatibil (Daca sunteti negri, chinezi, doamne fereste multi rasiali , ati pus-o, sanse f mici de a gasi donatori compatibili. De ce? Pentru ca europenii albi, de fapt germanii, sunt cei mai mari donatori mondiali de celule stem iar donarile de maduva osoasa sau celule stem nu se fac decat intre membrii aceleiasi rase – asta apropo de prostia ca suntem toti la fel, intre rase nu exista compatibilitate adica mori daca se incearca transplant. Deci ca mulatru/, sansele bat spre zero ca sa gasesti un alt mulatru/mix cu caracteristicile tale, iar negri sau asiatici puri sunt putini care doneaza). Intr-o saptamana am primit raspuns din Germania, gasit geaman neamt, e de acord sa doneze, in 5 saptamani sunt programat pt transplant.
Dupa 5 saptamani, m-am reinternat, inceput terapie de pregatire. Terapia presupune 5 zile de chemo care te aduce in pragul mortii, ucide tot in tine inclusiv maduva oasoasa si de aceea e nevoie de transplant, cu speranta ca ucide astfel permanent si celulele tumorale ramase. Iti cade tot parul, iti e rau grav, vei avea nevoie de multiple tranfuzii de sange si de trombocite. A venit transplantul, transplantul de celule stem in sine e simplu, e o perfuzie cu sangele prelucrat al donatorului, care contine o doza f mare de celule stem ale lui. Celulele respective, fiind compatibile cu tine, vor migra in oasele tale, vor intra acolo, vor genera o noua maduva osoasa, vor incepe sa produca sange pt tine, leucocite, trombocite, limfocite etc. Vei deveni in timp o himera, o combinatie intre vechiul tu si donator, daca donatorul are alta grupa de sange – vei avea si tu grupa lui, daca vei face un test de paternitate cu proprii tai copii, nu vor mai fi ai tai. Sunt si niste probleme psihologice de trecut aici. Ma rog, post transplant, prima zi, am parut viu. Dupa aceea incep problemele inerente ale transplatului (rata de mortalitate a tranplantatilor e de 20-25%, multi mor imediat post tranplant din multiplele probleme medicale care apar): GVHD – parte din transplat iti ataca corpul, iti cade pielea, faci rani, diaree enorma, blocaj de organe, imunitate zero. Urmatorele 6 saptamani au fost un carusel al iadului, pana m-am repus nitel pe picioare. M-am externat, imunitate f scazuta, urmatorul an trebuie sa cam stai inchis in casa, nu poti lucra, nu poti lua metroul ca e aglomerat, interzis mall si cinema etc. Verificari de sange saptamanale sau de 2 ori pe saptamana, analize peste analize, tranfuzii de sange sau masa trombocitara in primele luni pentru ca transplantul inca nu face perfect fata. Am avut tot felul de infectii virale si bacteriene, munti de antibiotice, imunosupresive, antivirale, scaune cu sange si curs sange aleator din nas din cauza ca celulele care asigura coagularea sangelui erau insuficiente, iar transfuzii etc. Inca 6 saptamani de internare pentru a scapa de GVHD si de infectii.
Am inceput sa ma simt ca om acum, la 9 luni post transplant. CTurile arata OK, analizele de sange sunt OKish, nu perfecte dar totul gestionabil. Medicamentele aproape au fost retrase, mai iau doar cateva pastile. Am inceput vaccinurile pentru ca dupa transplant esti asemenea unui nou nascut, corpul tau a uitat toate infectiile trecute, toate vaccinurile, esti un DVD blank. Voi face din nou toata schema de vaccinuri, ca un bebelus.
Sper sa nu mor, sper sa raman sanatos cat mai mult timp pentru a-mi vedea copiii mari.
Am uitat sa precizez, totul de mai sus s-a intamplat in Germania, unde sunt locatar. Germanii sunt sfinti, nu poti intelege asta decat daca traiesti aici. Am fost ajutat permanent la toate nivelurile de sistemul medical, nu am dat 10 centi spaga vreodata, numai un zambet si o incurajare in spital. Un neamt a trecut peste riscurile donarii de celule stem – donarea presupune ca si el face un tratament pentru a i se stimula celulele stem din maduva lui osoasa, care vor iesi din oasele lui si vor migra in sange pentru a putea fi recoltate, risc foarte mic, dar exista, de cancere sanguine, risc mediu de dureri osoase etc. Si neamtul asta a facut asta pt mine, fara sa ma cunoasca pentru ca timp de 3 ani nu avem voie sa luam legatura sau sa aflam date de identificare. Stiu despre el ca e barbat, din Germania.
Sunt credincios? Oh, da, fara credinta nu as fi reusit sa trec peste toate. Toata boala mea a stat parca sub semn divin, am ajuns in Germania bun sanatos, dupa o luna am fost detectat ca bolnav. Daca ramaneam in Ro, muream cu certitudine, daca ma gaseam bolnav mai devreme nu as fi plecat bolnav etc. Nu stiu daca exista planuri divine, nu cred ca sunt eu alesul ca sunt absolut obisnuit, poate doar sa salvez la randul meu si eu pe altii cumva, nu am idee. In Ro eram donator permanent de sange – cred ca am donat de peste 10 ori, eram inscris in registrul national al donatorilor de celule stem.
Cam asta e istoria mea si intalnirea mea cu big C, sper sa fi scapat. Sansele mele statistice de supravietuire probabil ca acum sunt mult mai mici de 80% cat mi sa dat initial, dar nu pot decat sa sper pentru ca speranta moare ultima.
NOU
Impresionanta poveste, Ion. Multa sanatate, sa-ti vezi si nepotii mari, nu numai copiii! 🙂
Si eu traiesc de multi ani in Germania si iubesc tara asta, pentru felul in care stie sa aiba grija de oameni. Vorba ta – ajungi sa intelegi asta cu adevarat abia cand traiesti aici.
NOU
Tulburator…. Capul sus !
NOU
Doamne, cat chin, esti extrem de curajos. Multa multa sanatate!!
NOU
Am citit de mai multe ori comentariul tau si incercam sa imi imaginez cum as fi fost eu in situatia ta… nu stiu daca as fi rezistat. Esti un munte de putere, iti doresc sa ai in continuare forta.
Ai avut si consiliere psihologica in perioada asta?
NOU
Multă sănătate!
NOU
Sanatate ! In Romania mureai dupa 3 cozi. Una la medicul de familie si celelalte la CT. Bine, CT-ul il faceai dupa programare, la 6 luni de la trimire…
NOU
Sanatate, ai grija de tine.
NOU
Sănătate!
NOU
Multa sanatate pe viitor.
NOU
Bancul meu preferat, așa, ca între supraviețuitori:
Un individ se duce la doctor, ca să afle că a venit prea târziu – cancer terminal, 3-4 luni de trăit.
– Dom’ Doctor, nu se poate! Trebuie să existe ceva, plătesc oricât, fac orice, numai să ies din situația asta!!!
– O să vă dau o trimitere la Techirghiol, să faceți băi de nămol…
– Desigur, chestii naturiste, vindecă tot! Deci, dacă fac băi de nămol, mă fac bine.
– Nicidecum!… Nu vă mai faceți bine, v-am spus deja. Doar că începeți să vă obișnuiți cu pământul.
NOU
Dupa analize, Doctorul – Ma tem ca am vesti foarte proaste pentru dumneavoastra. Mai aveti de trait cinci.
Pacientul – Cinci ani? Luni? Saptamani?
Doctorul – 4…3…
NOU
Multă sănătate, Diana!
NOU
Comentariul Dianei este binevenit si pentru ca face cunoscute numele celor doi medici.
Pe de alta parte exista destui doctori care nu merita sa profeseze si despre ale caror fapte nu aflam decit dupa ce trecem prin cabinetele lor. Fara indoiala omul e supus greselii, doctorii nu fac exceptie. Ma refer doar la acei doctori care si-au facut un obicei din neprofesionalism, necinste, erori repetate, grosolanie si care ar trebui denuntati prompt tocmai pentru a le descuraja comportarea si a-i apara pe cei care ar putea sa le fie pacienti.
NOU
Arhi, esti prea optimist cu procentele alea sau nu ai idee câți cacanari comenteaza aici, ies la proteste, dau share la orice cu Muie Firea pe Facebook dar totusi buletinul il au in continuare pe Brebenei judetul Gorj fiindca e mai ieftin RCA-ul acolo?