Kum Fu la Dolj

Scris de Nea Ilie de la Sculărie

Acum nu vă așteptați ca toate povestirile să fie comice. A și zis seniorul pe-aici “ce bă, crezi că ai haz?” N-am, n-am, iar hazul ți-l faci, nu cade el așa din slove.
Vine Costică acum ceva ani cam pe vremea asta că cică n-are cu cine să meargă la țară, la Dolj:
– Hai, bă puță, cu mine că trebuie să-l iau pe tataie să-i facem niște analize, nu se simte prea bine.
Aș fi vrut eu să mă odihnesc tot weekendul dar mi-a mai zis că abia ce stătuse mustul din fiert și “fusasă toamnă lungă” așa că probabilitatea ca zaibărul să fie dulce era mare.
Am luat dubița unui vecin, șofer pe la șantierul naval Daewoo. Bună dubița, șasiu lat, 6 locuri, numai că a trebuit să luăm cu noi și-o cunoștință de-a lui, o fetișcană din Coreea de Sud, studentă la Craiova. Ne zice vecinul la plecare:
– Căzurăți la fix bă, că trebuia să dau eu o fugă s-o duc, dar o am pe fie-mea bolnavă. Vedeț’ că e fata directorului, să nu care cumva să…
Nu vorbea ea foarte bine românește – “Bunî țiua. Ți fați?” – dar simpăticuță și cu țâțe (nu cum zice prietenul tătarului că erau alea în gară la șan-hai). Dealtfel tăcută și rușinoasă.
A mai întrebat-o Costică pe drum de vorbă, dar în afară de ‘îmmm’ nu prea zicea.
Îi mai băga ăsta câte-un compliment:
– Ca-ți-aș pizda ta de peloponeză, cum e la Craiova, îți place?
– Îmmm!
Am oprit la un hotel pe drum, am dormit cu Costică în cameră.
– Bă io m-aș fi dus peste șaolina asta, zice el, dar asta-i de-aia tăcută. La mine, femeia dacă nu zbiară mi se culcă.
Ajungem la Craiova, primul lucru, hai să livrăm ciuciungheza la adresă. Ajungem la gazdă, asta nu era acasă. Ce facem acu’? Dă-i telefoane, vecinul, gazda, directorul, aia vorbea cu tac’su în coreeană… În fine, s-a hotărât:
– Luați-o cu voi la țară, când vă întoarceți cu tataie o lăsați și pe ea în Craiova.
Cică era gazda plecată la o înmormântare. Ajungem noaptea, ies bunicii lui Costică în pragul prispei.
– Hai bă, Costele, bagă mâna pintre gard, dă ciocău’ la o parte și pinge puarta…
Am intrat în curte, ne-am scoborât din mașină, când a văzut-o ăl bătrân pe coreeancă zice
– Costele, de une-ai loat-o bă pe-asta, că-i fuge ochii ca spârnelul.
Mamaie, o femeie mărunțică și domoală o ia pe după umeri și-i trage de rucsac:
– Dă, mamă, straița jos și ogoaie-te coalea lângă sobă.
Am mâncat noi ceva și ne-am băgat la somn. Nu știu cum faceți voi, dar eu când mă duc pe la sat dorm neîntors. O fi de la aer, de la ciripitul de păsărele, sau că nu mai “zbârnâie mașinile pin drum”, dar dorm mult. Pe la 5 dimineață numai aud o troznitură pe la geam.
– Gh! înnnngh! Hua! gh!
Mă ridic într-un cot, coreeanca făcea karate cu prunii lui tataie.
– Costele, scoal-te bă și potolește-o pe-asta că nu mai face bunică-tu la anul țuică, îi face asta prunii rumeguș.
Pe la 10, când m-am trezit, era un soare și stăteau toți în ogradă.
– Hă, te trezii și tu? zice tataie. Hai că n-am cu cin’ mă holmoci. Costel e plecat pidin deal la aldi vărsu’, iar cu turcoaica asta n-aș îmbla la bărădoaică.
Și-l văd că ia o ulcea din cui de la streașină și se duce pe din dosul casei și vine cu ea plină cu zaibăr de-ăla negru.
– Hai bă, că nu mai ie așea de bâlhănit.
Io când l-am văzut am uitat și de micul dejun. Toarnă tataie pin nește căni și începem să-i dăm de gust. Și-o îmbie și pe coreeancă.
– Îț place?
– Îmmm!
– Bă așa li-i vorba la ăștia sau aț’ înfundat-o voi cu cârpe să nu zică dodii? zice tataie nedumerit.
Când o văd pe-asta că dă cănuța peste cap și întinde iar mâna la ulcea. A măsurat-o tataie pe sub sprâncene, dar asta nu era o noutate, sunt multe pin sat care beau de sting. Când, hop, apare și Costică c-o verișoară că cică să aibe și asta cu cin’să stea. Și numa le văd că înhață ulceaua și pleacă. Până am terminat noi de aranjat lemnele în spate, până am cărat nisip de la râu să punem în șanț, astea s-au dus.
– Unde-s bre, fetele? întreabă Costică.
– Pin sat. De un’să știu io. Mi-o golit doauă ulcele de zaibăr și s-au dus.
– Bă, Costele, nu-i a bună, poate le găsim pe-astea prin șanțuri.
Nici n-apucăm să ne luăm gecile pe noi să mergem să le căutăm că vine un polițai la poartă.
– Nea Comane! strigă el la poartă către tataie.
– Ce-i, bă Sandule, ai chierdut adresa? zice tataie ducându-se către el.
Și aflăm că pe drum, s-au luat niște hăndrălăi de ele și i-a dupănit coreeanca de nu mai puteau ăia să meargă.
La plecare, i-am făcut bagajul lui tataie, am pupat-o pe mamaie care stătea tristă cu pisica-n brațe, vine și tataie gătit cu un cojoc și-i dă la coreeancă o sticlă de zaibăr.
– Ia coalea, la tata, că nu știi peste ce dezmințat dai pe la Craiova.
Și se duce-n spatele casei și vine c-o toporișcă și dă să urce-n mașină.
– Ce faci bre cu toporișca? sare Costică.
– O iau cu noi, că-i drumul lung iar voi aț zâs c-o lăsaț pe cârpătoarea asta la Craiova.
Și-acum regret că nu l-am lăsat pe tataie să ia toporișca cu noi, ne-a prins o ninsoare la întoarcere și ni s-a înfundat jiglerul…
– Vedeț’ bă, dacă aveam toporișca acu? Tăiam un copac, făceam un foc…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt