Tânărul cumpărător se plimba prin micul supermarket de cartier, în căutare de diverse pentru gurile flămânde care îl aşteptau acasă. Înghesuia câte puţine în coşul său mic şi chinuit, drămuind cu grijă fiecare cumpărătură, socotind fiecare leu, pentru că vremurile erau căcăcioase, iar vremea hârtiei Zewa care te şterge singură la fund trecuse demult.

Ajunse la casă, unde casiera îi scană cumpărăturile şi zise sec:

– 100,2 lei

Tânărul cumpărător de-abia luase salariul, aşa că avea în portofel numai hârtii de 50 de lei, nu prea multe. Dădu 3 hârtii de 50, dar casiera îi spuse că nu are să îi dea restul, aşa că începu să se caute prin buzunarele-i prăfuite de 20 de bani, foştii 2000 de lei. Din păcate, buzunarele sale nu mai cunoscuseră demult mirosul banilor, aşa că nu făcea decât să piardă timpul.
Casiera îl privi câteva secunde bune, după care, plictisindu-se, îi zise condescendent:

– Lăsaţi, îmi aduceţi altă dată.

Tânărul cumpărător privi năuc în jurul său, bolborosi o mulţumire ininteligibilă şi plecă în ploaia torenţială de afară, grăbindu-se spre maşină. Doar că pe drum îl năpădiră gândurile
De ce am acceptat? Aş fi putut să îi dau o hârtie de 50. Femeia aceea trăieşte ca şi mine, din salariu. Dacă are în fiecare zi 100 de clienţi datori ca mine, ea ce o să mai ducă seara copiilor acasă?

Aşa că, frământat de viziunile acestea, intră în primul magazin întâlnit în cale, cumpără încă o pâine, schimbând cei 50 de lei mari, după care fugi prin ploaie la supermarket, la casieră.
Intră, ud şi îmbujorat şi căută cu privirea pe casiera lui. Da încă era acolo, nu fugise, aşa cum se temea el.

Se îndreptă cu paşi tremurători spre casa de marcat, dădu la o parte câţiva cumpărători, după care îi întinse femeii o hârtie de 1 leu.

– Poftiţi, mulţumesc frumos, aţi fost foarte amabilă.

După care se întoarse spre ieşire, mândru şi plin de conştiinţa datoriei împlinite.
Doar că nu a plecat suficient de repede încât să nu mai audă un dialog:

– Cine era fată zăpăcitul ăla?
– Dracu ştie? Dă-l îm p!@#lm, ia ăştia zece mii şi mai pune tu restul şi ia nişte parizer, că crăp de foame.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.