broke

Bănuiesc că aţi fi, într-o oarecare măsură, interesaţi de ce făcurăm în acest lung concediu. Păi să vă povestesc.

Când am plecat spre Hunedoara, la ieşirea din Constanţa, nu mai aveam benzină, şi am zis să oprim la un PetromV, deşi noi băgăm în mod normal de la Lukoil. Mergem noi ce mergem, şi poof, începe maşina să tragă greu. Dar greu. Adică gâfâia ca un scuter încărcat. Nu trecuseră nici 100 de kilometri.

Ajungem la Bucureşti, băgăm benzină de care trebuia, tot nu mergea. Nu ştiu dacă v-am zis, dar calităţile mele de mecanic se reduc la schimbat roţi şi lichidul de frână. Eventual şi bujii.
Aşa că punem mâna şi luăm o cutie de bujii. Le schimb, maşina mergea ţais. O luăm spre Braşov, pe valea Prahovei. Peisaje memorabile, pe care nu le-am văzut niciodată de la volan, ci doar din tren.

Între timp, îl sun pe finu` şi îl rog să îl întrebe pe fulgerică de un hotel decent în Braşov. Tipul se sperie şi are impresia că voiam să ne cazăm la el şi fuge de pe messenger. Nice. Tipule, aveam şi am bani. Chiar nu mă interesa aşa ceva. Deh, aşa vezi omul, în momente de criză :).

Pe serpentinele de pe Valea Prahovei, maşina se futu iarăşi. Încearcă să
urci muntele cu o maşină care nu trage deloc şi O URIAŞĂ coloană de tiruri în spate, care te claxonează toate pentru că au impresia că mergi încet în mod voit. Vei simţi o uşoară umezeală. Normal, fiind după ora 20, nici un magazinaş de piese auto nu era deschis. Aşa că ne-am târâit ca vai de noi până în Braşov.

În Braşov, nuştiuce festival de muzică în piaţa sfatului. Loc la hoteluri, doar în visele noastre. Desigur, la hotelurile sau pensiunile decente, nu acolo unde era 100€ pe noapte. Ne învârtim vreo 2 ore prin oraşul ăla tâmpit, format numai din sensuri unice pe străzi cu 4 benzi, lucru care mi se pare de o cretinătate fără precedent, până ne-am săturat şi am zis “hai de-aici, că găsim cazare la Sibiu”. Era ora 23.

Schimbăm şi al 2 lea set de bujii. Ieşim din oraş, hotărâţi şi cu viteză, clar nu ne mai oprim până la Sibiu.
Am uitat să vă spun că eu pe timp de noapte sunt cârtiţă. Nu văd mare lucru, iar dacă mi-ai băgat un far în ochi, la revedere, merg pe pipăitelea.
Ieşind din Braşov, la un moment dat, ce zic eu, hai să aprind faza lungă, că şi-aşa nu era nimeni pe şosea.
Deci la un o secundă de când am aprins faza, am zis că ieşim în şanţ. Ditamai PORCUL, mort pe şosea. Era ATÂT de mare, încât aproape că ocupa o bandă de mers. Am reuşit să îl evităm în ultimul moment, ne-am speriat de ne-am cam umectat, iarăşi, şi am decis de comun acord că intrăm în prima pensiune pe care o vedem.

Această primă pensiune a apărut în Ghimbav. La intrare, făinuţă. Făcută din metal şi sticlă, arăta destul de futurist, iar la 140 de lei pe noapte, mi s-a părut cât de cât ok.
Desigur că, în rromânia fiind, nu avea cum să fie perfect. Internet era, dar nu în cameră, că nu veniseră băieţii să îl monteze. Cablul mergea, dar se vedeau pureci ca pe vremea lui Csiki-baci Cséosi bacs(aşa îi zic clujenii lui ceauşescu). Camera era de dimensiunea băii mele de acasă, cu tavanul înclinat, ca la mansardă.

Chestie chiar frumoasă, dacă între pat şi tavan ar fi fost o oarecare distanţă. Nefiind niciuna, daca voiai să întorci capul, automat dădeai cu capul în tavan. Ce să mai vorbim de un evental sex, că ar fi însemnat să dai cu fundul în tavan. Lucru remarcabil, dealtfel.
Pe scurt, destul de naşpa. M-am trezit ţeapăn pe partea stângă. Deh, vârsta. La micul dejun, omletă. Destul de bună. Păcat că pâinea era mucegăită. Dar mucegăită la modul nesimţit. Nevasta avea chef să se certe puţin cu nea Caisă ăla de la pensiune, aşa că am luat-o de-o aripioară şi back on the road. Nu mergeţi pe drumul Braşov-Sibiu niciodată. Sunt 39 de semafoare (nu glumesc, 39), la care se stă minim 5 minute de fiecare. Şi le veţi prinde pe toate.

Sibiu. Frumos oraş. Eu nu am simţul ăsta al frumosului la oraşe. Nu pot să admir o casă sau o stradă. Pentru că mă lasă rece. Prefer femeile. Dar în Sibiu mi-a plăcut. Atenţia deosebită la detaliu, la restaurarea caselor vechi, la stil. Klaus Johannis, primarul din Sibiu, face o treabă minunată.
Ce am remarcat cu stupoare? Sibiul e plin de femei URÂTE. Frate, dar urâte. Adică urâte cu spume. Nu am văzut O SINGURĂ femeie frumoasă. Doar tipul cal, şterse, sau pitice brunete cu botul ca umflat de tren.

Că veni vorba de tipe cu botul umflat de tren, când am intrat in piaţa sfatului din SIbiu, hai să mâncăm. Ne-am aşezat la prima bodegă de acolo, Hermannstadt Bistro sau ceva de genul. Acolo am văzut prima sibiancă cu botul cât gogoşarul.
Desigur că experienţa culinară sibiană a fost un dezastru. În loc să îmi iau clasica ceafă la grătar cu cartofi prăjiţi, am decis să luăm specialitatea bucătarului.

Care specialitatea bucătarului era o farfurie mică, cu o frunză de salată, pe care era pus un pat de tăieţei. Fierţi simplu, fără nici un gust. Deasupra, o bucăţică de piept de pui, cam cât un pumn de prunc voinic, şi o spârcâială de sos. ATÂT. Desigur că m-am sculat mai flămând decât m-am aşezat, plus că a fost şi naşpa la gust. Bine, eram mai uşor cu 60 de lei, dar cine stă să numere? Aşa că, dacă intraţi în Sibiu, dinspre centru, nu mâncaţi la bodega Hermanstadt. E NASPA!

Normal, în Sibiu am mai schimbat un set de bujii. Consumul la maşină ajunsese cam la 10%. O luăm cătinel spre Sebeş. Iarăşi peisaje mişto. Nevasta în al 9 lea cer. Ca o consecinţă directă, ego-ul propriu, la nivelul deversării.
Oamenilor, Sebeş este cel mai aglomerat oraş din rromânia. Are cam 2 kilometri lungime. Desigur, tineretul sebeşesc are maşini şi scutere. Ba chiar şi tiruri. Am făcut oraşul ăla într-o oră. Normal, am mai schimbat un set de bujii.

În hunedoara, Sebi ne rezervase camere la o pensiune super mişto, pe nume Dănuţ, la intrarea în Hunedoara. Deci fain de tot. Cu o curte în spate plină de verdeaţa, cu balansoar, grătar băgat într-o cuşcă de verdeaţă. Superb. Singura chestie care m-a mirat a fost preţul. 100 de lei pe noapte camera la o pensiune din Peştiş, la intrarea în Hunedoara? Scump bre, foarte scump. La Viena tocmai a plătit cineva 21 de euro camera dublă, la hotel de 2 stele. Ori eu eram la Peştişul Mare. Bine, erau banii finului, dar totuşi…

Căsătoriei în sine îi voi dedica un post special, mai mult cu filme.
O să vă spun cum m-am dus la gară, după dece, veveriţa şi cu prietena al cărei nume îmi scapă, şi desigur am ratat gara. Şi am mers. Şi am mers, până când m-a sunat Sebi, frate, unde eşti, că li s-au lungit urechile ăstora la gară aşteptându-te. Normal, ratasem gara la mustaţă. O mustaţă de 4 kilometri.

M-am întors val vârtej, i-am luat şi hai înapoi. Şi am mers. Şi am mers. Şi am mers până am realizat că nu mai fusesem niciodată până acolo, pe sensul ăla de mers. Ratasem iarăşi destinatia. De data asta doar cu 3,5 kilometri.

A doua zi am plecat la Cluj. Desigur, schimbând deja 2 seturi de bujii. La intrarea în Alba Iulia greşim drumul. Şi o luăm aiurea, ocolind absolut tot judeţul Alba. Un drum de 120 de kilometri transformat în unul de 350 de kilometri. Nice

Clujului şi al său mândru reprezentant, Andrei Crivăţ, e voi dedica un alt articol special, cu filme and stuff. Unul din filme conţine şi remarca mea memorabilă, din catedrala din Cluj, remarcă legată de preoţi pedofili, care dau la negru la copilaşi. Da, ştiu, jenant :).

După cele 2 minunate zile petrecute în Cluj, am plecat spre casă. Drumul spre casă a durat 13 ore. Am plecat la ora 11 dimineata din Cluj şi am ajuns la 1 noaptea în Constanţa. Evenimente remarcabile pe drum nu au fost. Doar ca am mai schimbat 3 seturi de bujii pe drum si ca Nova a consumat in jur de 15%, DE M-A SCOS LA FALIMENT.

Viaţa îşi reintră în normal.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.