[fbvideo link=”https://www.facebook.com/zearhi/videos/1085497068234882/” width=”640″ height=”400″ onlyvideo=”1″]

În general, dacă am vreo discuție cu bătrânei de vârsta mea, deși am început să observ că și la puștani de 30+ precum Cismaru începe să se manifeste, se ajunge invariabil la concluzia Copilăria noastră era mai bună, noi ne jucam pe afară, cu cheia de gât, noi făceam și dregeam, eu nu aveam nevoie să mă ducă nimeni la școală, noi blabla.

Să o luăm așa, punctual.

Nu locuiesc departe de școală. Dar strada care duce spre școală este, așa cum a remarcat și Andrei, mai aglomerată decât magheru la oră de vârf. Și primăria pantelimon a decis că nu e necesar un trotuar, deci tot traficul pietonal ar trebui să se desfășoare printre tiruri si ocazionale bălți pline cu mocirlă. Mie personal mi-e frică să merg pe jos pe acolo, darămite pentru un copil de 6 ani.

Același lucru e complet valabil și pentru chestiile gen Noi ne trăgeam 3 linii pe asfalt și jucam tenis cu piciorul. Care asfalt? Ăla plin de mașini? Când aveam eu vreo 10 ani, pe toată strada mea exista o singură mașină, o dacie verde, a domnului Luțu, de la parter. SINGURA MAȘINĂ. O câștigase la ceva CEC-uri de 5000. Altfel îți trebuia aprobare de la partid ca să îți iei mașină, trebuia să ai realizări în câmpul muncii etc. Acum, pe strada unde noi jucam tenis și fetele trăgeau cu creta bârne și se visau Daniela Silivaș nu mai poate intra mașina de gunoi, din cauza suprapopulării cu mașini. Și deși e o stradă de 4 metri lățime, cu mașini parcate pe ambele sensuri, se găsesc cretini de 20 de ani care trec cu 50-60 km pe oră, negândindu-se nicio secundă la ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar juca copii pe acea stradă.

Când eram în clasa a 3 a, am plecat singur cu frații mei de 3 și 4 ani pe tren, de la Suceava la București, cu escală în Iași. Din motive obiective, părinții nu aveau cum să ajungă să ne ia. Nu ne-a încredințat nimeni nimănui, eram doar noi 3. În Iași am avut de așteptat câteva ore, așa că ne-am dus undeva la un cinema din apropierea gării și ne-am uitat la Lizuca cu Patrocle. Ați avea cum curajul să vă lăsați copiii singuri să hălăduiască prin țară, cu trenul? Nu contest, procentual sunt probabil tot atâția obsedați sexual, demenți, ucigași și restul de plăgi comportamentale. Dar în numere brute, sunt mai mulți și mai agresivi. E plin de cerșetori, de copii agresivi de la casele de copii, de hoți care ți-ar vinde rinichiul pentru 2 covrigi. Cum aș putea sta liniștit, în acest caz?

Vă amintiți cum ne jucam cu cornete de hârtie, toată ziua? Desigur. Dar de unde luam acele cornete, vă mai amintiți? Pentru că eu și cunoscuții mei le furam din blocurile în construcție. Dar jegul care rămânea în urma noastră, după bătăliile respective, vi-l mai amintiți? De cornetele cu ace, înfipte în ochi, iarăși, vă mai amintiți? Ați vrea să vă vină copilul acasă rupt în bătaie de un paznic din cauză că l-a prins la furat în bloc? V-ar plăcea să aveți pe stradă iară mareea aceea de coli de hârtie aruncate?

Da, am avut o copilărie frumoasă, din acest punct de vedere. Dar nu din cauza faptului că trăgeam cu cornete și jucam v-ați-ascunselea tot timpul. Ci pentru că eram copii inteligenți și încercam să negăsim ocupații într-o societate pe care o durea în cur de copiii săi. Jocul meu preferat, de exemplu, era bătaia cu spadele. Florete din lemn de alun, cu gardă din capac de borcan, de mă bătea mama pentru fiecare capac furat, pentru că nu se găseau, cojite frumos, să fie albe, ore întregi ne împungeam ca D’Artagnan și Aramis, în fiecare moment cu riscul de a ne înfige bețele alea în ochi.

Dar fiți convinși că dacă ar fi existat calculatoare, tablete, telefoane inteligente, aș fi preferat de 1000 de ori să joc un Mario sau Max Payne (singurele jocuri care mi-au plăcut vreodată), decât să ies afară în încercarea de a nu mă plictisi.

Cumva, în mintea oamenilor a rămas înrădăcinat că dacă ieși afară și te joci, e mai bine decât pe calculator, sigur așa ies oamenii mai buni. De aici opiniile acelea gen Eu nu îmi voi lăsa copilul la PC decât de la 14 ani, copilul meu are voie pe tabletă o oră pe zi etc.

Bullcrap, mai exact. Oamenii s-au schimbat, lucrurile s-au schimbat, interacțiunile sociale s-au schimbat complet și definitiv. Este complet greșit să nu realizezi asta și să încerci să îi impui copilului tău genul tău de copilărie și educație, pentru că simți tu că ai ieșit un om minunat și vrei să transmiți asta și copilului tău, în timp ce toți prietenii lui se conversează pe snapchat, se joacă warcraft în rețea și privesc tâmpenii pe twitch. Dacă nu vezi asta, e posibil ca de fapt să nu fi ieșit chiar acea minune din tine, ci un tip închistat în trecut, incapabil să deschidă ochii la nou și să înțeleagă noile generații.

Generații care au alte interese și complet alte provocări decât ai avut tu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

60 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Parintii nostri, la varsta cand noi ne jucam cu cornete si bateam mingea pe maidan cu cheia de gat, cel mai probabil pasteau oile, vitele si participau la munca campului.
    Fiecare generatie de copii este adaptata vremurilor in care se desfasoara. Dumnezeu stie, nepotii nostri cum si pe unde isi vor trai copilaria.

  2. #7

    Măi, și cât de vehementă eram că nu-i voi cumpăra calculator sau alte divaisuri! Și ce discurs frumos și inteligent aveam în sensul ăsta. Avea vreo 3-4 ani pe atunci.

    Am evoluat și eu odată cu vremurile că eram încremenită în minunata mea copilărie, iar casa-i plină de divaisuri.
    Dar între tabletă și ieșitul afară cu pennyboardul nici nu stă să aleagă, pleacă. Dar numai din astea periculoase-l atrag: fente cu trotineta, pennyboardul, skateboardul, bmx-ul. Însă și când trebe să interzic youtube-ul pe termen nelimitat (ca azi-dimineață) e jale mare-n casă, mă aștept la lacrimi și proteste deseară.

    • Credeam ca e al meu mai special cu youtube-ul ala.. Mi-a sarit mustarul intr-o seara si i l-am dezinstalat de pe telefon. Avea lacrimile in gat, dar recunostea si el ca se uita cam mult.
      Astfel am facut o conventie ca se poate uita doar dupa ce isi termina lectiile si nu mai mult de 2 ore. Pana acum se pare ca e o varianta buna.

    • #9

      Și la noi a fost dezinstalat de mai multe ori chiar. :))) și de pe telefon și blocat pe tabletă :)))

  3. #10

    Jocurile pe calculator(tableta, xbox, etc) dezvolta coordonarea, spiritul analitic (popular numit spirit de observatie) si capacitatea de a lua decizii rationale rapid. That’s a fact! Nu e nimic rau, ba chiar din contra, e chiar bine, sa-ti lasi copiii sa se joace pe respectivele unelte cu conditia sa nu exagerezi.

  4. #11

    nu dau o tura de pescuit in gasca de strumfi la lac pe 10 maxpayneuri.

    hell, nici acuma nu renunt la o iesire pe deal/tampa/postavarul/piatra mare/craiului pe 10000 de maxpayneuri.

    • #12

      Pescuit? Bwhuahahahaha. Bunicul meu le zicea pescarilor “csendes bolond”.

      Dar cum ar fi facut creasta de nord, dupa aceea creasta de sud in Piatra Craiului si dupa aia Max Payne? Sau cum ar fi o Dota dupa cursa de 52 km MTB pe dealuri? Sau un CS:Go dupa un meci de fotbal? Din experienta spun ca nu se exclud una pe alta … ah, si un Starcraft dupa sex doar pentru ca nu sunt fumator …

    • #13

      Adica gamerii fac secs ? In VR ?

  5. #14

    ‘Omul este un animal social’. Asta aud peste tot de la acei parinti care nu isi lasa copilul la tv pana la 14 ani. Nu stiu cum, dar echilibrul este binevenit in orice activitate. Nu zice nimeni sa stai afara de la 7 am pana la 23 pm, dar nici sa stai cu ochii in pc zile/nopti intregi fara pauza (jumatate din viata mea de politehnista am facut asta, stupid me). Anyway, joaca in aer liber are beneficii atat fizice, cat si psihice. Vad diferenta pe copiii mei dupa jum de zi de stat afara vs 3 ore pc/tableta/tv. Nu stiu inca de ce, dar dupa pc/tv/tableta sunt mereu morocanosi si nervosi de nu le intra nimic si nimeni in voie. Poate cineva mai inteligent ca mine imi explica.

    • #15

      Da, poate explica cei ce au dat dislike:)

    • #16

      Da, deci in primul rand pe mine m-a deranjat foarte tare ca nu ai pus ghilimele duble si nu am putut trece peste. Trebuie totusi sa invatam gramatica wordpressului inainite sa scriem comentari, no ?

    • #17

      @George:
      Pun triple data viitoare ca sa compensez. Mkay? 😛

  6. #18

    Fiecare generatie vine cu tehnologia si cutumele ei.

    Bunicii nostri( am 35 ani acu) au crescut cu pascutul vacilor, oilor, gastelor sau ce mai aveau prin curte parintii. Pentru ei, cumpararea primului radiou a fost unul din momentele culminante ale copilariei, asta pe langa primul, al doilea sau chiar ambele Razboaie Mondiale. Parintii nostri au copilarit cu Televizorul ..si acu imi amintesc cum povestea bunica-mea ca nu reusea sa ii scoata de la Televizor cand se dadeau programe( putine ce e drept). In plus, ei au crescut in anii 60-70 cu toata perioada hippie, rock-n-roll si sexul aferent. Asa ca atunci cand aud insi spunand, pai pe vremea noastra nu era Sex, nu era PC, nu tu internet.. mergeam numai la Biserica…. Da bah, pe vremea voastra va drogati si futeati ca iepurii de era surpriza daca viitorul copil nu Latra.

    Noi am copilarit si cu cheia de gat si cu aparitia PCului, Internet, Facebook, etc.. Probabil al meu( am doar 1 pe moment) va creste cu Realitatea Virtuala si chestii asemanatoare..

    • #19

      Bunicii noștri au avut o copilărie foarte interesantă. Povestea bunicul cum găseau ei gloanțe pe câmp și le băgau în roata de la plug sau cam așa ceva, apoi mergeau cu roata aia și așa frumos pocnea! Unii din sat au rămas care fără un ochi, care fără cap, dar era foarte distractiv.

    • #20

      Cu televizorul sunt deacord in schimb la faza cu drogurile si sexul mai gandeste-te putin …era comunism. Droguri nu existau si fetele se lasau foarte greu (de ex. la mine in liceu pana la terminarea clasei a doisprezecea doar doi baieti din clasa avusesera parte de sex)

    • #21

      Hippie? Rock and roll? stai usor ma americane

  7. #22

    Eu m-am blocat la faza cu drumul Suceava-Bucuresti, copil de 9-10 ani cu grija a doi de 3 si 4 ani. Cu schimbat tren si asteptare de ore. Si in zilele noastre aud adulti sustinand ca nu se pot descurca singuri la astfel de drum cu trenul (sau chiar masina proprie) cu doi copii cu varste atat de mici. Copiii proprii, nu altii.
    Bine, si eu mai aveam grija de fratele meu mai mic, dar in general presupunea ramas singuri acasa cat erau parintii la cozi/job. Asemenea responsabilitati n-am avut niciodata.

  8. #23

    Se joaca copilul afara 2-3 ore vine rupt de oboseala, transpirat si fericit si se duce singur la culcare. Il las la TV 2 ore si e nervos, aiurit, absent dar mai vrea. Probabil. Nu s-a uitat niciodata 2 ore la televizor.

    • #24

      E de la reclamele subliminale 🙂

    • #25

      Deci nu s-a uitat niciodata 2 ore la televizor dar e nervos, aiurit, absent si mai vrea dupa ce il lasi 2 ore..
      Deci ..eu nu am inteles nimic .. Il lasi 2 ore sau nu, sta sau nu 2 ore ..

  9. #26

    penultima poza, cu Hitler…
    …nici nu era nevoie, venea Germania la toata lumea

  10. #27

    “Pe vremea mea” parintii incepeau serviciul la 7:00 dimineata si terminau programul la ora 15:00. La 15:30 – 16:00 erau acasa si aveai timp de socializare in sistem analog, adica face-to-face.
    Acelasi program de lucru l-am prins si eu cativa ani, asa ca din proprie experienta pot spune ca programul actual, capitalist, este mult mai “curva”, daca pot spune asa.
    Daca ati avut vreodata curiozitatea sa cititi directivele NKVD impuse de rusi in ’47, ati observat ca din pacate multe din ele se aplica si astazi.

    • #28

      Parintii tai nu lucrau zi lumina, erai norocos. Ai mei in schimb plecau la sase si se intorceau seara la opt, noua

    • #29

      Pe vremea mea tata era plecat pe mare si mama muncea 12-24. Ba o perioada a fost 8-16. Asa ca socializam cu cowboii din plastic si alte jucarii de genul. La 15:30 -16:00 socializam prin telefon cu mama care sa se asigure ca am inchis usa de la intrare ma trimitea sa o verific si apoi bateam cheia de receptor. Asa ca te rog sa ma scutesti cu programul al lor tai de contopisti, care nu avea deloc aplicabilitate in gloriosul port comunist Constanta. EU la 5 ani dormeam singur in casa, la 10 era ceva normal sa imi duc/aduc sora la gradinta cu tot ceea ce implica lucrul asta. Tot atunci am facut prima ciorba so tocanita, cu instructiuni prin telefon. Da am avut bulanul sa am ce ptr. Ro era varf de tehnologie, pana in revolutie am avut 3 console, tv cololor, video recorder, walkman de la Sony. Totusi astea nu compenseaza anii de purtat cheia la gat si cozile la iaurt, la butelie, plm la orice!

  11. #30

    Eu undeva pana in 7 ani, luam metroul de la grigorescu pana la semanatoarea.
    Problema e ca de cand a devenit internetul utilizabil lucrurile s-au schimbat. Unii si-au insusit deprinderile necesare si altii au ramas in continuare la pupat moaste si cumparat masini aduse din germania cu km reali. Eu nu sunt chiar batran, dar nu ma mai atrage sa incerc snapchat sau restu chestiilor pe care le folosesc astia sub 18, asa ca deja a inceput sa se produca o ruptura intre generatii. Cum ai zis si tu, voi astia batrani daca sunteti deschisi la minte o sa intelegeti cum stau lucrurile, daca nu o sa stati sa faceti pe interesantii reprosand celorlati ca nu apreciaza ce apreciati voi.
    Un exemplu si mai elocvent decat ala cu pascutul vacii de catre parinti este ca stramosii nostrii daca vedeau un lup, se gandeau ca iese o caciula buna din el. Acum noi daca vedem un lup cautam masina sa ne bagam inapoi in ea si apoi ii facem poze.

    • #31

      Ruptura nu este cand nu folosesti snapchat, ruptura este daca ai vrea sa-l folosesti dar nu te descurci. Sa nu-ti placa, sa nu gasesti util sau atractiv e ok, sa nu intelegi ce e nu e ok.
      N-am sa inteleg niciodata analfabetii tehnologic mandri de analfabetismul lor.

    • Radu, incearca Twitter.. E urat cu spume si absolut useless..

  12. #33

    pot spune ca programul actual, capitalist, este mult mai “curva”, daca pot spune asa.

    Programul asta in care lucrezi 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana, in care orele suplimentare se platesc, in care nu se incalca normele (mult mai bune) de protectia muncii si in care nu esti obligat sa mergi la cules de porumb? Programul asta e mult mai “curva”? Mda, seems legit.

    • #34

      Pai da, programul comunist era 8-4, la 4 se rupea usa, ca treaba se termina la 2, daca nu mai devreme. Da, 9-5 sau 9-6 iti fte mai mult din timpul liber, corporatristi vanduti ce sunteti in cladirile voastre de sticla din Pipera, munca nu e apasat butoane ce faceti voi.

    • #35

      @radu, munca e pentru tractoare.

  13. #36

    Pe vremea mea erai fericit cand primeai o piatra moale cu care puteai lasa urme pe peretii pesterii.

  14. #37

    Bai, tu cine ești si ce ai făcut cu Cetin al nostru? L-ai mâncat si i-ai luat locul?

  15. Eu am avut o copilarie frumoasa, asemenea voua, desi am 24 de ani. Am purtat si eu cheie la gat sau o ascundea mama sub pres. Ma mir cum de n-a furat cineva din casa…. Am mers si singur la camin si la scoala. Ma duceam de la 4-5 ani singur la gradinita, aceasta fiind situata intr-un cartier de tigani, plin cu caini. Mi-a fost frica, dar asa au fost vremurile. Am jucat multa vreme tenis in spatele blocului, unde erau nenumarate masini parcate. Mai loveam si masina, se mai auzea alarma, unii vecini tipau, dar aia era. Trecea. Am fost vreo 30 de copii in cartier care eram apropiati ca varsta. Vis-a-vis de tevile de cornete, noi ni le procuram de la diferite magazine de profil. Luam o teava de 4-5 metri si o taiam cu bomfaierul.

    Au fost vremuri frumoase.

  16. #39

    Daca pe mine care am trait copilaria aia descrisa mai sus, ma rupe de durere spatele la 40 ani (da stiu sedentarism, birou wtf) ma intreb pe copchii astia cum o sa-i doara la varsta mea ?

  17. #40

    Diferenta intre cornete si calculator nu e una doar de siguranta. E vorba de asumarea responsabilitatii judecarea riscurilor “cu miza reala” si luat decizii. Care lipseste la calculator si in activitatile ultra-reglementate de obicei.
    Copiii de acum, cel putin cei cu parinti $ai avuti pe care-i cunosc sunt sub-alimentati cu responsabilitate reala si obisnuiti sa traiasca si sa activeze in sisteme in care deciziile lor nu au consecinte. Asta desi, de la o varsta incolo au activitati mai multe si mai diverse decat aveam noi.
    Diferenta intre jocul neingradit si cel institutionalizat e ca in primul invati sa cooperezi liber cu alti copii, ca joci dupa niste reguli stabilite in comun si sa-i convingi sa joace dupa regulile tale sau sa te lasi convins.
    Mai mult, invati sa aplici ce inveti acasa intr-un sistem in care teoretic “esti de capul tau”.
    Si cel mai important lucru, inveti sa rezolvi probleme cu miza reala: “daca se supara copiii pe mine, data viitoare ma exclud” nu ” o sa-i oblige antrenorul sa jucam impreuna oricum”.
    O copilarie traita inchistat continuu in regulamente si joc institutionalizat in cel mai rau caz creeaza robotei fara capacitate de decizie, si in cel mai bun personalitati fara initiativa.
    Sa cresti pana la 18 ani entitati care sa nu ia o decizie in viata lor si sa te astepti ca dupa 18 sa se descurce in lumea reala e stupid.
    Daca vrei un exeplu, ia-l pe cel al parintilor nostri: educati in institutionalizarea rigida din comunism s-au trezit aruncati intr-un capitalism pe care nu l-au inteles, in care nu s-au descurcat si pe care il refuza. De aici si lipsa fundamentala de capacitate de-a se organiza sau de-a face orice “fara sa li se dea” sau “fara sa li se spuna”.
    Same shit, different era.

    • #41

      absolut de acord, dar aici nu vorbim de extreme. ci de faptul ca si ei, ca si noi, au copilaria lor frumoasa, doar ca in alt fel.

  18. #42

    Eu am crescut la țară. Știu, nu vă vine să credeți:) Și n-am nimic cu generațiile tinere, soră-mea e mai mică cu douăj de ani, iar adorabilul consort cu cinșpe. Singurul minus e că nu le au cu latina.

  19. #44

    Cu mici scapari sunt deacord cu tot ce spui ( de ex cornetele erau din hartie de caiet , tuburile prin care suflam -numite si tubermane- le luam de pe santier). Eu mergeam cu cortul cu colegii din clasa a opta (ce-i drept plecam sambata dupa ore si ne intorceam duminica)fara prea mare stres pentru parinti. Ne mai intrebau militienii de sanatate dar aveam un numar de telefon unde puteau suna sa confirme un parinte ca nu eram fugiti de acasa si cam asta era…

  20. #45

    Trebuie sa fii cretin sa crezi ca generatia 70-80 a avut o copilarie de aur si cei mici de acum stiu doar net si tableta. SUnt un milion de chestii la preturi de nimic si care in cel mai rau caz le poti aduce din celalat capat al lumii cu care te poti distra afara. Da nu mai poti bate mingea pe sosea dar baiatul meu pana la doi ani a avut mai multe mingii de dimensiuni, culori si materiale diferite decat am avut eu pana sa se nasca el. La fel si biciclete, trotinete si tot felul de alte chestii cu numar variabil de roti create cu un singur scop: distractie!
    Nepotul meu pana sa intre in clasa intai a stiut cum e sa fii astronaut, cum arata dinozaurii, cum era viata in Vestul Salbatic, a vazut o gramada de pasari, reptile, pesti etc. Eu asteptam cu sufletul la gura revista Cutezatorii si cand vedeam cate un numar din Rahan era zi de sarbatoare si asta in clasele primare.
    Da nu mai bate nimeni mingea pe asfalt in mijlocul strazii, dar oare e un loc asa de normal a te juca cu mingea? Ca de tubermane cu cornete, prastii cu scaobe si alte astfel de rahaturi nu trebuie decat sa cauti un pic si gasesti lucruri incomparabil mai profi facute, mai bune si mai sigure. Mai are rost sa intram la capitolul papusi?

    • #46

      De acord, cu o singura diferenta: imaginatia si auto-educarea.
      Nu stiu daca-i mai folositor sa incerci zile la rand sa te tarasti pe varful tenesilor si-al degetelor ca Old Shatterhand pana iti ard muschii abdomenului si te dor mainile (acus se cheama “plank”) sau sa joci Red Dead Redemption pe PS4?
      Prastiile le confectionam noi, produsele “profi” doar se cumpara. Mai inveti o fizica, mai intelegi un coeficient de elasticitate intr-a 6-a.
      Ce-i mai copilaresc? Sa crezi ca batul la care ai sculptat 3 ore cu briceagul e sabia care te protejeaza de fantome sau sa ceri 2 dolari ca sa-ti cumperi un skin nou in CS:GO ( nu ma pricep la jocuri de kinderi, dar or fi DLC-uri si acolo).
      Diferenta intre “a face” si “a primi” e fix experienta procesului de creatie care-ti imbogateste experienta.
      Asa cum a zis si Arhi, as vrea sa nu gandim doar in extreme. Idealul estre o combinatie intre cele doua. Insa aceasta combinatie, cel putin in primii ani ai copilariei tine de capacitatea parintilor de a-si implica copiii in activitati care-i formeaza ca adulti, atunci cand e mult mai seducatoare alternativa de-ai impinge catre activitati care-i formeaza doar ca eterni consumatori.
      Pentru ca tot se discuta aici de romane SF, am sa propun un clasic prea putin cunoscut la noi: William Golding “Imparatul Mustelor”. E despre ce fel de adulti devin copiii in lipsa indrumarii adultilor. Aplicati-o la paradigma zilelor noastre.
      A bon entendeur, salut.

    • #47

      Nu inteleg de unde ideea asta ca acum copii nu se joaca afara sau au lipsa de imaginatie. Acum cand sunt o mie de rahaturi care fac fix asta; pe vremea mea aveam fix un loc ptr inot , dansuri, tot felul de chestii in Constanta. Acum sunt cel putin 3 scoli de intot plus piscina bebelusi, cluburi de dans pe stiluri si ai o gramda DIY la preturi minime. Am nepot in clasa a X-a care face niste chestii la electronica la care eu nici macar nu visam. Asta are tot felul de scule si mecanica fina pe cand eu la 14 ani am reusit sa am propriul ciocan de lipit. Ati pus filtrul asta cu jocuri si internet pe ochi, prin el vedeti generatia tanara si va este imposibil sa il mai dati jos.

    • #48

      Da, da, „Împăratul muștelor” e bestial, literalmente. V-ați uitatără la „Battle Royale”?

  21. Bai dar niciunu nu mentioneaza karturile dintr-o placa de lemn cu rulmenti (speriati) de (la) Brasov pe post de roti? Ce oameni…

    • #50

      Noi miticii n-aveam dealuri in oras…..dar tin minte cum am vazut odata asta la copii din Sinaia si am balit intens…
      Pe de alta parte cred ca in ziua de azi te-as rascheta de pe scutul primului X6 care se grabeste spre cota la mici…

  22. #51

    Mie unul chiar mi-e dor Sa Mai bat mingea pe maidan, Sa Mai suflu un cornet, Sa ma Mai dau cu celebrul cart, Sa Mai joc un fotbal unde cadrul ala pentru intins covoarele pentru batut era poarta, mi-e dor de asa de multe chestii din copilarie….
    Na ca ma duc la munca nostalgic.

    Baxt, Te superi daca pun matza ta la avizier la munca la mine?

  23. Io pentru fiica-mea (born in 2014…) mi-am facut buletin pe adresa casei de la tara ca s-o inscriu acolo la gradinita. Sint 7 copii, de la 1,5 la 5 ani. Nu muci, nu figuri, nu o educatoare la ‘spe copii. Plus ca nevasta-mea sta si ea cite o ora cu ea. A vazut vaca si vitel, porci, gaini, rate…, urca singura pe scara de aluminiu pina in pod (provocind preinfarcturi repetate bunicii), si-a cules singura mure si pere, a jucat scunsa cu ma-sa in porumb, are 2 stejari si 14 pomi fructiferi pe care i-a pus ea in pamint, pe care ii uda si ii mingiie. Are ciine cu 10 kile (deocamdata) mai mare decit ea. A, si are si o pereche de cizme de cauciuc pentru tropait prin balti. Cartul cu pedale primit acum un an inca rezista, si desi scirtiie din toate articulatiile a trebuit sa-l luam cu noi si in concediu. Pe telefonul meu isi cauta singura “Bobby the bus” pe youtube, desi nu sta mai mult de juma’ de ora pe zi pe el sau pe tableta. La anu’ ii iau un cart mai mare (3-7 ani), arc cu sageti si ii fac un perete de escalada. Picteaza cite o ora pe zi, face puzzle de 5+ ani si citeste pe litere. Stie ca un leu = doua cornuri si ca 2 lei= o conserva pentru ciine. Pe mine ma considerau precoce ca citeam numerele la masini pe la 3-4 ani… astia de acum vor face programare la nivel profi de la 10-12 ani.

    • #55

      Mircea, mulțumesc! Și scuze pentru încurcătura cu apartamentele, numa’ nu-mi venea să cred că am scris 3, eram sigură că tu n-ai citit bine.

  24. #56

    Educatia rutiera – www.trafictube.ro/educatie-rutiera-copii-traversatul/
    Pentru punctul :
    “Același lucru e complet valabil și pentru chestiile gen Noi ne trăgeam 3 linii pe asfalt și jucam tenis cu piciorul. Care asfalt? Ăla plin de mașini? Când aveam eu vreo 10 ani, pe toată strada mea exista o singură mașină, o dacie verde, a domnului Luțu, de la parter. SINGURA MAȘINĂ. O câștigase la ceva CEC-uri de 5000. Altfel îți trebuia aprobare de la partid ca să îți iei mașină, trebuia să ai realizări în câmpul muncii etc. Acum, pe strada unde noi jucam tenis și fetele trăgeau cu creta bârne și se visau Daniela Silivaș nu mai poate intra mașina de gunoi, din cauza suprapopulării cu mașini. Și deși e o stradă de 4 metri lățime, cu mașini parcate pe ambele sensuri, se găsesc cretini de 20 de ani care trec cu 50-60 km pe oră, negândindu-se nicio secundă la ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar juca copii pe acea stradă.”

  25. a jucat cineva de aici …coci?

  26. pe came ? sau pe bani?