Contul meu
Mă uitam dăunăzi la discuția unor amici, legat de copii, și mă luasem cu mâinile de cap. Oameni, de altfel, serioși și empatici, discutau despre posibila venirea a unui copil la nivel de cheltuieli. Cât e de greu să ai unul, că ai tot felul de costuri care vin, cheltuieli ocazionale, mâncare, haine, greu de tot. Niciunul nu considera că un eventual copil devine familia sa, la fel ca mă-sa sau nevastă-sa, și așa cum nu le consideră pe alea drept generatoare de costuri, așa ar trebui să își privească și copilul.
Genul acesta de părinți sunt cei care, după o perioadă, încep să decidă chestii stupide. Nu ai voie cu tehnologie, am citit eu studii care zic că doar după 14 ani trebuie să te las. Trebuie să citești x sute de pagini de cărți. Treuie să faci sport de performanță. Trebuie să te faci medic. etc.
Unul nu se gândește Dar oare copilului ce i-ar plăcea să facă? Poate el ar fi extrem de bun pe IT și ar schimba paradigma în domeniu. Dar nu, am decis noi, în timp ce ne ștergeam băluțele de la gură, că tech is bad, ia o cărămidă să te joci.
Toată lumea din stupida-mi bulă vorbește de Vai, trebuie să nu mai lăsăm să procreeze toată lumea, avem nevoie de permis de procreere. Cred că, până la permis de procreere avem nevoie de niște cursuri de responsabilizare și conștientizare pentru părinți și viitori părinți. Cursuri la care să învețe că a avea un copil este o responsabilitate uriașă, că nu sunt stăpânii omului în devenire, ci doar ghidul lor în viață, că frustrările din tinerețea ratată nu se transmist asupra lor, chestii de astea.
Din păcate, nu vom avea așa ceva niciodată.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Saraki nu au dileme din astea.
NOU
Cărămida întărește ura și musculatura.
NOU
A ta bulă se gândește la costuri și tu vrei să-i responsabilizezi.. da’ mie mi-e frică de alt aspect..
Frații colorați se gândesc numai la beneficii financiare și uite așa toarnă de la 4 în sus.. În 25 de ani partidul lor o să facă legea..ce psd, pnl..
NOU
Nu stiu altii cum sint, si ma feresc sa dau sentinte, insa noi am facut copilul doar dupa ce am decis ca il putem creste intr-un anumit standard. Fiindca nevasta a fost un copil nedorit, facut de niste dobitoci care nu stiau si nu isi permiteau sa creasca un copil, asa ca a fost 4 ani un simplu numar pe o lista intr-un orfelinat si nu un membru al unei familii… Tu la 18 ani iti permiteai sa faci un copil? Probabil ca nu, si de aia nici nu l-ai facut…
NOU
Pai nu inteleg de ce e gresit sa te gandesti la bani, atata vreme cand vrei sa ii oferi tot ce e mai bun?
Faptul ca tu esti obisnuit cu un stil de viata de un anumit standard, te face sa te gandesti la eventualele cheltuieli (da stiu, e gresit sa numesti copilul “cheltuiala”, dar nu gasesc alt termen), pentru ca orice om vrea cele mai bune servicii medicale pentru copil, mancare de calitate, haine si incaltaminte de calitate buna, jucarii de calitate buna, o cresa buna, gradinita, scoala, etc. TOCMAI, pentru ca este parte din familie si vrei tot ce e mai bun pentru familia ta.
Ah, ca-s unii care vad totul doar prin prisma banilor, fix ca pe o cheltuiala si atat, nu ca pe ceva pentru bunastarea unei fiinte, astia-s… no comment. Sunt destui care vad propria nevasta, sau o eventuala partenera, ca pe o cheltuiala :)))
Cat despre frustrarile parintilor, astea provin din cauza faptului ca e un mare tabu, sa vrei sa ai grija de tine. Ca mama, mai ales. O data cu venirea copilului, unele devin doar mame si atat. Uita sa fie sotii, uita sa fie femei. Daca indraznesti sa mergi la masaj, la salon, la sala, eventual sa vrei sa iti faci o ridicare de sani si un implant, ca nu iti convine ideea de a ramane cu sanii aplatizati de la 25-30 de ani, pana cand oi muri, esti pusa la zid instantaneu. De ce sa nu poti sa arati si ca inainte, chiar daca esti mama?
Apoi, ti se baga pe gat faptul ca TREBUIE sa faci sacrificii pentru a avea copil, sa iti dai viata, cariera, momentele tale de “self care”, sa strangi din dinti, sa renunti la tot. Nu exista conceptul de a mai astepta putin, ca sa le ai pe amandoua. Esti pus la zid si pentru asta, daca indraznesti sa zici “stii, eu vreau sa impac si capra si varza. Nu vreau sa renunt la sala si masaj, ca trebuie sa cumpar pampersi sau sa platesc cresa, vreau sa imi permit pe ambele”.
Asa ca unele, din cauza ca asculta de gura lumii (sau pur si simplu n-au stiut sa profite sau sa se bucure de viata, nu au alte hobby-uri si placeri), din clipa in care devin mame, copilul devine singura preocupare, chestie care devine toxica si se ajunge la extreme. Nu mai au grija de ele, nu mai au ochi pentru soti, nu mai vad nimic altceva decat “parenting” facut ca la carte.
Sau “de ce sa ne chinuim sa crestem singuri copilul, cand mai putem astepta putin, sa iasa parintii la pensie si ne ajuta cu mare drag?”.
Stiu ca la noi e in trend ura fata de bunici, dar la mine in familie, copilul e asteptat cu mare nerabdare, doar ca pana acum toata lumea a avut job si oricum nu as fi avut cu cine sa il las. Am vazut la altii, ce inseamna sa n-ai ajutor. E crunt, oricat de frumos ar fi dupa ce incepe sa creasca si il expediezi la gradinita.
Si ca tot veni vorba de “expediere”, sa nu cumva sa indraznesti sa te plangi ca e greu, mai ales la inceput, ca imediat ti se arunca aia cu: “Da’ cand ai deschis cracii si ai puit, nu a fost greu! nu te mai plange, ca doar ai vrut copil!”.
Lipsa de empatie, de ajutor, si mai ales, lipsa asta a conceptului de a avea grija de tine, de a cheltui bani si pentru tine si mofturile tale, dupa ce apare copilul, sau insasi presiunea societatii de a face copii, chiar daca nu esti pregatit nici mental, nici financiar “ia si fa, nu conteaza ca nu are cine sa te ajute, noi ne dam cu parerea”, naste monstri.
Faptul ca copilul creste intr-o familie unde totul se invarte in jurul lui, unde nu invata ca parintii au si ei mofturile si placerile lor, au nevoie de momentele lor singuri, produce un adult gelos, cicalitor, posesiv (sau supus), dependent de relatii toxice. Mai ales daca in timpul copilariei aude doar: “Mi-am sacrificat viata/ mi-am luat de la gura pentru tine si uite ce obraznic esti, asa ma rasplatesti?”.
NOU
Stiu mamici care ele insele se sacrifica pe altarul mamicitiei. Nu concep sa existe pentru ele alta preocupare decat copilul. Atat de mult incat lumea din jur le spune sa o lase mai moalte si sa se ingrijeasca si de ele.
Si mai e la noi si “traditia” ca exclusiv mama sa se ocupe de copil. Alimentata de multe ori, chiar de alte femei. Uita-te pe grupuri de “parinti” sa vezi ca in realitate sunt de mamici, cand scrie un tatic e minune. Sa nu mai zic ca pe unele nici nu permit accesul tatilor. Pai in situatia asta normal ca nu mai ai timp de altceva.
NOU
Și aceasta, dragii moșului, este diferența dintre un copil dorit și unul asumat
Chapeau!
NOU
@sidryane – Nu ar trebui sa fie ambele? Si dorit si asumat?
NOU
Se intampla sa nu fie neaparat dorit (adica planificat), dar daca tot a aparut si il facem, ni-l asumam si ne purtam in consecinta.
Am in jurul meu toate exemplele, cel mai crunt e ala dorit, dar dupa aia potopul “l-am facut, creste el cum am crescut si noi, asa sunt copiii, tipa si nu inteleg ce e ala nu, a propos, dar voi nimic? E asa frumos cu copil….”
NOU
Cu bunicii e cu dus si si intors: eu nu l-as lasa pe al meu cu ei pt.ca sunt in varsta si fizic nu pot sa ii faca fata. Apoi1, au viata lor pe care au dreptul sa o traiasca linistiti, fara sa creasca un copil care debordeaza de energie. Apoi2, nu ma omor dupa stilul “de parenting” tip elicopter, bunicii sunt asi la asa ceva, deci avem frictiuni in zona asta. Apoi3, nu accepta alte variante si nici ckmpromisuri asa ca mai bine lasa. Bunicii au tendinta sa isi doreasca sa educe, nu sa fie bunici si atat, chestie care nu imi place. Stiu eu cum am crescut, vad si partenerul, deci lasa! Cu toate acestea nu ii urasc, dimpotriva. Doar ma protejez pe.mine si mai ales copilul.
Primele 6 luni a fost teribil de greu, noi am avut modelul.cu colici. Presiunea familiei s-a simtit si pana sa imi dau seama am inghitit cateva sughituri de plans din vina, din nestiinta. Da, cei din familie au sensibilitatea unei amibe de cele mai multe ori. Nu as face copil bazandu-ma ca o sa “ma ajute” cineva. Cei mai multi “vor ceva” in schimb, de regula sa fie parte la.educarea copilului: o parere, un sfat, nu neaparat gresit, dar clar necerut. Obicei estic si foarte,.foarte.obositor. sunt putini capabili sa aiba limite, sa fie intelegatori.
Eu sunt ala care creste copilul 100%doar cu partenerul pt.ca asa e cel mai bine pt noi.
NOU
@corco
Clar, aici sunt diverse situatii si situatii.
La mine in familie, bunicii sunt tineri, asa ca nu ar fi o problema, mai ales ca, dupa cum am zis, ei abia asteapta. Nu mi-as permite sa le bag pe gat copilul, sau sa le iau din activitatile zilnice, ca sa stea cu el. Niciodata.
Bunicii de azi, care au 55 de ani, nu sunt ca bunicii de 55 de ani de acum 10 ani, de exemplu. E o diferenta enorma de mentalitate si de adaptare la nou.
Cat despre pareri si dorinta de a participa la educatie… Isi da un strain de pe strada, d’apai maica-ta si taica-tu :)) Sunt convinsa ca or sa curga parerile si contradictiile (uneori chiar si intre soti sunt diferente enorme de pareri despre cum ar trebui crescut copilul) si ca n-o sa fie totul roz, dar aici fiecare stie ce are in casa si cum impune limite.
Doar si noi am crescut cu bunicii si am vazut ce inseamna sa isi bage nasul prea mult, mai ales ca la unii se poarta ca parintii sa isi bage nasul chiar si in casnicia copiilor, nu doar atunci cand vin nepotii.
Sunt familii si familii.
Dar am simtit nevoia sa mentionez asta, pentru ca, din pacate, este foarte blamata ideea de a accepta ajutor de la parinti. Inteleg ca nu toti sunt in relatii excelente cu parintii, dar cei care sunt, citesc la altii ca bunicii sunt bau bau si refuza orice fel de ajutor, chiar daca, poate acolo exista dorinta de ambele parti. Asta pentru ca vad pe net cum se bat unii in piept, despre cum se chinuie ei sa creasca copilul singuri si ce parinti varza sunt aia care accepta ajutor, cand, fiecare stie mai bine din ce familie provine si ce situatii sunt in casa, fiecare are motivele lui pentru care accepta sau refuza ajutor.
NOU
@jupaneasa
Da, e subiectiva treaba maxim.
NOU
Adevarul e ca inainte sa faci un copil cel mai bine e sa te asiguri ca ai resursele materiale necesare astfel incat sa iti permiti sa il cresti sanatos si sa il sprijini sa aiba o viata mai buna. In schimb, cei care au facut un copil si nu s-au gandit la treaba asta inainte, iar acum se plang cat de greu e, sunt intr-adevar ipocriti.
NOU
Trist, totuși sper să fie cazuri rare de astfel de părinți.
Referitor la”permis”, ceea ce spui în penultimul paragraf ar trebui făcut obligatoriu (cursuri), iar apoi, după un “examen” sever, cei care-l trec să primească “permisul”. Am pus cuvintele între ghilimele deoarece nu mi se par cele mai potrivite, dar ideea e interesantă.
NOU
Mda…nu neaparat lagare de concentrare, da’ ceva unde sa munceasca…ceva sa placa la toata lumea.
NOU
Sunt multe fracturi logice în ce ai spus, dar mă opresc la ideea principală. E normal ca înainte să te gândești la el ca la mobilă, că nu simți nimic. Lucrurile se schimbă după ce vin pe lume. Dacă după persistă gândirea, atunci e o problemă.
NOU
“E normal ca înainte să te gândești la el ca la mobilă, că nu simți nimic. Lucrurile se schimbă după ce vin pe lume. Dacă după persistă gândirea, atunci e o problemă.“
Imi place cum ai pus problema si sunt de parere ca gândirea respectiva ramane multa vreme, Românașul nu isi iubește copilul… iubește imaginea pe care acesta ar trebui sa o proiecteze in lume. Copilul e o lauda, un sacrificiu o cheltuiala… tot mai des aud si termenul de “investiție” asa ca nu are voie sa existe.. are voie doar sa fie supus.
NOU
Pai, majoritatea se vor a fi oameni educati. Tocmai, de la prea multa educatie isi cresc copiii strict dupa carti, lasa deoparte sentimentul uman.Copilul este vazut ca un proiect, nimic mai mult. Trebuie sa faca aia si aia, sa stie si muzica si 10 limbi straine, sa iasa afara la program. Sa se joace cu cine vor parintii, sa manance vegan si alte prostii. Mda, vedem cum vor fi peste 20 de ani acesti copii in societate. Am niste vecini, au 2 copii de 4,respectiv 10 ani. Au o curte mare, cu tot ce si-ar dori un copil, trambulina, bicicleta, piscina,etc. Guess what, copiii nu au voie afara. Doar in cadru organizat, sambata. Ies, ta-su scoate jucariile, urla toata ziua la ei, sa nu alerge ca se pot rani.Sunt turisti, foarte tristi.
NOU
Wtf man?! Sa stai la curte si sa nu lasi copiii sa iasa afara decat cateva ore pe saptamana? Cum vine asta?!? Fix din parinti din astia idioti ies adulti foarte nesiguri pe ei sau, la polul opus, adulti sfidatori… nu ne mai facem bine…
NOU
Da, nu au voie.Si cand sunt in curte, ta-su urla non-stop, nu calcati pe iarba, nu alergati, nu stati in soare, va musca tantarii, etc. Si in ziua in care ies, daca fac ceva in dezacord cu el, sunt bagati in casa.
NOU
mentalitate occidentala !
asa e si in franta, au curti sau o groaza de parcuri langa apartamente dar copiii stau 95% din timp in casa pentru ca nu au parintii chef sa iasa cu ei si sa alerge dupa ei pe afara.
vecinii mei au 2 copii, cred ca n-au mai iesit din casa cu copiii de vreo 2 luni, il mai vad pe el ca se duce la serviciu dar ea sta numai in casa cu copiii. cum incep aia sa faca taraboi, cum incepe sa urle la ei, inchide obloanele si ii baga la somn ca pe papagal.
NOU
Am ramas in istorie cu vorba aia cu 14 ani. :))
Acum ca e unul s-au mai schimbat lucrurile, insa banii ca stii ce efecte are tehnologia asta asupra copiilor daca accesul la ea nu controlat si explicat astfel incat sa inteleaga. Asta al meu o lua razna daca ii taiam craca. Acum e mai ok, insa tot face fitze uneori cand e la liber accesul la internet. As putea dezvolta mai mult, insa sunt in concediu.
Traiasca family link.
Cat despre cheltuieli anticipate, e ok sa le faci, dar sa nu ramai agatat de ele. Poate saptamana viitoare iti trimit invatamintele mele.
NOU
Mi-aduce aminte de isteata de bunica-mea obsedata de medicina si daca ma vedea cu o baterie si un condensator rupt de cine stie unde, fascinat fiind ca dupa ce il pun pe baterie pisca o perioada la limba ca si bateria, mi le arunca in secunda doi ca sunt “fiare”. Siktir.
Nu neg, mi-a placut biologia si chimia dar nu cred ca as fi fost bun de doctor. Pentru mine oamenii ar fi fost niste placi de baza stricate care intamplator vorbesc.
NOU
copilului i-ar placea sa stea cu cola la gura si cu pampersi pentru necesitati, plus ecran 16 din 24!
NOU
Auzi, tu nu ai somn? Sau a fost postare automata?
Si cred ca bula ta se simte cu musca pe caciula si te-a pus in silenzio stampa.
NOU
ca o completare. ceva e in neregula cu comentariile. Cand am postat asta, erau 2 comentarii. Apoi brusc au mai aparut 13 dupa un refresh… Inainte parca nu era asa.
NOU
eu chiar ma gandesc la un copil, la ora asta, cu calcule. Pentru ca bani, pentru ca nu stiu daca as rezista psihic. Tocmai ca nu sunt sigur ca o sa am cum sa fiu un parinte responsabil total
pe mine ma sperie, pe langa categoriile deja mentionate, si cand citesc comentarii ca acu 2 zile. Cu “sufletul meu”. Evident, acolo poate a fost de vina si comunicarea scrisa, dar copiii nu ar trebui sa fie “sufletul tau” (intelegi ideea) ci niste fiinte ceva mai mici pe care sa le ajuti sa creasca mari. Si sa nu iti ascunzi/acoperi in ei frustrari, complexe, relatii ratate si alte probleme cu caputul.
NOU
Am auzit o replica la cineva care pe mine m-a luminat “Copilului ii faci loc in familia ta, nu devine familia ta.”
NOU
Eu merg pe.varianta: afectiune cat cuprinde, limite, intelegere, apreciere, blandete si vedem ce iese. Cand vad cate unii urland descreierati la.copii mici, ma ia dracu de nervi.
Se da copilul dupa voi,.iese om bun cu o educatie facuta frumos si imbracat in bumbac si nu neaparat merinos.
Oricum, conteaza si firea lui deci nu o sa fie numai vina mea daca nu iese “calacarte”.
NOU
problema e cand iti versi toata lipsa de iubire pe el. “sufletu meu”. In general astia is parintii aia super egoisti care vor ca copilul, mare, sa fie mereu langa ei, ca uite, ei s-au sacrificat.
NOU
@animaloo Io iti cer scuze ca te-am injurat. Sincer. Chiar nu ma simt bine ca am facut asta. M-ai dat gata cand ai zis ca momentul in care te-am injurat, am fost umana!
NOU
tot mai bine e ca unul din verii mei. stateau 8 intr-o curte, el si sotia lui stateau intr-o singura camera, cu parintii lui, unde gateau, traiau, dormeau.
ce puteau sa faca in momentul ala? raspuns? 2 copii ! intrebandu-l cu ce o sa-i creasca si ce are de gand sa faca cu locuinta caci nu pot sta 4 intr-o camera forever mi-a zis ca se ocupa Dumnezeu ca Dzeu te face horny cand stie el ca e timpul.
Si Dzeu s-a ocupat, acum sunt de 3x mai saraci.
Pot extrapola asta la un coleg de munca instarit care se plange tot timpul ca nu mai are bani de concedii dupa ce a “aparut” fetita.
concluzia e ca desi nu suna bine, un om nou in gospodarie e o gura in plus in primul rand, indiferent ca e copilul sau sotul/sotia. In fond, sincer, cati ati rezista long-term cu un partener(a) care nu munceste? cateva luni va descurcati cat timp are unul sau altul probleme dar ce naiba faci cu o sotie care de 4 ani e somera ? eh, fix asa e si cu copilul…
NOU
Cei cu multa sau prea multa educatie/carte cad in extrema unde nu fac copil sau il fac doar daca sunt prosperi din punct de vedere material si pe urma copilul este asaltat sa faca ce vor parintii cu sange albastru, gen pian de la 3 ani , japoneza si germana de la 4 ani..etc.In extrema cealalta avem pe cei mai needucati/semianalfabeti la care dupa fiecare futai iese un copil , ca asa a vrut marele boss din ceruri, asta in conditiile in care sunt saraci in stil mare si acei copii cresc absolut la intamplare fara nici o educatie.
Undeva la mijloc ar fi bine zic eu daca este sa facem masuratori sociale.
NOU
Unii oameni de prin bula asta incep sa exagereze si se cred mult prea importanti fata de restul neimportantilor.
NOU
Nu avem copil. Facem parte din grupa 30-40 ani. Copilul nu a aparut până acum dintr-o multitudine de motive, într-o ordine absolut aleatorie:
– am vrut să călătorim mai mult, deoarece de abia de la un anumit moment ne-am permis.
– știm că este cea mai mare responsansabilitate pe care o poți avea în viață, să dai viață și apoi să educi un viitor adult. Încă nu ne simțeam suficient de responsabili pentru a avea un copil.
– vrem să putem oferi o viață decentă copilului/copiilor, confortabilă. Asta înseamnă că trebuia să ajungem la o stabilitate financiară. Copilul nu trebuie să reprezinte o corvoadă pentru părinți, din nici un punct de vedere, să fie considerat ceva în care (doar) bagi bani și îți toacă nervii.
– toți doctorii (și au fost destul de mulți) au spus că șansele ca eu să nasc un copil sunt foarte mici, din motive medicale. Au spus că putem încerca cu fertilizarea în vitro / adopție. Cumva, ne-am resemnat cu gândul că este posibil să nu ne prea iasă un copil pe cale naturală, că nu prea o să fim părinți.
– suntem egoiști. Știm că trebuie să renunțăm la viața actuală, cu libertatea de mișcare pe care o avem acum, cu trezitul la ce oră dorim, pentru a ne crea un nou program, o nouă viață în 3 sau 4. Și încă nu ne doream asta.
Am avut discuții cu al meu soț legate de subiect, sigur mai sunt și alte motive care acum nu îmi trec prin minte, suntem pe aceeași lungime de undă. Dacă o să avem o să avem, dacă nu, nu o să fie o tragedie.
Multe cupluri fac copii din motive greșite, nu neapărat că își doresc. Presiunea părinților, a prietenilor, a societății în general, este unul dintre motivele cele mai întâlnite.
Mulți se plâng că este greu cu un copil, din toate motivele posibile: financiar, nu mai au timp pentru ei ca și cuplu, nu mai pleacă în vacanțe la fel de des ca înainte, nu au cu cine lăsa copiii, sunt obosiți etc..
Poate dacă și-ar lua un câine sau o pisică înainte de a face un copil, să vadă ce înseamnă să îi dedici o parte din timpul tău, să cheltui niște bani cu el, să îl educi, s-ar gândi puțin mai bine înainte de a face pasul cel mare. Aici îi exceptăm pe cei care sunt de părere cu “câți o da Dumnezeu”. Ei sunt o categorie aparte.
NOU
Mor si imi vine sa urlu cand aud “Nu vrei copil, esti egoist!”. Unde plm e egoismul, ca nu inteleg. Cui faci rau? Cine sufera ca nu vrei tu sa faci copil si sa iti vezi de viata ta in continuare ca si pana acum?
NU e egoism sa vrei in continuare viata ta actuala, cu libertate de miscare, cu trezitul la ce ora vrei. E o alegere ca oricare alta.
Egoism e sa faci copil ca ti-e teama ca te lasa partenerul, ca te bat parintii la cap, si cel mai sinistru, ca sa fie cineva sa-ti aduca un pahar de apa la batranete.
Cine spune ca esti egoist din motivul asta, e idiot si merita o m**e. Scuze de limbaj.
NOU
Mama toata adolescenta m_a indemnat sa fac ce imi place, sa nu ma grabesc sa gasesc barbati ca or sa vina ei, sa nu ma grabesc sa fac copil ca am timp.
Singurele ganduri pe care le am avut in anii 20 vis a vis de copil era ca mi-as dori sa il pot face in anii 26/27 in ideea sa fiu tanara si sa am toate resursele fizice si financiare ca sa il pot face si creste. Am ajuns la 25 si chiar daca aveam partener de cv timp mintea numai la copii nu-mi statea. 1 an, 2 ani mai tarziu ma simt mai pregatita mental dar ma uit la resursele financiare si ma apuca groaza cum de abia de jumate de an reusesc sa imi ramana bani de la un salar la altu. Apai cum introduci si un copil si toate nevoile materiale pe care le resupune? Un copil pare sa nu se intrevada intr-un viitor prea apropiat. Ce vreau sa spun e ca nu vad ca o discutie neaparat urata despre finantele necesare cand un copil ar fi pe vine, mai ales cand noi am vrea sa ne descurcam singuri, fara sa mai punem o povara de genu pe parinti.
As vrea sa intreb de sfaturi ca vad parinti cu experienta aici dar nici nu as sti de unde sa incep
NOU
super, asa gandim si noi la 32 de ani, dar incep sa exagereze neamurile si colegii de la serviciu cu presiunea gratuita, eu zic ca facem fata cu brio. suntem egoisti, da, asta o stiu
NOU
De acord cu fiecare cuvant! Ideal e sa faci copiii cu si din iubire, fara nici un fel de calcule. Ideal e sa nu vezi copilul ca pe un obiect, ca pe o investitie, sa nu proiectezi asupra lui propriile neimpliniri, nerealizari, nefericiri si sa-l obligi sa reuseasca acolo unde tu ai esuat (vorbesc la modul general)!
Din pacate, foarte multi dintre noi mai avem foarte multe de invatat la capitolul asta, asa cum, de fapt, avem de invatat cam la toate capitolele vietii..
NOU
veata mia!
NOU
@daddy Offf inimaaa meeeaaaa…
Chiar asa, oare don Guta ce parere are de tema data de Arhi? Inteleg ca Guta are vreo 20 de copilasi, prin urmare trebuie sa fie expert in ale parentingului.. Mai invatam si noi cate ceva..
NOU
Uelcom to 20-20, totul acum e bizniz plan, input, output, vezi care e ROI si apoi decizi daca il scoti pe Gogu afara sau nu!
NOU
trebuie sa vrea si gogu!
NOU
sau, pana te decizi, gogu se pensioneaza!
NOU
sustin ideea de a face cursuri de responsabilizare și conștientizare pentru părinți și viitori părinți – in urma carora sa se acorde “permisul de procreere”. sunt constient ca suna aiurea… dar m’am saturat sa vad, la toate semafoarele din oras, copii de “minoritari” care sunt fortati sa cerseasca.
ieri, la un semafor, erau 2 fetite de max 7 ani fiecare, printre masini, cereau bani. i’am dat o bancnota uneia dintre ele, si am vazut, dupa ce s’au retras pe trotuar, cum a venit o grasa care impingea un carucior in care era un bebelus, si cum i’a luat fetitei bancnota din mana.
nu e normal sa li se intample astfel de lucruri acelor copiii… si nici nu se poate face nimic sa se schimbe asta.
NOU
Ba da, se poate face ceva. Poti incepe prin a nu mai intinde nicio bancnota.
Eu trec pe langa orice fel de cersetori, fie ca sunt copii sau batrani ologi, cu cea mai mare viteza. E greu, da, am vazut copii desculti iarna (unul era chiar si batut, dar pe vremea aia, aveam doar 17 si prea batuta in cap, sa dau telefon la politie), dar am vazut, la fel cam tine, cum stateau “bosii” si ii supravegheau de la departare.
Copii astia ar disparea de pe strazi, daca nu ar mai avea cine sa le dea bani.
NOU
Parerea mea, posibil sa gresesc, e ca o persoana nu se schimba radical. Responsabilitatea nu apare odata cu primul copil. O persoana responsabila e responsabila cu mult inainte de a veni primul copil. Poti sa te uiti la caracterul persoanei, cum se comporta cu colegii de scoala, cum se comporta cu rudele, prietenii, in relatie, si aici nu analiza cazuri particulare pentru ca na poti avea o relatie nasoala cu maica-ta pentru ca ea a trasat directia. Analizeaza comportamentul persoanei cu mai multe persoane din jurul ei. Ce face cand apare o problema? Incearca sa o rezolve sau sa paseze vina la altii? Ce face el cand ai nevoie de ajutorul lui? Te lasa sa te descurci singura sau intervine? Pentru ca e clar ca daca fiecare in relatie e cu aia a masii, atuncisi in familie va fi la fel sau in cel mai rau caz va face lucrurile din obligatie. Cum se comporta cu oamenii? Cum se comporta cu oamenii care sunt mai vulnerabili/slabi sau mai puternici? Am dubii ca un om care e o japita in general si cu alti oameni, acasa este parintele si sotul perfect.
Foarte sincer, nu stiu daca niste cursuri ajuta, avem atatea exemple in jur. Ma uit afara, infractori, primesc “probation” si sa faca cursuri de reabilitare si ghici ce, in cateva luni au iar proces. Plus atatea exemple de la noi.
Referitor la partea cu banii si cheltuielile si cu o gura in plus la masa. Consider ca o persoana responsabila va gasi o solutie sa rezolve problemele care apar. Niciodata nu va fi un moment oportun sa faci un copil. Cand esti prea tanar nu ai bani si relatia cu parintii lasa de dorit, cand reusesti sa faci bani si sa iei o casa ai cativa ani deja si te intrebi daca ai rabdare cu el. Daca astepti sa iasa totul planificat cu diagrame gant, cu bugete, cu astrele care se potrivesc, sa ai casa ta, sa te saturi de vacante, nu-l mai faci niciodata.
Asa cum zicea si Cetin, daca tu vezi copilul ca o cheltuiala, atunci e o problema. Cheltuielile fac parte din viata noastra, daca esti responsabil o sa gasesti solutii sa faci mai multi bani decat cheltui. Ce faci daca sotia sau copilul au nevoie de o operatie? O nastere? Te gandesti ca te-au dus in paguba?
Iar treaba cu parintii care vor ei sa faca copilul 7000 de chestii, vad mai multe probleme. Unii parinti vor sa foloseasca copilul si rezultatele/activitatile acestuia ca nevoie apreciere in fata altor parinti/rude, un fel de duel cu ruda aia folosind copiii ca pe niste unelte. Altii vor sa faca copilul 7000 de chestii, sa fie olimpic la matematica dar nu s-au intrebat asa “bai da tu ai fost in stare sa fii olimpic? De ce ceri copilului asta?”. Altii din neincredere in copil “lasa-l ca el nu are habar ce e important”
Plus ce a zis Cetin, nimeni nu intreaba copilul ce i-ar placea sa faca, sau macar sa observe ce il atrage pe copil si sa incerce sa il sustina in directia aia.
Bine, ce am zis e cand exista un gram de responsabilitate. Nu am luat in calcul situatiile cand iese un futai la 20 de ani baiatul pleaca nici pensie nu plateste, fata il plaseaza la maica-sa sau la orfelinat si fiecare se spala pe maini si copilul e singurul care sufera.
NOU
Ca tot vorbim despre copii, ma intreb daca frumoasa Laura a nascut?
NOU
Lipsa de activitate de aici ma face sa cred ca da.
NOU
@Zarax Multumesc. 🙂 Atunci asteptam vesti.
NOU
Eventual un guest post despre viata de dupa copil.