Am primit câteva mailuri furioase de la voi, legate de faptul că nu se mai votează în comentarii. Aproape că m-au înduioșat, atâta patetism mai rar, îmi dădeau lacrimile când realizam în ce criză morală am intrat și cum v-am smuls din mână instrumentul democrației.
Prin urmare, democratic, spuneți-vă părerea în comentarii, pro sau contra și cu argumente. Aș prefera să îmi scrie oameni care nu au mai făcut-o până acum.
Și să știți că iau foarte în serios moderarea completă a comentariilor, offtopicul e dus pe cele mai înalte culmi, iar nervii mei au o limită.
NOU
te citesc de prin 2008, deci in mare parte a acestui timp nu au existat comentarii. blogul tau, tu stii mai bine cum e pentru tine. daca stiam eu mai bine ma citeai tu pe mine 😉
Moderarea totala dpmdv e aiurea ca apar 100 de comentarii care zic acelasi lucru, dar cand il scrii nu stii ca au mai zis 99 deja
NOU
Same here.
Io zic sa ramana votul pentru userii inregistrati.
Daca dau de cineva care a scris cam ce vreau sa scrii si eu in comentariu, e ok sa dau plus, ca sa nu incarc discutia aiurea. Daca am ceva destept de spus sau la obiect, o sa scriu, dar daca nu, e o unealta buna.
Downvote e ok, mai ascunde din cei care sunt pe langa subiect.
Ca si membru al comunitatii, recunosc ca ma simt bine cand vad plus 1 la ce am scris, e chestia aia cu recunoasterea personala.
NOU
Si eu sunt in situatia descrisa mai sus si sunt de acord cu Chachal.
NOU
Acuma na, întreb şi eu aşa, chiar eşti sigur că vrei să comenteze toţi cei care se limitează doar la a da un like sau dislike? Cine ştie câţi Timi votează în tăcere şi ar fi obligaţi să-ţi exprime şi ei părerea foarte importantă, gen cum o fac şi eu acum, în loc să rămână în tăcere, din nou, cum ar fi trebuit s-o fac şi eu acum.
Cât despre moderare…. chiar vrei să ajungi să nu mai ai timp să scrii articole pentru că trebuie să stai să moderezi comentariile?:)))
NOU
608 comentarii…tacut, da:)
NOU
păi tăcut, doar nu m-ai auzit vorbind niciodată!:)))
NOU
Conașule, cred că e vremea să ne apucăm de treabă la “Comunitate”. Ăștia vor să scrie. Se vede pe fața lor. A scrie comentarii a devenit deja o practică ușoară, însă ăștia de-i ai tu aici nu sunt doar comentatori. Sunt niște mici autori, niște mici genii dacă vrei. Mă rog, fiecare cu inteligenţa şi gramatica lui.
Deși experienţa mea de comentator, cu unele excepţii, cărora le sunt recunoscător, nu e pe măsura aşteptărilor. Adică mă aștept ca vizitatorul să evolueze, să se cultive, să crească cu ceva pe-aici. Mulţi dintre noi suntem fie confiscaţi de exagerata noastră imagine de sine, fie suntem obsedaţi de resentimente. Însă, mă gândesc că nu avem cum să scăpăm de ele și orice ai face tu, noi tot cu spartul nasului o să ne ocupăm și tot pe lângă subiect o să scriem. Așa că trebuie să le dăm posibilitatea să scrie. Mai am o săptămână de alergat și sper din tot sufletul să-mi găsesc timp pentru platforma aia. Însă, singur n-o să reușesc niciodată s-o termin.
Am nevoie de câțiva voluntari care să știe
– wordpress
– mysql
– css
– grafică (web)
Restul le discutăm pe email.
NOU
vor pe dracu. nimeni nu va scrie nimic:)
NOU
Așa nea ilie, fii căpitanul nostru !
Doar matale din americi poți să ne scoți din necaz.
NOU
Boss, daca ne lasi, scriem.
NOU
mkeeey
NOU
Eu zic sa și scrii despre ce vor aia de ti-au trimis maluri furioase, Cum vor aia și sa nu cumva sa ai alta opinie decât ei.
Plm, dacă si-au rupt din timpul lor prețios ca sa te tragă de urechi ca le-ai scos votul, înseamnă ca trebuie sa le faci pe plac.
NOU
Pai da, nu vezi ca deja s-a facut si petitie, vor sa-l pedepseasca.
NOU
Fane, gurile rele spun că deja a fost pedepsit. Vezi video de acum câteva zile cu tipul ăla fugărit de maidanezi 🙂
NOU
@Charles
Sa înțeleg ca tu nu ai pula? Ti-ai taiat-o ca oricum era mica si degeaba?
NOU
In cel mai rau caz, fa un compromis: lasa plusurile 🙂 Asa o sa fie o atmosfera mai optimista printre comentatori.
Dar, pentru numele lui MMS, sa nu ne dai cartela de like-uri, cate 30 pe luna, ca o luam razna de tot!
NOU
Asta ar fi misto, un nr limitat de up-down vote, sa vezi atunci cum se gospodareste fiecare.
NOU
doamne ce idee buna:))))
NOU
Marcian, ai un plus de la mine.
NOU
sa se implementeze si un sistem de imprumut de voturi pentru cei care nu se descurca cu ratia ca sa evitam aparitia camatarilor. Si conturi premium pentru cei care nu mai pot fara voturi, unde pentru o suma modica lunara (va defini EXPVA ce inseamna modic) primesti 3 infinituri de voturi.
NOU
urmeaza “oferta speciala de la Cetin.ro: 5 euro/100 voturi”.. :))
NOU
14,99 RON
NOU
Și eu mă gândeam la introducerea doar a plusurilor. Adică, plm, te enervează cumplit un comentariu? Pune mâna și scrie și tu câteva caractere, explică de ce. Un minus singur n-are deloc efect terapeutic.
Dacă introduci rație de like-uri, primesc bonus cei care scriu cu diacritice? *evil grin*
NOU
@EXVPA: ma asteptam la un scor mai mare. Eu zic la 14,99 sa le dam doar 1 infinit de voturi, 29,99 2 infinituri si abia la 49,99 sa le dam 3 infinituri.
NOU
@Lucifer
plus oferta pentru baietii de baieti, pumniimeimintenuare, faraoance si toti dedujmaniinvidiatii: pentru doar 99.99 de lei pe luna, mega oferta de smecher – un infinit de infinituri sa se vede valoarea la bo$$y.
NOU
Eu deja ma gandesc la un model de business… sa vand la negru voturi la juma de pret…
NOU
@Romeo
De ce,voteaza multi cetateni de culoare pe aici?
NOU
@exvpa aici poti sa vii doar cu bitcoins
NOU
De zilele trecute, cu unul mai putin…
Too soon?
NOU
Asta nu mai e demult un blog, e o comunitate care a luat fiinta in primul rand datorita tie si a “sistemului” de blogging (cu bune si cu rele) asa cum a fost pana acum.
De ce ai vrea tu sa schimbi ceva?
NOU
E simplu, your house, your rules.
Ca un “comentator” nou si ocazional pe aici si ca un cititor relativ nou, vad votul din comentarii ca o aroganta. “Ia ma si tu de aici un plus”, sau pe asta nu-l suport “Minus ‘tui ceapa ma-sii”.
Cat despre moderarea totala, nu poti sa lasi cum e acum (sau cum cred eu ca e). Cei care au dovedit ca nu sunt “inapti” la “bibilica” sa aiba “permis de libere trecere”, iar ceilalti sa fie moderati!
NOU
Simplu ca buna-ziua: 2 ron votul. Vreau 25% din incasari, doar am avut ideea, nu?
NOU
OK, rectific ce am spus mai sus, vreau sistemul de votare doar ca sa i dau plus individului de mai sus pt ideea geniala!
NOU
Utilizatorul X posteaza un comentariu care mi se pare destept. Ma uit la plus-uri, are 99, deci clar e destept si, daca mi-a placut si mie, sunt si eu destept. ii dau plus la randul meu.
Utilizatorul X posteaza un comentariu care mi se pare destept. Ma uit la like-uri, are 130 de minusuri, deci clar e prost si mie de fapt nu mi-a placut, doar ca nu am fost atent. Deci sunt destept. Ii dau minus la randul meu.
NOU
Mai bune comentariile decat minusuri sau plusuri. Ai coaie si spune de ce minus sau plus .Mare smecherie….
NOU
Și Laura ce face? Nu comentează?
NOU
Nu stiu ce zici tu acolo cu comentariile ca nu ma intereseaza, dar m-am cacat pe mine de ras la mosulica ala care isi tragea palme peste chelie. Cine e individu’? Vadim resurrected si fara peruca? Sau ceva #religiapacii? Sau e un votant psd si il ciupesc paduchii de cap?
NOU
eu zic sa lasi si plus si minus. apoi sa adaugi si optiunea de zero, ca poate nu am chef sa dau minus sau plus. adica daca mi-e indiferent commentul ce fac? nu am si eu dreptul sa dau ceva acolo?
in afara de asta eu as micsora fonturile, sa fie de 8, sa fie gri si fundalul blogului sa fie negru. sau verde.
ah, si sa nu uit: sa scoti reclamele ca strici aspectul si prestanta blogului.
si sa ma pui si pe mine in blogroll.
si sa nu mai scoti limba pe moneda, e freaky/spooky.
NOU
sa nu uit. in afara de plus si minus si zero sa adaugi si fatality care e un fel de mama minusurilor.
evident sa te gandesti si la o varianta cu plus similara cu fatality.
NOU
si cel mai misto ar fi asa: daca voteaza un om sa aiba votul pe fond albastru.
adica daca voteaza minus sa aiba minus rosu pe fond albastru.
daca voteaza o femeie sa aiba votul pe fond roz.
NOU
te-ai uitat prea mult la poza cu firea
NOU
la pantofii ei
NOU
Si daca voteaza Conchita, sa fie curcubeu.
NOU
Mie îmi plăcea mai mult să văd mult verde la un comentariu, știam că ori e ceva amuzant ori ceva pertinent (mostly), nu citeam toate bălăriile
NOU
Ihi, asa apare rubrica comentariul zilei/saptamanii/lunii.
NOU
E mai bine cu voturi. Parca. Scrie cineva o parere si eu, ca vizitator cu 1 comentariu la 200 articole, pot sa ii arat ca ii apreciez parerea. Sau nu. Altfel, eu nu interactionez si cel care a comentat habar nu are ca a zis o prostie, sau ca e apreciat de vizitatori.
NOU
E ca-n Kill Bill cand Elle Driver vrea s-o faca pe The Bride in somn, Bill revoltandu-se ca numai sobolanii se preteaza la asa ceva. Cine-i bazat, fratica, si in stare sa faca pe cineva din vorbe se multumeste doar cu laicurilei, nu ‘cearca sa loveasca cu unlaicuri pe la spate.
Spre ex.: cine mi-ar raspunde “da, da, exact la Kill Bill ne gandeam si noi” isi va lua laicuri, eu 0, rezulta si asa cam ratat ocazia sa tac.
P.S. altfel, votul in unele cazuri exprima doar opinia majoritatii, o chestie numerica, de forma, nu si ca opinentul ar avea sau n-ar avea dreptate pe fond. Si lui Einstein i-ar fi spus milioane sa se culce.
NOU
E clar că pe blogul ăsta comentează numai câte UN Stein. 🙂
NOU
eu sunt pro butoane de + si ignore.
NOU
daca apare butonul de ignore… Tim o sa fie foarte singur :))
NOU
Mie imi placea mai mult cu voturi. Asa vedeam si eu cultura generala a unora vizavi de parerile pertinente sau impertinente ale altora. Plus ca dorm la fel si mananc la fel indiferent de cate plusuri/minusuri primesc pentru un comentariu.
NOU
nu te ajuta torserul deloc sa dormi mai bine?
NOU
asta cu moderarea e aiurea. vrei sa ajungi ca tipu cu blogu de bricolaj unde comentezi primu si dupa 2h vezi ca mai erau 100 inainte care au spus exact acelasi lucru?
cat despre voturi… serios? au plans unii ca le-ai luat justitia din mana? era o idee buna cu limitarea pe voturi mai sus. sa imparta justitia cu masura.
NOU
Să poată da rating, doar cei care au cont pe site, sau măcar un comentariu aprobat. Fără disctuții.
NOU
Era fain cu +/-.
Nu înțeleg ce problemă ai, brusc, cu offtopicurile. Doar așa s-a creat comunitatea: pornind de la o discuție serioasă fiecare a ajuns să abereze artistic.
That’s the fun of it cum se zice la mine-n Banat.
NOU
da? aznoapte discutau lejer tampenii cu aniela deby…
NOU
Ah, o revenit și ea? :))
NOU
@ anatati: n-a plecat niciodata, este omniprezenta 🙂 Am “vazut-o ” inclusiv la Romanii au talent pe burtiera
NOU
Vaaaaiiiiiii, a fost Debiela p-acilea ?????????
Offffff, ce rău îmi pare că nu am fost pe fază .
NOU
nu poti sa bagi votare ACUM la articolul asta? 🙂 sa putem vota cu votatorii ce voteaza viitoarea votare
NOU
Sa fie cu voturi … sau mai bine nu, dar sa se elimine moderarea ca aia e cenzura … sau nu.
NOU
Petre Calin Popescu Tariceanu
NOU
Îmi place omul hotărât, cu idei clare.
NOU
Eu cred ca nu trebuia să schimbi nimic de la început. Din ce am înțeles tu ai scos sistemul de votare pentru a încuraja noi veniții să-și lase și ei o părere fără a li se da peste bot de cei vechi. Problema e ca cei care și-o luau peste bot erau ori prosti ori femei emotive. Persoane care oricum nu s-ar încadra.
Aici s-a format deja o comunitate și în mare se știe fiecare cu fiecare, iar dacă citești blogul de ceva timp și dorești sa participi la conversație, pana la urma prinzi ritmul.
Ca iei minus la început ar putea fi un fel de test, ca noi recruții în armata.
NOU
ca sa nu o mai lungim cu discutiile, Luna ce parere are? Ca doar nu vrei sa dormi pe pres, nu?
NOU
Eu nu sunt inregistrat, comentez putin si citesc mult.
Plusurile si minusurile le acord pentru a-mi manifesta acordul sau dezacordul fata de un comentariu, deci cred ca sunt folositoare. Ascunderea comentariilor cu multe minusuri este inutila, de multe ori le deschid sa vad de ce are asa multe minusuri.
O propunere ar fi ca toate comentariile sa aiba +/-, inclusiv cele ale tale, Cetin. Gazduiesti o comunitate, dar poate doresti sa afli parerea celorlalti exprimata simplu si grafic.
Trece comentariul de moderare ?
NOU
ale mele nu vor avea niciodata vot. pentru ca acest site e citit si de haterii mei dragi. orice comentariu de-al meu are automat cateva zeci de minusuri din start. prin urmare, sunt deasupra lor. dreptul meu autocratic.
NOU
Eu in locu tau mi-as pune 1000 de plusuri din start numa sa obosesc prostii sa dea pe butonu ala de minus pana se plictisesc…
NOU
te citesc de ceva timp,nu comentez prea des pentru ca de multe ori am aceeasi parere cu alti comentatori si prefer sa dau un like decat sa spun acelasi lucru.cu alte cuvinte sunt pro like,dislike
NOU
Nu comentez la fel de des cum vizitez blogul dar ideea de voturi e un plus fata de opțiunea de a comenta. E tarlaua ta si faci ce vrei pe ea .
NOU
Eh, pentru un caz din ăsta nu e bun sistemul de vot. Pentru că ideea de comunitate și comentarii se bazează pe cuvinte, nu doar pe like/dislike.
NOU
Nu stiu daca conteaza si parerea noastra neaparat, stiu ca vrei sa incurajezi oamenii noi sa comenteze, dar cred ca nu vor comenta nici daca nu exista sistemul de votare. E o tipologie de cititor care va ramane cititor si nu se va transforma si in comentator orice ai face tu.
Cei care vor sa comenteze o vor face, MAI ALES daca pot fi votati. A primi feedback la ceea ce spui ca si comentator e un mare plus, din punctul meu de vedere. Te face sa te simti si tu important pe-acolo si sa revii, macar sa vezi cate minusuri sau plusuri sau injuraturi ti-ai mai strans. Era mai interactiv inainte. 🙂 Numa zic si eu.
NOU
Laura are un + de la mine
NOU
Plus1
NOU
De data asta, complet de acord (nici eu nu comentez decat foarte rar, dar te citesc zilnic de vreo 6-7 ani, poate mai multi).
NOU
Ar fi mai benefic sa fie doar upvote/like/plus.
Cu cat mai multe are un comentariu upvote/like/plus, cu atat poarta mai multa relevanta/importanta/umor despre subiectul in sine si poarta interesul share-ului: “Ba, eu citi undeva, de la unu, ca…”
De ce fara downvote/dislike/minus? Eee, si tu/voi acuma, de ce sa fim pesimisti de pe-o zi pe alta? Tineti-va pesimismul pentru reply.
NOU
Plus !
Unlaicul e doar briceagul pus in palma maimutei.
NOU
eu sunt pro voturi. dar cu un twist. cumva, ca it-sti sunteti multi pe aici, votul sa poata fi dat doar dupa ce citesti comentariul, nu “uite, a comentat tim, -, -, -, -…”. ah, si evident lista ca la facebook cu cine a dat + si cine mai ales -, si evident statistici cu voturile astea :D.
NOU
foarte buna idee. sa pui un plugin care foloseste front camera de la deviceul folosit de comentator. pluginul asta sa verifice ce miscari face cu ochii userul si daca face destule miscari stanga – dreapta atunci inseamna ca a citit comentariul. doar dupa asta sa il lase sa voteze.
eu cred ca asta e un must have pentru orice blogger care se respecta..
NOU
Vreaaau buton de Like pentru eddy!
NOU
@eddy: 😀 vezi ca stii de ce ziceam de it-isti? numai un artist in domeniu ar fi gasit solutia corecta 😛
NOU
Da-le prostilor putere sa poata abuza de ea.
NOU
Eu cred ca ar trebui sa rămână voturile în comentarii. Cel puțin pt cei care comentează doar de dragul de a comenta, în speranța unui trafic venit de aici.
Știu, pe ei nu îi INTERESEAZĂ părerea comunității, ei sunt chill. Au impresia ca dorința ăsta de băgare în seama le va folosi.
Ori, votul în comentarii e ca o asa-zisa amenda. Unii au învățat din ăsta, alții nu. Și mai sunt aia de troleaza permanent. Care, la fel ca cei de mai sus, se cred zei.
Este evident ca fiecare, la rândul nostru, am luat-o pe Arătură pe aici, iar votul ne mai face sa ne mai vina mintea la cap.
Cam ca în viata, când greșești și unii te aplauda ca prostii, iar aia cu capu’ pe umeri vin și Îți atrag atenția.
NOU
Eu sunt de părere că voturile negative descurajează comentariile. Când dai un vot pozitiv, e destul de clar că ești de acord cu respectivul comentator, dar la un vot negativ? Nu ești de acord? Nu îți place fața lui? Altceva?
Am detaliat pe blog despre asta acum un an.
NOU
pe cei cu caractere puternice nu ii va descuraja (vezi Tim s.a.).
iar blogul e mai zemos cand caracterele sunt tari. cei care se sperie de un numar intreg negativ pe ecran trebuie sa inceapa altundeva. imho
NOU
Comentariu anti voturi si link la blog-ul propriu ? Asta ar fi strans 30 de minusuri, chiar daca ideea comentariului este buna :)) .
NOU
ionut are blog de 10 ani…
NOU
@Dropia: Să înțeleg că pe bloguri ai dreptul să comentezi doar dacă ți se rupe? Ciudat, eu credeam că sunt încurajate (sau preferate) discuțiile interesante, că se atacă ideea, nu omul… Am trăit toată viața în minciună!
@V3nt0R: EXACT! Aș fi primit voturi negative pentru link, nu pentru idee.
@Cetin: Asta mă face… senior? :))
NOU
normal
NOU
Eu stiu ca fix de reclama pe bloguri nu il intereseaza pe el, dar cu ce i-ar opri aceste detalii pe cavalerii cetinblog :v ?
NOU
Da, dar V3ntor este vanator de linkuri dintotdeauna:))
NOU
Laura, serios ca nu, de tine m-am luat atunci pentru ca brusc, de cand ai inceput sa ai link catre blog-ul tau, ai inceput si sa aberezi impreuna cu iubitul tau cu cate 10 comentarii off-topic pe articol . In rest, nu am dat in viata mea vreun dislike doar pentru simplul fapt ca cineva are link la nume 🙂 .
NOU
V3ntor, eu nu comentez „brusc” si dintr-odata si niciodata n-am facut-o. Apar, dispar, ma antrenez intr-o discutie off-topic sau on topic daca am cu cine. Daca nu, nu. Uneori nu comentez cu saptamanile, alteori comentez zilnic. E cum imi vine. Off topic cu Ursu fac/am facut cand ne ciocnim pe aici in comentarii, sunt cateva inside jokes (pe care Cetin le cam stie) si pe care daca nu le-ntelegi, da, poate parea ca e spam si cautare de click-uri, dar nu e. 🙂
Te-ai atacat aiurea, la fel cum ai facut-o si la articolul cu cainii, cu tot felul de parerisme cam in plus despre cat aberez eu si cum te-ai suparat tu si mi-ai dat unfriend pe Facebook – by the way, habar n-am daca te-am avut vreodata pe Facebook.
Las-o asa, ca suntem off-topic si noi acum – exemplu de cum poti sa fii off-topic de-ampulea fara sa cauti click-uri, dar ma rog.
NOU
iar Laura e in blogroll de ceva vreme. bine, inca e, pentru ca nu prea mai scrie
NOU
@Ionut, sunt de acord cu tine, pt idei suntem aici, dar un rating mai condimenteaza lucrurile si nu neaparat in sensul rau. suparaciosii se supara pe negative, pt altii trezeste o intrebare sau un suras
NOU
Ba scriu boss, nu ma mai certa!:))
NOU
baga votarea inapoi, parerea mea. la urma urmei nu arzi o vrajitoare pe rug, e doar o semnalizare si atat. bine, unii isi iau minusuri din reflex, asta e altceva. dar in cel mai rau caz comentariul lor devine mai transparent (in css). se sufera din atat in 2016?
iar offtopicul derivat din aproape in aproape face tot deliciul sectiunii “Comentarii”. off-topicul brutal – out.
o parere
NOU
Te citesc de multi ani si totusi nu am decat vreo 2-3 comentarii.sistemul de votare are farmecul lui si ar trebui sa ramana.parerea mea este ca ar fi bine ca pentru comentatorii noi sa nu fie sistem de votare.pana nu depasesc un numar de comentarii deorece de multe ori avalansa de minusuri descurajeaza orice intentie de a mai scrie ceva.Comunitatea este foarte bine inchegata , dar “veteranii” nu prea dau multe sanse noilor veniti.
NOU
Si eu citesc blogul asta de multi ani si sunt de parere ca asta cu veteranii care nu dau sanse noilor veniti e mai mult o legenda. Nu cred ca conteaza daca esti vechi sau nou pe blogul asta. Daca vii cu comentarii bune, primesti plusuri si daca vii cu tampenii primesti minusuri. Toata lumea a fost la un moment dat nou-venit.
Ba, de multe ori am vazut pe cate unul mai vechi pe aici (de multe ori chiar pe Cetin insusi) cum ii explica cu bunavointa cate unui nou-venit de ce isi ia minusuri, pt. ca unii aveau senzatia ca sunt persecutati pt. ca sunt noi si nu intelegeau ce are lumea cu ei.
Tot ce iti trebuie ca sa iei plusuri e sa ai ceva in cap si un simt al umorului peste genunchiul broastei.
NOU
N-o sa mearga niciodată caruta atîta timp cit faci moderare de opinie ,boss
N-o sa poți să-mi imprimi mie opinia ta personala ,chiar daca ai blog .Daca nu pot să-mi exprim părerea despre un lucru nu intru aici,adică exact ca acum..
Daca am un nr limitat de voturi cum il împart? Daca articolul are 100 de comentarii si eu 20 de voturi?
NOU
pai nu auzishi bre? dai 2 lei si mai poti vota odata. prepaid.
NOU
rasputin, nu mai comenta cu **@email.com, ca nu e permis
NOU
Nu stiu, parca ma simt mai bine cand vad ca unul care a scris o idiotenie aberanta se umple de minusuri si unul cu o parere pertinenta primeste plusuri, imi creste increderea in umanitate (ma rog, cel putin in esantionul prezent pe arhiblog.ro).
NOU
Salut, te citesc de mult, dar comentez foarte rar. Părerea mea este că sistemul de votare nu își are locul aici. Majoritatea au cam 3 voturi: sunt de acord (+), nu sunt de acord (-) și te urăsc (-). Mai există și posturile funny, votate după cum urmează: lol (+) / nu am înțeles gluma (-).
Voturile ar avea un sens dacă ar discerne comentariile intrinsec valoroase, nu părerea majorității, dar nu văd cum ai putea face asta (poate ideea cu număr limitat de voturi pe zi / săptămână / lună sau pe articol ar merge, nu știu).
Cât despre moderarea completă a comentariilor, te-aș ruga să încropești și un whitelist – cam cum era pe vremea conturilor plătite, era unii care putea comenta orice oricând. Nu sugerez să se plătească privilegiul, doar să ai în vedere un mic număr de comentatori pe care sa-i lași la liber dacă-și dau cuvântul de pescar că nu vor abuza de facilitate.
NOU
plm, nu ai decat 1500 de comentarii, rar…
NOU
Si eu comentez rar sefu dar imi place cu ac/dc style…
NOU
“Voturile ar avea un sens dacă ar discerne comentariile intrinsec valoroase, nu părerea majorității”
Eu zic ca tocmai asta e interesant, sa vezi ce parere are lumea despre un comentariu. Numarul de plusuri sau de minusuri spune infinit mai multe despre cei care le-au acordat decat despre comentariul in sine. Faptul ca un comentariu misogin/rasist/homofob/anti-bucuresteni-ardeleni-vasluieni-etc. primeste multe plusuri sau multe minusuri mi se pare foarte relevant pt. “comunitatea” de pe blog.
NOU
Daca spuneai intrinsec in Vaslui ti-o luai rapid.
NOU
@big0ne
Si pe buna dreptate intrucat forma corecta gramatical este “demisec”
NOU
la vaslui doar sec…
NOU
Desi va citesc de prin 2009, cred ca am lasat maxim 20 de comentarii pe aici si la blogul cu bricolaj. De cele mai multe ori am primit voturi pozitive, cand am spus tampenii au fost si negative.
E irelevant care e veteran sau nou, daca nu spui tampenii sau bati campii, sa zicem ca te voteaza poate 3-4 negativ, aiurea sau pe buna dreptate, nu mai conteaza.
Prefer cu voturi, ma ajuta sa apreciez o parere buna la subiecte mai dificile pe care nu le pricep, precum cele cu PFA sau SRL.
O alta ideea ar fi sa lasi votul in comentarii doar pt anumite categorii ale blogului.
NOU
Vă strofocaţi degeaba, mă. Aici e autocrație, sistem de represiune. Cum zice şi cântecul:
“La Chilia, la tătaru, ah, ce dureros, măi; bate Maromet cu paru, ah, ce dureros, măi! La tătaru, la Chilia, vai ce dureros, mai; bate Lungu cu frânghia, ah, ce dureros, măi!”
NOU
incurcasi nickul?
NOU
Salut la toti, eu sincer am fost multumit cand Arhi a scos comentariile si am sa explic si de ce. Initial, la primele comenturi am fost perceput ca un tip ce incearca sa-si atraga public catre blogul lui (partial adevarat si imi cer scuze). La primele doua sau trei comentarii mi-am luat-o. Arhi a fost suficient de elegant sa piarda 2-3 minute si sa-mi explice ca nu fac bine. Am inteles (asa sper) si am incercat sa comentez unde chiar aveam ceva de zis sau unde chiar credeam ca pot aduce un plus discutiei. Problema a fost insa cand la al 4-lea sau al 5-lea comentariu, primul sau al doilea cititor a dat minus si imediat dupa, toti au dat minus. Motivele nu au fost ca am fost vulgar sau ca am avut o parere absurda, a fost pur si simplu trolling. Ori eu si atunci ca si in acest caz, mi-am dorit sa fiu luat in serios si cine stie, poate chiar sa dezvoltam o discutie de calitate si nicidecum sa fiu facut prost, imbecil si asa mai departe de catre niste persoane pe care nu le cunosc. Imi semnez comentariile si nu ma ascund, imi asum ceea ce scriu. Si da, m-au descurajat putin acele voturi, dar nu pentru ca cineva ar fi avut alta parere decat a mea ci pentru ca dupa primele 3 – 4 minusuri, absolut toti aveau alta parere (as zice efect de turma, dar mi-ar sari lumea in cap). In alta ordine de idei, am citit o idee buna mai sus, limita de up down vote. Ah.. si inca ceva, limita la comentarii. Uneori vad discutiile monopolizate si este aproape imposibil sa mai zici ceva pentru ca pur si simplu nu ai luat parte la discutie de la bun inceput.
Asta e parerea mea !
P.S.: ti-as fi trimis un mail Arhi, dar nu stiu care este adresa ta de mail. noreply@arhiblog.ro? sau cetin@arhiblog.ro!
NOU
“eu sincer am fost multumit cand Arhi a scos comentariile” – incet cu pianul pe banda rulanta ca a scos doar voturile. un firicel de mai multa atentie, mai ales ca avem si edit acuma
NOU
Ah, greseala mea! Voturile am vrut sa scriu. Multumesc! 😉
NOU
Limita de comentarii? 🙂 Really? Tu ai face asta pe blogul tau? :))
NOU
Vezi? exact ce ziceam. Efectul.. Ai citit selectiv Laura! Am spus comentarii in loc de voturi si Lucifer m-a atentionat. Hai, mai multa atentie! Se poate
NOU
Ah, da Laura, limita de comentarii. Nu mai mult de 10.. poate asa si eu si altii ne vom gandi inainte sa scriem. 🙂
NOU
Cezar, ma scuzi, dar e o idee ipocrita. Tu daca primesti trei comentarii pe blog-ul tau, nu mai stii cum sa le-nfloresti si sa aprinzi discutii, dar la altu’ pe tarla vii cu propunerea de “limita de comentariu per user”. Trecand peste absurditatea propunerii in sine, ca orice comunitate online se bazeaza pe liber la comentat, cum naiba poate sa fie asta o idee buna? Un blog din asta se hraneste, din feedback si actiuni ale cititorilor. Fara comentatori si feedback din partea lor nu existi, mai bine te duci si scrii in jurnal si-l bagi sub perna.
Ma scuzi, dar mi s-a parut absurda propunerea.
NOU
Inteleg de ce ti se poate parea absurda si as fi de acord cu tine ca ar fi absurda o astfel de idee in conditiile in care discutiile ar fi constructive, insa atunci cand comentariile ce vin din partea unui cititor sunt de genul “firicele, iama pe mine la cina” si nu e doar unul, ci sunt 3-4 la fiecare articol scris, parca nu mai pare atat de aberanta ideea.
Asta este argumentul meu pentru limitarea si moderarea comentariilor, nu altul. Nu doresc absolut deloc ingradirea libertatii de exprimare a nimanui. Poate fi altceva, poate un minumum de cuvinte si nu neaparat limita de comentarii. Nu stiu, o propozitie mai lunga decat “firicel, esti prost stai jos”.
Eu am 36 de comentarii pe blog. Eu scriu nisat, lucru ce nu prea permite discutii off topic. Si nu, nu sunt ipocrit. Pur si simplu as opri orice conflict, de aia am moderare.
NOU
toate deciziile care privesc ingradirea unor drepturi democratice pornesc de la ganduri de astea asa zis bune.
NOU
Acum este democratie aici? Ma rog, este alta discutie. Poate am fost cam radical cu limitarea comentariilor, insa ideea din spatele propunerii a fost aceea de a determina pe cititor sa se gandeasca de 2 ori inainte sa scrie. Am 10 comentarii, vreau sa trollez in 8 din ele sau nu? Poate era mai bine sa fi inceput cu un minim de cuvinte “ai peste 15 cuvinte, poti comenta”. Asta ar rezolva si problema comentariilor de genul “bravo Arhi”. Sigur, este o parere personala si atat. Puterea de decizie este la tine, nu la noi! 🙂 democratic vorbind! 😛
NOU
nu e democratie. iti explicam ce inseamna ideea ta. comentariile cu bravo arhi sunt moderate de mine sau, cum a fost cazul tau, le las anumit si le semnalez comunitatii. a 2 a oara e putin probabil sa mai comenteze asa.
NOU
“ti-as fi trimis un mail Arhi, dar nu stiu care este adresa ta de mail. noreply@arhiblog.ro? sau cetin@arhiblog.ro!”
Buahaha! si ce te impiedica sa trimiti la ambele adrese? Ti s-au terminat mailurile din abonament?
NOU
inteleg placerea cu care unii voteaza, nu vad relevanta voturilor in contextul unei comunitati. Citesc blogul de foarte multi ani si de-a lungul timpului cei care au comentat au mai venit, au mai plecat, cert e ca s-au schimbat. Nu am facut o analiza pe continut ca sa vad diferente intre modul in care se comenta acum 5 ani si modul in care se comenteaza azi. Dar stiu ca in ultimul timp sunt comentarii mai multe si pareri mai putine. Nu citesc blogul pentru ca a intereseaza parerea unui specialist, citestc blogul pe post de presa online – asa functioneaza pentru mine si am ales acest blog datorita comunitatii si a faptului ca gasesc in comentarii mai multe pareri asupra unui subiect. Daca am nevoie de plusuri si minusuri pentru a intelege valoarea subiectului inseamna ca am si o problema (fie nu sunt capabila sa judec singura, sa ma informez corect, fie inca nu am priceput ca nu se voteaza comentariul de fiecare data, ci se voteaza persoana care a postat comentariul de multe ori). Sistemul de votare cred ca atrage dupa sine o lejeritate in exprimare si incepe sa inlocuiasca ideile exprimate in cuvinte. Ori asta nu vad cum ar fi benefic pentru blog. Daca imi dai plus, zi-mi ce ti-a placut din ceea ce am scris, daca imi dai minus scrie ce nu ti-a placut. Daca nu este o reactie la comentariul meu inseamna ca nu a fost suficient de relevant pentru tine incat sa ai chef sa apesi cu incredere. Altfel, voturile sunt un fel de frectie la piciorul de lemn. Am 10 plusuri pentru ca ce?!? e votul meu de popularitate? si daca ma exalteaza ideea ca sunt popular/populara pe un blog atunci cum arata viata mea de zi cu zi?
Oricare va fi alegerea finala, cititorii fideli te vor citi in continuare, cititorii noi vor veni in continuare prin prisma modului tau de a scrie si altii vor pleca pentru ca….habar nu am de ce, banuiesc ca din motive similare cu cele pentru care au plecat si altii.
NOU
Explicat clar, frumos, cu subiect și predicat. Plus!
NOU
subscriu, asta as fi vrut si eu sa zic daca m-ar fi dus capul sa o fac asa coerent.
Una peste alta, ce zici de upvote?
Ma explic in cazul in care poate nu se intelege: comentariile se duc in sus in functie de cate like-uri/voturi primesc. La fel si downvote.
In teorie cel putin ar trebui ca prioritate in lecturare sa aiba comentariile cele mai relevante.
NOU
nu e o idee rea
NOU
Nuuu. Strica firul logic al discutiilor, am urat dintotdeauna chestia asta. 🙁
NOU
Eu sunt pro. Mi-am exprimat parerea chiar la inceput cand primisem multe “up”, iar cateva ore mai tarziu ai scos sistemul de votare :). Cred ca de multe ori ajuta sa iti arati parerea despre un subiect. Alteori autorul unui comentariu e atat de mult in asentimentul meu incat tot ce pot sa spun este “da” sau “de acord”. De asemenea, poate ajuta un comentator sa realizeze ca parerea lui nu e neaparat cea a comunitatii si (poate) il ajuta sa inteleaga si de ce.
NOU
Sunt nou relativ la unii veterani de pe aici si mentionez ca nu am fost descurajat din cauza sistemului de votare. Deci, motivele pentru care sunt pro like / dislike:
– filtrez din comentariile care se intind pe multe randuri;
– imi exprim asentimentul rapid;
– imbunatateste calitatea comentariilor (cu mici exceptii);
– valideaza/invalideaza idei, pareri, glume.
In ceea ce priveste moderarea sunt impotriva in primul rand din cauza motivului cel mai des amintit: ca o sa spui ceva ce posibil s-a mai zis de n ori dar nu a fost aprobat. In rest oricum nu prea stiu care sunt regulile moderarii comentariilor sau al userilor, si, de cele mai multe ori cand imi erau moderate comentariile, nu stiam daca era facuta automat sau eram pe vreo lista neagra. Dar am mers mai departe 🙂
NOU
De multe ori unele comentarii sunt mai delicioase decat articolul in sine (no offense) si inainte le gaseam usor dupa numarul mare de plusuri sau numarul mare de minusuri. Acum sunt prea multe comentarii pentru a patrunde in esenta fiecaruia, mai ales ca lumea este extrem de repetitiva de cand nu mai poti lasa un simplu + unui comentator anterior, ce deja a exprimat o idee similara.
Deci da, vrem sistemul de votare inapoi.
NOU
Si eu comentez putin dar citesc mult ( cam tot).
Postarile care ma fac sa bufnesc in ras sau au quelqueshoa imi place sa le premiez cu un plus.
In balanta, cele naspa merita un minus.
NOU
cred ca:
– e bine sa lasi voturile;
– e bine sa lasi o moderare cat se poate de permisiva. farmecul blogului e lejeritatea cu care se abereaza pe orice subiect, in orice domeniu. e cel mai valoros brainstorming posibil (unii dau bani sa organizeze focus groups ca sa afle ce gandeste piata/clientul). aici e free si e fun!
NOU
Da. Pentru ca da.
NOU
E foarte reală faza că unii merită să primească rating negativ pentru că, practic, nu spun nimic.
Dar e la fel de real că eu orice aș fi scris în comentariu luam 10-20 de minusuri de la prieteni, de nu-mi venea să mai comentez altă dată. Așa că, decizia e a ta 🙂
NOU
nu stiu daca are importanta dar atunci cand citesc comentariile, destul de rar, ma uit dupa cele ascunse ca sa vad si pareri contra sau neapreciate de majoritate, de obicei turma sustine cam aceleasi idei pe care le vezi in primele cateva comentarii dupa care se repeta cu diverse variatii
NOU
#samitraguna
Ce discutie a iesit pana la ora asta…
Daca facem o medie, ai putea zice ca se vrea votul inapoi.
Boss, zi si tu ceva, ca sta lumea in asteptare.
NOU
Hai ca m-am mai gandit: voturile ca voturile, nu ma prea intereseaza, dar da-ne, te rog, smiley-face-urile inapoi
NOU
Nu sunt foarte sigur, da’ daca imi aduc bine aminte, cred c-am comentat si eu de vreo 2 sau 3 ori pe-aici (si intotdeauna ON TOPIC, sa nu fie discutii). Dac-ar fi dupa mine, as continua fara rezerve cu sistemul de votare sau, in cel mai rau caz, macar cu voturile pozitive. Pur si simplu nu ma pot abtine sa votez instantaneu cu plus foarte multele replici extrem de tari sau argumentele din discutiile serioase. Pleaca degetu’ pe mouse din reflex, iar de cateva zile sunt in sevraj.
NOU
In mare, mi-e indiferent. In mica, avea rostul lui, desi am vazut si eu abuzuri “de functie”. Stiu ca se sugerase mai demult sa lasi doar votul pozitiv. As fi de acord cu asa ceva (de multe ori, ma gandesc sa pun cate un “da” sau “bravo” sau “zi-le”, in cazurile astea ar fi mult mai util un plus). Dar daca nu, merge si fara vot.
NOU
Uite, cum ne baga pumnul în gura!
Am gluma asta de câteva luni, cum nu am găsit când sa o dau…
NOU
Si ce-ai zis mai Filip… sa i-o “dai” lui Deedee….
NOU
Vad ca majoritatea fetelor sunt impotriva votului. Chiar si jumatatea asta de pula sculata e foarte feminina: “daca tot se voteaza vreau sa le vad pe alea pozitive, alea negative nu ma intereseaza”. De fapt alea negative ne deranjeaza cel mai tare.
E curios sa vezi doar pozitivism si armonie intr-un blog in care majoritatea articolelor sunt negative, adica: anti mb, anti voiculescu, anti basescu, anti banci, anti emigranti, anti soferi prosti, anti femei proaste, anti idioti, anti etc.
Daca lasi doar pozitivele mai bine pui floricele in loc de manuta: “Uite ce comentariu dragut, ii dau o floricica.”
NOU
small0ne, tu nu prea intelegeai pe langa ce comentam eu. Sa ma numesti in 2016 ceva sculata (si chiar si atunci doar jumatate) e cam urat. Vezi ca toaleta fetelor e mai incolo.
NOU
Hehe :)) Nu ti-am raspuns tie, draga. Tu, s-a intamplat sa fii a n-a fata care e impotriva. Chiar nu era nici o jignire. Uite cum deranjez eu din greseala vedetele zonei.
Oricum nici tu n-ai inteles ce am scris eu gura sparta.
Un vot= jumate de pwla sculata
NOU
Ai sarit repede sa-i raspunzi “vedetei” tale si ai uitat un “cu” inainte de gura, stiu ca de fapt la tine te referi. Altfel, pica gogoasa cu “din gresela”.
Uita-te intai la cum scrii (acum avem si edit) si pe urma mai poti s-o dai cotita ca vezi dom’le, nu s-a inteles. Pana atunci las-o.
NOU
Bine, poate m-am exprimat gresit, dar acum iti spun ca nu e ce ai crezut tu. De ce-as da ceva cotita? Spuneam ca, numai un vot = jumate. Nu te mai ambala atata cu raspunsuri inteligente. In fond tu m-ai jignit pentru ca n-ai inteles ce-am scris. Vrei sa-mi cer si scuze pentru ce n-am spus? Pareai inteligenta. Edit-ul te ajuta daca vezi vreo greseala.
NOU
salut chief, apreciez votul in comentarii ca o metoda usoara de a taxa un comentariu idiot, doar o mica sugestie, daca se poate ca atunci cand un comentariu primeste multe voturi impotriva sa nu mai fie “greyed out” sa apara ca si restul comentariilor ar fi perfect.
ps: am schimbat niste mail-uri odata ca nu merge sa comentez sau sa dau like postarilor de pe pagina de facebook a blogului, tot nu se poate si acum nu ma lasa sa dau nici like paginii.
NOU
se uita si la om…:)))
NOU
nu stiu daca a mai scris cineva asta dar: daca nu sunt butoanele de plus si minus, vor fi foarte multe comentarii care vor repeta cam aceeasi idee (probabil si in cazul de fata). asta pt ca la un articol care strange 140 de comentarii e greu sa citesti tot si la sfarsit sa spui ceva ce intre timp nu a fost deja adaugat pana faci tu refresh. pe de alta parte, fara butoane, o sa fie multe comentarii, chestie care probabil e utila dar usor enervanta cand se tot repeta lucruri. cand voturile fac verde sau rosu mult macar esti sigur ca cineva a zis ceva interesant, bun sau prost.
NOU
Rar ma uit la comentarii, astept un filtru in “Viv” de genul “arata-mi comentariile relevante” 🙂
NOU
Imi place sa apas pe minus!
NOU
Io n-am înțeles de ce n-ai lăsat lucrurile sa meargă ca si pina acum
Daca toate comentariile intra in moderare la ce mai e bun butonul de edit?
Daca s-ar putea as vrea sa apăra comentariile neaprobate,adică cu spatiu gol
însoțit de mențiunea comentariu neaprobat pentru limbaj,pentru agresivitate sau pen’ca așa a vrut mușchii mei
Ar fi corect sa știm cui i-a fost refuzat comentariul si ar fi si o buna lecție pentru ceilalti
NOU
Nu vad rostul voturilor in contextul unei discutii aici. De acord cu Oana. A pus punctul pe j.
NOU
excelent comentariu, Oana. EXCELENT
NOU
Dacă tot pui up-vote măcar schimbă-i poza cu una cu degetul mijlociu în sus. 🙂
NOU
o sa pun upvote general si up/down pentru reigstered, cum era. dar mai incolo, ca e ocupat developerul
NOU
Si cu voturi si fara voturi mi-e perfect egal. E decizia stapanului blogului sa se incarce nervos sau nu. Eu oricum citesc blogul. Daca doresc si am vreun comentariu il fac daca nu, nu!
NOU
dragute alea cu tai-chi. nu stiam ca faci. cand eram pustiulica am bagat si eu o perioada, dar am abandonat, am preferat sa ma concentrez pe santa
NOU
Sefu’ tu esti off topic pe propriul blog, pe propria postare….daca ai fi urmarit linkul ala ai fi vazut ca-i postare din 2012 si nu mai profesam de mult. Ma mai duc atunci cand sunt invitata la congrese. Dar ma rog ii spuneam lui Corban ca nu stie despre ce vorbeste. In rest toate cele bune
NOU
si cum crezi ca am vazut ce e in el, daca nu am urmarit linkul?
NOU
Fiecare se concentreaza pe ceea ce doreste si se simte in largul lui pana la urma. Nu?
NOU
Si eu te citesc de prin 2009, dar nu prea comentez. Sa fiu sincer, mi se pare o pierdere de vreme (aici trebuia sa imi iau niste minusuri), dar mai citesc comentariile la anumite articole, sunt chiar interesante. Spre exemplu, de aici am aflat de Elance, care avea sa imi fie de mare ajutor pe viitor.
Ce am observat – de fiecare data cand intra unul nou pe aici sau restul pe el ca mustele.
Eu zic sa lasi voturile, e misto sa vezi cum gandeste majoritatea in functie de ce minusuri sau plusuri dau.
NOU
Cand vezi 15 voturi cum iti dai seama ce gandeste majoritatea care e probabil de cateva mii?
NOU
cred ca sistemul +/- are multe avantaje dar si dezavantaje in acelasi timp.de aceea argumentele pro pot fi foarte usor combatute cu argumente contra.din aceste motiv cred ca aceasta idee este si buna si rea.
NOU
Daca tot o sa incep cu de cata vreme te citesc, sa spunem ca am avut ani buni Arhiblog in Google reader.
Comentarii nu cred am lasat vreodata , nu-mi aduc aminte , dar voturi la comentarii da
Deci din punctul de vedere ar unui cititor din umbra , clar da : e ok votul in comentarii .
NOU
ai cateva destule, cu userele alea care contin chestii cu danny
NOU
Pro voturi pentru ca:
1. Semnalizare. De multe ori nu citesc toate comentariile si dau scroll pana vad ceva voturi, plus sau minus, nu conteaza. La repezeala prefer sa citesc mai intai un comentariu cu 0-20 decat unul cu 0-0 mai ales daca-i lung.
2. Feedback minimal. Unii chiar comenteaza serios si cred ca asteapta si un feedback. Nu la mine ma refer. La mine comentariile “serioase” sunt mai rare. Mai degraba eugen, dufu si multi altii.
Altii mai fac o gluma si cand spui o gluma te simti mai bine cand auzi si niste rasete. Fara voturi e ca si cum ai spune bancuri singur in baie. S-ar pierde multe comentarii savuroase in favoarea celor banale.
3. Dezacord minimal, pentru a se evita situatia cheddar-aspirina cand se intalnesc doi caposi si nu cedeaza nimeni. Daca unul se trezea in 2-3 comentarii cu -50 se oprea, cred eu.
Pot supravietui si fara voturi dar cred eu ca pe un blog generalist unde mai mult de 50% e offtopic e mai potrivit cu voturi. Pe unul tematic, gen dietaketogenica sau costel_pasionat_de_IT.ro nu e important votul comentariilor pentru ca acolo e mai important articolul in sine.
4. Cetin, daca dusmanii iti dau minus poti pastra doar plusul pentru tine. Uneori chiar meriti. 😉
Pt. Oana pe scurt:
Zici ca citesti blogul ca pe un ziar si totusi te deranjeaza voturile pe care poti sa le ignori. E ilogic pentru mine.
De unde ati aflat voi ca se voteaza omul si nu parerea? Sursa te rog, wiki sau altceva.
Vreau sa votez pentru a nu mai explica de ce sunt/nu sunt de acord cu tine. Tu vrei explicatii in loc de voturi. De obicei 2-3 raspunsuri sunt decente dupa care se ajunge la “esti prost/fomist/taran/curva”. Vezi 3.
NOU
pe scurt, pro vot comentarii
NOU
Ca sa fim drepti, comentatorul Ionut P a propus lasarea doar de plusuri, la articolul in care ziceai ca gata, ne-ai taiat macaroana de plusuri si minusuri. Si suntem acolo cativa care au dat plus. Pardon, au subscris, gen.
arhiblog.ro/gata-voturile-comentarii/#comment-1503193
NOU
Pentru ce dracu ar trebui sa ma explic ca am dat like-dislike?
Ce sa fac? Analiza pe text ,disecția ideilor exprimate , explicarea antipatiilor chimice???????
Îmi place o chestie: da ,exact asta vroiam sa spun
Nu : amice ești idiot?
Sintem pă blogu lu Freud?
NOU
@Rasputin
You have the right to remain silent and refuse to vote the post.
Anything you say may be used against you on this blog.
You have the right to consult an attorney before voting a post and to have an attorney present during explaining your vote now or in the future.
If you cannot afford an attorney, no one will be appointed for you before any explanations even if you wish.
If you decide to explain now without an attorney present, you won’t have the right to stop answering at any time until you talk to an attorney.
Knowing and understanding your rights as I have explained them to you, are you willing to vote without an attorney present?
Pentru cine nu intelege engleza,rezumatul e “N-o votati pe Firea ca-i basista!”
NOU
Ce ți-ar fi întors-o lady cheddar ,daca era prezenta…
Apropos ,pe unde a dispărut ?
NOU
Inca sarbatoreste titlul Leicester City FC.
NOU
+ pentru voturi. Nu toți reușim să citim articolele la aceeași oră – (uite, am ajuns la spartul târgului) nu apucăm să intrăm in conversații / contradicții / să facem flaming – trolling sau poate nu avem argumente suplimentare față de cele deja exprimate pentru a susține sau ataca un comentariu. În schimb votul, cât o fi el de lipsit de curaj, chiar cinic sau uneori rău intenționat iți dă ocazia să te simți măcar aproape de ce dezbate comunitatea. Fără vot, cred că vor apărea tot mai des comentarii de genul “bravo băi X!” “plus!” sau “m-am prins că trollezi” multiplicate de cei care vor să țină cât de cât aproape de comunitate si nu au cum sa exprime altfel parerea – ceea ce va crea o varza a la Cluj in secțiunea blogului, atat de apreciată acum, cea de sub articole (a nu se înțelege ca articolele sunt mai puțin apreciate sau ca varza a la Cluj e neapărat de lepădat).
NOU
varza a la cluj e the best
NOU
E unii care spun că dacă e de la Cluj – e plină de bășini. Eu nu mă risc.
NOU
Romania are depozite decente de gaze naturale.
NOU
@CJ01B0K, Boc e dezechilibrat sexual. Dacă i se scoală se răstoarnă.
NOU
@nea ilie: aprob pozitiv: o pulă – îl răstoarnă! amu rămâne să vedem cu ce intonație citim afirmația de mai sus.
NOU
Daca nu-mi place o postare. ,sau autorul ,ii dau dislike ; daca mi-e indiferenta ,mi se rupe si nu-i dau nimic De-acu înainte cum procedez?
Tim care pleca mîndru cu un troller cu dislikeuri,acu parca e aparat de un geam antiglonț si o sa se piardă in masa mediocrilor .Cine vorbea de estetica uritului ?
NOU
@ nea ilie: aprob pozitiv: o pulă – îl răstoarnă. amu rămâne de văzut cu ce intonație citim afirmația de mai sus.
NOU
Până aici sunt 171 de comentarii, îți ia ceva timp sa citești, nu toți au răbdare și mai ales timp să citească și să comenteze același lucru care a mai fost spus, mai bine lași un sistem de votare oricare ar fi.
NOU
Cum am trecut pe aici in fiecare zi cand nu aveai sistem de vot, la fel voi trece si in continuare! Era oarecum distractiv totusi sa vezi reactiile celor care-si luau minusuri.
NOU
Problema e ca am comandat de pe emag(#17312470) 4 anvelope de vara Michelin Energy Saver+ Grnx 205/55 R16 94V XL, Total: 1,399.96 Lei, Plata acceptata pe 4 mai 2016, 08:01, platit cu banu jos.
Nici pana azi nu mi le-au expediat si n-am aflat DOT-ul, desi am revenit zilnic cu-n telefon.
Deci invatare de minte, sa nu platesti in avans cu cardul, ca te uita si-ti testeaza limitele si nervii.
Asa ca sa nu mai aud pe aici ca ce bine e sa platesti cu cardu la comanda, ca te arzi… Aviz si colegului zoso, mare amator de plati in avans.
Stiu, nu sunt influencer pe online, desi…
Faceam o paranteza, sa-mi fie iertata divagatia, nu e chiar lipsita de sens.
NOU
eu nu sunt pro plata cu card. iti multumim ca ne-ai impartasit problema ta. cu butelia cum stai?
NOU
Nu e pe jazzolina.
NOU
Nu conteaza…dar o sa-ti pui?
NOU
comentez foarte rar, dar vina nu este numai a votului, ci a reactiilor celorlalti. am vazut ca atunci cand apare un comentator nou este linsat daca este mai putin inteligent/amuzant/interesant decat limita imaginara setata de unii…
NOU
Un sut in fund si o palma dupa cap nu inseamna linsat. Da un link sa vedem un caz. Din moment ce e asa de frecventa situatia nu cred ca ti-ar fi greu sa gaseste 2-3 exemple.
Daca te referi la voturi, scuze, dar habar n-ai cine voteaza.
NOU
sunt de acord cu veronica. daca e barbat, e prost, daca e femeie, e trimisa automat la cratita. veronica, nu ii baga in seama.
NOU
Pai vorbim de voturi pentru ca altceva nu s-a schimbat. Un vot negativ nu inseamna neaparat “du-te la cratita”. Poate fi si “esti proasta ca un barbat”.
NOU
cel mai nasol ar fi ca in cazul unui barbat sa insemne “inapoi la cratita”…
NOU
mie mi s-a intamplat cel mai recent(si imi promisesem ca ultima) la un comentariu de la articolul lui arhi cu vizita in covasna sa primesc si voturi negative si reactii “la misto”. sunt de acord ca nu a fost interventia mea cea mai smart, dar daca ma ia unu direct in pene nici ca mai zic vreodata ceva.