Fiindcă sunteți izolați în casă și nu ieșiți pe străzi (cel puțin asta sper) aveți nevoie și de o ocupație, care să vă mai mănânce din timp. Nu de alta, dar nu poți bate copiii și nevasta chiar toată ziua, nu? Așa că m-am gândit să vă învăț să faceți pâine în cel mai simplu mod posibil. E o trecere de timp mișto, nu e foarte solicitantă, iar rezultatul este, orice ar ieși, mult peste produsele din comerț.

Așa, deci, cum fac eu pâinea de casă.
Practic, aveți nevoie de făină, de care vreți voi, 3 nule, 650, nu prea contează, mai ales în momentele astea. Important e să crească frumos, niște apă călduță, un pliculeț de drojdie, o linguriță de sare și o lingură de zahăr.

Puneți făina într-un robot de bucătărie care are braț de ăla de aluaturi, dați-i drumul, după care turnați, ochiometric, apă, până vă place cum arată compoziția. E trebuie să se transforme într-un fel de bol pe care îl plimbă robotul prin castron. Dacă ați pus prea multă apă, nu vă stresați, mai puneți niște făină, eu am pornit de la 500 de grame și am pus 3 sferturi de pungă până am fost mulțumit de consistență. Consistența trebuie să fie…cum să vă spun, să fie destul de lipicioasă, dar să cadă din castron, dacă îl întoarceți și îl scuturați.

Pro tip: Dacă vreți ca mâine să nu mai folosiți altă drojdie, faceți inițial compoziția cu apă, făină și drojdie, iar după ce se face aluatul, luați o mână de aluat și puneți-o într-un castronel, ceva, pe care să îl acoperiți cu un șervet de pânză sau hârtie, ca să poată respira. Drojdia trăiește bine mersi și se înmulțește în timpul ăsta, iar la aluatul următor, amestecați bucățica aia și voila, aveți drojdie. Ciclul se poate repeta la infinit, cât timp aveți făină.

După ce ați terminat de frământat bine (în robot vreo 10 minute, dacă o faceți manual, vreo 30 de minute. Atenție, frământatul e de bază, prin el se scoate zahărul pe care îl mănâncă drojdia, care eliberează aerul și face pâinea pufoasă), acoperiți cu un șervet și lăsați într-un loc unde e cald, vreo 2 ore.

După ce stă la dospit, aluatul trebuie să își mărească volumul măcar de vreo 2 ori. Dacă nu își mărește volumul, sfatul meu e să le luați și să faceți mici turtițe din el, pe care ori le prăjiți în ulei, ori le frigeți pe un grătar încins. Ies dumnezeiești de bune și sunt de preferat, pentru că pâinea ar ieși bocnă de tare.

Următorul pas, după ce a dospit, este să îl puneți pe un blat, peste un strat subțire de făină. Unii spun că iese bun și dacă îl pui pe o chestie unsă cu puțin ulei. Nu am încercat, poate zilele astea, dacă iese, pun un addendum.
Pe blat, modelați aluatul în funcție de cum vreți să arate pâinea, eu am vrut să iasă împletită, dar urla copilul, prin urmare, nu mi-au ieșit 2 chestii. Împletitul a ieșit jenant și am uitat să fac poză la faza asta.

Puneți niște hârtie de copt într-o tavă (sau ungeți o tavă cu ulei, dacă nu aveți hârtie, dar coaja o să iasă cam uleioasă) și puneți aluatul modelat în tavă, după care lăsați să mai crească 10-15 minute. În timpul ăsta, dați drumul la cuptor la 200 de grade și puneți în cuptor, jos de tot, o tăviță cu apă. E foarte important, pentru a se păstra miezul pufos iar coaja să nu se transforme în tablă care e bună doar când e caldă.

După cele 15 minute, tăiați niste dungi cu cuțitul în aluat, ca să poată să se bășice drojdia cât de mult poate, reduceți temperatura la 180 de grade și dați la cuptor pentru 40 de minute. După cele 40 de minute, o scoateți din cuptor și ori acoperiți tava cu ceva, ori scoateți pâinea și o puneți pe un fund de lemn, acoperită cu o cârpă, timp de vreo oră. Pâinea, dacă e gata, sună a gol când o ciocănești cu degetul.

După ora aia, e safe să o tăiați felii, coaja e suficient de moale și tăiabilă, iar miezul nu mai e în pericol de colapsare și transformare în turtă.

Sper că v-am fost util. Dacă mai aveți întrebări, nu vă sfiiți. Puteți să întrebați și de alte mâncăruri, că nu mă doare să vă răspund, dacă pot.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.