Fiindcă sunteți izolați în casă și nu ieșiți pe străzi (cel puțin asta sper) aveți nevoie și de o ocupație, care să vă mai mănânce din timp. Nu de alta, dar nu poți bate copiii și nevasta chiar toată ziua, nu? Așa că m-am gândit să vă învăț să faceți pâine în cel mai simplu mod posibil. E o trecere de timp mișto, nu e foarte solicitantă, iar rezultatul este, orice ar ieși, mult peste produsele din comerț.

Așa, deci, cum fac eu pâinea de casă.
Practic, aveți nevoie de făină, de care vreți voi, 3 nule, 650, nu prea contează, mai ales în momentele astea. Important e să crească frumos, niște apă călduță, un pliculeț de drojdie, o linguriță de sare și o lingură de zahăr.

Puneți făina într-un robot de bucătărie care are braț de ăla de aluaturi, dați-i drumul, după care turnați, ochiometric, apă, până vă place cum arată compoziția. E trebuie să se transforme într-un fel de bol pe care îl plimbă robotul prin castron. Dacă ați pus prea multă apă, nu vă stresați, mai puneți niște făină, eu am pornit de la 500 de grame și am pus 3 sferturi de pungă până am fost mulțumit de consistență. Consistența trebuie să fie…cum să vă spun, să fie destul de lipicioasă, dar să cadă din castron, dacă îl întoarceți și îl scuturați.

Pro tip: Dacă vreți ca mâine să nu mai folosiți altă drojdie, faceți inițial compoziția cu apă, făină și drojdie, iar după ce se face aluatul, luați o mână de aluat și puneți-o într-un castronel, ceva, pe care să îl acoperiți cu un șervet de pânză sau hârtie, ca să poată respira. Drojdia trăiește bine mersi și se înmulțește în timpul ăsta, iar la aluatul următor, amestecați bucățica aia și voila, aveți drojdie. Ciclul se poate repeta la infinit, cât timp aveți făină.

După ce ați terminat de frământat bine (în robot vreo 10 minute, dacă o faceți manual, vreo 30 de minute. Atenție, frământatul e de bază, prin el se scoate zahărul pe care îl mănâncă drojdia, care eliberează aerul și face pâinea pufoasă), acoperiți cu un șervet și lăsați într-un loc unde e cald, vreo 2 ore.

După ce stă la dospit, aluatul trebuie să își mărească volumul măcar de vreo 2 ori. Dacă nu își mărește volumul, sfatul meu e să le luați și să faceți mici turtițe din el, pe care ori le prăjiți în ulei, ori le frigeți pe un grătar încins. Ies dumnezeiești de bune și sunt de preferat, pentru că pâinea ar ieși bocnă de tare.

Următorul pas, după ce a dospit, este să îl puneți pe un blat, peste un strat subțire de făină. Unii spun că iese bun și dacă îl pui pe o chestie unsă cu puțin ulei. Nu am încercat, poate zilele astea, dacă iese, pun un addendum.
Pe blat, modelați aluatul în funcție de cum vreți să arate pâinea, eu am vrut să iasă împletită, dar urla copilul, prin urmare, nu mi-au ieșit 2 chestii. Împletitul a ieșit jenant și am uitat să fac poză la faza asta.

Puneți niște hârtie de copt într-o tavă (sau ungeți o tavă cu ulei, dacă nu aveți hârtie, dar coaja o să iasă cam uleioasă) și puneți aluatul modelat în tavă, după care lăsați să mai crească 10-15 minute. În timpul ăsta, dați drumul la cuptor la 200 de grade și puneți în cuptor, jos de tot, o tăviță cu apă. E foarte important, pentru a se păstra miezul pufos iar coaja să nu se transforme în tablă care e bună doar când e caldă.

După cele 15 minute, tăiați niste dungi cu cuțitul în aluat, ca să poată să se bășice drojdia cât de mult poate, reduceți temperatura la 180 de grade și dați la cuptor pentru 40 de minute. După cele 40 de minute, o scoateți din cuptor și ori acoperiți tava cu ceva, ori scoateți pâinea și o puneți pe un fund de lemn, acoperită cu o cârpă, timp de vreo oră. Pâinea, dacă e gata, sună a gol când o ciocănești cu degetul.

După ora aia, e safe să o tăiați felii, coaja e suficient de moale și tăiabilă, iar miezul nu mai e în pericol de colapsare și transformare în turtă.

Sper că v-am fost util. Dacă mai aveți întrebări, nu vă sfiiți. Puteți să întrebați și de alte mâncăruri, că nu mă doare să vă răspund, dacă pot.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

72 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Haur! La postarea asta nu putem sa punem poze cu reusitele?

    • #2

      ba da, cum sa nu, dimpotrivă, facem concurs, dam si note:))

  2. #3

    Important e sa nu va uitati la video de genul: www.youtube.com/watch?v=stoPYwdPU-E
    (sunt molipsitoare tare)

    • #4

      mama ce porn nesimtit. tre sa incerc:))

    • #5

      Sourdough bread e pe nivelul următor. Pâine din asta cu drojdie fac și eu de vreo 3 luni, iese minunată.
      Totuși, când am încercat sourdough bread, maiaua a crescut că la carte, dar coca nu prea, și a ieșit cam ca pâinea din lagărele gulagului rusesc.
      Având în vedere că eu nu-mi critic niciodată “opera”, am mâncat-o și așa, și chiar a început să-mi placă.

    • #6

      bai ce nenorocit, in ce hal musca din bunatatea aia. asa ma enerveaza astia cu filmulete in care arata asa bine mancarea
      #candestiladietasilumeanusuferasiea

  3. #7

    Pentru astia mai nestiutori ne zici si cantitatile puse? Cata faina apa drojdie…

    • #8

      incepi cu 500g faina si pui apă pana iese frumos. si un pplic de drojdie

    • #9

      Ce înseamnă iese frumos?…

      For starters, hai sa zicem omului că regula aproximativă este să se pună 2:1 faina/apă;

      Poți pune apa treptat și te oprești când cocă devine de consistența unei “mămăligi vârtoase”, sau pui toată apa, și mai adaugi treptat faină cu lingura.

      Eu frământ de mână, este foarte relaxant. Mai ales dacă ai boală pe careva: îți închipui că ăla e coca; îl sugrumi, dai de pământ cu el, tragi, împingi

      La frămîntat de mână, dacă coca e mai fluidă, lipicioasă, un truc bun în loc sa frămânți vânjos, este să apuci coca de o margine, tragi de ea să se întindă, împăturești peste gogoloiul de cocă, apoi rotești coca, și iarăși o apuci, de altă margine… Continui așa, sau frămânți până devine mai puțin lipicioasă și face “windowing”.

      Windowing – rupi o mână de cocă, și cu ambele mâini începi să tragi ușor de ea în direcții opuse, că și cum ai forma o peliculă subțire de cocă. Când nu e glutenul lucrat suficient, coca se va rupe și nu va forma pelicula.

      Astea sunt chestii pe care le-am învățat și aplicat recent, sunt sigur că există un triliard de moduri să faci pâine bună.

    • #10

      pofta-buna.com/paine-de-casa-reteta-simpla-pas-cu-pas/
      Uite aici, cu tot cu cantitati, tips& tricks. Are si video pe youtube, incorporat.
      Eu de la tanti asta am invatat sa fac cozonaci, de pana si bunica- mea a ramas paf :)))) Si s-au si pastrat pufosi inca 3 zile, pana si ai bunica- mii se faceau tari a doua zi.

  4. #11

    Se mai pot adauga la aluat diverse condimente daca va plac. Eu pun putin rozmarin si praf de usturoi

  5. #12

    Citesc asta la 5:43 AM și as manca și cu ochii pâine calda. :)))) APROAPE simt și mirosul de cocă proaspăt scoasa din cuptor.
    BTW nici mama nu mi-a explicat atât de logic cum se face pâinea în casa, postarea asta m-a convins sa si încerc. Bravo mister, plăcut impresionata. :))

  6. #13

    Amestecuri: 1 cană făină de secară, 3 căni făină albă de grau (+ 2 căni de apă)

    Eventual aruncată o mână de tărâțe (oats) și/sau o mână de semințe (flaxseed, sunflower, sesame, cei ai prin casă)

    Coca e mai puțin lipicioasă dacă o frămânți cu 2 linguri de ulei (măsline sau floare)

  7. #14

    N-am făină

  8. Tip: dacă atunci cand o scoti din cuptor, ungi painea cu un pic de apa, coaja capata un luciu delicios

    A mea:

    • #16

      Pfuai. Vai mama :))

    • #17

      Are miez ca de franzela din comert.

      Eu vreau sa incerc asta, imi place painea “aerata”, mai ales ca zice in reteta ca nu trebuie framantare: www.lauraadamache.ro/2009/04/paine-rustica-rapida.html

    • Păi franzelă și este. Am făcut și pâine cu făină integrală, și cu cartofi (pentru că Ardeal), dar nu știu dacă am poze

    • LE: mi-am reactivat facebookul pentru 5 minute ca sa caut poza.

      Paine cu cartofi

      N-am mai facut dupa aia, ca tinem la silueta noastra.

    • #20

      mama cum arata…

    • #21

      Cum se pun cartofii? Hai Maddame, dă-ne și rețeta, te rog frumos 😛

    • Aprox. 1kg de faina
      250g de cartofi – ii fierbi in coaja si ii zdrobesti sau razi
      250ml apa
      250ml lapte
      2 1/2 pliculete de drojdie uscata
      Sare
      1 lingurita de zahar

      Cartofii se pun inainte fainei.
      Se amesteca laptele, apa, sarea, cartofii, drojdia si zaharul. Se adauga faina.

      Il amesteci cu mana vreo 10minute, cu robotul ca maestrul bucătar al blogului sau la mașina de pâine, ca mine (pun toate ingredientele in ordinea aia si selectez programul de aluat).

      Pui aluatul pe blat si il intinzi si impaturesti pana cand devine elastic (te joci cu el ca si cu o plastilina – FUN!)

      Il impaturesti, il acoperi si il lasi la dospit o ora.

      Eu dospesc TOATE aluaturile in cuptor. Incalzesc cuptorul la 50 grade, il inchid, pun aluatul acoperit si uit de el 1-2h. Asa nu mai trebuie sa te stresezi ca se face frig si nu creste aluatul.

      Dupa aia, pui pe o tava, crestezi si coci fix cum zice Cetin. Sugestia mea e sa faceti doua painici din cantitatea asta, pentru ca se coc mai greu din cauza cartofilor si se poate, fiind una mare, ori sa nu se coaca la mijloc, ori sa fie prea rumenita la suprafata.

    • #23

      @Maddame azi am tras mașina de făcut pâine pe dreapta.

      [img]https://i.imgur.com/QjloXMZ.jpg[/img]

      Si am inceput sa consum proviziile.

    • Și eu ieri 🙂
      Mi-a făcut Cetin poftă. Asta înseamnă să fii influencer.

      PS. Arată demențial. Cu pateu…mmmm

    • #25

      Noi pizza 1drv.ms/f/s!AjqBh-jMvYhuiYNoCa2tei1H8w-rvw

      PS mulțumesc, acum trebuie sa ma des(z)hârciogăiesc ;))

    • Pfuuu, cum arată! Ma duc sa mananc pita cu unt si cu miere, să mă răzbun 🙂

    • #27

      Un si miere? Nu mai bine dulceata de visine?

      1drv.ms/f/s!AjqBh-jMvYhuiYNpv2C4ZIWVafpb6A

  9. #28

    Bine explicată rețeta, fără cantități, “din ochi”
    Acum mă oftic că am aruncat maiaua. Poate încep din nou

    Cu sonor va rog:

    photos.app.goo.gl/iiD7GhjBSnZjGMpV8

  10. #29

    La alea 750 g faina puteai pune 3 linguri de ulei de masline in aluat. Iar daca ai si o mina de tarite s-o arunci in faina e si mai bine. La faina ce o foloseam eu in Ro (7 spice) cantitatile erau 430 g faina, 210 ml apa, o jumatate cub de drojdie proaspata, o lingurita zahar, doua linguri ulei de masline, o lingurita de sare si o mina de tarite. Mixat in masina de piine pe programul de aluat si apoi pus aluatul in cuptorul preincins pe o piatra de pizza (o banala dala de granit groasa de 2.5cm ramasa de pe santier). Iar tavita cu apa o pun deasupra, ca acolo ii e locul in aragazul meu. E usor de facut si iese bine daca: apa e calduta, drojdia e frecata separat cu zaharul si o lingura de apa pina se face lichid si apare o spuma subtire alba la suprafata.

  11. #30

    Sau folosesti o masina de facut paine.

    • #31

      am. nu iese ce doresc

    • #32

      Asa am zis si eu ca nu iese ce-mi doresc, pana cand mi-a venit ideea sa o folosesc exclusiv pentru partea in care amesteca si dospeste. Pui faina, apa, drojdie etc. pe programul de aluat si cand e gata modelezi painea si o bagi in cuptor. Nu mai murdaresc mixere etc si nu-mi bat capul cu temperatura la care sa las aluatul la dospit. Fac paine sau chestii gen focaccia de cel putin trei ori pe saptamana in stilul asta.

  12. #33

    “Niste faina” la reteta mea e 500 g
    “Niste sare” 10 g
    “Niste apa” 300-325 ml
    Optional prin paine: un pic de ulei de masline, masline, seminte etc.
    Nu pun poze ca ma recunoaste lumea, e mai distractiv anonimatul.

  13. #35

    Ce robot ai?
    Pe mine ma mananca in fund sa iau un Tefal din ala smecher (are o prietena, pfuaaii, ce aluaturi pufoase de cozonaci scoate cu el, e super puternic), dar e peste 1500 de lei si parca nu-mi vine sa fac arogante din astea in vremurile de azi.
    Poate tu ai ceva mai ieftin, vad ca arata bine aluatul.

    Eu sunt super pretentioasa la aluaturi, pana nu vad ca face basici, nu ma opresc. Si dupa ce face basici, mai framant 10 minute, ca sa fiu sigura :)).

  14. #40

    inca un lucru important pentru a mentine painea moale is pufoasa, trebuie tinuta intr-un prosop curat pentru ca este facuta in casa si nu are conservantii din comert
    recomand si reteta asta pentru blatul de pizza tasty.co/recipe/pizza-dough, cantitatea este destula pentru 3 pizza de dimensiuni medii

  15. #42

    Mulțumesc!

  16. #43

    Prefer o paine mai consistenta, cu miez dens, asa cum se facea la noi la tara:
    prntscr.com/rhmdtx
    Facut aseara la masina de paine, din faina 650 + de secara + un pic de fructe uscate.

    • #44

      Pui prea multa apa sau prea multa secara. Partea de sus e cazuta iar in sectiune bulele sint doar in jumatatea superioara.

    • #45

      E asa pentru ca am scos-o si taiat-o prea devreme, cand inca era fierbinte… N-am mai rabdat de pofta! Altfel ar fi ramas uniforma.

    • #46

      prefer si eu sa o mananc fierbinte, nu am timp de expozitiiȘ)))

    • Cum arata…

    • #50

      e incredibila, cu mana pe inima zic ca e una din cele mai misto paini de casa vazute de mine. cum ai obtinut efectul ala si coaja subtire, apa cu galbenus?

    • #51

      Coaja subtire se obtine prin intorducerea unei tavi cu apa in cuptor, in primele 20 de minute de coacere, ca aburul sa impiedice formarea cojii, mult prea devreme.

      La cuptorul incalzit la 200 de grade, pui cratita/ tava cu apa in partea de jos, cand apa clocoteste, bagi painea. Lasi 20- 25 de minute, scoti tava cu apa si micsorezi temperatura la 180 de grade si mai lasi painea inca 20- 25 de minute.

    • #52

      nu ai citit textul meu, este? :)))

    • #53

      Te rog sa-mi stergi comentariul, complet retardat, de analfabeta functional :)))).
      Am citit postarea ta, complet aerian, dupa care, acum cateva momente, am avut un flash in care mi s-a parut ca ai zis de tava cu apa. Am recitit textul.
      Mi-am dat 2 palme.

      Cu atat mai de rahat e, ca eu chiar pun pret pe citit si bagat la cap.
      Ori imbatranesc, ori ar trebui, naibii, sa nu mai tin j de bloguri deschise in taburi, ci sa le citesc pe rand, lol.

    • #54

      imbatranim, nu ai ce sa faci…Ș)))

    • #55

      Eh, mă laud şi io cu pâinea nevestii. Că telefonul meu face poze mai faine 🙂
      Din tras cu ochiul ştiu că bagă pâinea la cuptor într-un vas acoperit. Sub hârtia de copt pune doar puţiiiină apă. Aburul ăla care se produce face coaja yum yum. There is no egg involved.
      La un moment dat dă jos capacul până se rumeneşte de tot. Nu mă întrebaţi temperaturi şi timpi.
      Unele din pâini sunt făcute în vas normal de sticlă termorezistentă. De curând am trecut la oala de fontă de la Lidl. Se cunoaşte diferenţa la fundul pâinii, se coace calumea.
      Despre frâmântat, aia crăpată tare nu e frământată deloc, e o reţetă pentru leneşi, doar că tre să stea la dospit 12-18 ore… Ain’t nobody got time for that.

    • #56

      sarutari de maini doamnei, e prea misto

    • #57

      Pe savori urbane gasesti reteta de paine cu cartof, care se coace in vas acoperit, pe hartie de copt si cu putina apa in vas. Eu o fac in tuci cu capac, arata exact ca in prima poza sau daca o vrei rustica presari putina faina deasupra. Se taie deasupra cu o lama clasica, se raceste pe gratarul cuptorului cu microunde.

  17. #58

    sau iti iei frumos masina de facut paine si gata :))))

    • #59

      am masina de paine, nu imi place paine care iese la ea.

  18. #60

    Cine se vrea temerar, ofer maia din faina alba sau din faina integrala cu instructiuni de pastrare si o reteta simpla de paine. Preluare de la distanta, in Bucuresti, zona Iancului / Sectia 8 Politie.

  19. După multe eșecuri în a face o pâine bună, acum câțiva ani am cumpărat o mașină de pâine.
    Pâinea era foarte bună, mai ales caldă, cu puțin unt.
    Kg acumulate rapid ne-a făcut pe mine și pe soț să renunțăm la ea.
    Am mai avut tentative de a face pâine bună, frământată tradițional, dar toate s-au soldat cu niște pâini tari și fără gust.
    Anii au trecut, vreo 5 la număr, dorința de a mânca cât mai sănătos a fost tot mai mare și am hotărât, după ce am studiat puțin subiectul, să încerc iar sa fac propria pâine.
    Așa că pe 31 decembrie 2019 am pus prima maia.
    Am avut grijă de ea ca de un copil. Tot programul familiei se învârtea în jurul ei.
    Și, timid, după ce a ajuns la maturitate cât de cât, am început sa fac pâine.
    Ce-i drept, nu frământ manual, ci mă ajută mixerul Kitchenaid. Îl recomand cu toată inima!
    Am încercat tot felul de rețete, de pe bloguri și site-uri, YouTube și cărți.
    78%, 70%, 75% și multe alte procente de hidratare. Am văzut ce ne place, uneori mi-am dat seama unde am greșit, uneori nu.
    Acum folosesc făină 650 și, uneori, adaug și făină integrală.
    Pentru pizza, cele mai bune rezultate le-am avut cu făină Barilla 00.
    Folosesc o oală din fontă de la Lidl, o oală din ceramică Emile Henry și o tavă pentru pâine, din ceramică, Emile Henry.
    Pentru pizza folosesc o piatră pentru pizza.
    Adorăm pâinea cu maia!
    Chiflele pentru burgeri sunt demențiale, nu se compară cu nimic cumpărat.
    Aș pune câteva poze cu ce rezultate am avut până acum, însă nu știu cum.

  20. totusi, pentru casa va recomand painea cu maia. Nu ca faccem noi ci ca e mai buna.
    Is diverse cacaturi care se intampla acolo de la faptul ca se autoconsuma. Ajuta mai bine la partea de nutritie, pe cei care au probleme cu glutenul ii ajuta, e destul de ok si la cure*

    Dupa ce inveti iese o paine a carei mare problema e ca vrei sa o mananci in aproximativ dintr-o data

    *7kile pierdute de la inceputul anului, multiple tipuri de paine mancata in casa

  21. #70

    Si una de la mine, trebuie neaparat sa imi fac o maia. Reteta de pe savoriurbane www.imgur.com/a/19KLday

  22. #71

    acuma poate o sa inteleaga si seniorul de ce cumparau pensionarii baxuri de faina…. pentru ca, da, iti trebe un kilogram pentru 1-2 paini

  23. #72

    Doua paini cu cartofi, la cuptor.
    Paine cu iaurt, in masina de paine.
    imgur.com/a/imq9f4d

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam