Constat cu placere ca fac parte dintr-un grup de oameni inteligenti, informati, pregatiti pentru viata, pentru a-si gasi un loc al lor oriunde in lumea asta larga, oameni care stiu sa-si stabileasca prioritatile , telurile si caile cele mai potrivite de a le atinge…
Oameni care inainte de a pleca brambura in lume stiu deja unde sa se inregistreze, cit costa asigurarea si citi bani sa aiba in buzunar pregatiti pentru a plati chiria pentru 6 luni in avans.
Persoane care n-au nevoie decit de o retea buna de internet pentru a-si procura totul, de la locul de munca , contul in banca pina la cumparaturile pe care n-au chef sa le care in plasa pina acasa.
Ei nu vor ajunge intr-o tara straina pierduti, cu gura cascata de uimire, vorbind limba jumate cu ochii, jumatate indicind cu degetul… Avind jobul contractat inainte de plecare, nu vor petrece nopti insomniace pentru grija insuccesului, cautind un plan B “ce zic daca voi fi nevoit sa ma intorc cu coada-ntre picioare?” Pentru ca, desi nu vrem sa recunoastem, ne afecteaza ceea ce ne inchipuim ca ar putea comenta rudele, vecinii, “prietenii”. Cunosc si eu persoane care s-au intors “pentru ca nu m-am obisnuit sa stau departe de mama!”
Sigur, de cind am intrat in EU nu mai exista problema clandestinitatii, nu ti se mai opreste respiratia cind un politist te opreste la un control de rutina pentru a verifica actele…
Cit de norocosi sint tovarasii mei de comunitate care nu vor suspina “ehh, dar rosiile nu au gustul de acasa!” Oricum, cu retelele telefonice fara costurile de roaming e mult mai usor sa suni la orice ora din zi sau din noapte, iar Skype sau videocall sint ceva banal, normal, aproape nu simti ca esti departe de locul natal. Dorul e ceva desuet, chestie pentru poetii romantici din alt secol.. (Shh, va spun un secret : dupa cinci ani trece.)
In toate povestile pe care le-am citit, nimeni nu a fost pus in situatia de a apela la prieteni, rude, cunostinte, de parca relatiile interpersonale anterioare se dizolva in neant. Viata e luata de la zero, pe cont propriu si in mod independent. Sigur, careva a povestit de prietena care era deja acolo si i-a facilitat acomodarea, chiar daca se intelege ca apoi povestea de dragoste s-a sfirsit (c’est l’amour, toujour parsive). Dar rudele? Se stie, singele apa nu se face, insa “frate-frate, dar brinza-i pe bani” si “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din strainatate” se supun doar lui “cind ajunge tiganul imparat…”
O persoana motivata stringe din dinti si merge inainte, chiar daca asta inseamna ca la inceput sa locuiasca 6 indivizi intr-un apartament cu doua camere, ca e mai ieftin, chiar daca i se spune ” ba, nu te mai bucura ca iti faci contract legal si permis de sedere oficial, nu vezi ca X e invidios ca el nu a reusit sa gaseasca nimic stabil, desi e aici doi ani inantea ta?” “Dar eu sint specializat pe domeniul meu, el cauta generic!” “Nu conteaza asta, in opinia lui are mai mult drept decit tine! De fapt, chiar ar fi bine sa iti cauti o alta casa, nu ne mai flutura sub nas “norocul” tau! Sigur ai gasit tu un mod pe care nu vrei sa ni-l spui si noua!”
In strainatate multe amicitii se destrama, se pierd in turbina unor neintelegeri marunte, alimentate de competitie, de invidie, de dorinta de a primi aprobari si recunoastere, ca un fel de Facebook cu consecinte reale. Te poti plinge celor care iti ramin aproape sau iti poti crea noi prietenii, daca esti capabil sa te adaptezi altor persoane, cu mod de gindire si cultura total diferite de educatia ta. Traieste si lasa pe altii sa traiasca. Daca ai posibilitatea sa faci un bine cuiva, fa-l fara sa astepti recunostinta. In felul asta n-o sa fii dezamagit, iar daca recunostinta , impotriva tuturor prezicerilor, va veni, vei fi cu atit mai mult placut surprins.
Iar colegii de munca… aici e un capitol intreg… Nu ajunge sa fii bun in ceea ce faci, sa iti vezi de treaba ta in mod perfectionist. Doar asta nu iti asigura o atmosfera placuta de munca (sint totusi 8 ore pe zi, o treime din viata, trebuie sa faci in asa fel incit sa te simti confortabil). Oricum e valabil in orice colt de lume : ultimul venit intr-o echipa trebuie sa aiba grija sa nu tulbure echilibrul deja format.
Multi emigranti aleg un stil de viata care sa le aminteasca de unde au plecat: de la bucatarie pina la mobilarea casei, de la vorbitul exclusiv al limbii natale in familie, pina la cultiva un nationalism justificat doar de dorinta de a se simti superiori prin ceva, orice… Cind esti rupt de radacinile tale, te agati si de un rotocol de fum pentru a cauta stabilitate. Si apoi se pling ca localnicii ii privesc ca pe niste straini si ii discrimineaza.
Insa o data stabilit , cu siguranta zilei de miine, birocratia rezolvata si rudele asigurate ca totul se desfasoara conform planului, incepi sa privesti in jur. Si ai de ce te minuna : de la politetea excesiva din unele parti, la comportamentul relaxat si expansiv al altora, de la minunile tehnologice si orasele cu imobile moderne in otel si sticla, la cladirile peste care a trecut istoria. De viata relaxata nu stiu ce sa zic, depinde de ceea ce vrea fiecare, mie mi se pare ca in Ro se “chefuieste” mai mult. Cind o sa te intorci in tara, prietenii or sa rida “daca tu locuiesti acolo, cind vii aici se cheama ca iti faci concediul in strainatate?”
Cred ca cel mai important lucru, pe care nu trebuie sa il pierzi din vedere niciodata, este cine vrei sa devii si ce vrei sa realizezi. Suna banal, a motivational, dar e atit de simplu: “eu sint Ion, fac parte din asa numitii decretei crescuti la gramada, imi dau seama cit sint de superficiali cei din jurul meu, vreau sa devin un om relaxat, elegant , vreau o viata in care o cheltuiala neprevazuta sa nu ma lase cu o factura neplatita” Asta e definitia mea pentru un trai decent : sa nu ma necajesc atunci cind mi se strica un lucru, stiind ca se poate inlocui . Problemele serioase sint sanatatea si sentimentele celor dragi.
Pacat ca asta o invatam mai degraba din experienta proprie decit din ce ne spun altii. Dar tot mai bine mai tirziu decit niciodata, nu?
Ca sfat (necerut) pentru cei ce vor sa plece, as avea unul singur: intrebati-va daca aveti spiritul necesar sa va puteti adapta acolo unde intentionati sa mergeti. Ca daca vreti sa traiti tot ca inainte, s-ar putea sa se iste niste incompatibilitati care o sa va strice feng-shuiul. Si ar fi pacat sa tinjiti dupa intoarcere…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.