Delikat a făcut un studiu naţional cu scopul de a identifica obiceiurile şi atitudinea românilor cu privire la mesele în familie. Prilej cu care mi s-a cerut și mie părerea.

Sunt unul din norocoșii care au avut șansa de a sta cu copiii lor în fiecare moment al vieții. Am reușit ca, prin jobul pe care mi l-am ales, să pot fi alături de ei când s-au născut, când au spus primul cuvânt (niciodată tata), i-am susținut când au făcut primii pași, i-am ridicat când și-au făcut primele vânătăi și, de ce nu, i-am învățat să facă primele prostii (nu sunt renumit pentru maturitatea mea).

Desigur, pe lângă asta, a trebuit să fac și lucrurile adiacente creșterii lor. Cum ar fi să schimb pamperși, indiferent de conținut și cantitate. Sau să fac lapte praf, să sterilizez biberoane, să mă trezesc la ore imposibile ca să îi hrănesc, să îi plimb noaptea cu mașina pentru că aveau colici și altfel nu adormeau, toate chestiile care ascund glamourul de parenting :mrgreen:

Timpul a trecut, copiii mei sunt mari acum (dar am în target încă un frățior pentru ei, linște, să nu afle cumva), nu mai au pamperși, dar au tot felul de alte trăznăi în cap și, desigur, preferințe culinare.

Așa că, deși sunt, sau eram, masculul clasic, care știe să își facă scrambled eggs și ceai, am fost forțat să învăț să gătesc, pentru că atunci când fiica îți flutură languros din gene, în timp ce îți șoptește delikat Tati, mi-e foame, nu mai stai la discuții, ai pus mâna și ai făcut mâncare. Și fac, unele dintre realizări le vedeți pe #tatigătește, când îmi mai iese platingul și reușesc să fac o poză fără deget.

Fac pentru că sunt convins că asta le face copiilor bine. Faptul că sunt aici când #tatigătește, faptul că stau pe capul meu când gătesc, că mă “ajută” la pregătit, curăță ceapă, usturoi, spală chestii la chiuvetă, îmi dau vase la îndemână și, ce e mai important, că aproape întotdeauna luăm masa împreună.

67% dintre români iau mesele în familie, în fiecare zi. În medie, românii iau de 6 ori masa în familie, pe săptămână.

14% iau masa în familie între 4 și 6 ori pe săptămână, 11% între 2 și 3 ori pe săptămână, iar doar 3% iau masa cu familia doar o dată pe săptămână.

O masă condimentată ÎNTOTDEAUNA de Tati, de ce aia e așa, Tati, ce înseamnă ailaltă, Tati ce, dece, cum, care, cine, ce, cât, unde etc. Am convingerea că îmi ajut copiii să crească și să devină mai buni. În plus, râdem tot timpul, ne distrăm cu toate prostiile și ne simțim bine. Încerc tot timpul să evit greșelile părinților mei, să nu fac aceleași La masă se mănâncă, nu se vorbește! La masă se mănâncă, nu se citește, dacă citești la masă îți mănânci mintea și tot felul de alte chestii. Pentru că masa noastră în familie e unul din cele mai bune lucruri ce ni se întâmplă ziua și suntem toți recunoscători că putem avea parte de asta.

• 83% dintre români iau mesele în familie, cel mai des, în weekend, în timp ce 17% dintre români iau mesele în timpul săptămânii, cel mai des.
• Majoritatea românilor servesc cina în familie în timpul săptămânii (80%), iar în weekend, majoritatea românilor servesc prânzul în familie (88%).

Am inserat datele din studiu în ideea de a arăta că există oameni care încearcă să facă aceleași lucruriși, probabil, din aceleași motive. Dar există și reversul.

4 din 10 români servesc mesele în familie mai rar decât și-ar dori. De ce?
– Este greu să aduni membrii familiei pentru o masă 55%
– Lipsa de timp 39%
– Programul de lucru nu le permite 38%
– Nu există un program regulat / comun de masă pentru toți membrii 35%

• Barierele identificate în luarea mesei în familie mai des sunt legate în principal de programul diferit al membrilor familiei: părinții lucrează în schimburi, fac ore suplimentare, copiii merg la școală / grădiniță, sunt implicați în activități extra-curriculare, iar dacă există mai mulți copii în gospodărie de vârste diferite, aceștia de regulă au program școlar diferit.
Pe măsură ce copiii cresc, ei tind să fie mai puțin implicați în activitățile de familie și încep să creeze legături cu colegi și să petreacă timpul în afara familiei.

Totuși, îmi e foarte greu să cred că, într-o familie normală, nu găsești MĂCAR un moment în zi în care se pot strânge toți la masă.

Când românii iau masa în familie se simt: împliniți (73%), fericiți (72%), încrezători (61%), liniștiți (58%).
Când românii servesc mese singuri, se simt: grăbiți (59%), neliniștiți (32%), stresați (28%), tensionați (26%).
• Pentru 83% dintre români, mesele în familie sunt importante.
Cei cu vârste între 46 și 65 ani consideră mai mult decât categoria celor tineri (18-45 ani) că mesele în familie sunt importante (89% vs. 78%).
Cele mai menționate beneficii ale meselor în familie sunt:
– Contribuie la îmbunătățirea comunicării între membrii familiei (94%)
– Reprezintă o oportunitate de a petrece timpul cu familia (94%)
– Oferă un sentiment de siguranță și unitate 91%

Da, m-aș simți mai singur și mai neliniștit dacă nu aș lua masa cu ai mei. Probabil, în timp, copiii vor decide că nu mai e cazul să ia masa cu boșorogul lor tată.

Dar, până atunci, profit cât pot.

Studiul a fost desfășurat cu sprijinul agenției ISense Solutions în două etape: cantitativă și calitativă. Componenta cantitativă a cuprins un eșantion de 640 respondenți cu reprezentativitate națională (urban 67% & rural 33%), cu vârste cuprinse între 18 și 65 ani (50% bărbați/50% femei). Numărul mediu al membrilor din familie a fost de 3 persoane, iar numărul mediu al copiilor din familie este 1. În cadrul componentei calitative a fost realizat un jurnal pentru a documenta online timp de 7 zile, mesele a 6 familii (3 familii din mediul urban și 3 familii din mediul rural), utilizând o aplicație mobilă – Indeemo – pentru a explora și înțelege prin imagini și clipuri video cum se desfășoară mesele lor în familie.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

15 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Daca stau toti acasa cu parintii normal ca iau masa in familie.

  2. #5

    Discuție în stație la 153 (da, e preorășenesc), adineaori:
    “- M-am spălat pe mâini și tot miros numai a pește.
    – De care pește?
    – Somon. “

  3. #6

    ….. nu e Tim !!! nici la politica …nici la tzatze …acu nici la masa ! Io cred c-a emigrat

    • #7

      E in misiune in galaxia vecina sau spioneaza pe la unguri.

  4. #8

    Imi place foarte mult cum ai inserat subtil acel “delikat” si “condiment” in context.
    No joke, bravo, scris frumos.

  5. #9

    Vad ca Andra s-a dat pe bucatareala mai nou www.retetaperfecta.ro/delikat/ si www.zoso.ro/tare-advertorial-andra-chelul-cristim-cancan/. Oare nu mai merge treaba la mediapro?

  6. #10

    La noi acasa, din cauza de program diferit, doar masa de seara era in formula completa. Si desi nimeni nu vorbea cu gura plina, toata lumea vorbea, despre cum i-a fost ziua, despre multe, despre toate.
    Mbon, si plec eu d-acasa. Ma duc intr-o zi la o prietena. Si ma pune la masa. Era si barba-so in ecuatie. Si dau sa zic ceva. Si se uita urat la mine “la masa nu se vorbeste”. A fost cea mai ciudata masa la care am participat.

    • #11

      Bravo, asta înseamnă o familie fără prejudecăți.

    • #12

      trebuia sa te ridici de la masa si sa iti vezi de treaba

    • #13

      Eu atunci vorbesc cel mai mult :)) chiar şi dacă mănânc singur.

  7. #14

    Pe mine m-a disperat fiu-miu… N-ar sta cu noi la masă nici picat cu ceară.. De fapt ar sta, dar numai daca felul 1 ar fi tort, felul 2 inghetata, iar la desert vată de zahăr ornata cu M&M’s… Culmea e ca la restaurant stă fara probleme, la grădi stă cu ceilalți copii, numai acasa nu vrea..

  8. #15

    Uneori mai trebuie să mai și gătesc așa că citesc 3 rețete și aplic ce țin minte încercând să folosesc o singura oală și să nu pierd prea mult timp în bucătărie.
    Eu sincer as fi interesat de rețele #tatigateste și probabil nu sunt singurul care nu vrea sa gătească simandicos.