Scriam, zilele trecute, despre intenția de a lega de glie românii, sau de RADET și mi-am adus aminte de blocurile comuniste.

Vreau să vă spun că, de exemplu, habar nu am cum mai stă în picioare blocul în care am copilărit. Îi cunosc, bine, cunoșteam pe toți oamenii de pe scara mea. Toți. Trăind atâția zeci de ani în zonă, e normal.

Absolut toți proprietarii de apartamente din bloc și-au spart pereții din casă. Serios, pereții de rezistență sunt distruși, toți, în proporție de 100%. Sunt pereții aceia care nu pot fi dați jos decât dacă îi tai cu flexul, altfel nu ai șanse, sunt plini de fier beton.

Stau și mă gândesc, cum naiba mai stă în picioare blocul ăla? De la ultimele cutremure, toată centura de bază a blocului are crăpături lăsat spre exterior. Și totuși, oamenii trăiesc în chestia aia liniștiți, fără să îi doară capul. Le=a zis lor cineva că blocul, față de valul din Vrancea, e poziționat perpendicular pe val, deci nu are cum să cadă.

Și lumea merge înainte. Mi-e groază să mă gândesc ce se va întâmpla în bucurești când va veni cutremurul. Pentru că de venit, vine sigur, poate chiar azi.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

33 comentarii Adaugă comentariu

  1. Nu-i chip cu maică-mea s-o conving sa se mute de acolo 🙁

    • #2

      dar stii si tu ca blocul e condamnat, fara drept de apel. aia de la raceala distrusesera toți pereții, la un moment dat, sa faca holul ala mai mare

    • Pai cred ca toti care erau pe coloana cu vecinii tai de la 48 au dat jos peretii.

  2. Pai daca vine cutremurul atunci pot sa calareasca valul ca la surf.. cu tot cu bloc. Poate asa ajung chiar la mare si nici nu trebuie sa dea bani pe cazare!

  3. #5

    Deci “blocul comunist” e de vina, nu oamenii idioti, proprietarii – pun coiul meu stang la pariu ca asa este – de dupa 1989. Aia care au taiat structura de rezistenta a blocului, dupa cum a intentionat matzul lor gros, organul lor ganditor…

    Sa-i futem in gura pe comunisti cu structurile lor de rezistenta, usor de distrus!

    • #6

      acele blocuri nu au fost concepute ca apartamente proprietate individuala.

  4. #7

    Eu chiar am o curiozitate cat de cat pe subiect : daca eu stau intr-un bloc cu 10 etaje construit inainte de 1977, dar fara vecini dereglati care sa fi spart pereti si grinde prin el, cam de la cate grade in sus devin cutremurele periculoase pentru el ?

    Blocul este fix modelul asta : i.imgur.com/7IdDpbq.jpg dar cu 2 scari. Poate-s cunoscatori pe aici cat de cat 😀

    • #8

      Nu tot ce e construit inainte de ’77 e obligatoriu sa pice la cutremur. Blocul pare a fi o structura pe panouri mari care e o structura destul de rigida. Daca a rezistat la toate cutremurele majore de pana acum, fara fisuri vizibile (si largi…) la imbinarile dintre panouri/placi si la colturile buiandrugilor, sunt sanse sa mai reziste si la urmatoarele cutremure mari. Cat de mari?!? Nu stie nimeni. Nu valoarea de varf a energiei (aia care se comunica) distruge constructia ci o combinatie intre numarul si frecventa impulsurilor de energie mare, directia de propagare a undei, durata cutremurului, modul cum reactioneaza substratul pe care e fundata constructia etc.
      La un cutremur major este foarte posibil ca sa nu colapseze structura dar sa devina nelocuibila.
      Deci, cu acatiste, tot inainte! 🙂

    • #9

      Teoretic, sunt facute sa reziste pana la magnitudini de 8, iar in Vrancea am avut doar un singur cutremur care pare sa fi trecut un pic de 8, in toata istoria cunoscuta. Cat timp nu s-a umblat la structura de rezistenta, ar trebui sa nu pateasca nimic. Cum zice si Ivan, da-i cu acatiste 😀

    • #10

      Gandeste-te ca blocul tau a trecut prin cutremurele din 77, 86 si 90. Daca nu are degradari structurale vizibile, e posibil sa mai tina si la următoarele.

    • #11

      Ma omoara asta cu “daca a rezistat in 77, rezista si la un altul similar”. Mai oamenilor, cand trece un cutremur pe la un bloc, nu inseamna ca nu are nicio urma sau ca l-a intarit , ba din contra: ii slabeste rezistenta ca la urmatorul cutremur sa fie si mai subred. E ca un pom caruia daca ii dai 10 topoare nu inseamna ca e imun la topor, ci ca urmatorul poate fi decisiv in a-l taia.

  5. #12

    Asta cu “blocurile comuniste cad la cutremur” e mitul fundamental al etnogenezei poporului Popesti-Leordenesc si al altor grupuri cu porumb la gard si vecin la 2 metri de geam. Au lucrat “dezvoltatorii” la el de numa’ si s-a generalizat.
    Nu stiu situatia de care zici tu, dar din ce am tot vazut prin cartiere crapaturile alea de care zici tu “la baza” nu sunt din structura ci vin din tasarea in timp a terenului si a faptului ca se mai crapa tencuiala de la soclu, ca se mai misca chestii in 50 de ani de cand e blocul.
    De bine de rau in comunism mai aveai o dirigentie de santier functionala si un inspectorat care mai misca pe isi pe colo macar de frica, niste statii de betoane care de rusine livrau ce trebuie aci in buricu’ targului.
    Mai frica mi-ar fi de ce-a aterizat prin oras in perioada 90-2007 cand iesitul mai ieftin” si “mersul pe burta” erau lege. Mai un fier mai mic in diametru, mai o marca de beton “mai asa” , mai o dispozitie de santier data pe neve de la “dom’ patron”.
    Altfel asta cu “la cat cutremur rezista” e un fel de “cat de mare tre s-o am”, mai depinde si de alti factori, multi avand legatura si cu configurarea structurii in sine, a formei propriu-zise a constructiei…sunt biblioteci intregi scrise pe tema.
    Eu am sa recomand cu caldura ceea ce recomand tuturor. Cand dati 80.000 de eur pe un apartament, aruncati si un 3-500 de euro la un expert, nu sa faca o expertiza completa, ca n-are cum la un bloc intreg, da’ macar sa studieze problema, sa faca o vizita, sa bage un ochi in cartea constructiei , sa mai intrebe prin colegi si sa va dea un verdict.
    Stiu, nu e calea romaneasca de-a rezolva lucrurile, da’ protejeaza de carii.

    • #13

      Aveai, sigur, si muncitori care lucrau bine ca altfel o pateau.

      Cand si-au spart si ai mei prin bloc, ca toti vecinii, de altfel, a gasit o gramada de gauri umplute cu carpe, hartie, sticle si tot felul de bucati ce cizme, orice puteai pune intr-o gaura, in loc de beton.
      Si e bloc de-ala bun, facut prin 83.

      Oricum astept sa vina cineva sa explice si perioada de glorie a blocurilor, ce e dupa 8x nu mai e bun, doar in intervalul 7x-80x. Nu se mai fac blocuri ca mai demult, la fel ca si masinile…

    • #14

      Pai avem 2 variante:
      1. Ai tai au spart “ca toti vecinii de altfel” un perete de rezistenta, caz in care zi si tu unde stau, ca sa ne ferim…
      2. Peretele nu era “de rezistenta” si atunci mno… E buna si cizma ca nu scade din rigiditate prea tare. La decofrare mai apar goluri random daca nu e vibrat betonul bine si probabil le mai umpleau si ei cu cate ceva “sa iasa la drept”. Daca n-au bagat tot ce facea Antilopa pe 2 luni in structura aia, statistic esti ok…

    • #15

      Nu sunt in Bucuresti, poti sta linistit 🙂

      Da, au spart perete de rezistenta, chiar si eu am dat cu barosul ca habar nu aveam ce inseamna aia. Si un perete de la o baie de serviciu. Nu stiu sigur unde au gasit porcariile alea, stiu doar ca au gasit.

      Inseamna ca au aparut cam multe goluri random la decofrare, pentru ca, tot statistic, daca acolo au gasit chestii, putem zice ca pe fiecare etaj, sa nu zic camera, exista spatii din acelea. Oricum, nu e ceva in masura sa iti dea incredere.

    • #16

      pentru psdeu ar cadea bine un cutremur:
      – pretextul solidaritatii, compasiunii si urgentei
      – lucrari publice fara licitatie
      – revigorarea cresterii pe baza de consum, in constructii si bunuri de folosinta indelungata

  6. #17

    Eu nu as generaliza.Probabil ca e cum zici tu in X% din cazuri, dar cred ca asta tine de “flora si fauna” din blocurile respective.

    1) Uite, parerea mea este ca blocurile construite dupa ’85 sunt mai ok dpdv al proiectarii decat alea pre. Stiu ca prin ’82-83 s-a scos un nou normativ de proiectare, deci blocurile care au fost facute dupa acest normativ ar trebui sa fie mai ok decat cele pre-77, pre-normativ.

    2a) Depinde pentru cine au fost facute blocurile alea. Stiu, acum suntem toti “egali”, dar atunci nu eram si unele categorii erau privilegiate. Asta inseamna ca daca furai de la blocul unde urmau sa stea “to’arsi cu ochii verzi/albastri” riscai big-time sa te afle si sa te beleasca. Altfel statea treaba la blocurile pentru muncitori.

    2b) “Flora si fauna” se cam leaga de pct2, dar nu in totalitate. Un bloc in care stateau majoritar intelectuali (dr, ing, etc) are sanse mai mici sa detina pereti de sustinere daramati decat unul pt “aia de se caca in fata ghenei” cum povesteai.
    Spre exemplu: am vazut un bloc pe la P-ta Iancului in care stateau inca mai stateau (2010) vreo 3 directori de la companiile de pe vremea lu Ceasca, (doar Fructexport mai tin minte), statea vaduva unui fost ministru de externe, etc. Gandeste-te ca astia sunt mai putin dispusi sa isi sparga peretii de rezistenta doar ca sa observe ei orizontul mai bine.
    Alt exemplu: am vazut pe la Eroii Revolutiei un ap cu 4cam care mai avea 2: camera si baia. Si era si la et1.

  7. #18

    Nu cade bre , că dă firea cu brâul Maicii Domnului.

  8. #20

    1 Nu vrei sa stii.
    2 Nu vrei sa stii, inca.
    Vechi: alegi o culoare si daca ai noroc ai: pica bucuresti.maglina.ro
    Nou: www.facebook.com/arhitectiiajuta/
    radunegoita.ro/tag/case-strambe-pe-radar/
    3 Prea tarziu

  9. #21

    Eu sper sa ma prinda la birou marele cutremur

  10. #23

    Asta cu venitul cutremurului e relativa. Da, a fost o ciclicitate a cutremurelor mari in Romania, dar in ultima perioada, cand teoretic trebuia sa vina ala mare, au fost o multitutine de cutremure mici care posibil sa mai fi scazut tensiunea placilor tectonice (cu toate ca scara Richter e logaritmica – ai nevoie de 1000 de cutremure de 4 grada pentru a echivala unul de 7 – sper sa nu ma insel).
    Cu toate astea, prezicerea cutremurelor este imposibila. Poate de maine nu mai au loc cutremure 500 de ani de acum incolo, este perfect posibil.

    • #24

      Off-topic – Se poate si functie de edit? Citesc dupa ce postez si vad greseli, si mor un pic in interior de fiecare data.

    • #25

      cautam

    • Marmureanu s-a mai razgandit inca o data. Prin 2040 vine ala mare, borcea cutremurelor.
      Intre 5 si 4 e de 10 ori mai mult energie si tot asa. Probabil 1000 e bine intre 4 si 7, doar ca energia se disipa pe o suprafata mult mai mare adica ceea ce simti intr-un loc nu e de 1000 de ori mai mult.
      Scara cealalta e mai buna pentru efectul resimtit, Mercalli parca.
      Pentru cine nu stie inca, numele de fata a nevestei lui Marmureanu era Aristița Richter :)))

    • #27

      @big0ne – nu te-am crezut cu Aristița Richter, am cautat pe google :))

  11. #28

    Deci ala din Carlas Dreams e ala chel de la Ca$$a Loco :))))

  12. #29

    Insa nici blocurile nou construite nu ma conving. Am stat in chirie in bloc nou, 2010-2011, gen apartament 3 camere la 150k euro, si acum stau in bloc construit in 77, tot in chirie. Sincer, sunt mai multumit de cel din urma.

  13. #30

    Asa o presimtire de sf marie?.. o plecaciune a marelui monstru de spaghete inclinata romulanilor? Sa le strice chiar asa afacerile imobiliarilor care prevad o crestere tot mai accentuata pana la finelw lui 2019?

  14. #31

    O să încep cu un disclaimer, nu-s constructor și nici superpriceput în domeniu, deci dacă cineva se pricepe mai bine să grăiască.

    Așa. A fost podul ăla care s-a prăbușit nasol la italieni, dacă n-ați trăit sub un bolovan ati auzit de el. Acum se zice că una dintre cauze a fost că ăla a îngropat cablurile de oțel în beton (pretensionat, zic ei, ce-o fi aia). Cică în anii 60 exista o teorie foarte populară cum că dacă bagi cablul de oțel în beton, ăla o să țină forever, că îl protejează betonul de rugină și intemperii. Numai că nu. Aparent, a ruginit acolo, înăuntru, și fiind în beton era și greu spre imposibil de verificat starea lui, ceea ce a dus la catastrofă.

    Și acum mă gândesc așa. La noi, prin anii 60 se făceau blocuri de beton armat – adică oțel băgat în beton. Cât ține oțelul ăla băgat în beton? Nu e același lucru? Nu ruginește acolo și-l ia dracu’? Diferența e că armătura aia din beton nu are o încărcare așa mare ca podul, cea mai mare parte o preia betonul, care este foarte rezistent la compresiune, deci cât timp gravitația este în jos si nu mai acționează alte forțe semnificative probabil stă în picioare. Dar la un cutremur?

    Mă gândesc că un bloc de peste 50 de ani ar trebui verificat cumva mai riguros, nu e vorba doar de spart pereții de rezistență, e vorba de verificat dacă structura aia, fie ea spartă sau nu, mai e bună de ceva.

    • #32

      Pretinde, nu demult mi-am renovat apartamentul și a trebuit să mai sparg cca 8 cm din tocul ușii, blocul are 4 etaje și e din 1984. Fierul beton era în stare perfecta, parca era turnat ieri. Iar dimensiunea lui oscila între 4 și 10 mm. Eu dorm liniștit. Mai mult, de cate ori aud pick-hammerul in bloc merg sa vad ce fac aia și dacă umbla la pereți le spun că-i dau in gat la primărie.

  15. Daca ar fi sa imi cumpar un apartament, as lua unul intr-un bloc vechi din Iasi si as investi sa il fac cat de cat modern. Cum zicea si ivanG mai sus, sansele ca un bloc sa pice la cutremur sunt destul de mici, depinzand de foarte multi factori, dar aceste mituri prind foarte repede la noi!