Pentru cei ce ii admira pe locatarii din COnfort City, care aveau probleme cu pompierii

Iarăşi mi-am adus aminte de viaţa mea de pompier din armată. Pentru că am văzut la televizor pe unii care explicau doct cum pompierii nu au ajuns în timp util la incendiu şi că acţiunea a fost coordonată prost.

Ştiţi cum se antrenează în rapiditate pompierii? Habar nu aveţi. hai că vă spun eu.
După o zi de instrucţie grea, te bagi în pat, rugându-te la cer şi pământ să adormi imediat, pentru că peste 2 ore intri planton 2 şi o să mai dormi din părţi.

Îţi pui hainele frumos împăturite la capătul patului, cu bocancii alături, te bagi sub pătură şi adormi. Aproape instantaneu se aude un urlet:

DEŞTEPTAAAAAAAAAAAAAAREA! ALARMĂ!!

Sari din pat, beat de somn, te repezi la haine. Ai timp exact cât arde un băţ de chibrit ţinut cu fosforul în sus, să îţi tragi pantalonii pe tine, cămaşa încheiată la un nasture şi bocancii. Dacă reuşeşte toată lumea să facă asta în timpul dat, se trece la faza a 2 a. Dacă nu, din nou în pat, din nou DEŞTEPTAREA!, din nou îmbrăcat. Până iese.

Faza a 2 a este fuga la maşini. De obicei dormitoarele sunt minim la etajul 1. Trebuie să ajungi la maşini, să te îmbraci în prezante (acele haine de plastic de peste echipament), să scoţi maşina de 9 tone din garaj şi să te aliniezi în faţa ei în 1 minut şi 42 de secunde. Pe cronometru. Toţi. În general 5 maşini. Dacă un singur om nu reuşeşte, se ia de la capăt. În dezechiparea, în dormitor, dezbrăcarea, în pat. Şi iarăşi, alarmă peste alarmă, noapte de noapte. Până când eşti în stare să sari direct în bocanci din pat şi nu e deloc o exagerare.

După aceea se pleacă la incendiu. Eşti obligat, ca furier pe maşină, să duci maşina la incendiu în maxim 5 minute. Detaşamentele de pompieri sunt alcătuite în aşa fel încât este perfect posibil să se atingă timpul ăsta.
Din păcate, nu se ţine seama de faptul că şoferilor din Bucureşti nu le pasă nici cât negru sub unghie de asemenea evenimente. Iar o maşină de 9 tone are nevoie de spaţiu.

În viaţa mea am fost la 182 de incendii. La cel puţin 20 din ele a trebuit să oprim maşinile, să ne dăm jos şi să ridicăm pe braţe maşinile care ocupau carosabilul.
Iar după aceea, deja rupţi de la gipane sau alte obiecte de şmecheri, ajungeam la un incendiu unde primul lucru care se întâmpla era apariţia unui gospodar supărat nevoie mare că îi arde casa din cauza noastră.

Deşi el adormise cu ţigara în gură, sau verificase butelia cu lumânarea. Şi dă-i, şi înjură şi loveşte în pompierul care are ordin clar să nu facă nimic. Şi începe lupta cu focul.
Nu e chiar atât de simplu cum ar părea. Pentru că oamenii consideră că ştiu întotdeauna mai bine. Şi vin şi trag de tine, de furtune, se împotrivesc când vrei să dărâmi uşi, că na, le distrugi bunurile.

Poate o să mai scriu despre subiectul ăsta. Pentru cine nu le-a citit, astea au fost episoadele scrise în vara lui 2007.

Batalion de marş 1 | Batalion de marş 2

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.