vanghelion

Articol scris de Nea Ilie de la Sculărie

– Alo, da…
– Alo, meseriașule, tu ești mă?
– Cu cine am onoarea?
– Lasă mă astea, eu îz dau de treabă, ascultă aici…
– Păi vreau să știu cu cine vorbesc…
– Vez’că ai băgat la tine pă sait un articol cu mine…
– Păi eu n-am niciun sait.
– Ai mă, ai, știu eu că ai, că mi-a zis mie cineva că tu ești șefu’ la saitu’ ziarului…
– A, vorbiți de saitul ziarului, păi ăla nu e al meu, vă rog să sunați pe…
– Nu sun mă la nimeni, ăștia nu știe nimic, tu ai cheia și parola… Fii atent aicea, e un articol despre mine și trebuie să-l ștergi…

Așa începea o conversație pe care-am avut-o la telefon acum vreo 10 ani într-o joi noaptea pe la 3.
După cele spuse am închis. În primul rând că nu era saitul meu, eu eram administratorul saitului iar conținutul aparținea în totalitate ziarului la care lucram.
La vreo 3 minute mă sună din nou, aceeași voce:
– Meștere, ce faj’mă, că s-a întrerupt, ai mă semnal?
– Nu, nu s-a întrerupt, v-am închis eu.
– Păi de ce?!
– Păi pentru două motive: că nu mi-ați spus cine sunteți și pentru impertinența de a-mi cere să șterg ceva ce nu-mi aparține. Și-o să vă închid din nou dacă…
– A, nu mă, stai liniștit, că eu am vorbit și cu șefii tăi, doar că ei nu știe cum să șteargă și mi-a dat numărul tău.
– Păi să mă sune șefii.

Și închid din nou și mă culc.
La vreo 20 minute mă sună directorul general al trustului:
– Ce faj’mă, sulică?
Eu somnoros:
– Ce să fac dom’ director, stăteam cu telefonul pregătit că știam că trebuie să mă sunați pe la ora asta…
– Hai bă, lasă gargara… Vezi că m-a sunat Vanghelie. Știi de articolul ăla?…
– Știu domn’ director, doar că trebuie să-mi dați în scris sau să-mi schimbați contractul, eu n-am voie să modific sau să șterg articole din sait decât dacă primesc în scris. Ori trimiteți un curier, ori…
– Lasă mă, Bulă, că nu te strânge nimeni de coaie pentru un articol, îl ștergi și gata…
– Nu pot domn’ director, eu n-am de unde să știu dacă ăsta e un test de fidelitate sau o cerere pe bune. Nu vreau să-mi risc locul de muncă…
– Bine, coaie, stai să-l găsesc pe Sorin, îl trimit cu cererea scrisă… Te-n bască, ej’de belea!
– Știu, domn’ director, dar o să mă iubiți mai mult dacă vă spun că m-a sunat săptămâna trecută și o secretară de la doamna Udrea și i-am zis același lucru… N-am mai avut eu timp să vă zic.
– O bag în pizda mă-sii pe Udrea, nu ștergi nimic. Noi trebuie doar să ștergem rahatul ăsta de articol despre Vanghelie…
– Bine domn’ director, aștept curierul.
– Auzi, mă pulică, da nu poți să pui ceva deasupra?… Nu știu, ceva, să nu se vadă până vine curierul. E chestiune de o oră, două, până ajunge ăsta la tine…
– Nu pot domn director, scrie în contract că n-am voie să șterg, să ascund sau să public doar părți dintr-un articol…

– Bine, bine, să te fut! N-am știut că ești așa corect…
Și înainte să încheiem conversația îl întreb:
– Domn’ director, da’ cu printul…, cu ziarul tipărit, cum faceți?
– A, nu te fute pe tine grija, am oprit distribuția.

La câteva ore am primit plicul cu cererea de eliminare a articolului ștampilată și semnată de către directorul general și redactorul șef așa cum era trecut și în contract. La ora ștergerii articolului, statisticile arătau că un număr de 118 cititori accesaseră deja pagina. Grosul avea să vină după ora 8 când se trezeau cititorii. Ștergerea articolului din sait a durat câteva secunde însă, spre norocul celui care-a cerut îndepărtarea lui, articolul nu fusese încă indexat de către toate motoarele de căutare. Marea problemă era la ediția tipărită unde pachetele cu ziare erau deja în trenuri către toate județele țării. Dacă în București totul s-a rezolvat cu câteva telefoane, în țară era ceva mai complicat iar în redacție era deja organizat un comandament de urmărire a distribuției și returului. În toate județele țării a fost oprită distribuția și a fost făcut returul “în condiții de confidențialitate maximă”, mai puțin în Bârlad unde distribuitorul, beat fiind, n-a înțeles ce să facă cu pachetele și le-a lăsat în piața centrală “să le ia cine vrea”.

În următoarea ediție a ziarului, într-un colț de pagină a fost publicat sub titlul “Ne cerem scuze cititorilor noștri”:
Din motive independente de voința noastră, ediția tipărită a ziarului nostru din data de 10 martie nu a putut ajunge la dumneavoastră. Echipa redacțională vă cere scuze și vă asigură de tot efortul nostru pentru ca astfel de atacuri la libertatea presei să nu se mai repete. Toți abonații ziarului nostru vor primi o ediție în plus după data expirării abonamentului. Rămânem aceeași echipă dornică să vă informeze corect și la timp, dedicată cititorilor noștri.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.