Cineva mi-a trimis un mail cu un text scris de el. Prefer să nu îi spun eu nimic despre text, sunteți invitații mei să îi dați un feedback corect și cinstit.

Era in martie 1989.Lavinia implinea 11 ani.Pe vremea aia, cand era ziua cuiva se venea la scoala cu o cutie de bomboane, prajituri, un lichior, fiecare cu ce avea acasa. Sarbatoritul, rosu la fata ca Gheorghe Doja, trecea pe la lume, o servea, dupa care se proptea hotarat in fata clasei si, pe acorduri de acordeon de Duca Vasile, incepea o lalaiala crunta, cu La Multi Ani, cu cine sa traiasca, hai spune-mi cine, cine si noi si voi si toti ca noi, tu,eu,ei,ele si toate pronumele. Dupa care, cu binecuvantarea preafericitului Ababei, mancau oamenii si se termina ca Dallas-ul in suspans.
Ei, de data asta apare la dirigentie mama Laviniei care ne anunta ca toti colegii sunt asteptati la domiciliul fetei ca se da o mare petrecere cu ocazia zilei de nastere a odorului, ca o ia pe fata acasa sa o ajute la pregatiri si dupa ore sa venim daca vrem. Daca vreau ? Pai cum sa nu vrea baiatu’ ca asteptam o ocazie din asta cum astepta bunicu’ improprietarirea. Stau ca pe ghimpi toata ora, trecea timpul ca pensionarii pe zebra, nici nu puteam s-o intreb pe Alina Antohi cat mai e, ca nu mai avea ceas din cauza alergarilor de mentinere in forma din curtea scolii. In fine, termina dirigintele ce avea el de vorbit acolo, daca era ceva interesant, va rog sa ma credeti ca tineam minte, se suna, gata…
M-am rasculat din banca, am iesit pe culoar, m-am ferit de Lucila Carpusor si m-am dus la cuier. Stiu ca Lucila Carpusor era foarte dezvoltata pentru varsta ei, si ii crescusera doua dezvoltari in fata, sub uniforma, atat de mari incat ma temeam sa nu aiba propria lor gravitatie si sa ma atraga. O driblez deci, elegant cum vazusem eu la Lali, ea pleaca pe fenta, imi iau geaca din cui si o pun pe mine. Cu ocazia asta imi dublez si greutatea ca era vant afara si era pacat sa n-ajung.
Iau dealul in piept, ca Pravale-Baba cand pleca de la scoala, ajung in Anton Pann, rup ceva ghiocei dintr-o gradina, de pe acolo, ma incurajeaza unu’ de la un balcon sa plec ca el si-ar dori sa coboare la mine, da’ e in slapi si nu e la moda, intru in bloc, imi trec mana facuta grebla prin par,sa mi-l ridic ca sa par mai inalt si bat la usa. Imi deschide Lavinia. Era cocheta, aranjata si atat de frumoasa de mi s-au ofilit instantaneu ghioceii. Avea parul numai zulufi ca mi s-a facut pe loc pofta de sarmale. Pasesc in casa cu pieptul inainte ca Tudor Soimaru in curtea lui boier Stroie Orheianu. Imi trecuse incordarea, nici emotii nu mai aveam. Ma simteam in largul meu si din motivul ca pe drum imi sarise un nasture de la haina.
Inauntru era paradisul: muzica in surdina, Corina Chiriac, Angela Similea, Mirabela, strada sperantei, fotoliul din odaie… Stiu ca in vremea aia mai canta unu’ de facuse armata la dorobanti intr-o gara mica si astepta pe una sa vina, sa nu stiu ce. Bine mai canta si Duca la acordeon da’ numai in pauze ca la ore era emotionat si ii tremurau degetele. Pe masa erau sucuri, platouri cu prajituri, bomboane, tartine, briose, checuri, cozonaci, pandispan.Eu nu mai vazusem atata mancare in viata mea ca la mine acasa frigiderul se purta mai gol asa ca sa nu consume curent. Ca sa va dati seama mai bine aveam un frigider atat de gol, incat atunci cand ne plictiseam, ne mai plimbam prin el.
Mai apare lume, se mai schimba impresii, ce zici de vremea asta, se schimba, nu se schimba, ma cam dor salele, si pe mine, sarut mana doamna Cucu, ce bine aratati, am crezut initial ca sunteti sora Laviniei, ma rog, cum era la moda atunci. Si incepe petrecerea. Pune doamna Cucu ceva mai antrenant, mai pe gustul meu, ca eu nu eram cu clasicii cum era Mirela Glodeanu : Un Gil Dobrica, un Gica Petrescu si, preferatul meu, Dan Spataru, care prin anii aia nu murise. Pornesc un dans dezarticulat, de inspiratie folclorica, gen paparude de ma temeam sa nu-i ploua femeii in casa. Imi trosneau oasele ca lui Horea cand l-au tras aia pe roata pe motiv ca suferea de rasculare.
Suna la usa si Alina Antohi. Am impresia ca venise ultima ca sa fim toti constienti de importanta momentului si sa o asteptam cu solemnitatea cuvenita doar comandantului de detasament. Eu, mi-am dat seama din start, dupa cum suna soneria, ca la usa putea fi ori Ceausescu, ori Alina Antohi. Nu le-am zis nimic celorlalti pentru ca vroiam sa mai stau, nu riscam pentru nimic in lume sa-i stric sosirea. In sfarsit, intra Alina Antohi, se pupa cu sarbatorita asa mai ceremonios, ca Lavinia era un fel de Cabinetul 2, se schimba amabilitati, cu ocazia, te felicit tovarasa Lavinia, la multi ani, realizari marete,chestii socoteli.
Alina face un gest discret si incepe muzica, un blues, nu mai era loc de nebunii, se trecea la treburi serioase. Imi iau inima in dinti ca Mircea cel Batran si ma duc la Baiazid, pardon la Alina s-o invit la dans, pe motiv ca daca nu eu atunci cine. Imi amintesc ca i-am pus mainile in jurul mijlocului iar ea a inceput sa pluteasca in jurul meu de ma luase ameteala, cu toate ca mancasem cel putin un platou cu prajituri, nu de foame ci mai mult de teama sa nu le termine altu’ inaintea mea si sa-mi fie ciuda. Imi tiuiau urechile cred ca de la presiunea pe care o exercita prezenta ei in imediata mea apropiere si de amintirea faptului ca ma batuse de ma smintise la table.
Se termina melodia. Alina se opreste din plutit, revine cu picioarele pe pamant, bine, pe covor ca nu era deloc pamant pe acolo, prin casa. Ramasesem asa prostit in fata ei inca marcat de importanta faptului ca eu, un muritor de rand, dansasem cu Alina Antohi. Ea se uita la mine cu ochii aia patrunzatori si parca astepta ceva. Lavinia o privea complice si la un moment dat imi zice, parca o aud si-acum: -Robert, se spune “Multumesc pentru dans !”. Eu nu auzisem de asa ceva, ca la mine, pe Rahovei ajungeau mai greu vestile ca era deal. Am ingaimat eu ceva, pe acolo si ma trezesc ca Alina isi ridica mana. “– Acum, cavalerul trebuie sa sarute mana partenerei de dans !”. Eram naucit de atat de multa informatie si ma chinuiam sa o procesez. Lavinia vorbea clar si raspicat de parca era vocea aia din gara lu Dorobantu cand se anuntau trenuri. In fine, ma inchin si pup mana fetei. Cu asta am zapacit-o pe Alina ca eu stiam de la bunica cand ma ducea la biserica si zicea: ” – Bai, nepoate, cand pupi ceva pe aici, te inchini inainte !”
Am dansat toata seara cu Alina si Lavinia. Eram cel mai fericit om, daca nu de pe pamant, macar din cartier tot eram. La un moment dat stiu ca a sunat telefonul. Redau dialogul ca inca mai am stenogramele : “- Alo !? Familia Cucu ?, – Da. – Agachi sunt doamna mama lu’ Lavinia. Sarut mana! – Buna seara. Spuneti,va rog. – Doamna, obraznicatura aia de copchil, pardon, Robert, mai vine acasa ? – Mai dureaza putin, sa servim tortul. Sa-i vedeti ce frumusei sunt, domnu’ Agachi si ce cuminti, mai ales Robert, nici nu ai spune ca a intrat in baie la fete si dupa aia a luat 2 la matematica din cauza asta si nu a stiut nimic din ce l-a intrebat Ababei, ca el nu e cu matematica, cu raspunsurile, cu astea………..- CE-A FAAACUUUT ? Bine doamna, ma scuzati pentru deranj. Sa-i spuneti ca il astept acasa ca sa petrecem si in familie.”

M-a asteptat tata …cu o curea si intr-adevar am petrecut un pic cu el, ca stiu ca ma luase si o durere a doua zi. Atunci, pe moment, eu inca dansam cu Alina si cu Lavinia…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.