Vă jur, cu mâna pe inimă, că nu am idee cine e omul ăla din sondaj, pe poziția a 6 a. Efectiv nu am auzit de om, nu știu cine e și ce face, are zero prezență oriunde. Și e dat de sondaj cu 7%, adică, realist, peste Ciucă. Care securitate îl împinge în față, SRI sau SIE? E noul Grindeanu, care tot așa a apărut în politică, brusc era plin peste tot de el și anunțuri despre cum schimbă el lumea de la Timișoara? Că diversiune nu are ce să fie, omul este, efectiv, necunoscut, nu fură voturi de la nimeni, eventual ăia care nu vor să ștampileze Ciolacu sau Simion vor avea unde să își rezeme ștampila cât timp se scarpină ventral.
În rest, da, sunt sigur că Ciucă e la 10%. Lasconi, retrage-te, fată, că te faci de râs.
NOU
Georgescu e foarte prezent pe online, pe tiktok si facebook. E fost diplomat la ONU. E independent. A fost propunerea AUR la functia de premier, dar s-a retras din AUR si are partidul lui.
NOU
E cam ca atunci cand a luat AUR 7% desi nimeni nu stia cine sunt.
NOU
posibil. chiar sunt maxim de curios cat ia la alegeri. o sa revin cu subiectul:)
NOU
Nu era premierul de AUR?
Un al 50.000-lea specialist sau ceva?
NOU
A fost presedinte de onoare.
NOU
Clubul de la Roma, Mason, probabil SIE
NOU
proiectul Lasconi e mort in fasa, exact ca proiectul Kamala. degraba violatorii pui de daci nu vor vota in veci pururi o femeie presedinte.
NOU
Armin
NOU
ei, nu e exact ca proiectul kamala, ca nu e de-a lui Gelu…
NOU
@Arhi Glad sau Menumorut?
NOU
RomGelu
NOU
Ciucă aleargă de unul singur, ca mînzul ăla pe lîngă hulubă legat cu funia de căruță ca să nu se piardă în ceață…
NOU
Lasconi pe 2 cu 14%? :)))) Sondajul s-a fácut la Campulung Muscel?
NOU
Să vedem cît de mult le-a ținut de foame pensionarilor covrigii cu gaura mare…
NOU
www.youtube.com/watch?v=ClHCAX2Y5ik
A prins bine la conspiraționiști
NOU
Il voteaza tanticile peste 45 active pe fb. Barbat elegant, are aura si karma buna (zice alt celebru in chackre din bula asta a femeilor de care ziceam). Mama il voteaza. I-am zic ca gagiul e pe campii dar mna, pe cine sa conving. Un singur video am vazut cu el cand zice ca coronavirsul nu exista, exista doar Isus Hristos. 7% reprezinta populatia Romaniei care a plecat in redescoperire la batranete.
NOU
fix asta am auzit si eu, omul e foarte prezent pe mizeria aia de tiktok si pentru ca aparent un numar foarte mare de idioti consuma asa ceva, iata si rezultatul.
NOU
E plin pe tik tok de gugustiuci care zic peste tot “calin georgescu”. El nu mi-a aparut pe nicaieri, nu stiu cum arata si nu ma intereseaza.