Mă uit, în fiecare zi, când merg să o iau pe fiica de la școală, la copiii care ies și intră la ore. Și mă cutremur, la propriu, din cauza pământului care se cutremură când ies fetițele din școală.

Fără nicio exagerare, dacă până anii trecuți, proporția de copii grași, cu adevărat grași, era foarte mică față de copiii normali, acum poți spune lejer că sunt minimum jumi-juma. Și majoritar fetițe, foarte multe fetițe cărora nu au de unde să le cumpere pantaloni, pentru că se rup pe ele, la ce mari sunt, fetițe de clasa a 4a, a 5 a, care de abia își țin cururile departe de pământ, cu eforturi supraomenești. Fete de clasa a 8 a care cred ca bat 90 de kilograme usor.

Și toți ronțăie încontinuu chipsuri, pufuleți, biscuiți, orice e plin de calorii și grăsimi, alea sunt.
Rezultatul lui Mănânci tot din farfurie, hai, mai ia și asta și gata. Pentru că, se știe, un copil gras e un copil sănătos.

Ca părinte cu 2 copii, cu experiență adică, NU POT ÎNȚELEGE cum îți lași copiii să ajungă aici. În ce fel nu vezi că stă să explodeze de grăsime? Care e momentul în care ai pierdut contactul cu el și el cu tine și a ajuns așa? Pentru că grăsimea aia atârnândă este grăsime de junk food băgat încontinuu, nu e A mai mâncat și el o pâine în plus. Ce te reține să îi tai din mâncare, să îl supraveghezi, să îl duci la alergat sau la un sport?

Nu știu, nu înțeleg și nu cred că voi înțelege vreodată. Pot înțelege că nu ai grijă de tine, sunt exemplul concret, dar cum să nu ai grijă de tot ce ai tu mai important pe lume, copiii tăi?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Epigenetica spune ca sunt sanse mari ca acei parinti sa fi facut foamea cand erau chiar ei copii, iar acum se vad rezultatele cu odraslele lor.

    Daca mamele s-au gandit sa tina regim bio sau vegan sau herbi, in timp ce erau gravide, foarte-foarte rau asta.

    • #2

      Da, e corect ce ai zis despre parinti dar e valabil si despre bunici. Cei trecuti prin dificultati (si aici as baga cam toata populatia Romaniei care a prins ceva ani in comunism), au damblaua sa isi indemne copiii sa manance cat mai mult. Imi amintesc de o faza in tramvai, cand o baba voia neaparat sa-si faca nepotul sa manance o banana – nenorocita a tinut-o 3 statii (fara exagerare) indemnandu-l pe ala sa manance “bananuta”.

  2. Remember “papă tot, e puterea ursului”?
    Dacă a fost bun pentru noi, e bun și pentru copiii noștri. Însă nu mai e chiar așa. Noi când vedeam o ciocolată era sărbătoare. Părinții de acum le dau orice copiilor (dulciuri, haine, jucării etc.), deoarece ei în copilărie nu au avut. Și ca să nu lelipsească nimic copiilor, “că știu eu cât de nasol a fost când nu aveam”.

    • #4

      Tu chiar ai o opinie despre tot?

    • #5

      Foarte adevarat. In plus, cand eram noi copii eram toata ziua prin copaci, pe maidane la fotbal, sau calare pe bicicleta. Ardeam calorii ca la balamuc. Acum copii stau in casa, la ipad. Cand vor si ei sa se joace cu tati, tati le da un pachet de pufuleti sau un croissant, ca sa-l lase dracu-n pace sa se uite la meci..

    • #6

      IonutFIR, poate ăsta e job-ul lui 🙂 Opinii avem toți, dar timp pentru a le scrie au doar unii. Francisc are și opinii și timp, se pare.

  3. #7

    In tarile nordice masa principală este 80% legume și mai rar carne, in România renunți la carne doar când e post.
    Copiii obezi sunt crescuți cu hrana din hipermarket, părinții cumpără cel mai ieftin suc, iau plăcinte care conțin margarina, pâine la fiecare masa, cină consistentă plus multe dulciuri.
    Iar părintii încurajează chiulul și scutirile de la ora se sport. Ar trebui educație alimentară în scoli alături de simțul civic și reciclare.

    • #8

      Mai tine si de bani, de saracia generalizata. Citeam ieri pe undeva ca 4 din 10 romani sunt expusi riscului de saracie. In conditiile astea nu se poate manca relativ sanatos nici daca ar exista educatie.

  4. #9

    Din cauza muncii, merg cel putin de 3 ori la cate un mall din oras, din care de 2 ori ma opresc sa mananc fast-food in zonele “food court”. In weekend e invazie de parinti cu copii de diferite varste care mananca NUMAI si NUMAI fast food de la macdo sau kfc, rareori spartan sau alti ametiti dinastia.
    Copiii fac crize de nervi de multe ori cand nu li se permite sa manance ce vor ei.
    In plus, in septembrie in vestita luni cand a inceput scoala, am vazut doua cozi la macdonalds si kfc ce rivalizau cu vestitele cozi la alimentara de pe vremurile de trista amintire. Nu contenesc sa ma minunez la asa ceva…

  5. #10

    La tine a devenit un obicei ca din când în când să te întrebi cum de românii preferă să le facă chestii monstruoase propriilor copii, începând de la cele “ilegale” precum violul și până la cele acceptate social 100%, precum bătaia, abuzurile psihice, expunerea voită la factori ce le pot distruge sănătatea. Nu sunt un erudit, vreun Coloja, dar am observat câteva chestii.

    În România încă suntem tributari doctrinei “eu te-am făcut, eu te omor”. Generația 30-40 de ani, piele albă, studii medii sau superioare, modele de parenting aparent total diferite de ale părinților lor, transmit mai departe practici de abuzuri psihice și indiferență la problemele minorilor. La acest, să-i zicem, bagaj moștenit de la părinții lor, se adaugă și factorii economici. Sărăcia pervertește chiar și cele mai sănătoase minți. Știu ce spun, pentru că toată viața mea am trăit la limita sărăciei, chiar dacă uneori scoteam capul la suprafață și mai luam o gură de aer (un telefon, o vacanță, o haină nouă etc).

    La fel cum m-am confruntat și cu mortalitatea infantilă. Din partea mamei mi-au murit câțiva veri înainte să apuce 5 ani. Toți de la aceeași mătușă. Pentru că ignoranță și sărăcie. A murit? Așa a vrut Dumnezeu. Bărbate, călărește-mă iar!

    În rezidențialul de la periferia capitalei în care locuiesc eu unii părinți fumează la locul de joacă și apoi le aruncă mucurile de țigări în față propriilor copii. Pentru că… Alții (altele) au renunțat la fumat pe perioada sarcinii, ca mai apoi să își expună bebelușii la factori toxici: apă poluată, alergeni puternici, praf… “E copilul mereu bolnav de când s-a născut… Hahaha, ce să facem, îi dăm medicamente, hahaha…” Repet, nu țigani, ci români albi cu studii superioare, șefuți prin corporații petroliere sau IT&C&shit.

    Unul din motivele pentru care și-au vândut copiii pe 200 de lei pe lună la dezvoltator (un mic interlop cu influență locală) e că nu au bani. Da, au Q7, M5, Mustang sau Cayenne în fața blocului, rar mai vezi pe vreunul cu vreo mașină mai normală, mimează bunăstarea pe Facebook, băloșesc la botoxate și siliconate la piscina cartierului, dar ei locuiesc la subsol câte 4-5 persoane în 2 camere, casele nu le sunt terminate nici acum după ani de zile (inclusiv a interlopului nu e terminată), îi mușcă șobolanii de picioare când duc gunoiul la muntele de gunoi (că ghenă nu mai poate fi numită), copiii lor nu au unde să se joace civilizat, nici unde învăța, toate facilitățile începând cu drumurile din cartier sunt praf, acceptă tot felul de compromisuri ilegale ca să mai stoarcă banii de o întreținere sau să nu îl supere pe “boier” pentru care lucrează sau au combinații cu el. Veșnica ploconeală a românului până la pământ în fața celui care îi flutură în fața ochilor o bancnotă mai mare decât a lui, chiar dacă bancnota e împrumutată.

    De ce nu le asigură copiilor lor un mediu de dezvoltare decent, începând cu minimul de metri pătrați din normele sanitare prevăzute și în legislația românească? Pentru că afișarea statusului social cu eforturi financiare considerabile este mai importantă decât creșterea nivelului de trai și protejarea urmașilor. Smoke and mirrors, the Romanian way. Sau cum întreba Woody Harrelson în “Albii nu știu să sară”: câți ani a făcut familia lor foamea ca să își permită lanțul ăla de la gât?

    Dacă stai să te gândești situația din rezidențialul meu (sau altele asemeni lui) este reprezentarea la scară micro a României. Poluare de toate felurile, corupție, prostie, lipsa educației, a civilizației, a modelelor comportamentale adecvate. Totul merge din ce în ce mai prost, dar atitudinea mioritic-fatalistă ne face să intrăm într-o vrie, într-o spirală din care nu știm sau chiar nu vrem să ieșim. Poate e de vină și mental bandwidth, mai ales că românii în general nu mustesc de inteligență, nu sunt peste media popoarelor din jur și nici nu au nivelul financiar care să le permită să gândească cu burta plină. E copilul mereu bolnav deși știm de ce și mai ales ce trebuie făcut să îl salvăm? Nasol, ghinion, laif iz brutăl, îl îndopăm de la câteva luni cu medicamente până or să îi cedeze organele unul câte unul.

    Parcă ți-am mai povestit în trecut și alte două cazuri. Primul este cu doctorul de la maternitatea Giulești care și-a declarat ambii copii handicapați mintal ca să primească alocație suplimentară pentru ei. Copiii fiind perfect sănătoși la cap, conform confidențelor făcute de părinți apropiaților familiei, care au povestit la rândul lor altora, dar fără a sesiza serviciile sociale. Vor purta copiii toată viața lor stigmatul handicapului mintal? Parcă Norvegia nu mai e o țară așa de nasoală, nu?

    Alt caz văzut de mine, apropo de obezitate: copii îndopați la 6 dimineața cu burgeri de la McDonald’s. Ambii părinți fiind la fel de grași ca și odraslele lor. La 6 dimineața burgerii nu sunt o mâncare sănătoasă nici pentru un adult, darămite pentru un copil. Dar, așa cum probabil ai observat și tu, la noi e o adevărată modă cu “sedat” copilul la Mec. E agitat, plânge, îi e foame etc? La Mec cu el, bagă mami în tine cartofi prăjiți și grăsimi până crăpi. Mami e prea obosită să te mai crească, poate crești singur, ca vegetația spontană pe marginea șanțului. Și de o fi să mori, ovarele încă îmi funcționează, mai facem unu. Apoi ne mirăm de ce România este pe primul loc în Europa în topul bolilor cardiovasculare și a mortalității cauzate de acestea. Cum să nu fie, când tati mai bagă o ceafă și mami o aripioară? Ce model ar putea să i se întipărească copilului în minte, când proprii lui părinți îl asaltează cu semnale periculoase pentru sănătatea și dezvoltarea sa?

    Am prieteni care de curând au părăsit România din dorința de a le asigura copiilor lor un mediu de trai normal. Cred că o să îi urmez și eu în curând.

    • #11

      Nu mai vorbi ca un american, ”romanule alb”.

      ”lipsa educației, a civilizației, ”

      Iarasi chestia cu educatia? Iarasi? Pentru orice problema, mereu e ”lipsa de educatie” sau acum vad ca e si de ”lipsa de civilizatie”. Esti un pic (doar un pic) batut in cap daca-ti traiesti viata numai si numai cu lozinci si invinuiri sistematice.

  6. #12

    Eu multumesc tuturor zeităților născute si nenăscute ca ii place handbalul.Nu are probleme cu greutatea dar se frământa cum sa se joace pe Xbox,pc si telefon.In acelasi timp pe toate.Patru zile de antrenament saptamanal au apăsat direct butonul de off.Colega de servici a soaței se lauda ca fi-sa haleste sapte crenvurști in fiecare dimineata.Zece ani si saijdechile.

  7. #13

    am vecini care la gradi grupa mica isi trimiteau copilul cu sticla de 1/2 de coca cola. nooc ca s-au luat de ei atat educatoarea si directoarea cat si ceilalti parinti pentru ca voiau si copiii lor.
    copilul respectiv e acum in clasa pregatitoare si cred ca are 80 kg. gras si frumos. doar ca nu prea poate sa alerge ca il dor chestii.
    parintii sunt vai steaua lor, fara dinti in gura, se darama casa pe ei insa in fata portii au un A Seis de bulgaria.
    Si evident sunt mult peste restul strazii la atitudine, se pisa pe toti cu jet.
    Stiu ei mai bine.

  8. #14

    Multi dintre parintii acestor copii sunt dintr-astia, nou imbogatiti, corporatisti cu vreun post bun sau oameni de afaceri, au oameni care au grija de ei, ca ei sunt permanent ocupati sau plecati, si cu portofelul nelimitat, le fac toate poftele. Va zice fratele unde se vad cel mai mult specimene de gen : Mall Baneasa si Promenada. Am vazut zeci, zeci de cazuri cu parinti super bine imbracati, apretati, mamici ce aratau ca la 25 de ani, si de mana cu ei cate un copil gras cu hainele lalai care mananca cate ceva, in Baneasa e pahar d-ala de inghetata Haagen-Dasz, in Promenada ii vezi pe terasa pe acolo incercand sa alerge cu cate un burger de la mec in mana.
    Asa inteleg ei sa aiba grija de copii, lasa ca-ti da mami 50 de lei azi sa iti iei si tu pizza si inghetata, ce daca ai 10 ani si 80 de kile, isi face baiatul meu poftele .

  9. #15

    Iar te iei de banateni 🙂 Aia cu copilul gras parca era vorba din Banat

    Viitorul suna bine pentru ‘nutritionisti’, consumer industry .. si cardiologi, diabetologi, endocrinologi etc

    • #16

      Viitorul mai suna bine pentru Sveighofer sau cum le zice la aia de taie padurile, ca vor avea comenzi mai mari de lemn pt sicriile astora.

  10. #17

    Parinti obositi si fara chef de viata si nici de copii. Cand sare pe tine sau urla prin magazine sau pe strada ii dai sa molfaie o punga de cipsuri si l-ai linisitit.

  11. #18

    PS

    Pentru cine e interesat (e un link si pentru diagramele CDC, care se aplica pentru copii de 2-19 ani). Sunt separate pe baieti si fete (nu e discriminare, e realitate.. ritmul de crestere difera). De interes special sunt Weight-for-length percentiles and Head circumference-for-age percentiles, precum si cele cu perimetrul cranian (la copii mici <2 ani).
    www.cdc.gov/growthcharts/who_charts.htm

    Diagramele comune NU se aplica in cazul copiilor prematuri sau a celor cu G <1500 g la nastere.
    Interpretare: daca iese din percentila (5-95) e o stare patologica dpdv staturo-ponderal. A se consulta un medic (nu homeopat).

  12. #19

    Pe lângă cele menționate mai sus să amintim și de calitatea mâncării. Cea mai ieftină carne e puiul care e plin de hormoni ca maidanezu’ de purici. Hormoni care pot bulversa un organism în creștere, mai ales la pubertate când proprii hormoni o iau razna. Problema le afectează mai ales pe fete, chestie care se corelează cu observațiile tale.

    • #20

      Bre nu se ingrasa nimeni de la legendele urbane cu hormoni si GMO. Cantitatea e aia care te ingrasa.

    • #21

      Legende urbane cu hormonii de crestere, chiar daca ar “exista” sunt prelucrati de prima mana, ce ar ajunge la noi e deja deseu.

      Cum spune Radu, despre cantitate vorbim care e multa.

    • mmc si Radu: stiti voi sigur sau asa ati citit pe net? Ca mie bunul simt imi spune ca parca i-as da totusi copilului meu niste carne de pasare crescuta cu verdeturi de prin gradina si niste porumb decit sa risc cu un pui de crevedia in virsta de maxim 42 zile, care probabil n-a vazut soarele deloc. Bai, voi stiti cum arata un pui de gaina de casa la virsta de o luna jumate? E cit un graur!

    • #23

      Bai, isi mai aduce aminte cineva pulpele de pui “americane” aparute imediat dupa revolutie? Alea cat una de curcan aproape? Alea legende urbane, tata!

    • #24

      aveau niste pori cat un ochi de pisica

    • #25

      >mmc si Radu: stiti voi sigur sau asa ati citit pe net?

      Nu, e cultura generala tehnica si stiintifica. Stim ca modificarile genetice nu sunt problematice (decat dpdv economic, potential anticoncurenta dar aia e cu totul alta discutie) si ca hormonii aia (despre care admit ca se dau doar de dragul discutiei) sunt facuti pentru animale de sute de grame spre kilogram, digerati de acele animale, ajungand in carnea preparata prea putin ca sa conteze la fiinte de dimensiuni mult mai mari.

      Voi, in schimb, repetati ca papagalii ce auziti pe internet sau in popor. Hormoni se dau la vite, nu la pui, ca nu e practic sa injectezi puii cu hormoni, pui cu pui la injectie cum faceam noi vaccinul in scoala.

  13. #26

    Eu zic mersi ca al meu copil nu e gras. La 4 ani are 13 kile si alearga de toceste adidasii.
    Sa te ingrasi ca adult nu e la fel cu a creste gras de mic copil. Grasimea afecteaza cresterea, modul in care se dezvolta organele, oasele, chestii care nu prea se mai indreapta cand ajung adulti.
    O colega de munca a sotiei se lauda ca fata ei are 22 de kile la 3 ani si ca mananca de 3 ori micul dejul. Am fost cel mai mare nesimtit si i-am spus ca la 10 ani fata ei o sa aiba tate mai mari decat masa si voce mai groasa decat tacsu.