După a treia ieșire de lungă durată, cu bicicleta, prin traficul bucureștean, am ajuns la concluzia că am nevoie de o cameră video de atașat pe ghidon. Nu de alta, dar în caz de ceva, să rămână în urma mea măcar o mărturie mută a ce mi s-a întâmplat.
Am văzut niște chestii de la E-Boda pe la vreo 150 de lei, dar sincer să fiu, habar nu am cum sunt sau dacă ține bateria măcar 2 ore, cât merg eu. Nu, Go Pro nu mă interesează, nu dau atâția bani pentru ceva ce folosesc de 2 ori pe săptămână și doar ca probă în cazul unui accident cu victime
Ceva opinii de la bicicliști?
NOU
sjcam5000
NOU
daa, si eu tot sjcam5000 am si l-am folosit cu succes si pe bicla si pe moto. are 1080 mp si calitatea imaginii e HD. Bateria tine pe la 2,5 h, cam cat sa umpli un card de 16 Gb .
NOU
Costica, am zis ca ai punctat foarte bine, ca multe clone din astea au rezolutie 1920×1080, dar nu sunt full HD. 🙂 Dar apoi am vazut. E 1080p, nu mp. Si daca e 1080p, e HD, chiar fullHD. Nfine.
Serif, nu pe ghidon. Pe casca, piept sau breteaua de la rucsac. Astfel nu vibreaza aiurea si daca e pe casca vede pe unde te uiti. Am pus-o si io pe ghidon, e aiurea. Si nu vei gasi mounturi de ghidon care sa o tina fixa, doar alea de 300 de lei de GoPro.
Cat despre GoPro: daca nu cunosti subiectul e usor sa zici ca e prea scumpa si ca n clone fac acelasi lucru. Am un hero3+ black. Dupa ce te va enerva rahatul de imagine pe care il scoate o clona, plus ca moare bateria urgent, vei intelege de ce unii is iau GoPro. Pentru ca vreau imagine decenta 1080 sau 1440 cu macar 48fps, sa se vada cum zboara vopseaua. Plus wi-fi, baterry life etc.
Cel mai lejer ar fi sa vanezi GoPro-uri (de la Hero3 in sus) pe OLX. Gasesti la preturi ok de la unii care le-au folosit de trei ori in vacanta. Al meu merge blana de 3 ani, folosit de macar 3 ori pe saptamana. Nu varsta e o problema la ele, doar sa nu fie abuzate.
NOU
da, am avut gopro, cunosc subiectul, probabil mult mai bine decat tine. move along
NOU
Pai si ce nu ti-a placut la el? Asa iti place sa ma faci curios dupa niste prostii fara importanta. :p
NOU
prntscr.com/fiybz8 – Asta o fi…
NOU
am zis eu ca nu mi-a placut? zic ca nu merita sa dau banii pe asa cevapentru ce vreau eu sa fac cu el. stiu ca aici e plin de oameni cu bani, eu sunt sarac, prefer sa gandesc ce fac cu banii mei, nu sa imi iau ferarri ca sa car balegar la camp
NOU
N-am vrut sa te ofensezi, aia cu subiectul strain era adresata mai in general, asa…
Si daca ai avut, ce a patit, l-a mancat Igor ? 🙂
Anyway, io cred ca poti mai mult decat Eboda. Sau macar incearca sa pui mana pe o clona de aia cateva zile pana s-o cumperi. 🙂 Serios, frustrarea de a folosi asa ceva nu merita nici 100 de lei, parerea mea.
Uite, mai este Yi 4k sau altfel de Yi. youtu.be/28k7uBDojb8 nu stiu daca e in Ro, desi parca o vazusem la F64.
Dar zic din nou ca gasesti un GoPro Hero3 second decent. Daca nu esti ahtiat dupa garantii si alte alea.
Acuma ma duc along, se pare ca nu ai nevoie de alte idei, doar de alea de 150 de lei.
NOU
pai da…
NOU
Poti folosi telefonul, il agati tu cumva.
Daca nu te tine bateria sa inregistrezi video, poti incerca audio: iti pui hand free si spui tot ce se intampla ( asta functioneaza chiar si in cazul uni accident aviatic :D:D:D )
NOU
Nu folosi telefonul, expunerea lui la soare ii dauneza. Cumpara orice camera, daca esti interesat de imagini/film fara pretentii. Eboda chiar daca se strica, macar ai garantie in ro, nu ca alea de pa Aliexpres. Daca porti casca, pune-o pe ea, nu pe ghidon, astfel camera se uita unde te uiti si tu.
NOU
Si il pui intr-o cutie rosie ca sa reziste la cazatura.
NOU
preferabil il atarni cu o sfoara de ghidon. Gaura pt sfoara i-o dai in partea de stanga, sus, unde nu are circuite.
NOU
@Adrian – cutie neagra, alea rezista mereu.
NOU
Eu am o jucarie din aia de la eboda, sj5000 sau cam asa ceva. Inaginea e cat de cat ok pentru 90 de lei ( redusa de black friday). Bateria tinea cam o ora, dar i-am legat o beterie externa. 2-3 ore n-am treaba.
NOU
Daca aveai Ukraina puiteai s-o legi la dinam…
NOU
Am simțit și eu nevoia asta la început, dar după un timp mi-a trecut. Mi-a trecut și de strava și de alte aplicații. Marturie mută… hmm, da, nice, dar pe cine la ce ar ajuta?
NOU
Soția și copii. Pentru asigurare.
NOU
Pe noi, sa te vedem la Ultimate fails compilation pe iutub…
NOU
totusi ar fi mai bine sa o montezi pe casca.prinzi lateral..si pe unde te mai uiti
NOU
pui gimbal pe furca, dar daca nu da patronu bani pe gopro nu cred ca da pe gimbal
NOU
Barbatii adevarati nu au nevoie de casca!!
NOU
Schumi nu era barbat adevarat? Si purta totusi casca (nu ca i-ar fi ajutat la ceva…)
NOU
Se vede extrem de slab și ajungi să te enervezi mai tare, mai ales dacă prinzi vreo fază care merita arătată 🙂 La vreo 300 de lei, prinzi ceva deștept pe eMag. FullHD e ok.
NOU
Recomand asa ceva www.gearbest.com/action-cameras/pp_153556.html, cand ajung acasa diseara iti pot trimite niste filmari, de pe bicicleta 🙂
Prinderea pe casca e utila si nu prea. O sa vezi din filmari, cand ai camera pe casca ai un avantaj ca te poti uita intr-o anumita directie in functie de nevoie, se vede clar cand te asiguri, insa are un balans aiurea daca nu esti atent 🙂
NOU
nu port casca, am capul mare
NOU
Degeaba e mare, ca sa nu porti casca trebuie sa fie tare.
NOU
Poarta casca!
NOU
acelasi lucru l-am spus si eu legat de casca pina ce anul trecut un prieten a cazut si a dat cu casca de asfalt de nici maestrul lego nu o mai putea aduna. a scapat doar cu o pata maro la cur si cu ameteala. asaca mi-am luat casca. anul asta am cazut de 2 ori si am dat si cu prostul de pamint.
nu te juca. un cacat de casca gaseti si cu 50 de lei.
NOU
sunt casti si pentru capul mare.
altfel, chiar acum o luna a fost un accident cu un biciclist in bucuresti care a dat cu capul de asfalt, lucru ce a dus inevitabil la spargerea cutiei craniene in bucatele mici si creierii iesiti pe afara.
acum vreo 5 ani, pe undeva pe la pucioasa, avand vreo 40 kmph cu bicla, intr-un viraj am pierdut controlul, am reusit sa basculez bicla franand puternic pe fata si in cadere am dat cu capul fix de o bordura. N-am avut nimic iar casca s-a crapat un pic in locul impactului. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fost daca n-as fi avut casca.
Casca peste tot, ma’ friends!
NOU
Are coaja groasa, nu-i trebuie casca.
NOU
Nu poarta casca ca are capul mare, nu poarta centura ca are burta mare, sa nu mai zic de chiloti…
NOU
Insinuezi că seniorul are fundul mare?
NOU
Ma fac ca nu am vazut comentariul lui Jollyca si dau scroll
NOU
noroc ca o pleata o sa atenueze putin in caz de ceva 🙂
NOU
cainele casca, dar casca …nu caine 🙂
NOU
trebuia sa-mi pun numele daea
damn it :)))
NOU
Cred ca cel mai ieftin iesi daca ocolesti zonele din oras unde te-ai putea intalni cu Mircea Badea.
NOU
Zilele astea singura zona in care te poti intalni cu mircea e fundul lui voiculescu.
NOU
sau cu Huidu
NOU
Recomand www.sjcam.ro/produs/camera-video-sport-sj4000-wifi-full-hd/ . Am folosit-o o singura data pe bicicleta, de cateva ori pe barca, iar in restul timpului sta pe masina. Sunt foarte multumit de ea.
Atentie ca cele de prin carrefour, cora etc pe care scrie sjcam sunt defapt un fel de clone.
NOU
Genial clone la clone :))
NOU
Confirm unul din comentariile anterioare: SJCam SJ4000 WiFi. Nu 5000, nu SJ6, nu alte abureli. SJ4000 WiFi iz the shizznit.
Am avut mai multe modele de chinezarii printre care si cele mentionate anterior.
Atentie totusi de unde o cumperi. Sunt foarte multe facaturi (da, chinezarii la chinezarii) sub orice critica.
NOU
Vrei un spray?
NOU
In bot? :)))))
NOU
traitzar dilemele. Sjcam imi iau 😀
NOU
xiaomi
NOU
Șefu’, dar la ce-ți trebuie? Că tu ești un ninja.
NOU
SJ4000 cu prindere la piept.
NOU
Imi dau si eu cu parerea..
www.gearbest.com/action-cameras/pp_398128.html
Cumparat, testat, merge foarte ok in full hd la 60 fps.
Bonus-un kil de accesorii printre care si prindere de ghidon sau casca, wifi(cu aplicatie android) si giroscop integrat(bunicel).
Baterie: 1:50 min inregistrat lunga.
NOU
Eken H9 , ieftin si bun, tine cam o ora jumatate bateria, vreo 160 lei de afara
NOU
“Nu, Go Pro nu mă interesează, nu dau atâția bani”
Mkey. Poate asta?
NOU
Daaa bre, să îți vină în vara lu’ 2018!
NOU
Recomanzi sau doar o cautare rapida?
NOU
@Radu-Mihai
Tu ma intrebi serios daca recomand o camera de 3.57 Euro ?
NOU
Eu o am pe asta: www.supermisto.ro/camera-sport-action-cam/camera-sport-si-auto-hd-mag100024.html Ma tine bateria cat o juma de tura de Atena. Bine, eu o folosesc mai mult pentru scuba diving.
NOU
aka “Stau in Atena, ma dau cu bicla dar ideea e ca fac scuba diving”. Here, a bag of attention for you.
NOU
Toata lumea stie ca apa consuma bateria.
NOU
Sa fereasca Dumnezeu ce sar unii la muzicuta cand comenteaza cate o fata pe aici.
NOU
Mers pe bicicleta, innot jmecherii deci e supla, mai adaugi Atena inseamna ca e si bronzata, a zis si de camere parca, da la voi ba trebuia sa puna poze cu circuitele si cu pistolu de lipit in mana intr o uniforma de aia albastra ca sa nu muscati
NOU
Da, de aceea trebuie încercat cu alcohol. De calitate. Single malt.
NOU
Ce aveți, calamarilor cu recomandarea mea? Ce nu vă place?
p.s scuba fac pe coasta Africii 😛
NOU
@sorin, mulțumesc pentru rezumat. Ești un drăguț!
NOU
@ Roxani Love u, too, sweetheart.
NOU
Un liver prins cu scoci de ghidon si nu mai trebuie camere, plangeri timp pierdut.
NOU
Oregon Scientific ATC Chameleon: are 2 camere cu filmare fat-spate, video bun, vine cu suport de casca de bicicleta
NOU
daca o pui pe ghidon nu cred ca vor multi sa vada filmarea din spate
NOU
Chinezisme decente 400 – 500 lei. Iti dau eu un hero 3+ cu tot cu mount de ghidon la 500.
NOU
Si 3 sau 4 baterii, ca nu mai stiu cate am prin casa.
NOU
“Ceva opinii de la bicicliști?” – aici ai vrut sa vezi de fapt pe care din comentatorii tai sa-i bannezi pe viitor, stiindu-se iubirea ta pentru acesti participanti la trafic :)))