Omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA, poate fi liberat condiţionat, au decis, joi, magistraţii Judecătoriei Sector 5. Hotărârea instanţei nu este definitivă.

“În temeiul art. 587 C. proc.pen, cu aplicarea art. 5 C.pen. cu ref. la art.59 şi art.60 al.2 din vechiul C.pen., admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Voiculescu Dan. Dispune liberarea condiţionată a petentului de sub puterea mandatului de executare nr.1171/2014 emis de Tribunalul Bucureşti secţia I penală, dacă nu este arestat în altă cauză. Atrage atenţia petentului asupra cazurilor de revocare a beneficiului liberării. În temeiul art.275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia”, este decizia magistraţilor Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

Decizia poate fi contestată în trei zile de la comunicare la Tribunalul Bucureşti.

La şedinţa de judecată de joi dimineaţă, avocatul acestuia a susţinut, la Judecătoria Sector 5, că a mai existat o decizie definitivă a unei instanţe, care a spus în ianuarie că omul de afaceri poate fi liberat condiţionat după şase luni, şi nu în octombrie 2017, aşa cum au susţinut procurorul DNA şi Comisia de liberări condiţionate a Penitenciarului Rahova. Avocatul a mai susţinut că Dan Voiculescu a arătat “stăruinţă în muncă” în penitenciar şi că omul de afaceri “nu trebuie îndreptat, pentru că are o educaţie solidă”, în timp ce procurorul DNA a spus că Voiculescu a avut doar 57 de zile câştigate prin muncă, restul de peste 300 de zile fiind câştigate prin elaborarea de lucrări ştiinţifice pentru care nu există nicio dovadă că au fost redactate în penitenciar.

via news.ro

Practic, fara cuvinte

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.