Foto

Recurent apare această discuție, în diverse medii de socializare. Ce să fac, să mă bag la un credit pe 30 de ani și să îmi iau casă sau să stau cu chirie, să economisesc bani, să văd lumea etc.

Desigur, fiecare parte are argumentele ei irefutabile, fiecare știe mai bine decât celălalt ce i se potrivește, fiecare știe mai bine ce ar trebui să facă alții cu banii lor. Normal, nu te muta cu chirie, pentru că te bagi sclav pe viață iar peste 30 de ani vei avea o casă veche, care nu va mai valora nimic. Sau , eu plătesc mai puțin rata decât tu chiria și, peste ani, voi fi proprietar, în timp ce tu pierzi banii.

De fapt, alegerea unei locuințe, în majoritatea cazurilor, se face la presiunea socială a prietenilor și familiei. Părinții ÎNTOTDEAUNA te vor împinge să îți iei casa ta, să știe ei că ești tu la casa ta și că nu mai ești pe drumuri și al nimănui. În general, nu prea contează de fapt ce îți dorești tu, cât timp ei sunt liniștiți că tu ai casa ta.

Iar dacă scapi de părinți, vin și prietenii. Dacă faci parte dintr-un grup de prieteni care au casă, va fi imposibil să trăiești fără ca, din când în când, să nu ți se țină o prelegere despre cât de avantajos este să îți iei casă și ce mică e rata la bancă față de chirie și blaaablaaa.

Toată această discuție ar trebui să se reducă la nevoile omului (sau femeii) la acel moment.
Cât ești tânăr, 20-30 și de ani, ai nevoie să fii deschis provocărilor. Ai nevoie să fii mobil, în primul rând. Să poți să îți alegi un job în pipera și să te poți muta cu chirie lângă locul de muncă, dacă asta crezi de cuviință. Sau să poți să iei un job la google în irlanda, fără să te streseze ce faci cu casa, cui o lași, în închiriezi, plătește chiriașul chiria, o distruge etc.

După această perioadă, se presupune că ești căsătorit, ai atins un anumit nivel în carieră, ești mai liniștit și, eventual, vrei și un copil. Întâlnirile de la tine de acasă se transformă în party-uri la care participă șefi, parteneri de afaceri și altele. Nu prea poți să le ții în garsoniera ta de burlac din Dristor. Soția ta va avea nevoie de un cuib al ei, pe care să îl facă așa cum simte ea.

Iar copiii au nevoie de stabilitate. Au nevoie de un loc al lor, unde să crească, unde să își facă prieteni, unde să învețe să facă parte dintr-un colectiv,dintr-un grup, din altceva decât familia lor. Iar asta nu poți să o faci atunci când ești chiriaș și în niciun caz ca chiriaș în românia, unde nu există o lege dedicată care să protejeze chiriașul sau proprietarul.

Așa că e simplu. Ești tânăr? Distrează-te, trăiește, experimentează. Te-ai maturizat și vrei să devii familist? Nevoile tale nu mai sunt primele ci vor prima nevoile celor pe care îi consideri ai tăi.

Desigur, poți fi ca mircea badea și să stai cu mami, că e mai ieftin.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.