nu-suntem-perfecti

Scris de Jordan

Nimic pe lumea asta nu e perfect. Nimic. Democrația conferă aceeași greutate părerii idioților și savanților, vaccinurile au efecte secundare, Nicușor Dan a pus un băiat să voteze în locul lui, Cioloș a avut un ministru care a plagiat și încă vrei doi complet imbecili, Churchill îngurgita cantități masive de whisky și mergea la curve. Pentru cei credincioși a existat un singur om perfect, Isus, pentru cei necredincioși n-a existat nici un om perfect. Asta e viața.

Pe de altă parte, cea mai mare greșeală a timpurilor moderne este echivalarea lui imperfect cu rău sau nociv. Da, democrația nu e perfectă, dar întrebați copiii din Africa fără apă dacă funcționează mai bine decât dictatura militară, sau vorbiți cu unul dintre cubanezii ăia mișto, care mor de foame și câștigă 3 dolari / lună dacă o duc mai bine.

Da, Nicușor Dan sau Cioloș nu sunt sfinți, dar distanța dintre ei și jegurile PSDNL-iste e cer / pământ. O fi ideologia lor neclară în termeni de stânga / dreapta, dar pare clară în termeni de fur / nu fur și mă pricep / nu mă pricep, și asta contează acum.

Da, surprinzător pentru doamna Steer, vaccinurile nu sunt apă vie. Ca orice chestie făcută de om, au și defecte, pot avea efecte secundare etc. Din nefericire pentru producătorii de vaccinuri și din fericire pentru noi, industria farmaceutică e atât de reglementată încât șansele să scoți pe piață un vaccin care să facă rău sunt practic nule. Da, unii copii pot avea efecte adverse, fiindcă asta e viața, suntem toți diferiți și câteodată diferența aia de 0,00000001% dintre noi contează, dar efectul net al oricărui vaccin este evident pozitiv. Fără discuție. Vreți demonstrații? Simplu, numărul celor care au murit de rujeolă a scăzut brutal odată cu creșterea vaccinării. Asta e. QED.

Din nefericire pentru noi, cei raționali, nu toți oamenii gândesc așa; unii nu înțeleg că un 9 e preferabil unui 2, ei identifică rapid motivul pentru care acel 9 nu e zece și insistă la nesfârșit asupra lui, ignorând faptul că 9 e totuși acceptabil și, în același timp, perfectibil – mai ușor ajungi la 10 de la 9 decât de la 2. Probabil că ați auzit o grămadă de indivizi care desființează ultimul Samsung / Apple / HTC / whatever pentru ca are 10g în plus / minus / e prea gros / miroase urât / nu face cafea. Sigur, telefonul acela e o cucerire senzațională a științei și dacă veneai cu el în 1980 erai ars pe rug drept vrăjitor, dar nu contează, e de căcat pentru că se poate mai bine. Perfecțiunea e imposibilă, dar orice e imperfect nu valorează nimic – ăsta da paradox.

Tot din nefericire pentru noi, doamna Steer a ales să ia atitudinea asta cu privire la vaccinuri, care repet, nu sunt perfecte,  dar sunt mult mai bune, considerabil mai bune, infinit mai bune decât orice alternativă, și mulți oameni o ascultă, fiindcă părerea ei se pliază pe părerile lor privind gangsterii din industria farmaceutică și conspirații mondiale și permite limitarea interacțiunii cu medicii (în țara în care te duc la injecție e o amenințare, asta e un deziderat real) și limitarea cheltuielilor. Mai mult, oamenii care o ascultă fac și o mică eroare logică – dacă doamna Steer și-a dat seama că vaccinurile sunt nesigure, sigur știe ea cum să trateze boala respectivă, nu? – și adoptă tratamente fanteziste, dar asta nu mai contează.

Ce e de făcut? Identificați oamenii care cred aberațiile doamnei Steer și, fără să-i jigniți, explicați-le de ce nu e bine*. Arătați-le statistici privind evoluția bolii respective, sunt disponibile la un click distanță. Întrebați țăranii dacă-și vaccinează oile și dacă pun  îngrășăminte chimice  la plante, și faceți-i să înțeleagă că suntem în aceeași situație. Duceți discuția în direcția lor, relaționați cu ceva ce fac ei. Dacă aveți prieteni doctori, încercați să-i faceți să coboare din rahatul lor de turn de fildeș și să înceapă să explice tuturor rolul unui vaccin și efectul lui. Da, sunt efecte secundare, dar și condusul e periculos, mii de oameni mor anual dar nimeni nu vrea să interzică mașinile. Da, e greu, enervat și, probabil, inutil. De ce să faceți asta totuși? Pentru că dacă nu o faceți copiii voștri pot muri din cauza unor oameni naivi (sunt deosebit de politicos azi). De aia.

 

  • voi știți că oamenii ăia sunt idioți, dar e dificil să explici asta cuiva. Orice conversație care începe cu ‘uite, de asta ești tu prost’ va fi o conversație scurtă. La naiba, s-a dus politețea mea….
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.